Loss of subject matter due to post-litigation administrative response in action compelling public authority to process sport recognition request
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Youth and Sports, quashed the appellate decision, and dismissed the claim as having no object, thereby ruling in favor of the defendant public authority. The dispute concerned an action seeking to compel the Ministry to process a request for the official recognition of "Freestyle Kickboxing" as a sport discipline; although the lower court initially ordered the Ministry to act, the Ministry subsequently issued a formal response rejecting the request during the pendency of the appeal. The court held that the issuance of this administrative response satisfied the plaintiff's specific demand for a solution, rendering the legal action moot and extinguishing the right to sue. The decision relies on the civil procedural doctrine that the object of an action must persist throughout the proceedings (Articles 29 and 32 of the Civil Procedure Code), concluding that the action ceased to exist once the defendant fulfilled the obligation to reply.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ; Loss of subject matter due to post-litigation administrative response in action compelling public authority to process sport recognition request: În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a acte or de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial la data de 23.09.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, a solicitat obligarea pârâtului la soluţionarea cererii privind recunoaşterea sportului FREESTYLE KICKBOSING ca şi ramură de sport.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 311 de la data de 22.05.2020 a fost respinsă excepţia rămânerii fără obiect invocată de pârât, ca neîntemeiată, şi admisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI, fiind obligat pârâtul la soluţionarea cererii reclamantei sub nr. x/20.03.2019 referitoare la recunoaşterea oficială practicării unui ramuri de sport în România.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 311 de la data de 22.05.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului solicitând, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A., invocând, în principal, excepţia lipsei de obiect a acţiunii, şi în subsidiar, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În motivarea căii de atac, a arătat că, în speţă, competenţa privind recunoaşterea oficială a practicării unei ramuri de sport în România aparţine Ministerului Tineretului şi Sportului conform dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din H.G. nr. 884/2001 pentru aplicarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului.
Potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 884/2001, analiza şi verificarea documentaţiei care însoţeşte cererea de recunoaştere oficială se efectuează de către comisia numită prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.
În Monitorul Oficial nr. 852/22.10.2019, Partea I, a fost publicat Ordinul ministrului tineretului şi sportului nr. 943/02.10.2019 privind aprobarea Procedurii de recunoaştere a existenţei şi practicării oficiale a unei noi ramuri de sport pe teritoriul României.
Prin Ordinul ministrului tineretului şi sportului nr. 1003/23.10.2019 a fost aprobată constituirea unei noi Comisii de analiză şi verificare a cererilor de recunoaştere a existenţei şi practicării oficiale a unei noi ramuri de sport pe teritoriul României. Această comisie are competenţa de a se pronunţa cu privire la recunoaşterea unei noi ramuri de sport pe teritoriul României.
Or, comisia s-a pronunţat prin adresele nr. x/24.04.2014 şi nr. y/21.07.2016 cu privire la aceeaşi cerere, ramura de sport fiind recunoscută în România.
A arătat că cererea intimatei nr. 3339/20.03/2019 nu conţinea elemente de noutate, astfel cum a reţinut instanţa de fond, existenţa organizaţiei sportive WTKA - World Tradiţional Karate and Kickboxing Asociation, care susţine demersurile reclamantei, fiind menţionată atât în cererea din 2016 cât şi în cea din 2019.
Mai mult, prin H.G. nr. 635/2006 a fost aprobat practicarea sportului profesionist în ramura de sport kick box.
Comisia de analiză şi verificare a cererilor de recunoaştere a existenţei şi practicării oficiale a unei noi ramuri de sport pe teritoriul României îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu atribuţiile prevăzute în anexa 1 din ordinul sus menţionat, iar prin adresa Ministerului Tineretului şi Sportului - Direcţia Sinteză şi Evaluare activitate sportivă nr. 5885/25.10.2019 comunicată Federaţiei Române de Freestyle Kickboxing în data de 25.10.2019, reclamanta a fost informată de faptul că a fost constituită o nouă comisie, şi i s-a solicitat transmiterea calendarului demonstraţiilor în vederea programării vizionării, conform procedurii de recunoaştere (anexa 11 la cererea subscrisei nr. 2275/05.03.2020 prin care a fost depusă documentaţia care a stat la baza cererii reclamantei).
Prin adresa nr. x/25.10.2019 cererea nr. x/20.03/2019 a fost soluţionată întrucât solicitarea privind calendarul competiţional reprezintă un demers obligatoriu care face parte din procedura de recunoaştere a ramurii de sport, astfel încât cererea reclamantei a rămas fără obiect.
Într-o altă critică recurenta mai susţine că sentinţa de fond este nelegală în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât cuprinde motive contradictorii.
Astfel, în mod contradictoriu, deşi instanţa de fond stabileşte că nu poate hotărî conţinutul actului de răspuns al autorităţii publice, aceeaşi instanţă apreciază că răspunsul nr. x/25.10.2019 are un conţinut eliptic şi echivalează cu lipsa unui răspuns, cu toate că adresa ministerului era emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (4) din H.G. nr. 884/2001.
Deopotrivă, mai susţine recurenta că sentinţa de fond este nelegală şi în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
În speţă, Curtea a reţinut ca incident în cauză, excesul de putere definit de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Ori, recurenta-pârâtă nu şi-a încălcat competenţele, chiar Curtea statuează că, în cazul de faţă lămuriea situaţiei dreptului pretins revine instituţiei/comisiei în sarcina căreia au fost stabilite, prin norme legale, atribuţii în acest sens.
Normele legale aplicabile sunt prevederile art. 27 alin. (4) din H.G. nr. 884/2001 şi în conformitate cu aceste dispoziţii legale s-a pronunţat comisia înfiinţată prin ordin al ministrului tineretului şi sportului în anii 2014, 2016 şi 2019, legiuitorul stabilind competenţa exclusivă privind analiza şi verificarea documentaţiei care însoţeşte cererea de recunoaştere oficială a unei ramuri de sport.
Cu privire la cererea din anul 2019, instanta a apeciat că aceasta are un element de noutate, prin arătarea forului international la care federatia este afiliată, existând la nivel international organizaţia sportivä WTKA - World Traditional Karate and Kickboxing Asociation, care sustine demersurile intimatei-reclamante si afirmä cä este vorba de un alt sport cu reguli total diferite.
Or, existenta organizaţiei sportive WTKA - World Traditional Karate and Kickboxing Asociation, care susţine demersurile reclamantei a fost menţionată şi în cererea din 2016.
De asemenea, potrivit art. 18 alin. (1) lit. j) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, cu modificările completările ulterioare, Ministerul Tineretului Sportului autorizează afilierea federatiilor sportive naţionale la federaţiile sportive internationale de profil la alte foruri continentale sau mondiale, precum şi afilierea altor organizaţii cu profil sportiv la forurile internaţionale de specialitate.
Ministerul Tineretului Sportului nu a autorizat afilierea intimatei-reclamante la organizaţia sportivă WTKA - World Traditional Karate and Kickboxing Asociation.
De asemenea, competenta exclusivă privind analiza şi verificarea documentaţiei care însoteste cererea de recunoaştere oficială a unei ramuri de sport aparţine comisiei înfiinţată prin ordin al ministrului tineretului sportului.
Aşadar, o organizaţie internatională, la care intimata nici măcar nu este afiliată conform dispoziţiilor Legii nr. 69/2000 nu are competenta, conform prevederilor art. 27 din H.G. nr. 884/2001 de a se pronunţa cu privire la recunoaşterea în Romania a unei ramuri de sport.
În raport de dispozitiile legii speciale în materie, respectiv prevederile art. 27 din H.G. nr. 884/2001, mentionate în totalitate în considerentele sentintei pronuntate pe fondul cauzei, prin răspunsul nr. x/25.10.2019 cererea a fost solutionatăä întrucât solicitarea privind calendarul competiţional reprezintă un demers obligatoriu care face parte din procedura de recunoaştere a ramurii de sport.
In aceste condiţii, apreciză că hotărârea pronuntatä pe fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunţate pe fond, cu consecinta respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind nefondată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozifiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 din C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 26 octombrie 2020, intimata - reclamantă A. a formulat concluzii de respingere, ca nefondată, a cererii de recurs, cu menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei civile atacate.
În fundamentarea acestui punct de vedere intimata a arătat că susţinerile recurentei din cererea de recurs nu sunt coerente şi nici nu sunt similare celor din faţa instanţei de fond. A arătat că este nefondată afirmaţia părţii adverse care a susţinut că, de vreme ce a oferit un răspuns la cererea reclamantei în anul 2014 nu mai are obligaţia să răspundă ulterior în anul 2019. Este adevărat că în anul 2014 aceasta a făcut o cerere similară către Ministerul Tineretului şi Sportului, cerere ce a fost respinsă, însă acest fapt nu înseamnă că, dacă există elemente noi care să justifice o nouă cerere, nu mai poate fi formulată o nouă cerere la ani distanţă.
A susţinut în cuprinsul aceleiaşi întâmpinări că există elementul de noutate în cererea din anul 20199 în sensul că se identifică elemente de diferenţiere ale sportului în cauză faţă de Kick-Box.
Ca temei de drept a invocat dispoziţiilew art. 496 C. proc. civ.
Procedura de soluţionare a recursului
În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a acte or de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471' şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 17.12.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05.10.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate şi cu actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea acţiunii, ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:
Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.09.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, a solicitat obligarea pârâtului la soluţionarea cererii privind recunoaşterea sportului FREESTYLE KICKBOXING ca şi ramură de sport.
Prin sentinţa civilă nr. 311 de la data de 22.05.2020 a fost respinsă excepţia rămânerii fără obiect invocată de pârât, ca neîntemeiată, şi admisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI, fiind obligat pârâtul la soluţionarea cererii reclamantei înregistrată la minister sub nr. x/20.03.2019 referitoare la recunoaşterea oficială a practicării unei ramuri de sport în România.
Aşadar, obiectul prezentei judecăţi îl constituie obligarea pârâtului la soluţionarea cererii privind recunoaşterea sportului FREESTYLE KICKBOXING ca şi ramură de sport.
La acest termen de judecată s-a prezentat apărătorul intimatei - reclamante şi a susţinut faptul că cererea ce face obiectul prezentei judecăţi a fost soluţionată de către recurentul - pârât prin Adresa nr. x/20.08.2020, în sensul respingerii, acest răspuns fiind atacat de către reclamantă, cererea de anulare a acestei adrese x Adresa nr. x/20.08.2020 - făcând obiectul dosarului nr. x/2020, înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - instanţă care, la data de 27.04.2021 a menţinut respectiva adresă, respingând acţiunea promovată de reclamanta A., ca neîntemeiată. (dosarul de recurs)
Raportat la acest aspect, Înalta Curte, înainte de a proceda la analiza legalităţii hotărârii pronunţate de prima instanţă prin raportare la criticile formulate de către recurentul-pârât, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
Astfel, instanţa de control judiciar constată că, deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii privind obligarea pârâtului Ministerul Tineretului si Sportului la soluţionarea cererii privind recunoaşterea sportului Freestyle Kickboxing, ca ramură de sport, a fost îndeplinită la data promovării acţiunii (23.09.2019) ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministerul Tineretului si Sportului a Adresei nr. x/20.08.2020, prin care cererea reclamantei a fost respinsă, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai subzistă.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că, prin emiterea Adresei nr. x/20.08.2020 a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, motiv pentru care demersul judiciar formulat de reclamantă privind soluţionarera cererii de recunoaştere a sportului FREESTYLE KICKBOXING ca şi ramură de sport este la momentul de faţă rămas fără obiect, urmând să fie respins, ca atare.
În pronunţarea acestei soluţii Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, precum şi cele ale art. 32 din acelaşi cod, care reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenţii.
Aşadar, se reţine că, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantei, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi în exercitarea căilor de atac.
Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea recurentului-pârât la soluţionarea cererii privind recunoaşterea sportului FREESTYLE KICKBOXING ca şi ramură de sport, iar această cerere a fost soluţionată de recurentul - pârât Ministerul Tineretului şi Sportului prin Adresa nr. x/20.08.2020, emisă după promovarea recursului, Înalta Curte reţine că pretenţia reclamantei a fost satisfăcută şi, în consecinţă, acţiunea formulată de aceasta a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă, ca atare.
Ca urmare a constatării faptului că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, este de prisos a fi analizate în concret criticile recurentului subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., pentru a se aprecia cu privire la legalitatea hotărârii recurate.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza pe fond, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 311 din 22 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând:
Respinge acţiunea, ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.