Appeal against public official incompatibility finding dismissed and CJUE preliminary reference requests rejected

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2019, la data de 20.03.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună admiterea cererii şi anularea raportului de evaluare nr. x/28.02.2019 emis de Agenţia Naţionala de Integritate (ANI), întrucât a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor legale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 196 din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie

4. Cererile de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.

Prin cererea formulată la data de 3 mai 2022 recurenta - reclamantă a solicitat efectuarea unei trimiteri preliminare în interpretare adresată CJUE cu următoarea întrebare: Posibilitatea (perspectiva) exercitării unei evaluări a averii, a incompatibilitâţilor şi a conflictelor de interese, de către Agenţia Naţională de Integritate - ANI, în privinţa judecătorilor care compun completele de judecată ce soluţionează acţiunile referitoare la sancţiunile aplicate în urma raporturilor încheiate de Agenţie, cum este acţiunea în prezenta cauză, şi în care Agenţia este parte - posibilitate care nu este îngrădită sau însoţită de garanţii - este contrară articolului 2 TUE, privind statul de drept şi articolului 19 alin. (1) TUE, coroborat cu articolul 47 alin. (1) şi (2) CDFUE, privind dreptul la protecţie juridică efectivă, pentru că nu exclud orice îndoială legitimă privind existenţa unei influenţe exterioare asupra activităţii de judecată a acestor acţiuni şi nu înlătură astfel o lipsă a aparenţei de independenţă sau de imparţialitate a acestora, care aduce atingere încrederii pe care justiţia trebuie să o inspire justiţiabililor într-o societate democratică şi într-un stat de drept?

Prin cererea formulată în şedinţă publică din 11 octombrie 2022recurenta - reclamantă a solicitat sesizarea CJUE cu următoarele intrebări preliminare:

Principiul proporţionalităţii pedepselor, conţinut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică şi altor fapte decât cele definite în mod formal de legea naţională ca fiind infracţiuni, dar care pot fi considerate "acuzaţii în materie penală", în sensul articolului 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravităţii sancţiunii, cum este în cauza principală cazul evaluării incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, care poate conduce la aplicarea sancţiunii complementare constând în interdicţia de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani?

Dacă răspunsul la întrebarea nr. 1 este afirmativ, principiul proporţionalităţii pedepselor, conţinut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui incompatibilităţi sau a unui conflict de interese al unei persoane ce ocupă o funcţie de demnitate publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită?

Dreptul la muncă, garantat de articolul 15 alineatul (l) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, garantat de articolul 47 din cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui conflict de interese sau a unei incompatibiităţi al unei persoane ce ocupă o funcţie publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale eu abaterea săvârşită?

Principiul proporţionalităţii pedepselor, conţinut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică şi altor fapte decât cele definite în mod formal de legea naţională ca fiind infracţiuni, dar care pot fi considerate "acuzaţii în materie penală", în sensul articolului 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravităţii sancţiunii, cum este în cauza principală cazul evaluării incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, care poate conduce la aplicarea sancţiunii complementare constând în interdicţia de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani?

Dacă răspunsul la întrebarea nr. 1 este afirmativ, principiul proporţionalităţii pedepselor, conţinut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui incompatibilităţi sau a unui conflict de interese al unei persoane ce ocupă o funcţie de demnitate publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită?

Dreptul la muncă, garantat de articolul 15 alineatul (l) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, garantat de articolul 47 din cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui conflict de interese sau a unei incompatibiităţi al unei persoane ce ocupă o funcţie publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale eu abaterea săvârşită?

Curtea, pe cererile de sesizare formulate de recurenta-reclamantă pe cale procedurii trimiterii preliminare în întâmpinare le apreciază pentru următoarele considerente comune ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 257 din TFUE.

Curtea constată că întrebările din cereri, faţă de care s-a solicitat aplicarea maximului prevăzut de art. 267TFUE nu au legătură cu obiectul prezentei cauze, respectiv nu priveşte interpretarea unei norme a dreptului Uniunii care să fie necesară sau utilă pentru soluţionarea litigiului care formează obiectul recursului declarat în cauză, aflat în competenţa de ultimă instanţă a Înaltei Curţi.

Obiectul recursului îl constituie analizarea legalităţii sentinţei civile nr. 196/13-05-2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019 prin care a fost respinsă acţiunea formulată de recurenta-reclamantă şi a fost menţinut ca legal emis raportul de evaluare nr. x/28.02.2019 emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Prin acest raport de evaluare s-a constatat că reclamanta funcţionar public s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21.09.2011 - 23.02.2018, fiind împlinite condiţiile prevăzute de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Prima întrebare formulată din prima cerere depusă la data de 3.05.2022 este următoarea.

Posibilitatea (perspectiva) exercitării unei evaluări a averii, a incompatibilitâţilor şi a conflictelor de interese, de către Agenţia Naţională de Integritate - ANI, în privinţa judecătorilor care compun completele de judecată ce soluţionează acţiunile referitoare la sancţiunile aplicate în urma raporturilor încheiate de Agenţie, cum este acţiunea în prezenta cauză, şi în care Agenţia este parte - posibilitate care nu este îngrădită sau însoţită de garanţii - este contrară articolului 2 TUE, privind statul de drept şi articolului 19 alin. (1) TUE, coroborat cu articolul 47 alin. (1) şi (2) CDFUE, privind dreptul la protecţie juridică efectivă, pentru că nu exclud orice îndoială legitimă privind existenţa unei influenţe exterioare asupra activităţii de judecată a acestor acţiuni şi nu înlătură astfel o lipsă a aparenţei de independenţă sau de imparţialitate a acestora, care aduce atingere încrederii pe care justiţia trebuie să o inspire justiţiabililor într-o societate democratică şi într-un stat de drept.

Faţă de prima cerere intimata ANI a formulat punct de vedere depus la dosar la 21.06.2022 prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii.

La data de 11 octombrie 2022 recurenta-reclamantă a formulat a doua cerere de sesizare în completare cu trei întrebări solicitând sesizarea şi cu acestea şi suspendarea cauzei până la pronunţarea CJUE.

A doua cerere cuprinde următoarele trei întrebări.

Principiul proporţionalităţii pedepselor, conţinut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică şi altor fapte decât cele definite în mod formal de legea naţională ca fiind infracţiuni, dar care pot fi considerate "acuzaţii în materne penală", în sensul articolului 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravităţii sancţiunii, cum este în cauza principală cazul evaluării incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, care poate conduce la aplicarea sancţiunii complementare constând în interdicţia de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani?

2. Dacă răspunsul la întrebarea nr. 1 este afirmativ, principiul proporţionalităţii pedepselor, conţinut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui incompatibilităţi sau a unui conflict de interese al unei persoane ce ocupă o funcţie de demnitate publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită?

3. Dreptul la muncă, garantat de articolul 15 alineatul (l) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, garantat de articolul 47 din cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi al unei persoane ce ocupă o funcţie publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită.

Curtea apreciază cu privire la prima întrebare care priveşte în esenţă legalitatea Legii nr. 176/2010 ca lege specială în domeniul incidentelor de integritate, respectiv a procedurii în emiterea rapoartelor de evaluare a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese.

Curtea apreciază că Legea nr. 176/2010 nu reprezintă o legislaţie naţională de implementare a deciziei Comisiei Europene, nefiind atribuţia Curţii europene să decidă asupra legalităţii măsurilor şi procedurilor adoptate conform dreptului naţional, nefiind o problemă de interpretare a unei norme comunitare.

În ceea ce priveşte conţinutul concret al întrebării în cauză nu poate fi reţinută existenţa unei încălcări a unei norme comunitare, care priveşte imparţialitatea şi independenţa instanţei de judecată naţională pe motiv că judecătorii pot forma şi ei obiectul unei sesizări şi evaluări sub aspectul averii sau respectării regimului incompatibilităţilor sau al conflictelor de interese.

A doua cerere de sesizare este nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare în cauză nici una din întrebările din cerere nu au legătură cu prezenta cauză, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din TFUE.

Acesta deoarece întrebările formulate nu privesc legalitatea raportului de evaluare care formează obiectul cauzei, acestea vizând aspecte generale de aplicare a jurisprudenţei CJUE în domeniul aplicării sancţiunilor administrative, ca etapă ulterioară a rămânerii definitive a raportului de evaluare.

În consecinţă, Curtea va respinge ca nefondate cererile reclamantei de sesizare CJUE.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinţei de fond prin care s-a respins acţiunea este apreciat de Curte ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul recursului se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 1/2011 coroborat cu dispoziţiile speciale din Legea nr. 161/2003 de către prima instanţă în ceea ce priveşte analiza legalităţii raportului de evaluare prin care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate a reclamantei în sensul art. 84 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 161/2003.

În esenţă reclamanta-recurentă susţine că unităţile de învăţământ sunt definite ca instituţii de interes public şi nu instituţii publice. Iar activitatea sa în cadrul personalului didactic auxiliar se încadrează în situaţia de excepţie de la cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 96 alin. 1 din Legea nr. 161/2003.

Aceste critici de nelegalitate au fost invocate şi în faţa instanţei de fond aspecte reiterate în cererea de recurs.

Curtea constată că prima instanţă a verificat aceste aspecte de nelegalitate şi a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile normelor de drept material incidente.

Ambele aspecte de nelegalitate invocate în cererea de recurs nu pot fi reţinute sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 84 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice".

În ceea ce priveşte calificarea unităţii de învăţământ preuniversitar Curtea apreciază ca fiind legală calificarea primei instanţe în sensul că şcoala este o instituţie publică aflată în subordinea consiliului local nefiind relevant în ceea ce priveşte raportul de evaluare caracterul de utilitate publică aferent serviciilor de şcolarizare.

Conform art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind Finanţele Publice:

"30. instituţii publice - denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum si instituţiile din subordinea/coordonarea acestora, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2);"

Caracteristica principală a instituţiei -publice este aceea că aceasta produce/asigură/oferă servicii către populaţie. Astfel, statul organizează o vastă reţea de instituţii publice cu scopul de a presta servicii publice în vederea satisfacerii interesului general al populaţiei. Prin intermediul acestor instituţii, statul desfăşoară acţiuni în diverse domenii, prin învăţământ, scoală desfăşurând acţiuni social culturale

Astfel, din perspectiva statutului juridic, Şcoala este o instituţie publică fără personalitate juridică, ce funcţionează ca o entitate distinctă în subordinea sau pe lângă/o instituţie cu personalitate juridică, obiectivul aceste instituţii publice fiind servirea interesului public.

Al doilea aspect de nelegalitate care priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 96 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 nu este fondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile situaţiei de excepţie conţinute de art. 96 alin. 1 din Legea nr. 161/2003.

Excepţia prevăzută de art. 96 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 priveşte activitatea didactică şi nu priveşte funcţia deţinută de personalul didactic. Nu se poate reţine că funcţia de contabil şef exercitată de reclamantă în cadrul şcolii, funcţie faţă de care s-a constatat situaţia de incompatibilitate ar implica desfăşurarea unei activităţi didactice.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 196-197 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile formulate de recurenta-reclamantă A. de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 196 din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.