Retrocession to religious foundations: distinction between private-law foundation and religious cult entity under Emergency Ordinance No. 94/2000

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, apoi pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II A de contencios administrativ şi fiscal prin declinare şi în final pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 1.08.2018 sub nr. x/2017* tot ca urmare a declinării, reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România anularea Deciziei nr. 7355/29.09.2017, emisă de pârâtă în dosarul nr. x/24.01.2006; obligarea pârâtei să emită decizie de restituire în natură, dacă terenul este liber sau o parte din acesta, şi/sau decizie de compensare prin puncte.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2202 din 12 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei şi a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti Biserica Domniţa Bălaşa a formulat apel împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei, cu admiterea contestaţiei.

În motivarea cererii de exercitare a căii de atac, s-au arătat următoarele:

În mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia, deoarece reclamanta este continuatoarea Aşezămintelor Brâncoveneşti - Fundaţiunea Biserica Domniţa Bălaşa. În timpul regimului comunist, au funcţionat sub regim de Biserică Fundaţională Parohială, în baza art. 175 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R., aprobat prin Decretul nr. 233/1949, iar în prezent Fundaţia este persoană juridică de utilitate publică, figurând în Schema de funcţii şi personal a Arhiepiscopiei Bucureştilor, la pg. 10, poz. 23 -31, înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Culte - conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cu precizarea că Arhiepiscopia Bucureştilor este parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Problema în esenţă este dezbătută în mod subiectiv doar din punct de vedere juridic, al normelor ce guvernează în acest moment fundaţiile şi asociaţiile, fără ca instanţa să ia în calcul regimurile politice care au guvernat această ţară în decursul timpului, şi normele impuse de acestea, metodele prin care se aplicau acestea, dar şi statutul pe care 1-a avut o astfel de asociaţie în acest regim, care fară îndoială au dus la această situaţie lacunară în care nu se poate demonstra pe deplin continuitatea.

Instanţa nu ia în calcul şi nici nu analizează precizarea formulată şi probele depuse o dată cu aceasta, din care rezultă în mod clar că dreptul de proprietate al Bisericii Domniţa Bălaşa datează din anul 1745, iar aceasta porneşte dezbaterile despre Aşezăminte, în mod greşit din anul 1835, când sunt reconfirmate Aşezămintele Brâcovenesti ce vizează Biserica, ocazie cu care iau fiinţă Asociaţia testamentară care priveşte spitalul, ci nu şi Biserica, aceasta fiind înfiinţată anterior aşa cum am arătat în anul 1745.

Aşa cum menţionează şi în actul de danie din 1745 - depus la dosar - A., este lăsată în proprietatea Bisericii Domniţa Bălaşa, iar toate celelalte forme de administrare a moşiei sunt doar în scopul unei mai bune funcţionări, dar şi utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domniţa Bălaşa, să beneficieze pe deplin de acestea, în sensul de a beneficia de cele necesare pentru a menţine existenţa, dar şi pentru a promova riturile şi ideologiile creştin ortodoxe.

Cu privire la constatarea primei instanţe, în sensul că imobilul solicitat astfel cum a fost identificat (teren în suprafaţă de 27844 mp) nu este menţionat în niciunul dintre înscrisurile aflate la dosarul administrativ depus la pârâtă şi că în documentele dosarului administrativ nu apare menţionată A. sau existenţa vreunei legături între aceasta şi terenul solicitat prin cererea de retrocedare, se arată că terenul de 27844 mp cerut, reprezintă o parte din fosta moşie A.. Înscrisurile eliberate de către arhivele naţionale, cartea de hotărnicie, cele aflate pe suport electronic, raportul de expertiză şi suplimentul la acesta fac pe deplin dovada că A. a fost proprietatea sa.

Faţă de faptul că parte din probe nu au existat în dosarul administrativ, nu poate reprezenta o rea voinţă din partea sa, cât timp actul de danie şi testamentul din 1745, după căutări minuţioase, au fost găsite în inventarul Muzeul Municipiului Bucureşti şi la Muzeul George Severeanu, cu precizarea că nici personalul Muzeului nu cunoştea existenţa acestora.

Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea B.O.R. a fost aprobat în 23.02.1949, iar Biserica Domniţa Bălaşa şi Aşezămintele acesteia au fost înfiinţate cu 200 de ani înainte, fiind ilogic să se pună în discuţie apartenenţa Bisericii Domniţa Bălaşa şi a aşezămintelor la o organizaţie religioasă, cât timp aceasta a funcţionat şi promovat Religia Creştin Ortodoxă, dinainte să se scrie în limba română cu caractere latine, iar prin aceasta se promova cultura şi învăţătura în Ţara Românească.

Cu privire la critica adusă că nu ar exista dovezi în sensul că Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti este una şi aceeaşi entitate juridică cu Fundaţia Biserica Domniţa Bălaşa, Epitropia este o formă de administrare, o funcţie creată pentru a avea grijă de un bun, în speţă bunurile unei biserici, în esenţă epitropia este incompatibilă cu dreptul de proprietate în integralitatea sa, această funcţie ocupându-se doar de administrare a bunurilor - dezmembrămintele dreptului de proprietate. Reclamanta a mai arătat că au fost formulate cereri de retrocedare care au fost semnate şi de către domnul Constantin Bălăceanu Stolnici, în calitate de epitrop al Aşezămintelor Brâncoveneşti " Biserica Domnita Bălasa". Totodată, este de notorietate legătura indisolubilă dintre aceste nume şi formele de organizare enumerate: Aşezămintele Brâncoveneşti, Domniţa Bălaşa, Biserica, Fundaţia, - reprezentând însuşi începuturile religiei creştine în România, dar şi rolul important pe care 1-a avut în promovarea acesteia.

Instanţa de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439, emisă de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada pe deplin că Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" au continuat să existe, iar bunurile (terenurile) agricole ale acesteia au fost excluse de la de la trecerea în patrimoniul Statului, "acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundaţiune". Aşa cum a arătat, din anul 1957, prin Decizia nr. 33, se decide de Arhiepiscopia Bucureştilor, că se aplică Bisericii Funcţionale Biserica "Domniţa Bălaşa" dispoziţiile art. 175 din statutul de Organizare şi funcţionare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa".

Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", ca entitate de sine stătătoare au fost înfiinţate prin Testamentul lăsat de Domniţa Bălaşa şi soţul acesteia A. din data de 01 aprilie 1745. In anul 1838 au început să fiinţeze efectiv sub titulatura de Aşezămintele Brâncoveneşti, ca instituţie ce însumează toate fundaţiile Brâncoveneşti (Biserica şi Spitalul, Azilul şi Şcoala) cu precizarea că fiecare fundaţie ce coexista în această instituţie, avea buget si administrare proprie, fiind administrate de epitropi, la baza înfiinţării acestei instituţii fiind Testamentul lăsat de Băneasa Safta Brâncoveanca si cu autorizarea expresă a Domnului Ţării Româneşti Alexandru Dimitrie Ghica, după ce acesta a fost cercetat de Tribunalul de Comerţ al Ilfovului.

Ulterior, acestea şi-au continuat activitatea până în anul 1951, când, prin Decizia nr. 57147/05.07.1951, a fost constatată dizolvarea de plin drept a Aşezămintelor Brâncoveneşti, ca persoană juridică, dispunându-se totodată radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepţie făcând reclamanta Biserica Funcţionale Biserica "Domniţa Bălaşa", cu privire la care în anul 1957, prin Decizia nr. 33, se decide de Arhiepiscopia Bucureştilor, că i se aplică dispoziţiile art. 175 din statutul de Organizare şi funcţionare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa".

Reclamanta a mai arătat că trebuie avute în vedere şi contractele de închiriere întocmite de reclamantă, prin care aceasta a fost obligată să dea în folosinţă în perioada comunistă terenurile către anumite întreprinderi de stat, cu precizarea că acestea nu au mai fost date înapoi, ci au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, fără nici o dovadă, cât timp fac parte din activele societăţilor care sunt amplasate pe acest teren.

Nu în ultimul rând, se arată că prin sentinţa civilă nr. 161/20.02.2019 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. x/2017, se reţine în mod clar cu autoritate de lucru judecat că reclamanta este continuatoarea Aşezămintelor Biserica Domniţa Bălaşa.

In drept, au fost invocate prevederile art. 466 şi următoarele din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE a formulat întâmpinare împotriva recursului (denumit de reclamantă drept apel), prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului şi, pe fond, respingerea ca nefondat.

În motivarea întâmpinării s-au arătat următoarele:

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului formulat, s-a arătat că cererea de "apel" formulată de reclamantă a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele din Codul de Procedură Civilă, prevederi care vizează calea de atac a apelului, cu toate că în cuprinsul sentinţei civile atacate instanţa de fond a precizat că împotriva acestei hotărâri se poate formula recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. In acest context, reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 486 şi 487 din C. proc. civ.. privind indicarea motivelor de recurs şi dezvoltarea acestora. Mai mult, susţinerile reclamantei din cererea de apel nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă îşi întemeiază formal cererea de apel (recurs) pe dispoziţiile art. 466 din C. proc. civ., dezvoltarea motivelor fiind sumară şi neîncadrându-se strict în ipoteza legala prevăzută de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Mai mult decât atât, recurenta - reclamantă doreşte să determine, pe baza unor critici de ordin general, rejudecarea cauzei sub toate aspectele. Se încearcă astfel, în mod nepermis, transformarea recursului dintr-o cale extraordinară de atac într-una devolutivă. Această situaţie nu este permisă, recursul vizând exclusiv un control de legalitate al sentinţei pronunţate. Modul în care instanţa de fond apreciază materialul probator nu poate fi considerat o încălcare a normelor materiale aplicabile în speţă.

Pe fond, instanţa de fond a analizat sub toate aspectele criticile formulate de recurenta-reclamantă prin prezentul recurs, reţinând, în mod temeinic, faptul că din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că, deţinerea calităţii de persoană îndreptăţită trebuie justificată prin prisma a două aspecte distincte: pe de-o parte, sub aspectul apartenenţei calităţii fostului proprietar de membru al unui cult religios din România, la momentul preluării abuzive, iar pe de altă parte, sub aspectul dovedirii calităţii de fost proprietar al imobilelor cu privire la care se solicită acordarea de măsuri compensatorii.

Din materialul probator examinat în cauză, instanţa de fond a reţinut, cu privire la necesitatea apartenenţei titularului cererii de retrocedare la un cult religios din România, faptul că actul de fundaţie al Aşezămintelor Brâncoveneşti este reprezentat de testamentul B.. În ceea ce priveşte Fundaţia Aşezămintele Brâncoveneşti, din Regulamentul pentru administraţia aşezămintelor brâncoveneşti a rezultat că Aşezămintele Brâncoveneşti s-au compus din Fundaţia Spitalul Brâncovenesc şi Fundaţia Biserica Domniţa Bălaşa, persoane juridice de drept privat, distincte, avănd însă o administrare comună de către epitropii acestora.

Astfel, prima instanţă a reţinut faptul că nu a existat niciodată intenţia de a constitui o singură entitate juridică, distinctă, iar din cuprinsul testamentului nu rezultă intenţia testatorului de a testa în favoarea Bisericii Ortodoxe Române ori a unui alt cult religios entităţile numite Spitalul Brâncovenesc şi Aşezămintele Brâncoveneşti. Tot din cuprinsul testamentului rezultă neîndoielnic voinţa testatoarei ca, atât Biserica, cât şi Spitalul Brâncovenesc, sa fie administrate de doi epitropi, doar administratorii fiind aşadar comuni, nu şi proprietatea.

Aşezămintcle Brâncoveneşti au reprezentat o fundaţie care a funcţionat în temeiul Legii nr. 21/1924, fiind desfiinţată în timpul regimului comunist. În acest context, în mod corect, prima instanţă a constatat din înscrisurile depuse la dosar faptul că prin Decizia nr. 57147/05.07.1951 a fost constată dizolvată de plin drept Epitropia Aşezămintele Brâncoveneşti, înscrisă în registrul persoanelor juridice Ilfov sub nr. x şi s-a dispus radierea Aşezământului din registrul special de persoane juridice.

Astfel, au devenit incidente prevederile art. 27 din Legea nr. 21/1924, din care se înţelege faptul că, în caz de desfiinţare a fundaţiei, bunurile nu puteau să treacă decât în patrimoniul unei asociaţiuni sau fundaţii de drept privat ori public cu scop analog sau similar, or, în mod distinct de fundaţie, iar Biserica Domniţa Bâlaşa a funcţionat şi funcţionează în baza legii cultelor şi nu este asociaţie sau fundaţie pentru ca bunurile Aşezămintelor Brâncoveneşti să fi trecut în patrimoniul acesteia.

Astfel, în mod corect, instanţa de fond a reţinut din actele cauzei că nu a existat nicio dispoziţie în Testamentul sau Registrul Aşezămintelor Brâncoveneşti astfel că bunurile rămase s-ar fi impus atribuite unei alte persoane juridice de drept privat din ţara, cu scop identic sau similar, sau persoanei juridice de drept public, reprezentând în Stat interesele servite de persoana juridică desfiinţată.

Totodată, încetând personalitatea juridică a Aşezămintelor Brâncoveneşti, nu se mai poate pune problema existenţei dreptului de proprietate asupra bunurilor care au aparţinut Aşezămintelor Brâncoveneşti în patrimoniul acesteia, după data de 05.07.1951, întrucât dreptul de proprietate presupune existenţa unui patrimoniu al cărui titular nu poate fi decât o persoană fizică sau juridică.

Mai mult decât atât, prima instanţă a reţinut, cu privire la Decizia nr. 33/1957 prin care C. a instituit Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa" că acesta nu poate fi privit ca un act juridic prin care se poate justifica succesiunea în drepturi a Epitropiei Aşezământului "Domniţa Bălaşa" faţă de Aşezămintele Brâncoveneşti, având în vedere pe de-o parte natura juridică distinctă a celor două persoane juridice (persoana juridică de utilitate publică/biserică fundaţională versus persoană juridică de drept privat), iar pe de altă parte faptul că la momentul înfiinţării Epitropiei Aşezământului "Domniţa Bălaşa", fundaţia Aşezămintele Brâncoveneşti nu mai avea personalitate juridică din anul 1951.

De asemenea, prima instanţă a reţinut din actele cauzei că nu se poate stabili că Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", titularul cererii de retrocedare, lăcaşul de cult ce funcţionează în baza legii cultelor, amintită în Decizia nr. 33/1957 a C. şi fundaţia Aşezăminiele, ar fi una şi aceeaşi entitate juridică cu Aşezămintele Brâncoveneşti ce a funcţionat în baza Legii nr. 21/1924, ca o fundaţie.

Prin urmare, Curtea a reţinut faptul că atât timp cât reclamanta (Aşezămintele Brâncoveneşti Biserica Domniţa Bălaşa), nu a făcut dovada faptului că este continuatorul în drepturi al acesteia (Fundaţia Aşezămintele Brâncoveneşti), curtea constată că aceasta nit poate face dovada titlului cerut de pârâtă. Cu privire la titlul de proprietate care decurge din contractul de comodat încheiat la data de 16.04.1979 între Aşezământul Domniţa Bălaşa şi Administraţia Domeniului Public, prima instanţă a reţinut că acesta nu poate reprezenta un titlu întrucât calitatea de comodatar nu presupune în mod necesar şi nici nu face dovada calităţii de proprietar a comodantului. Cu privire la acţiunea în uzucapiune ce face obiectul dosarului nr. x/2013 prin care reclamanta a urmărit dobândirea dreptului de proprietate pe baza contractului de comodat încheiat la data de 16.04.1979, prima instanţă a constatat că aceasta a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 303/11.03.2016, care a rămas definitivă la data de 20.09.2018

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că trebuiau avute în vedere contractele de închiriere întocmite de către aceasta, pârâta a reiterat faptul că în înscrisurile depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare se face referire la un teren în suprafaţă de 19,2749 ha, care a făcut obiectul unui contract de comodat încheiat la data de 16.04.1979 între Aşezământul "Domniţa Bălaşa" şi Administraţia Domeniului Public.

Din actele existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nu reiese dovada preluării de către statul român a imobilului solicitat de către reclamantă.

În acest context, prin adresa nr. x/01.11.2016, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/I5.12.2016, reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti Biserica ..Domniţa Bălaşa" a menţionat că din anul 1953 şi până in prezent au fost încheiate succesiv contracte de comodat, la început cu Spitalul de Stat nr. 9. apoi cu Întreprinderea Energo Utilaj Bucureşti, Cooperativa Tehnică Sticlei, Întreprinderea Timpuri Noi şi, în prezent, cu Administraţia Domeniului Public din Bucureşti.

Or. aceste afirmaţii constituie o dovadă în plus că imobilul nu a fost preluat de statul român. Chiar în ipoteza în care respectivul imobil ar fi fost preluat de stalul român, fostul proprietar nu a fost reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti Biserica Domniţa Bălaşa, ci Aşezamintele Brâncoveneşti.

Or, Aşezămintele Brâncoveneşti au funcţionat ca fundaţie civilă în temeiul Legii or. 21/1924, iar nu în temeiul legii cultelor.

În concluzie, având în vedere înscrisurile aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/24.01.2006, imobilul solicitat nu a fost proprietatea reclamantei, ci a unei entităţi distincte, autonome, care nu reprezenta o parte a bisericii ortodoxe. De asemenea, pentru imobilul solicitat nu s-a făcut dovada preluării acestuia de către statul român de la reclamantă.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante referitoare la autoritatea de lucru judecat asupra capacităţii de folosinţă a acesteia având în vedere sentinţa civilă nr. 161/20.02.2019 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. x/2017, se arată că obiectul respectivului litigiu a fost anularea Hotărârii nr. 435/15.06.2017 emisă de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călăraşi. Prin sentinţa sus-menţionată nu au fost analizate aspectele ce fac obiectul prezentului apel (recurs) formulat de către recurenta-reclamantă, respectiv care persoană juridică existentă în prezent (Parohia Aşezământul Brâncovenesc "Biserica Domniţa Bălaşa" sau Fundaţia "Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica Domniţa Bălaşa") este îndreptăţită la restituirea patrimoniului vechilor Aşezăminte Brâncoveneşti. În consecinţă, susţinerea recurentei-reclamante că prin sentinţa sus-menţionată se reţine în mod clar cu autoritate de lucru judecat că aceasta are capacitatea procesuală de folosinţă este neîntemeiată, având în vedere aspectele reţinute de către Curtea de Apel Bucureşti în sentinţa civilă nr. 2202/12.07.2019.

In ceea ce priveşte fondul cauzei, intimata-pârâtă şi-a menţinut argumentaţia în sensul că entitatea Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" a luat fiinţa în baza actului de fundaţie al Aşezămintelor Brâncoveneşti, reprezentat de Testamentul B. pentru crearea Aşezămintelor Brâncoveneşti din luna octombrie 1835, atestat ca autentic de Episcopii Râmnicului Argeşului, Buzăului şi Stratonichiei adeverit de Marea logofeţie a Dreptăţii şi întărit la 25 martie 1836 prin hrisovul Domnitorului Alexandru Dimitrie Chica, care la rândul său se sprijină pe testamentul de la 1745 al Domniţei Bălaşa Brâncoveanu.

În anul 1912 este elaborat Regulamentul pentru administraţia Aşezămintelor Brâncoveneşti sancţionat prin Înaltul Decret Regal nr. 167/13.01.1912 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 240/02.02.1912.

Potrivit art. 1 din Regulamentul Aşezămintele Brâncoveneşti se compun din: Fundaţia Spitalul Brâncovenesc; Fundaţia "Biserica Domniţa Bălaşa".

Administraţia centrală este comună şi se realizează de către Epitropii acestora, Epitropii având îndatorirea de a organiza serviciile Aşezămintelor şi de a pune în aplicare dispoziţiile regulamentului, de a îngriji de averea Aşezămintelor şi de a păzi totdeauna nestrămutate dispoziţiile testamentare (art. 13-14 din Regulament). Urmare acestui fapt, Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti se găseşte înregistrată la nr. 94/1924, în evidenţele Tribunalului Ilfov.

Prin Deciziunea nr. 33/1957 a Preafericitului Părinte Patriarh lustinian a fost instituită la 01.01.1958 Epitropia Aşezământului Bălaşa în conformitate cu art. 175 din statutul B.O.R.

Din analiza Regulamentului pentru Administraţia Aşezămintelor Brâncoveneşti, a testamentului ctitoricesc întocmit de Băneasa Safta Brîncoveanu şi a susţinerilor din adresa menţionată mai sus reies următoarele: Aşezămintele Brâncoveneşti se compuneau din: Fundaţiunea "Spitalul Brâncovenesc" şi Fundaţiunea "Biserica Domniţa Bălaşa"; Epitropia acestor aşezăminte era comună, atât pentru serviciile privitoare la fundaţiunea "Spitalul Brâncovenesc", cât şi pentru fundaţiunea "Biserica Domniţa Bălaşa", însă scriptele, conturile şi toate lucrările erau "cu totul deosebite, neputându-se amesteca între ele".

Toate serviciile celor două fundaţiuni erau "dirigeate" de epitropii aşezămintelor Brâncoveneşti prin administraţia centrală, căreia îi erau subordonate toate aceste servicii. În ceea ce priveşte epitropii aşezămintelor, aceştia erau "aleşi şi orânduiţi după prevederile testamentului" Bânesci Safta Brâncoveanu.

Bugetul fundaţiunii "Spitalul Brâncovenesc" era alcătuit în mod separat de acela al fundaţiunii "Biserica Domniţa Bălaşa". Referitor la acest aspect, în art. 26 din Regulamentul amintit se prevedea faptul că "sub niciun motiv, veniturile sau cheltuielile unei fundaţiuni nu se vor putea amesteca cu cele ale celeilalte fundaţiuni".

Prin urmare, din cuprinsul celor două înscrisuri menţionate anterior (Regulamentul pentru Administraţia Aşezămintelor Brâncoveneşti şi testamentul ctitoricesc întocmit de Băneasa Safta Brîncoveanu) reiese cu claritate faptul că Aşezămintele Brâncoveneşti erau o entitate distinctă, autonomă, iar nu parte a bisericii ortodoxe.

Entitatea Aşezămintele Brâncoveneşti era distinctă de Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domnita Bălasa" (solicitantă în cererea de retrocedare şi recurentă-reclamantă în cererea de chemare în judecată); Aşezămintele Brâncoveneşti au reprezentat o fundaţie care a funcţionat în temeiul Legii nr. 21/1924. Aceasta nu a fost desfiinţată în timpul regimului comunist, acest aspect fiind confirmat, de altfel, prin adresa nr. x/08.05.2006 emisă de către Secretariatul de Stat pentru Culte.

Pe site-ul Ministerului Justiţiei, în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, apare înscrisă Fundaţia "Aşezămintele Brâncoveneşti-Biserica Domniţa Bălaşa".

În drept, au fost invocate O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 1.164/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 490 din C. proc. civ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

6. Aspecte procesuale

Prin practicaua prezentei decizii, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ., a calificat prezenta cale de atac ca fiind recurs.

De asemenea, la acelaşi moment procesual, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-pârâtă, apreciind că motivele invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

7. Soluţia instanţei de recurs

7.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 7355/29.09.2017, emisă de către Comisia specială de retrocedare, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, depusă de reclamantă, motivat de faptul că solicitantul nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză şi nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către statul român de la acesta în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivare, pârâta a arătat că imobilul solicitat, astfel cum a fost identificat, nu este menţionat în niciunul dintre înscrisurile anexate adresei nr. x/01.11.2016. De asemenea, nu apare menţionată A. sau existenţa vreunei legături între aceasta şi terenul solicitat prin cererea de retrocedare. Totodată, din analiza Regulamentului pentru Administraţia Aşezămintelor Brâncoveneşti întocmit în anul 1912 a reieşit faptul că entitatea Aşezămintele Brâncoveneşti era distinctă şi autonomă, iar nu parte a Bisericii Ortodoxe Române. Această entitate nu a fost desfiinţată în timpul regimului comunist, aspect confirmat prin adresa nr. x/08.05.2006 emisă de către Secretariatul de stat pentru culte.

7.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recuretna-reclamantă şi a apărărilor intimatei-pârâte

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, prin respingerea acţiunii, iar prin cererea de recurs nu au fost aduse elemente de natură să răstoarne considerentele instanţei de fond.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Cum în mod corect a subliniat chiar recurenta, din analiza textului de lege de mai sus reiese că, printre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru retrocedarea unor imobile în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, se regăsesc şi acelea ca imobilele să fi aparţinut cultelor religioase din România şi să fi fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, retrocedarea urmând a se face foştilor proprietari.

Intimata-pârâtă şi prima instanţă au reţinut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta este continuator în drepturi al fostului proprietar, respectiv al fostelor Aşezăminte Brâncoveneşti, înfiinţate prin testamentul ctitoricesc întocmit de Băneasa Safta Brâncoveanu pentru întemeierea Spitalului Brâncovenesc şi a Fundaţiei Biserica Domniţa Bălaşa.

Astfel, reclamanta a susţinut că Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", ca entitate de sine stătătoare a fost înfiinţată prin Testamentul lăsat de Domniţa Bălaşa şi soţul acesteia A. din data de 01 aprilie 1745, iar din anul 1838 a început să fiinţeze efectiv sub titulatura de Aşezămintele Brâncoveneşti, ca instituţie ce însuma toate fundaţiile Brâncoveneşti (Biserica şi Spitalul, Azilul şi Şcoala), cu precizarea că fiecare fundaţie ce coexista în această instituţie, avea buget si administrare proprie, fiind administrate de epitropi, la baza înfiinţării acestei instituţii fiind Testamentul lăsat de Băneasa Safta Brâncoveanca.

Mai susţine reclamanta că ulterior, acestea şi-au continuat activitatea până în anul 1951, când prin Decizia nr. 57147/05.07.1951 a fost constatată dizolvarea de plin drept a Aşezămintelor Brâncoveneşti, ca persoană juridică, dispunându-se totodată radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepţie făcând reclamanta Biserica Fundaţională Biserica "Domniţa Bălaşa", căreia în anul 1957, prin Decizia nr. 33, i aplică dispoziţiile art. 175 din statutul de Organizare şi funcţionare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa".

Înalta Curte constată că un prim argument al recurentei-reclamante a fost acela că prima instanţă nu a luat în calcul şi nici nu a analizat susţinerea sa în sensul că dreptul de proprietate al Bisericii Domniţa Bălaşa datează din anul 1745, cu mult timp anterior anului 1835, când sunt reconfirmate Aşezămintele Brâcovenesti ce vizează Biserica, ocazie cu care iau fiinţă Asociaţia testamentară care priveşte spitalul, şi nu şi Biserica, aceasta fiind înfiinţată anterior în anul 1745. A susţinut recurenta că A. este lăsată în proprietatea Bisericii Domniţa Bălaşa, iar toate celelalte forme de administrare a moşiei sunt doar în scopul unei mai bune funcţionări, dar şi utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domniţa Bălaşa, să beneficieze pe deplin de acestea, în sensul de a beneficia de cele necesare pentru a menţine existenţa, dar şi pentru a promova riturile şi ideologiile creştin ortodoxe.

Or, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că actul de fundaţie al Aşezămintelor Brâncoveneşti este reprezentat de testamentul B., din care nu a reieşit intenţia testatorului de a testa în favoarea Bisericii Ortodoxe Române ori a unui alt cult religios entităţile numite Spitalul Brâncovenesc şi Aşezămintele Brâncoveneşti. Dimpotrivă, din cercetarea conţinutului acestui testament reiese voinţa ca bunurile să rămână în proprietatea familiei boiereşti, ca epitropii celor două fundaţii să fie numiţi cu acordul familiei testatorului şi ca biserica să nu intre în rândul mănăstiresc. Mai mult, invocarea notorietăţii legăturii dintre formele de organizare enumerate (Aşezămintele Brâncoveneşti, Domniţa Bălaşa, Biserica, Fundaţia) nu poate reprezenta o dovadă în sensul greşitei aplicări a legii de către prima instanţă.

Din cercetarea conţinutului testamentului, reiese că voinţa reală a testatoarei a fost aceea de a înfiinţa două entităţi juridice distincte - Spitalul Brâncovenesc şi Aşezămintele Brâncoveneşti, chiar titlul testamentului fiind în acest sens, şi nu o singură entitate juridică, distinctă. Testamentul exprimă voinţa testatoarei ca Spitalul Brâncovenesc şi Biserica Domniţa Bălaşa să fie administrate de doi epitropi, însă darea în administrare a spitalului aceloraşi doi epitropi (administratori) care administrau şi Biserica Domniţa Bălaşa nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul proprietăţii, dreptul de administrare fiind diferit de dreptul de proprietate.

De altfel, conform Regulamentului pentru Administraţia Aşezămintelor Brâncoveneşti, publicat în Monitorul Oficial din 02.02.1912:

"Aşezămintele Brâncoveneşti se compun din Fundaţiunea Spitalul Brâncovenesc şi Fundaţiunea Biserica Domniţa Bălaşa". Se mai reţine în cuprinsul actului că, deşi epitropia (administraţia) este comună, totuşi "scriptele, conturile vor fi cu totul deosebite, neputându-se administra". La art. 26 din Regulament se precizează că "bugetul Fundaţiunii Spitalul Brâncovenesc se va alcătui întotdeauna în mod separat de cel al fundaţiunii Biserica Domniţa Bălaşa".

Din prevederile acestui Regulament, referitor la modalitatea de administrare a celor două entităţi juridice, Fundaţiunea "Spitalul Brâncovenesc" şi Fundaţiunea "Biserica Domniţa Bălaşa", reiese faptul că acestea au fost privite distinct, ca două persoane juridice diferite, ale căror patrimonii şi bugete nu s-au putut confunda niciodată, în acest sens existând dispoziţii exprese ale testatoarei încă de la întocmirea testamentului privind înfiinţarea Spitalului.

Într-adevăr, prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiţiei, s-a constatat dizolvarea de plin drept a Epitropiei Aşezămintelor Brâncoveneşti şi radierea acestui aşezământ din registrul special de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, ca urmare a emiterii adresei nr. x/26.06.1951 a Epitropiei Aşezămintelor Brâncoveneşti, prin care se solicita încetarea şi ştergerii personalităţii juridice a Aşezămintelor Brâncoveneşti.

Ulterior, prin Decizia nr. 35/1957, înregistrată sub nr. x/1957, emisă de către Arhiepiscopia Bucureştilor, s-a decis că, începând cu data de 1 ianuarie 1958 se aplică Bisericii Fundaţionale Domniţa Bălaşa dispoziţiile art. 175 din Statutul de organizare şi funcţionale al Bisericii Ortodoxe Române (art. 1); pe data de 1 ianuarie 1958 se instituie Epitropia Aşezământului Domniţa Bălaşa (art. 2); Epitropia va funcţiona cu începere de la aceeaşi dată - 1 ianuarie 1958 (art. 3); Epitropia va administra bunurile Bisericii Domniţa Bălaşa în conformitate cu prevederile art. 66 din Statutul B.O.R., stând sub jurisdicţiunea şi controlul Arhiepiscopiei Bucureştilor din punct de vedere administrativ, gestionar şi religios, în conformitate cu art. 175 din Statutul B.O.R.

Recurenta-reclamantă a susţinut faptul că Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti este una şi aceeaşi entitate juridică cu Fundaţia Biserica Domniţa Bălaşa.

În ceea ce priveşte legătura juridică patrimonială dintre Aşezământul Domniţa Bălaşa - persoana juridică menţionată în actele depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare - şi Aşezământul Brâncovenesc "Biserica Domniţa Bălaşa" - Înalta Curte constată că, pentru a fi incidente prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, era obligatoriu să se facă dovada faptului că Aşezămintele Brâncoveneşti din anul 1945 au reprezentat o parte componentă a unui cult religios, respectiv a Bisericii Ortodoxe Române.

Or, în mod corect a statuat prima instanţă faptul că din înscrisurile de la dosar nu reiese o asemenea concluzie, ci faptul că Aşezămintele Brâncoveneşti au avut o existenţă de sine stătătoare din punct juridic şi patrimonial, în condiţiile în care acestea erau o entitate distinctă de Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", prima dintre acestea fiind o fundaţie care a funcţionat în temeiul Legii nr. 21/1924, iar nu în temeiul legii cultelor, nefiind desfiinţată în timpul regimului comunist.

Astfel, potrivit extrasului din Monitorul Oficial nr. 43/21.02.1948, la capitolul destinat predării-preluării de bunuri se menţionează în calitate de proprietar Aşezămintele Brâncoveneşti, iar nu Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", aşa încât preluarea s-a făcut de la Aşezămintele Brâncoveneşti, iar nu de la Fundaţia "Biserica Domniţa Bălaşa", devenită Aşezământul Brâncovenesc Biserica Domniţa Bălaşa.

Chiar recurenta invocă faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439 din 1948 emisă de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada că Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" au continuat să existe, iar bunurile (terenurile) agricole ale acesteia au fost excluse de la trecerea în patrimoniul Statului, acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundaţiune; or, din faptul că decizia mai sus amintită nu prevede că se preiau imobilele aparţinând Aşezămintelor Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" ci doar cele ce aparţineau Fundaţiei Spitalul Brâncovenesc, nu se poate ajunge în mod logic la concluzia indusă de recurentă. În mod evident, faptul că bunurtile nu au fost preluate de la Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa", ci de la Aşezămintele Brâncoveneşti este un argument contrar poziţiei recurentei-reclamante.

Ca urmare a dizolvării, prin decizia nr. 57174/05.07.1951, a Epitropiei Aşezămintele Brâncoveneşti şi a radierii Aşezământului din registrul special de persoane juridice, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că au devenit incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 21/1924, iar cum nu a existat nicio dispoziţie în Testamentul sau Registrul Aşezămintelor Brâncoveneşti în sensul că bunurile rămase s-ar fi impus a fi atribuite unei alte persoane juridice de drept privat din ţară cu scop identic sau similar, sau persoanei juridice de drept public, reprezentând in Stat interesele servite de persoana juridică desfiinţata, ca urmare a încetării personalităţii juridice a Aşezămintelor Brâncoveneşti nu se mai poate pune problema existenţei dreptului de proprietate asupra bunurilor care au aparţinut Aşezămintelor Brâncoveneşti în patrimoniul acesteia după data de 05.07.1951, întrucât dreptul de proprietate presupune existenţa unui patrimoniu al cărui titular nu poate fi decât o persoană fizică sau juridică.

Cu privire la decizia nr. 33/1957 prin care C. a instituit Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa", invocată de către reclamant, în mod corect a reţinut prima instanţă că acesta nu poate fi privit ca un act juridic prin care se poate justifica succesiunea în drepturi a Epitropiei Aşezământului "Domniţa Bălaşa" faţă de Aşezămintele Brâncoveneşti, având în vedere pe de o parte natura juridică distinctă a celor două persoane juridice (persoană juridică de utilitate publică/biserică fundaţională versus persoană juridică de drept privat), iar pe de altă parte faptul că la momentul înfiinţării Epitropiei Aşezământului "Domniţa Bălaşa", fundaţia Aşezămintele Brâncoveneşti nu mai avea personalitate juridică din anul 1951.

În concluzie, nu s-a dovedit că Epitropia (Administraţia) Aşezămintelor Brâncoveneşti este una şi aceeaşi entitate juridică cu Fundaţia Biserica Domniţa Bălaşa sau că era membra unui cult religios, în speţă, Biserica Ortodoxă Română. Toate actele efectuate de Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti în perioada 1939 - 1948 au constituit acte de administrare, în numele proprietarului Aşezămintele Brâncoveneşti, iar nu în numele proprietarului Fundaţia Biserica Domniţa Bălaşa.

Prin urmare, în aceste condiţii, contrar celor reţinute prin adresa emisă de secretarul de stat pentru culte prin care se arată că reclamanta este o persoană juridică de utilitate publică, care nu a fost desfiinţată în timpul regimului comunist, ci a funcţionat în regim de biserică fundaţională, prima instanţă a constatat că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu se poate stabili că entitatea Aşezămintelor Brâncoveneşti constituite prin testamentul B. este una şi aceeaşi entitate juridică cu Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" în numele căruia a fost formulată cererea de retrocedare.

Reclamanta a mai invocat faptul că prin sentinţa civilă nr. 161/20.02.2019 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. x/2017, se reţine în mod clar cu autoritate de lucru judecat că reclamanta este continuatoarea Aşezămintelor Biserica Domniţa Bălaşa.

Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută decizia civilă nr. 161/2019 din 20.02.2019 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă pronunţată în dosarul nr. x/2017, prin care s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce făceau obiectul respectivului dosar, fiind continuatoarea entităţii Aşezămintele Brâncoveneşti din anul 1945, respectiv nu poate fi valorificată în sensul reţinerii calităţii de continuatoare a fostelor Aşezăminte Brâncoveneşti, în condiţiile în care în dosarul nr. x/2017 recurenta-reclamantă s-a judecat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - Prefectura Călăraşi, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - comuna Borcea şi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - comuna Ulmu, şi nu cu Comisia Specială de Retrocedare. Prin urmare, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, între cauza de faţă şi cea care face obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, astfel cum a invocat recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, câtă vreme părţile şi cauza celor două litigii sunt diferite, deoarece aplicarea autorităţii de lucru judecat opreşte repetarea unei judecăţi, iar condiţiile pentru incidenţa autorităţii de lucru judecat vizează identitatea de părţi, pentru asigurarea opozabilităţii, dar şi pe aceea a identităţii de cauze, condiţii ce nu sunt îndeplinite în speţă.

Recurenta a invocat şi faptul că nu poate fi reţinută constatarea primei instanţe, în sensul că imobilul solicitat astfel cum a fost identificat (teren în suprafaţă de 27844 mp) nu este menţionat în niciunul dintre înscrisurile aflate la dosarul administrativ depus la pârâtă şi că în documentele dosarului administrativ nu apare menţionată A., sau existenţa vreunei legături între aceasta şi terenul solicitat prin cererea de retrocedare.

Recurenta a arătat că terenul de 27844 mp revendicat reprezintă o parte din fosta moşie A., iar înscrisurile eliberate de către arhivele naţionale, cartea de hotărnicie, cele aflate pe suport electronic şi nu în ultimul rând raportul de expertiză şi suplimentul la acesta, fac pe deplin dovada că A. a fost proprietatea sa.

În susţinerea dreptului său de proprietate, reclamanta a arătat că terenul în suprafaţă de 27844 mp situat în Bucureşti, Splaiul Unirii fără număr, amplasat între Centrala electrică de termoficare Bucureşti; Bd. x şi str. x face parte din A. şi se află în proprietatea şi stăpânirea reclamantei din anul 1745. De asemenea, reclamanta a depus şi un contract de comodat încheiat la data de 16.04.1979 între Aşezământul Domniţa Bălaşa şi Administraţia Domeniului Public.

Or, corolarul celor deja reţinute mai sus, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că este continuatorul în drepturi al Aşezămintelor Brâncoveneşti, este acela că reclamanta nu poate face dovada existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul său.

Cu privire la titlul de proprietate care decurge din contractul de comodat încheiat la data de 16.04.1979 între Aşezământul Domniţa Bălaşa şi Administraţia Domeniului Public, nici acesta nu poate reprezenta un titlu în sensul noţiunii ce stă la baza restituirii, întrucât calitatea de comodant nu face dovada calităţii de proprietar a comodantului.

Cu privire la acţiunea în uzucapiune prin care reclamanta a urmărit dobândirea dreptului de proprietate pe baza contractului de comodat încheiat la data de 16.04.1979, cât timp aceasta a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 303/11.03.2016 pronunţată în dosar nr. x/2013, definitivă la data de 20.09.2018, nu poate produce efecte juridice favorabile recurentei-reclamante pe această latură de argumentaţie.

Recurenta a mai invocat faptul că este ilogic să se pună în discuţie apartenenţa Bisericii Domniţa Bălaşa şi a aşezămintelor la o organizaţie religioasă, cât timp aceasta a funcţionat şi promovat Religia Creştin Ortodoxă, dinainte să se scrie în limba română cu caractere latine, iar prin aceasta se promova cultura şi învăţătura în Ţara Românească.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect acest aspect, în condiţiile în care art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, text de lege pe care recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de retrocedare, prevede retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România. Cu alte cuvinte, O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România se referă doar la retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum reiese din chiar titlul actului normativ, apartenenţa la un cult religios fiind chiar una dintre condiţiile pe care titularii cererilor de retrocedare trebuiau să le îndeplinească. Analizând considerentele sentinţei recurate sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios. Or, în cauză, s-a pus problema apartenenţei la un cult religios din România, în condiţiile în care cererea de retrocedare a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, ce se referă la retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, iar din conţinutul testamentului de la 1835 reiese voinţa ca bunurile să rămână în proprietatea familiei boiereşti, ca epitropii celor două fundaţii să fie numiţi cu acordul familiei testatorului şi ca biserica să nu intre în rândul mănăstiresc. Reiterând, invocarea notorietăţii legăturii dintre formele de organizare enumerate (Aşezămintele Brâncoveneşti, Domniţa Bălaşa, Biserica, Fundaţia) nu poate reprezenta o dovadă în direcţia greşitei aplicări a legii de către prima instanţă.

O altă critică adusă sentinţei vizează necunoaşterea de către prima instanţă a statutului Bisericii Domniţa Bălaşa, respectiv acela de biserică fundaţională, în sensul art. 175 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, astfel cum se menţionează în Decizia nr. 35/1957, înregistrată sub nr. x/1957, emisă de către Arhiepiscopia Bucureştilor, prin care se arată că Epitropia va administra bunurile Bisericii Domniţa Bălaşa în conformitate cu prevederile art. 66 din Statutul B.O.R., stând sub jurisdicţiunea şi controlul Arhiepiscopiei Bucureştilor din punct de vedere administrativ, gestionar şi religios. Instanţa de recurs reţine că acest statut nu constituie un argument în sprijinul soluţionării favorabile a recursului, din moment ce nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, care să dea dreptul recurentei reclamante să obţină despăgubiri pentru terenul în discuţie.

Reclamanta a mai arătat că trebuie avute în vedere şi contractele de închiriere întocmite de reclamantă, prin care aceasta a fost obligată să dea în folosinţă în perioada comunistă terenurile către anumite întreprinderi de stat, cu precizarea că acestea nu au mai fost date înapoi, ci au fost preluate în mod abuziv de statul român, fără nici o dovadă, cât timp fac parte din activele societăţilor care sunt amplasate pe acest teren. Instanţa în mod greşit menţionează doar contractul de comodat şi nu pune în discuţie drept titlu de proprietate actul de danie întocmit în anul 1745 de Domniţa Bălaşa şi soţul acesteia A..

Înalta Curte a reţinut deja că nu se poate considera ca reprezentând o dovadă a titlului de proprietate calitatea de comodant din cadrul contractului de comodat încheiat la data de 16.04.1979 între Aşezământul Domniţa Bălaşa şi Administraţia Domeniului Public; pe de altă parte, aceste argumente sunt lipsite de relevanţă faţă de constatarea nedovedirii calităţii de succesor al Aşezămintelor Brâncoveneşti desfiinţate şi radiate prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiţiei.

7.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentă, astfel că, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" împotriva sentinţei civile nr. 2202 din 12 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.