Appeal to compel enforcement of court order declassifying and communicating police function equivalence lists dismissed

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministrul Afacerilor Interne, obligarea acestora la executarea silită a îndeplinirii obligaţiilor date prin sentinţa nr. 2034 din 18 iunie 2019 din Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6215/19.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte partea din aceasta, care:

"Obligă pârâţii să efectueze demersurile legale pentru declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/1/2154/2016 privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009 cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificări şi completări, precum să îl comunice reclamantului în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii", respectiv să-i comunice astfel reclamantului în cauză, pe adresa de domiciliu din aceeaşi hotărâre şi respectiv din prezenta cerere.

Totodată, reclamantul a solicitat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pârâtului Ministrul Afacerilor Interne (sau, după caz, persoanei obligate), în executarea îndeplinirii obligaţiei pârâţilor, menţionată la punctul 1 din prezenta şi respectiv în hotărârea judecătorească sus-menţionată, sumă care se face venit la bugetul de stat, precum şi obligarea pârâtului Ministrul Afacerilor Interne (sau, după caz, persoanei obligate), să îi acorde penalităţi reclamantului, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ., în ambele situaţii astfel pentru neexecutarea de bună voie, în totalitate de către pârâţi a obligaţiilor ce le reveneau, potrivit sentinţei civile nr. 2034 din 18 iunie 2019, din Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6215/19.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, raportat astfel la Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016 sus-menţionat, pe care pârâţii, nu l-au comunicat reclamantului în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, respectiv de la data de 19.11.2020, deşi erau obligaţi în sensul declasificării şi transmiterii reclamantului, conform acesteia, conform legii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 880 din 4 iunie 2021, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa nr. 880/04.06.2021 pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2021, în sensul că sentinţa se atacă cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, nu cu recurs în 15 zile de la comunicare cum eronat s-a menţionat în dispozitiv.

Prin sentinţa nr. 1264 din 17 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din data de 10.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 şi a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că la termenul de judecată din 10.05.2021 reclamantul a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al pârâtului M.A.I.

Totodată, a respins cererea de îndreptare, completare şi lămurire a sentinţei nr. 880/04.06.2021 formulată de reclamant ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat instanţei de recurs, ca prin hotărârtea ce o va pronunţa să dispună: casarea hotărârii civile nr. 880/2021 din data de 04 iunie 2021, îndreptată material prin încheierea din 19.07.2021 ca urmare a erorii materiale strecurate în aceasta şi rejudecând procesul pe fond, să admită acţiunea recurentului reclamant; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, avându-se în vedere următoarele motive de nelegalitate a hotărârii atacate;

1. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat - art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.: În sensul că, deşi prin hotărârea judecătorească nr. 2034 din 18. iunie 2018, din dosarul x/2018, al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contenncios Administrativ şi Fiscal-Veche, rămasă definitivă prin hotărârea judecătorească a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Contencios Administratiuv şi Fiscal nr. 6215/19.11.2020 din acelaşi dosar, s-au prevăzut printre altele, următoarele:

"Obligă pârâţii să efectueze demersurile legale pentru de clasificarea Ordinului MAI nr. S/1/2154/2016 privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975/31.12.2009 cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificări şi completări, precum şi să îl comunice reclamantului în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri".

Hotărârea atacată cu recurs nu a ţinut seama de aceasta, considerând contrar hotărârii judecătoreşti nr. 2034 din 18. iunie 2018, să i se comunice numai parte din Ordinul susmenţionat, respectiv numai anexa 3 din acesta, ceea ce conduce astfel la încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârea judecătoreşti nr. 2034 din 18 iunie 2018, rămasă definitivă în condiţiile susmenţionate şi pe cale de consecinţă la casarea hotărârii recurate.

Or, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ.:

"Autoritatea de lucru judecat: (l) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată".

Pe de altă parte potrivit art. 433 proc civ. prevede: Puterea executorie:

"hotărârea judecătorească are putere executorie, în condiţiile prevăzute de lege", iar potrivit art. 22 din Legea nr. 554/2004 legea contenciosului administrativ, prevede:

"hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate potrivit prezentei legi sunt titluri executorii", cu aplicarea art. 24 alin. (1)-(5) din Legea 554/2004 în sensul că "executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut in cuprinsul acesteia (...)."

2. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrase sancţiunea nulităţii- (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul susmenţionat la punctul 1, dar şi a faptului că deşi în faza iniţială judecării pe fond a procesului, instanţa este obligată să se pronunţe asupra excepţiilor invocate, în fapt şi drept, nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de subsemnatul reclamant, cu efect în soluţia pronunţată,

În speţă asupra excepţiei "autorităţii de lucru judecat a hotărârii susmenţionate de executat, rămasă definitivă" şi respectiv excepţiei "lipsei dovezii calităţii de reprezentant al pârâţilor" (şi nu lipsei calităţii de reprezentant cum în mod eronat s-a menţionat în încheierea din 10.05.2021 şi ulterior în hotărârea recurată, ambele supuse în prezent prin cerere separată, îndreptării, completării, lămuririi).

3. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dat fiind pe de o parte că prin lipsa pronunţării asupra excepţiilor anterior menţionate; iar pe de altă parte, hotârârea recurată, cuprinde motive contradictorii, în sensul că s-a pronunţat pe o excepţie străină de natura cauzei, în speţă s-a pronunţat pe excepţia "lipsei calităţii de reprezentant" care nu a fost invocată şi nu pe cea a "lipsei dovezii calităţii de reprezentant" invocată de recurentul reclamant (aspecte supuse prin cerere separată îndreptării, lămuririi, completării hotărârii);

Pe de altă parte, cele reţinute în hotărâre, sunt contradictorii cu cele specifice rolului său de executare date prin efectul legii şi nu de rejudecare, ori de îndreptare, lămurire, completare a hotărârii de executat, prin aşa-zisul motiv din Decizia I.C.C.J., din care cu atât mai mult se deduce să fie comunicat recurentului, ordinul decalsificat în cauză şi nu parte din acesta cum a stabilit contrar acesteia, horărârca recurată, mai ales că în ordin există funcţii militare, de echivalare cu cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub autoritatea căruia se află poliţia judiciară, recurentul ca ofiţer de poliţie judiciară şi funcţionar public cu statut special (Decizia Î.C.C.J. SCAF nr. 1586 în dosarul x/2017) în virtutea art. 131 alin. (3) din Costituţia revizuită şi actelor normative subsecvente (art. 2 alin. (3) din Lg. 364/2004 în forma iniţială şi art. 9 din aceeaşi lege, Regulamentele de ordine interioară ale Ministerului Public-P.I.C.C.J., art. 4 din 2, art. 60 alin. (1) lit. b), devenit art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea 304/2004, de organizare judiciară, etc).

4. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că, hotărârea recurată, dă o interpretare greşită a textului de lege, aplicabil în cauză, în speţă de executare silită a unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive (art. 24-25 din Lg. 554/2004 şi conexe), care nu se mai rejudecă, ci se execută (Jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în speţă decizia 794/2016, pct. 24, etc, art. 24-25 din Lg. 554/2004 şi conexe).

Pârâţii, nu au executat de bună voie, în totalitate obligaţiile ce le reveneau, potrivit hotărârârii civile nr. 2034 din 18 iunie 2019, din dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche, rămasă definitivă prin hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nr. 6215/19.11.2020, raportat astfel la Ordinul MAI nr. S/1/2154/2016 susmenţionat, pe care nu mi l-au comunicat în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, respectiv de la data de 19.11.2020, deşi erau obligaţi în sensul declasificării şi comunicării, subsemnatului reclamant, conform acesteia, conform legii.

Deşi a susţinut, a depus şi redepus concluzii, nu a fost luat în considerare, potrivit hotărârii recurate, nimic din cele menţionate de recurent, raportat la normele de drept specifice, speciale funcţiei de ofiţer de poliţie judiciară, exsitentă la salarizare prin efectul legii, în condiţiile menţionate anterior şi în acţiune.

La data de 17.03.2022 recurentul reclamant a depus cerere în completarea cererii de recurs, prin care a solicit instanţei de recurs, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- casarea sentinţei civile nr. 880 din data de 04.06.2021, îndreptată din oficiu ca urmare a erorii materiale strecurate în aceasta prin încheierea din 19.07.2021, şi de asemenea, îndreptată la cerere ca urmare a erorii materiale strecurate în aceasta, prin sentinţa civilă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal nr. 1264 din 17.09.2021, emisă în dosarul cu numărul de mai sus, şi rejudecând procesul pe fond, să admită acţiunea recurentului reclamant; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a arătat în esenţă că, cele solicitate se bazează şi pe următoarele: Anexa 3 din Ordinul S/I/2154/2016 declasificată de M.A.I. şi transmisă recurentului nu cuprinde echivalarea funcţiilor poliţiei judiciare, în cazul său, a funcţiei de ofiţer specialist principal (de cercetare penală) şi implicit a funcţiei de ofiţer de politie judiciară inclusă prin lege în calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare (de cercetare penală) si ofiţer de politie judiciară, avută de subsemnatul şi pe perioada optată pentru recalcularea pensiei militare în baza legii 223/2015, de 01.01.2007-01.07.2007, raportat la legislaţia specifică acestora, avându-se în vedere echivalarea salarială a ofiţerului de poliţie judiciară prin asimilare cu funcţia de judecător, procuror, aşa cum prevede art. 11 alin. (4) devenit art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2006 şi următoarele, aducerea celor cu salarii mai mici la nivelul maxim celor din aceeaşi categorie profesională conform Legii 223/20215, deciziei CCR nr. 794/2016, şi a I.C.C.J. nr. 23/2016 aşa cum confirmă şi Decizia Î. C. civ. J. nr. 29/2021 la pct. 91, cât şi celor conexe acestora.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 20, art. 25 din Legea nr. 554/2004, rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., art. 6 alin. (1) şi urm. Din CEDO.

4. Apărările intimaţilor pârâţi

Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Ministerul Afacerilor Interne şi Ministrul Afacerilor Interne au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul reclamant şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.- când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la criticile vizând faptul că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, susţinerile invocate prin cererea de recurs sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Astfel, recurentul a susţinut că, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate, respectiv excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii nr. 2034/18 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne şi ministrul afacerilor interne.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a avut în vedere şi a analizat cele două excepţii invocate.

Astfel, din cuprinsul încheierii din data de 10 mai 2021, reiese că, s-au consemnat argumentele reclamantului în susţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a consilierului juridic prezent la termen.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat a soluţiilor pronunţate în dosarul civil nr. x/2018, instanţa de control judiciar reţine că, instanţa de fond a avut în vedere aspectele tranşate definitiv în litigiul indicat.

Referitor la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, se constată că, instanţa de fond a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din data de 10.05.2021, reţinând că s-a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne şi nu excepţia lipsei calităţii de reprezentant.

Totodată, astfel cum s-a reţinut şi prin sentinţa civilă nr. 1264/17.09.2021, excepţia lipsei calităţii de reprezentant acoperă inclusiv aspectul dovezii calităţii de reprezentant al uneia dintre părţile litigiului, astfel că, instanţa de fond a apreciat în mod judicios că, în speţă, s-a făcut atât dovada puterii de reprezentare a pârâtului Ministerului Afacerilor Interne, cât şi dovada calităţii de reprezentant a consilierului juridic delegat, prin depunerea delegaţiei de reprezentare, sens în care, nici din această perspectivă, criticile recurentului nu pot fi primite.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei reclamante, cât şi pe cele ale intimatei, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, respectiv sentinţa nr. 880 din 4 iunie 2021, îndreptată prin încheierea din 19 iulie 2021 şi completată prin sentinţa nr. 1264 din 17 septembrie 2021, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. 1lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei atacate şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

În ceea ce priveşte criticile invocate în recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sunt nefondate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele aspecte:

Recurentul a susţinut că, instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2034 din 18 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul civil nr. x/2018, prin care a dispus obligarea pârâţilor să efectueze demersurile legale pentru declasificarea Ordinului MAI nr. S/1/2154/2016 privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975/31.12.2009 cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificări şi completări, precum şi comunicarea acestuia către reclamant în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Potrivit art. 245 C. proc. civ., excepţia procesuală este mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

Potrivit art. 248 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Contrar susţinerilor recurentului, în prezentul litigiu, având ca obiect "amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti - art. 24 din Legea nr. 554/2004 ", autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2034/18.06.2019, nu poate fi tratată ca o excepţie procesuală în sensul art. 245 C. proc. civ., ci ca o apărare în susţinerea cererii de chemare în judecată.

Din analiza considerentelor hotărârii civile supuse prezentului control judiciar, contrar susţinerilor recurentului, reiese că instanţa de fond a avut în vedere autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2034/18.06.2019, reţinând totodată că, de aceeaşi autoritate de lucru judecat se bucură şi considerentele deciziei civile definitive nr. 6215/19.11.2020, în cuprinsul cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că se poate dispune comunicarea Ordinului m.a.i. nr. S/I/2154/2016 către reclamant, prin identificarea unor soluţii care să nu permită luarea la cunoştinţă a menţiunilor ce vizează alte persoane sau funcţii.

Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele considerente:

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar reţine că, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă, respectiv, cele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond în mod corect, a constatat că, nu poate fi reţinută nerespectarea dispoziţiilor legale invocate anterior - art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât Ministerul Afacerilor Interne a executat obligaţiile ce-i incumbă potrivit titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2034/18.06.2019, prin care Ministrul afacerilor interne şi Ministerul Afacerilor Interne au fost obligaţi să efectueze demersurile legale pentru declasificarea Ordinului MAI nr. S/l/2154/2016 privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975 -31.12.2009, cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009, cu modificări şi completări, precum şi să îl comunice recurentului în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Hotărârea judecătoreasca sus menţionată a rămas definitivă la data de 19.11.2020, conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6215, prin care s-au respins recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministrul afacerilor interne.

Aşadar, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost iniţiate demersuri în vederea punerii în executare a dispoziţiilor instanţei, sens în care s-a aprobat iniţierea procedurii de declasificare parţială a Ordinului MAI nr. S/I/2154 din 12.04.2016 privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01'.1975 - 31.12.2009, cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009, respectiv declasificarea Anexei nr. 3 Lista cuprinzând funcţiile din Poliţia Română - ofiţeri, cu modificări şi completări.

În urma derulării procedurii instituite de lege, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat declasificarea Anexei nr. 3 - Lista cuprinzând funcţiile din Poliţia Română ofiţeri la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/I/2154 din 12.04.2016 privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009, cu modificări şi completări.

La data de 02.02.2021, prin adresa nr. x/2021, recurentului i-a fost comunicată, în copie certificată, Anexa nr. 3 - Lista cuprinzând funcţiile din Poliţia Română ofiţeri la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/I/2154 din 12.04.2016 privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009, cu modificări şi completări, declasificată,

Declasificarea parţială a Ordinului MAI nr. S/I/2154/2016, doar în ceea ce priveşte Anexa nr. 3, s-a considerat în acord cu dispozitivul sentinţei civile nr. 2034/18.06.2019 şi, totodată, suficientă pentru a se atinge scopul demersului judiciar şi a satisface pretenţiile legitime ale recurentului A., având în vedere următoarele aspecte:

Actul în discuţie nu face referire doar la situaţia recurentului, ci este un act administrativ ce cuprinde 20 de anexe şi care conţine informaţii clasificate secret de serviciu, în conţinutul căruia sunt menţionate peste 23.000 de funcţii cu referire la toate categoriile de personal, respectiv ofiţeri şi subofiţeri care au îndeplinit funcţii de conducere şi de execuţie în cadrul ministerului.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 33 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, accesul la informaţii clasificate este permis, cu respectarea principiului nevoii de a cunoaşte, numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Potrivit Anexei nr. 3, Lista cu funcţiile existente în perioada 01.01.1975-31.12.2009, echivalate cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009 Poliţia Română (ofiţeri) la Ordinul MAI nr. S/I/2154/2016, cu incidenţă în ceea ce priveşte situaţia recurentului a fost echivalată funcţia deţinută de acesta, conform prevederilor Ordinului MAI nr. 31/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat.

Având în vedere că recurentul a solicitat declasificarea Ordinului MAI nr. S/I/2154/2016 pentru a-i servi acestuia la valorificarea drepturilor sale personale cu privire la pensie, interes legitim recunoscut şi de către instanţa de judecată, în contextul în care acesta nu putea cunoaşte faptul că actul normativ cuprinde prevederi cu privire la peste 23.000 de funcţii din cadrul MAI, obligarea instimaţilor la declasificarea ordinului în integralitatea sa şi nu doar a unui extras/a unei anexe, care să cuprindă informaţiile ce privesc funcţia/situaţia recurentului reclamantul, ar fi excesivă.

Funcţia de "ofiţer de poliţie judiciară" despre care recurentul susţine că nu se regăseşte în Anexa nr. 3, comunicată acestuia, împrejurare care, în opinia sa, conduce la concluzia că intimaţii nu şi-a executat în totalitate obligaţiile instituite prin sentinţa civilă nr. 2034/2019, nu se regăseşte în actele administrative normative privind salarizarea poliţiştilor.

În concret, Ordinul MAI nr. S/I/2154/2016 nu cuprinde vreo funcţie de poliţie judiciară pentru simplul fapt că aceasta nu există, fiind doar o calitate conferită de lege pe timpul cât reclamantul a fost desemnat organ de cercetare al poliţiei judiciare.

Înalta Curte reţine că, recurentul şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti unde a fost numit în funcţia de ofiţer specialist principal, iar la data de 30.11.2007, prin Ordinul M.A.I. nr. S/II/5846/2007 i-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie, ca urmare a împlinirii vârstei şi vechimii în serviciu.

În perioada 01.01.2005 - 30.11.2007, recurentul a avut calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, în temeiul Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, în baza Dispoziţiei IGPR nr. 4140 din 11.04.2005 şi avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1030/C/2005.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnaţi de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau sunt desemnaţi şi funcţionează în alt mod, potrivit unor legi speciale. Ofiţerii şi agenţii de poliţie, specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală au calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare.

Începând cu data de 01.01.2005 şi până la data de 30.11.2007 când recurentului i-au încetat raporturile de serviciu, acesta a deţinut funcţia de ofiţer specialist principal în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inclusiv în perioada 15.05.2007- 16.10.2007, când a fost delegat la Ministerul Public.

Faptul că în baza avizului P.Î.C.C.J. nr. 1030/C/2005, recurentul a avut calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, nu a presupus că acesta şi-a schimbat şi funcţia, funcţia sa fiind în continuare cea de ofiţer specialist principal la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Cercetări Penale.

Funcţiile poliţiştilor din cuprinsul Anexei nr. 3 la Ordinul MAI nr. S/I/2154 din 12.04.2016 au fost echivalate conform parametrilor funcţiilor prevăzute în hotărârile Guvernului emise succesiv pentru stabilirea funcţiilor pe grade militare, respective grade profesionale, pe coeficienţi şi solde de funcţie/salarii de funcţie, pentru personalul militar în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, acte normative de nivel superior care nu cuprind referiri la calitatea de organ al poliţiei judiciare.

Potrivit Ordin MAI nr. 31/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat, în Anexa nr. 3 - Lista cu funcţiile existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, echivalate cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009 - Poliţia Română (ofiţeri) la Ordin MAI nr. S/I/2154 din 12.04.2016 privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009, cu modificările şi completările ulterioare, funcţia de ofiţer specialist principal a fost echivalată cu funcţia de ofiţer specialist principal I.

După cum se poate observa din cuprinsul sentinţei civile nr. 880/04.06.2021, Curtea de Apel Bucureşti a analizat în detaliu susţinerile recurentului reclamant legate de "funcţia de ofiţer de poliţie judiciară", explicând, prin trimitere la temeiuri legale, de ce nu pot fi primite susţinerile acestuia, motivarea sub acest aspect fiind una consistentă şi exhaustivă.

Înalta Curte reţine că, prin actele normative de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul nu a intenţionat şi nici nu putea să creeze o nouă funcţie de ofiţer (respectiv cea de ofiţer de poliţie judiciară) în cadrul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, atâta timp cât legile de organizare şi funcţionare a acestor instituţii (lex specialis) nu au prevăzut funcţia de ofiţer de poliţie judiciară.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că, referirile din actele normative de salarizare la "ofiţerii de poliţie judiciară" privesc de fapt ofiţerii care desfăşoară activităţi de poliţie judiciară (activităţi de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală). Aceşti ofiţeri au calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, dar funcţiile lor sunt cele prevăzute de actele normative speciale de organizare şi funcţionare a instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Contrar susţinerilor recurentului, conducerea şi supravegherea organelor de cercetare ale poliţiei judiciare de către procurori nu este echivalentă cu crearea funcţiei de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul M.A.L, respectiv în cadrul Poliţiei Române.

Prevederile referitoare la salarizarea ofiţerilor de poliţie, inclusiv a celor care desfăşoară activităţi de poliţie judiciară, nu se confundă cu cele care reglementează funcţiile de ofiţeri de poliţie în cadrul M.A.I., prin urmare, sintagma de "ofiţer de poliţie judiciară" este o formulare generică pentru ofiţerii care desfăşoară activitate de poliţie judiciară, nu o funcţie în cadrul Poliţiei Române.

În atare condiţii, este legală concluzia instanţei de fond, potrivit căreia Ordinul MAI nr. S/I/2154/2016 a fost emis în temeiul actelor normative speciale de organizare şi funcţionare a instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, iar aceste acte normative nu reglementează funcţia de ofiţer de poliţie judiciară, sens în care nici ordinul în discuţie nu poate să prevadă o astfel de funcţie.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond, în mod corect, a apreciat ca relevante considerentele deciziei civile nr. 6215 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa supremă a explicat cum poate fi pusă în executare sentinţa civilă nr. 2034/18.06.2018, apreciind că se poate dispune comunicarea acestui ordin către reclamant, prin identificarea unor soluţii care să nu permită luarea la cunoştinţă a menţiunilor ce vizează alte persoane sau funcţii (pag. 8, penultimul paragraf).

Aşadar, în aceste condiţii, rezultă că, intimaţii au executat întocmai obligaţiile instituite în cuprinsul sentinţei civile nr. 2034/18.06.2018 prin punerea la dispoziţia reclamantului a Anexei nr. 3 - Lista cuprinzând funcţiile din Poliţia Română ofiţeri, în raport de calitatea sa deţinută anterior încetării raporturilor de serviciu, respectiv ofiţer de poliţie şi, pe cale de consecinţă, nu se poate reţine reaua-credinţa a acestora în procedura de executare a titlului executoriu, de care se prevalează recurentul reclamant.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că, sentinţa recurată este legală, aspectele invocate de către recurent prin recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 880 din 4 iunie 2021, îndreptată prin încheierea din 19 iulie 2021 şi completată prin sentinţa nr. 1264 din 17 septembrie 2021, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.