Surveillance and interception as infringement of private life in establishing Securitate worker status under Law 24/2008

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31.07.2018 sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5263 pronunţată în data de 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea promovată de reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Cererea de recurs

Pârâtul A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanţa de fond a preluat întru totul argumentaţia reclamantului, ignorând complet apărările vădit întemeiate ale sale.

Astfel, în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. considerentele hotărârii vor cuprinde motivele de fapt şi drept pe cure se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, dar şi pentru cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Exigenţa motivării impune prezentarea coerentă şi efectivă a examenului critic al magistratului, de natură să susţină rezultatul deliberării, dar şi concordanta argumentelor cu aspectele deduse în judecată de fiecare parte - aspect statuat prin decizia civilă nr. 4544/14.12. 201B a ÎCCJ.

În concepţia CEDO, între garanţiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţie, se înscrie şi obligaţia instanţelor de a-şi motiva deciziile lor.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul cu garanţiile date de art. 6.1. din CEDO include, printre altele, dreptul părţilor la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea CEDO din 28.04.2005 - Cauza Albina contra României).

Motivarea hotărârii este astfel absolut necesară pentru ca părţile să cunoască motivele care au fost avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei şi pentru ca instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Or, a învederat recurentul-pârât că prezenta hotărâre este eminamente nemotivată, fiind lipsită de elementele esenţiale care au determinat formarea convingerii sale proprii, concomitent cu lipsa totală a analizei observaţiilor din cuprinsul întâmpinării astfel formulate.

În ceea ce priveşte acţiunea in constatare astfel promovată, a învederat recurentul-pârât că în prezenta cauză nu sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile imperativ solicitate de Lege, aspect care rezultă de altfel din înseşi considerentele acţiunii în constatare formulate împotriva pârâtului.

Or, activitatea desfăşurată în temeiul calităţii de ofiţer operativ - locotenent major în cadrul IJ Cluj, Serviciul II, actualmente pensionar, nu a încălcat niciun moment îngrădirea sau suprimarea drepturilor fundamentale ale persoanelor anchetate prin prisma atribuţiilor de serviciu cu caracter militar ale sale. Prin urmare, a opinat recurentul în ceea ce priveşte a doua condiţie, aceasta nu este îndeplinită în ceea ce-l priveşte.

Astfel, s-a apreciat eronat că activitatea sa de serviciu consemnata în planul de măsuri din 05.05.1989 este de natură a întruni elementele constitutive ale celei de-a doua condiţii prevăzute de lit. a) art. 2 din O.U.G. nr. 24/20081.

A învederat că ceea ce omite reclamantul este tocmai propria consemnare din cadrul notei de consemnare din 17.04.2018 ca urmate a cererii adresate in 30.10.2017 de către domnul B..

Astfel, la pct. B din cadrul acestei notei de constatare - "Motivul şi perioada deschiderii dosarului" se reţine faptul că acţiunea întreprinsă împotriva domnului B., în calitatea sa de membru PCR, a avut la bază aprobarea organelor PCR, acesta fiind suspect de evaziune şi semnalat cu neîndeplinirea intenţionată a atribuţiilor de serviciu.

Acţiunea s-a deschis în urma unei informaţii de primă sesizare, consemnată într-o notă informativă datată 08.12.2018, în care se consemna despre soţia domnului B. că "a povestit în birou că a venit la ei acasă un prieten al soţului ei şi că au discutat să plece împreună în excursie în RPU, prietenul fiind de naţionalitate maghiară. După cât se pare, respectivul prieten lucrează împreună cu soţul la Reg CFR şi sunt şi parteneri de pescuit". Pe această notă informativă, lt. Col C., locţiitor al Şefului Securităţii Cluj, a consemnat următoarea rezoluţie, care a stat la baza deschiderii dosarului:

"Lt. D., treceţi la identificarea lui D. şi luarea lui în MV - mapa de verificare ca suspect de evaziune. Termen: 20.12.1998".

A mai arătat recurentul-pârât faptul că cererea de chemare în judecată reţine în mod eronat şi cu o motivare generică faptul că activităţile desfăşurate au depăşit cadrul legal în vigoare şi au fost de natură a îngrădi persoanei urmărite dreptul la viaţa privată, fără a observa lipsa cerinţei esenţiale a existentei cererilor de verificare, ca temei al sesizării, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, mai exact faptul că toate activităţile sale erau raportate strict la ordinul primit de la superiorul său, în legătură şi în acord cu elementele infracţiunii de evaziune de care era suspectat domnul B. la acel moment.

Verificările efectuate au avut în vedere mediul familial tocmai avându-se în vedere că denunţul iniţial a provenit de la relatările soţiei persoanei urmărite. Persoana supusă urmăririi era suspectată că plănuieşte să realizeze această infracţiune de evaziune tocmai în colaborare cu prietenii familiei, mai exact prietenii maghiari ai domnului B., prieteni aleşi ca urmare a etniei soţiei acestuia. Deşi de naţionalitate română, domnul B. vorbea cu persoanele apropiate doar limba maghiara, conform consemnărilor, ceea ce indica, în opinia organelor comuniste, faptul că acesta urmează a comite o atare infracţiune, coroborat cu atitudinea ostilă la locul de muncă, cu neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

A învederat că, în calitatea sa de cadru de informaţii, nu putea decât să se conformeze jurământului militar depus, prevederilor Statutului Corpului ofiţerului, aprobat prin HCM nr. 924/1964, care prevedea obligaţia cadrelor militare să fie loiale şi devorate statului român, să respecte jurământul militar şi prevederile comandanţilor sau şefilor.

Cadrul normativ al activităţilor informativ operative se regăseşte în actele normative ale vremii, în Constituţia României din 1965, C. pen. din 1968, Decretul Consiliului de Stat nr. 121/1978 privind organizarea şi funcţionarea MI, instrucţiunile nr. 00190/1987 ale DSS privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informativ -operative a organelor de securitate.

De asemenea, a mai arătat că s-a reţinut de instanţă în mod nelegal încălcarea dreptului la viaţa privată consacrat de art. 17 din pactul Internaţional la drepturile civile şi politice. Or, chiar daca România a ratificat acest document internaţional în 31 octombrie 1974 prin Decretul 1974, a susţinut că se omit prevederile constituţionale în vigoare la acel moment. Constituţia din 1965 nu consacra, ca si actuala Constituţie, supremaţia tratatelor internaţionale care consacră drepturile omului ci, dimpotrivă, aceasta consacra supremaţia legislaţia internă socialistă.

Astfel, a opinat recurentul-pârât că era necesar ca activitatea sa să se fi analizat prin verificarea tuturor acestor condiţii, şi prin raportare la statuările Deciziei nr 20124/2013 a ÎCCJ.

De asemenea, a susţinut că este cert rezultând din actele de la dosar, incluzând nota de constatare emisă de către reclamant şi care stă la baza prezentei infracţiuni, că a acţionat ca urmare a ordinului de serviciu, conform ordinului emis în condiţie de urgenţă de şeful său ierarhic superior, numitul C..

Planul de măsuri propus la data de 05.05.1989 şi de care actualmente se prevalează reclamantul a fost, de asemenea, aprobat de către acelaşi şef ierarhic superior, fiind proporţionale cu scopul urmărit acela de a preveni o eventuala evaziune din tară a persoanei urmărite şi totodată, la îndemnarea de a-si exercita corect atribuţiile de serviciu, de a menţine un cadru adecvat la local de muncă (persoana urmărită având relaţii conflictuale cu colegii si şefii săi, pe care îi jigneşte), munca fiind nu un drept, ci o obligaţie prin prevederile constituţionale în vigoare la acel moment - art. 5 alin. (3).

Din actele dosarului nu rezulta aşadar că activitatea desfăşurata a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în calitatea sa de lucrător al structurilor de securitate. Rezultă că doar a înţeles să îşi exercite atribuţiile de serviciu, preventiv, pentru a se evita o acţiune antisocială într-o unitate economică atât de importantă la acel moment, măsurile luate fiind justificate prin necesitatea apărării siguranţei unităţii militare şi a statului. Aceste atribuţii s-au limitat la a se determina strict intenţiile viitoare de evaziune, iar nu şi alte elemente străine scopului preventiv şi care sa fi condus la suprimarea disproporţionată a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Deosebit de relevantă în acest sens este concluzia Curţii de Apel Bucureşti într-o speţă similară, prin SC nr. 89/2015.

Totodată, a mai arătat că nu a emis nicio sancţiune, făcând doar un raport informativ final în 03.10.1989 prin care a solicitat doar punerea în discuţie a organizaţiei de partid al cărei membru era persoana urmărită, aceasta fiind cea care urma a analiza eventuala măsură ce se impunea a fi luată.

De asemenea, urmărirea a avut în vedere o perioadă scurta, finalizată cu un raport punctual, strict având în vedere ordinele primite anterior de la şeful meu ierarhic superior.

Ca dovadă a faptului că informaţiile obţinute în temeiul activităţilor de serviciu au fost corect îndeplinite, a susţinut că s-a dispus de către organismul îndrituit mutarea persoanei urmărite într-o altă secţie din cadrul aceluiaşi angajator - Districtul 2 Linii Cluj, fără însă a exista vreo vătămare efectivă a acestuia, mutarea fiind efectuată tocmai pentru schimbarea anturajului (pentru a minimaliza premisele unei eventuale evaziuni), dar şi în vederea respectării mediului de lucru.

De asemenea, recurentul-pârât a invocat Decizia nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale în care se arată că "realizarea justiţiei presupune şi verificarea obiectivă a veridicităţii actelor şi faptelor care au avut Ioc în trecut, într-un anumit context politic şi istoric al ţării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibru dintre justiţia imparţială, fără urme vindicative, într-o societate democratică şi protecţia drepturilor individului să fie atins".

Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat, în esenţă, în ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la pretinsa motivare insuficientă a hotărârii, că motivarea primei instanţe este riguroasă şi răspunde, într-o manieră sintetică, tuturor chestiunilor supuse judecăţii.

De asemenea, a mai învederat că prima instanţa a analizat temeiul verificării recurentului şi a arătat că, în speţă, sunt îndeplinite ambele condiţii legale necesare pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii, potrivit art. 2 lit. a) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, motivarea hotărârii fiind clară şi temeinică.

Recurentul nu a contestat calitatea sa de ofiţer al fostei Securităţi, iar în această calitate, a participat la supravegherea informativă a titularului dosarului anterior menţionat, lăcătuş la secţia de întreţinerii a căii L3 - CFR Cluj. Mai mult, activitatea persoanei urmărite a fost documentată la locul de muncă, aşa cum rezultă şi din Rapoartele informative întocmite la data de 16.09.1989 şi 03.10.1989 de către pârât, prin care se decide punerea în discuţie a organizaţiei de partid a persoanei urmărite, pentru ca în final, să-i fie schimbat locul de muncă.

Totodată, a mai susţinut faptul că nu prezintă relevanţă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau prin alte mijloace mai puţin violente. Important este faptul că simpla folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viaţa privată. Prin urmare, în mod corect, prima instanţă a arătat că recurentul a fost direct implicat în obţinerea informaţiilor primite.

Faţă de susţinerile recurentului referitoare la faptul că, deşi de naţionalitate română, domnul B, titularul dosarului, vorbea cu persoanele apropiate doar limba maghiară, conform consemnărilor, ceea ce indica, în opinia organelor comuniste faptul că acesta urmează a comite o atare infracţiune, a arătat că menţiunea respectivă se referă strict la ZA, sudor. De altfel, din perspectiva Securităţii, urmărirea persoanelor de naţionalitate maghiară, nu era motivată doar de caracterul naţionalist - iredentist al manifestărilor acestora, ci de faptul că aceste persoane erau potenţiali oponenţi ai regimului comunist. De cele mai multe ori sub această mască naţionalistă se ascundea opoziţia faţă de regimul comunist şi faţă de politica partidului şi statului. De altfel, şi în speţa de faţă, materialele informative se referă la activitatea titularului la locul de muncă, la raporturile acestuia cu personalul de la locul de muncă şi în niciun caz la manifestări naţionalist - iredentiste.

De asemenea, a mai susţinut că prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impun ca un fost ofiţer de Securitate să fi săvârşit mai multe acte de încălcare a unui drept fundamental sau a unei libertăţi fundamentale, fiind suficient şi un singur astfel de caz, pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, prin care a învederat faptul că îşi menţine întru totul considerentele arătate în cuprinsul recursului.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiile art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 20 iunie 2019 a fixat primul termen de judecata recursului la data de 05 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de judecată să constate calitatea de lucrător al Securităţii a domnului A..

Prima instanţă a admis cererea reclamantului, apreciind, în esenţă, că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Deşi recurentul invocă expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din expunerea motivelor rezultă şi critici care pot fi încadrate şi în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv cele privind nemotivarea hotărârii, acesta susţinând faptul că hotărârea este nemotivată, lipsită de elementele esenţiale care au determinat formarea convingerii sale proprii, concomitent cu lipsa totală a analizei observaţiilor din cuprinsul hotărârii.

Criticile aduse de recurent hotărârii atacate şi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora sentinţa atacată este nemotivată, sunt nefondate.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, reaminteşte că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerentele de drept.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că prima instanţă a analizat în mod adecvat argumentele expuse de pârât, judecătorul indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, precum şi silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere. Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentului privind incidenţa unui astfel de motiv de nelegalitate.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în cauză instanţa de fond realizând o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

Potrivit sus indicatului text de lege, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii, fie le-a aplicat greşit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menţionate, instanţa de control judiciar constată că, nu este incident în cauză motivul de nelegalitate invocat, soluţia primei instanţe fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prin lucrător al Securităţii se înţelege orice persoană care având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Definiţia legală enunţată determină conţinutul noţiunii de lucrător al Securităţii, în sensul că nu orice persoană care a funcţionat în cadrul acestei instituţii are calitatea de lucrător, ci esenţial este ca prin activitatea respectivă să fi fost suprimate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Această interpretare are în vedere şi scopul pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008, act normativ prin care se urmăreşte deconspirarea prin consemnare publică a persoanei care a participat la activităţi de poliţie politică comunistă, fără însă a crea premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigenţe deduse din textul legal sancţionator, la analiza calităţii de lucrător, trebuie să se aibă în vedere şi raportul rezonabil de proporţionalitate dintre interesele generale şi cele particulare.

În speţă, trebuie examinat dacă recurentul, prin activitatea sa, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale.

Instanţa de control judiciar constată că, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că, în cazul pârâtului este întrunită cerinţa de lucrător al Securităţii, prin prisma atribuţiilor ce-i reveneau, în calitate de ofiţer operativ cu gradul de locotenent major în cadrul IJ Cluj, Serviciul II (1989), aspect necontestat de pârât şi care rezultă din înscrisurile existente la dosar.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume ca, în calitatea menţionată la punctul 1, persoana să fie desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susţinând, în esenţă, că prima instanţă ar fi apreciat greşit activităţile pe care le-a desfăşurat, procedând la o analiză eronată a dreptului material incident.

Şi această condiţie a fost considerată îndeplinită de către instanţa de fond, reţinându-se că, aşa cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare nr. x/17.04.2018, precum şi al înscrisurilor ataşate, documente depuse la dosar, pârâtul A. în calitate angajat al fostei Securităţi, a participat activ la supravegherea informativă a unei persoane de profesie lăcătuş, care a fost luat în lucru cu aprobarea organelor de partid, fiind suspect de evaziune şi semnalat cu neîndeplinirea intenţionată a atribuţiilor de serviciu.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că, în cauză, măsurile propuse de pârât se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate în Constituţia României de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, al căror conţinut este descris pe larg în considerentele sentinţei recurate, demonstrează, cu prisosinţă, acţiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată şi la secretul corespondenţei, protejate normativ şi în perioada anterioară a anului 1989.

În acest sens, s-a reţinut că "Înscrisurile din dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.), atestă că domnul A., având gradul de locotenent major în cadrul IJ Cluj, Serviciul II (1989) a propus asupra persoanei urmărite, pe baza unei note informative furnizate de sursa "E.", aflată în coordonarea sa, aprobarea solicitării de efectuări de investigaţii asupra acestuia.

Astfel, la data de 05.05.1989, pârâtul a semnat Planul de măsuri în mapa de verificare informativă E. în care a făcut următoarele propuneri:

•"Recrutarea unei surse cu capacităţi reale de cunoaştere şi informare pe lângă obiectiv. Termen: 25.05.1989.

• Solicitarea de investigaţii la domiciliu. Termen: imediat.

• Solicitarea instituirii sarcinii S (interceptare corespondentă - n. D.I.) intern şi extern. Termen: imediat (subl. D.I.)

• Documentarea intenţiei în neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu prin anchetarea informativă a colegilor de muncă ai obiectivului. Termen: 30.07.1989.

• Colaborarea cu It. col. F.., pentru cunoaşterea de date despre soţia obiectivului, muncitoare la I.P. Clujana. Termen: permanent./.../"

Mai mult, conform Rapoartelor informative din 16.09.1989 şi 03.10.1989, pârâtul a documentat activitatea desfăşurată de persoana urmărită la locul de muncă, hotărându-se "punerea în discuţia organizaţiei de partid a celui de mai sus, în cadrul şedinţei din luna noiembrie ac."

Potrivit documentelor din dosar, în urma şedinţei respective s-a decis mutarea persoanei urmărite într-un alt departament, Districtul 2 Linii Cluj."

Astfel, niciunul dintre aspectele indicate nu denotă un scop al demersurilor întreprinse de recurent, respectiv în vederea preîntâmpinării eventualei evaziuni a celui urmărit.

Faţă de activităţile desfăşurate, ofiţerii Securităţii adoptau o poziţie activă în raport cu informatorii, care erau instruiţi de ofiţeri cu privire la persoana despre care ar fi trebuit să furnizeze informaţii, cu privire la categoriile care interesau Securitatea, precum şi cu privire la modalitatea de obţinere a acestora.

De asemenea, ofiţerii - cum este cazul recurentului - luau hotărâri cu privire la folosirea informaţiilor primite în procesul de urmărire informativă, generând noi ingerinţe ale Securităţii în viaţă privată a celui urmărit.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obţinând informaţii privitoare la relaţiile, anturajul, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi, iar acestea ajungeau să fie cunoscute, în amănunt de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţa privată.

În ceea ce priveşte scopul activităţilor desfăşurate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate argumentele expuse prin cererea de recurs, pornind, în primul rând, de la motivele care au condus la deschiderea dosarului informativ, cum că persoana urmărită era suspectă că plănuieşte să realizeze infracţiunea de evaziune tocmai în colaborare cu prietenii familiei, mai exact prietenii maghiari ai domnului B., prieteni aleşi ca urmare a etniei soţiei acestuia. Deşi de naţionalitate română, domnul B. vorbea cu persoanele apropiate doar limba maghiară, ceea ce indica, în opinia organelor comuniste faptul că acesta urmează a comite o atare infracţiune.

Aşadar, activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieţii particulare a persoanelor vizate, neavând nicio legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci doar a intereselor regimului totalitar comunist.

Împrejurarea că recurentul, în calitatea sa de cadru de informaţii, nu putea decât să se conformeze jurământului militar depus, prevederilor Statutului Corpului ofiţerului, aprobat prin HCM nr. 924/1964, este lipsită de relevanţă sub aspectul incidenţei art. 2 lit. a) din actul normativ indicat, esenţial fiind ca pârâtul să-şi fi exercitat competenţele prevăzute de lege ca ofiţer de securitate sau delegate prin ordin ale superiorilor.

Înalta Curte reţine că toate activităţile întreprinse care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de iniţiere, propunere sau aprobare etc., conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile anterior enunţate. Astfel, se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Pe cale de consecinţă, recurentul nu se poate apăra invocând natura activităţii desfăşurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţii exercitate de regimul comunist", care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

De asemenea, sunt nefondate şi criticile pârâtului recurent referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ori la suprimarea libertăţilor individuale ale persoanelor vizate, instanţa de fond indicând în concret drepturile şi libertăţile suprimate prin activitatea la care în mod activa a participat pârâtul, aşa cum s-a reţinut în precedent.

Din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, importantă este imixtiunea arbitrară a autorităţilor în viaţa personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viaţa privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice).

De asemenea, Înalta Curte constată că, în apărare, recurentul-pârât a invocat dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672/2012.

Având în vedere că decizia sus-citată se referă la prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care definesc noţiunea de colaborator al Securităţii, iar nu la prevederile art. 2 lit. a), care definesc noţiunea de lucrător al Securităţii, iar în prezenta cauză s-a cerut constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, Înalta Curte constată că afirmaţiile recurentului referitoare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012 nu au relevanţă în cauză.

Se constată, aşadar, că măsurile recurentului-pârât (participarea activă la supravegherea informativă a unei persoane de profesie lăcătuş, semnarea Planului de măsuri având ca propuneri " recrutarea unei surse cu capacităţi reale de cunoaştere şi informare pe lângă obiectiv, solicitarea de investigaţii la domiciliu, solicitarea instituirii sarcini, interceptare corespondenţă, intern şi extern, documentarea intenţiei în neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu prin anchetarea informativă a colegilor de muncă ai obiectivului…..colabotarea cu lt. col.. F. pentru cunoaşterea de date despre soţia obiectivului, muncitoare la I.P. Clujana, activităţi ce au condus ulterior la mutarea persoanei supravegheate într-un alt Departament…) au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, rezultând că acesta a încălcat în mod neechivoc dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Deci, recurentul-pârât a fost implicat în acţiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului, iar simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

Astfel, instanţa de fond a motivat soluţia de constatare a calităţii recurentului-pârât de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior citate, acţiunile acestuia constituind activităţi prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fără a se urmări un scop legitim şi fără a se păstra un raport just de proporţionalitate, vizându-se obţinerea de informaţii compromiţătoare despre persoana urmărită, din domeniul vieţii sale private.

Prin urmare, în mod corect, prima instanţă a admis acţiunea şi a reţinut calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât A., fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii, în privinţa recurentului.

În consecinţă, motivele care au condus la iniţierea activităţilor de supraveghere a unei persoane, de profesie lăcătuş, nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranţei naţionale, iar încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranţei naţionale, dar, prin măsurile propuse, era vizată o persoană care nu adera la principiile şi ideile statului comunist totalitar.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 5263 din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.