Recusal and self-declaration of recusal in jurisdiction transfer proceedings; simultaneous resolution by the same panel and presumption of judicial impartiality
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as unfounded, thereby upholding the Appellate Court's decision to reject both the presiding judge's self-declared recusal and the petitioner's motion for recusal. The dispute arose in the context of a petition for the transfer of jurisdiction (strămutare) regarding a specific case file, where the petitioner alleged a conflict of interest and personal enmity against the presiding judge based on a prior decision rendered in a different case by the same panel. The Court held that the lower court correctly applied Article 48(4) of the Code of Civil Procedure, which mandates that a rejected self-declared recusal and a subsequent recusal motion be resolved in the same order by the same panel. The Court further determined that the mere fact of having participated in a prior decision did not establish the requisite bias or incompatibility, adhering to the principle of presumed impartiality, and found the appellant's arguments regarding the violation of the Internal Rules of Courts to be unsubstantiated and outside the statutory grounds for cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 48 alin. (4) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Recusal and self-declaration of recusal in jurisdiction transfer proceedings; simultaneous resolution by the same panel and presumption of judicial impartiality: Critica recurentului în sensul că, în mod greşit, au fost soluţionate, prin aceeaşi încheiere, declaraţia de abţinere şi cererea de recuzare nu poate fi primită în raport de dispoziţiile art. 48 alin. (4) din C. proc. civ., care prevăd că "În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin aceeaşi încheiere instanţa se va pronunţa şi asupra cererii de recuzare.", textul de lege permiţând ca acelaşi complet care a analizat cererea de abţinere să se pronunţe şi asupra cererii de recuzare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat, la data de 19.02.2021, dosarul nr. x/2021, având ca obiect "strămutare".
În şedinţa de judecată din 15.03.2021, preşedintele completului de judecată, domnul judecător A. a arătat că înţelege să se abţină de la soluţionarea dosarului motivat de faptul că a pronunţat, în recurs, decizia nr. 155/10.03.2020 (dosar nr. x/2018).
Concomitent declaraţiei de abţinere formulată de domnul judecător A., petentul B. (autorul cererii de strămutare) a depus o cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată C2 -F, respectiv domnul judecător A. - cererea nefiind timbrată.
La termenul de judecată din 23.03.2021 (în dosarul de strămutare nr. x/2021), petentul B., la solicitarea instanţei, a arătat că îşi menţine cererea de recuzare formulată la data de 15 martie 2021, totodată, depunând o nouă cerere de recuzare a domnului judecător A..
2. Hotărârea recurată
Prin încheierea din 5 aprilie 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de domnul judecător A..
Totodată, a respins cerere de recuzare, formulată de petentul B., ca nefondată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva încheierii din 5 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs B., solicitând admiterea recursului.
Criticile aduse de recurent încheierii atacate vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
Sub un prim aspect, recurentul susţine că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât nu este semnată şi însuşită de preşedintele completului de judecată, respectiv doamna judecător C..
În acelaşi sens, se arată că în mod greşit au fost soluţionate prin aceeaşi încheiere declaraţia de abţinere şi cererea de recuzare.
A doua critică vizează, în opinia recurentului, incompatibilitatea domnilor magistraţi C. şi A., incompatibilitate ce rezidă din pronunţarea deciziei civile nr. 155/10.03.2020 în dosarul nr. x/2018.
Cu privire la acest aspect, recurentul susţine că cei doi magistraţi nu au pronunţat o hotărâre legală în dosarul sus menţionat.
Ultima critică constă în faptul că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat greşit legea, respectiv Hotărârea nr. 387/22.09.2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
4. Apărările formulate
Intimatele pârâte nu au formulat întâmpinare în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, în raport de actele şi lucările dosarului, ărecum şi de dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Analizând obiectul litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recurentul B. a învestit Curtea de Apel Suceava cu o cerere de strămutare a dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului Suceava.
La termenul de judecată din 15.03.2021, în şedinţă publică, preşedintele completului, domnul judecător A. a formulat cerere de abţinere de la soluţionarea dosarului, motivat de faptul că a pronunţat, în recurs, decizia nr. 155/10.03.2020 (dosar nr. x/2018).
Concomitent declaraţiei de abţinere formulată în cauză, recurentul B. (autorul cererii de strămutare) a depus cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată pe motiv de conflict de interese şi ură personală, iar la termenul de judecată din 23.03.2021, la solicitarea instanţei, a arătat că îşi menţine cererea de recuzare formulată la data de 15 martie 2021, depunând, totodată, o nouă cerere de recuzare a domnului judecător A..
Prima instanţă a respins ca nefondate, atât declaraţia de abţinere formulată de către domnul judecător A., cât şi cererea de recuzare a domnului judecător, formulată de B..
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Critica recurentului în sensul că, în mod greşit, au fost soluţionate, prin aceeaşi încheiere, declaraţia de abţinere şi cererea de recuzare nu poate fi primită în raport de dispoziţiile art. 48 alin. (4) din C. proc. civ., care prevăd că "În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin aceeaşi încheiere instanţa se va pronunţa şi asupra cererii de recuzare.", textul de lege permiţând ca acelaşi complet care a analizat cererea de abţinere să se pronunţe şi asupra cererii de recuzare.
Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că încheierea recurată este semnată de către judecătorul care a pronunţat şi motivat actul atacat - dosar nr. x/2021, astfel că nici această critică nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte critica privind incompatibilitatea domnilor magistraţi C. şi A., incompatibilitate ce rezidă din pronunţarea deciziei civile nr. 155/10.03.2020 în dosarul nr. x/2018, instanţa de control reţine că este nefondată.
Pentru înlăturarea stării de incompatibilitate, legiuitorul a prevăzut anumite remedii procedurale, respectiv abţinerea şi recuzarea.
Instituţia abţinerii a fost concepută de legiuitor pentru a înlătura orice cauză de parţialitate şi subiectivism în care s-ar putea afla subiecţii procesuali.
Însă, prin soluţionarea cererii de strămutare sau a cererii de recuzare, judecătorul nu se află în situaţia de a verifica propria hotărâre şi nici nu există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli asupra imparţialităţii sale.
În privinţa unui pretins interes al magistratului în soluţionarea cauzei este de remarcat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia "imparţialitatea personală a unui judecător trebuie presupusă până când apar dovezi în sens contrar" (cauza Wettstein împotriva Elveţiei, nr. 33958/96, pct. 43).
Or, în speţă, contrar susţinerilor recurentului, nu s-a dovedit vreo împrejurare care să susţină aceste supoziţii, respectiv că domnii magistraţi C. şi A. ar avea un interes în soluţionarea cauzei.
Referitor la critica privind faptul că doamna judecător a interpretat şi aplicat greşit legea, respectiv Hotărârea nr. 387/22.09.2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat, în concret, în ce modalitate s-a realizat încălcarea legii.
Recurentul, în fapt, reiterează motivele expuse în cererea de recuzare, precum şi în cererea de strămutare, în sensul că instanţele de judecată din Suceava sunt corupte şi stabilesc soluţii nelegale.
Astfel, criticile invocate de recurent nu pot fi primite, întrucât nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de lege.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, criticile formulate de recurent nefiind justificate.
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul - petent B. împotriva încheierii din 5 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2021.