Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4611/2022 AI generated

Conflict over territorial competence between exclusive contravention jurisdiction and derogation for judicial officers as plaintiffs

Case Number Decizia nr. 4611/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice established the competence to resolve the case in favor of the Adjud Court, ruling that the appellant succeeded in the competency dispute against the Bacău Court. The underlying dispute involved a negative conflict of competence regarding the territorial jurisdiction for a lawsuit challenging a traffic violation report, where the initial court of residence declined jurisdiction based on special territorial rules for contraventions, but the receiving court re-declined jurisdiction due to the plaintiff’s status as a court clerk within that institution. The decisive legal basis was Article 127(1) and (3) of the Code of Civil Procedure, which provides a special, derogatory ground for prorogation of territorial competence to ensure impartiality when a judge, prosecutor, or court clerk acts as a plaintiff, overriding the exclusive territorial competence normally established by Article 118(2) of Urgent Governmental Ordinance No. 195/2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 118 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 127 din C. proc. civ, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ, art. 135 alin. (4) din C. proc. civ; Conflict over territorial competence between exclusive contravention jurisdiction and derogation for judicial officers as plaintiffs: Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction judicial law conflict rule derogation from law legal status

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Adjud, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Bacau, anularea Procesului-verbal de contravenţie nr. x/22.11.2021, prin care s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Prin sentinţa nr. 147 din 10 februarie 2022, Judecătoria Adjud a admis excepţia necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, care satabilesc că plângerea contravenţională se depune la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, în speţă, fiind vorba de localitatea Răcăciuni - judeţul Bacău, dispoziţii care au caracter special în raport cu art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia plângerea contravenţională se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

2.2 Judecătoria Bacau, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2474 din 9 mai 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Judecătoriei Adjud şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a arătat că în materia plângerii contravenţionale având ca obiect contravenţii ce ţin de circulaţia pe drumurile publice este consacrată o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în raza căreia a fost constatată fapta, ceea ce presupune că excepţia necompetenţei teritoriale are un caracter absolut, făcând trimitere în acest sens la dispoziţiile art. 118 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinând, totodată, că în cauză sunt incidente prevederile art. 127 din C. proc. civ., având în vedere că petenta A. are funcţia de grefier în cadrul Judecătoriei Bacău.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cauzei deduse judecăţii vizează anularea Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x încheiat la data de 22.11.2021 de către Inspectoratul de Politie Judeţean Bacau, prin care petenta A. a fost sancţionată contravenţional cu sancţiunea avertismentului şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Situaţia care a generat prezentul conflict de competenţă se referă la stabilirea normei procedurale prioritare referitoare la instanţa competentă teritorial să soluţioneze plângerea dedusă judecăţii, dintre art. 118 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, care instituie o competenţă teritorială exclusivă în materie contravenţională, şi art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., din perspectiva calităţii de grefier a petentei.

Dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. prevăd:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile cuprinse în alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Textul de lege menţionat reglementează un caz de competenţă facultativă, pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant şi interzice sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Aşadar, intervine un caz de prorogare legală a competenţei teritoriale, după calitatea persoanei, din raţiuni privind asigurarea imparţialităţii judecătorului chemat să soluţioneze cauza.

Aceste dispoziţii legale au caracter special, derogatoriu în raport cu norma de drept comun şi se aplică cu prioritate în domeniul competenţei teritoriale, instituind un caz de necompetenţă de ordine publică în vederea respectării principiului asigurării prestigiului justiţiei.

Raţiunea normei citate rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a pricinii şi asigurării "egalităţii de arme" între reclamant şi pârât, într-un litigiu în care reclamantul activează în cadrul instanţei învestite cu soluţionarea demersului jurdiciar.

În concluzie, Înalta Curte constată că, în cauză, în mod corect petenta a sesizat prima instanţă aflată în conflict, cu soluţionarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor contestat, ţinând cont de prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., a căror incidenţă a constatat-o, în mod legal, cea de-a doua instanţă aflată în conflict (Judecătoria Bacău), în considerarea calităţii petentei, de grefier în cadrul respectivei instanţe.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe petenta A. şi intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Bacau în favoarea Judecătoriei Adjud, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.