Appeal on salary bonus caps and non-discrimination under public sector pay law dismissed, upholding first-instance ruling

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată la 17.07.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. şi Z. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând instanţei anularea Hotărârii nr. 17/07.03.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj prin care s-au pronunţat cu privire la contestaţia depusă de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 22/05.02.2018, hotărâre comunicată către reclamanţi la data de 28.06.2018, precum şi recunoaşterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Mureş, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul Curţii de Apel Cluj, respectiv Judecătoria Zalău.

De asemenea, au solicitat:

1. revocarea Deciziei nr. 22 din data de 05.02.2018 emisă de Curtea de Apel Cluj şi obligarea la emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Zalău cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv:

- sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % şi a următoarelor sporuri:

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare;

2. uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

3. repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care i s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Mureş.

4. obligarea pârâţilor: Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - pentru viitor;

5. actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4844 pronunţată în data de 23 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingând deopotrivă şi cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. şi Z., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Reclamanţii B., C., D., E., F. şi H. au exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinţei de mai sus şi, printr-o cerere comună, fără a încadra expres criticile în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., au invocat greşita interpretare şi aplicare a normelor legale incidente în cauză.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, recurenţii-reclamanţi au arătat că se încadrează în categoria celor al căror salariu de bază din decembrie 2017, majorat cu 25% depăşeşte nivelul salariului de bază prevăzut pentru anul 2022, restul colegilor grefieri salariul fiind stabilit conform art. 38, respectiv prin majorarea componentelor cu 25%, fiind singuri angajaţi ai sistemului judiciar cărora salariul a scăzut începând cu luna ianuarie 2018.

Au mai învederat că în anexele Deciziei nr. 22/05.02.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Cluj, informaticienilor care potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 se află în aceeaşi grilă de salarizare cu grefierii li s-au acordat şi calculat sporuri în cuantum de 45%. Ulterior, salariile lor au revenit la cuantumul anterior aplicării Legii nr. 153/2017, cu aceleaşi sporuri de 45%.

Din verificările efectuate la serviciul contabilitate pe lângă cele 6 grefiere semnatare ale recursului, au arătat că mai exista pe raza Tribunalului Sălaj doar un grefier aflat în aceeaşi situaţie, respectiv la Judecătoria Şimleu Silvaniei, fiind astfel 7 grefieri cu salariul micşorat datorită acordării sporului maxim de 45% specialiştilor IT. La Tribunalul Sălaj sunt în plată cinci specialişti IT al căror spor nemeritat ar acoperi prin "artificiu contabil"diferenţa dintre un grefier cu vechime maximă în specialitate de la Judecătoria Zalău, ajungându-se astfel la o normalitate, la o egalitate cu grefierul SS cu o vechime peste 20 ani, dar care are şansa de a fi angajat la o altă curte, respectiv Bacău, Bucureşti sau Mureş.

Din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Capitolul VIII din Anexa V din lege, rezultă faptul că sporurile la care este îndreptăţit personalul auxiliar de specialitate, potrivit legii-cadru, trebuie calculate şi acordate în întregime cumulat la salariul de bază.

Diferenţa salariului brut între un grefier al Judecătoriei Zalău şi un grefier angajat al Judecătoriei Bacău este lunar de 1061 RON şi, după cum se poate observa, lipsa procentului de 15% tăiat din sporul neuropsihic face diferenţa faţă de celelalte curţi care au acordat sporurile integral, conform Legii nr. 153/2017.

Au mai învederat că instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, în mod greşit a reţinut că sunt neîntemeiate apărările lor prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor lor salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaţilor Curţii de Apel Bucureşti, a Curţii de Apel Bacău şi a Curţii de Apel Mureş, întrucât nu se află în aceeaşi situaţie.

În continuare, au precizat că, deşi ordonatorii de credite sunt diferiţi, Curţile de Apel Bacău, Bucureşti şi Mureş au stabilit cuantumul procentual la sporurilor raportându-se la fondul de salarii şi nu la salariul de bază al fiecărui salariat, creându-se astfel o situaţie de discriminare între grefierii din cadrul Curţii de Apel Cluj - Judecătoria Zalău şi cei din cadrul Curţilor de Apel Bucureşti, Mureş şi Bacău.

De asemenea, au mai învederat că toate cele trei curţi amintite mai sus au hotărât că numai pentru personalul auxiliar de specialitate care potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, vor beneficia de salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022 cu aplicarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare şi sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de o parte dintre reclamanţi, intimaţii-pârâţi Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În cadrul întâmpinării sale, intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj a arătat, în esenţă, că, în ceea ce priveşte calculul sporurilor, a ţinut seama de plafonarea de 30,% impusă prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, inclusiv în ceea ce priveşte acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare, încadrarea în limita maximă fiind explicitată detaliat potrivit punctului de vedere exprimat de Compartimentul resurse umane din cadrul Curţii de Apel Cluj.

De asemenea, a mai arătat că încadrarea salarială a personalului auxiliar de specialitatea şi a personalului conex respectă reglementările prevăzute de art. 10 coroborat cu art. 17 din Anexa V din Legea n r. 153/2017 în ceea ce priveşte stabilirea salariului de bază brut pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcţia deţinută şi de nivelul studiilor, precum şi în raport de vechimea în specialitate, cu acordarea gradaţiei corespunzătoare în funcţie de tranşă de vechime inclusiv acordarea procentelor de 5%, respectiv 7,5%, în funcţie de nivelul instanţei la care personalul îşi desfăşoară activitatea.

Decizia nr. 22/2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Cluj privind stabilirea, începând cu data de 1 ianuarie 2018, a drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul Curţii de Apel Cluj, al tribunalelor şi al judecătoriilor arondate acesteia, a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, ţinând seama de cerinţa aplicării etapizate a Legii nr. 153/2017 impusă prin prevederile art. 38 alin. (1), precum şi de încadrarea în limita maximă de 30% din suma salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite potrivit prevederilor art. 25 alin. (1).

Prin urmare, componentele drepturilor salariale ale reclamanţilor, respectiv cuantumul brut al salariului de bază, precum şi cuantumul brut al sporurilor rămase în afara salariului de bază, au fost majorate cu 25% faţă de cuantumul din decembrie 2017.

La rândul său, intimatul-pârât Tribunalul Sălaj, în cadrul întâmpinării, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, pe considerentul că motivele de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a arătat, în esenţă, că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a aplicat corect dispoziţiile legale incidente, respectiv Legea nr. 153/2017.

Astfel, a învederat intimatul-pârât că legiuitorul a dorit să realizeze o tranziţie între vechile legi de salarizare (Legile nr. 330/2009 şi nr. 284/2010) şi Legea nr. 153/2017, în privinţa căreia a reglementat expres aplicarea etapizată. Legea porneşte de la premisa că salariile prevăzute de noua lege sunt, ca regulă, mai mari decât cele aflate în plată pentru fiecare funcţie, astfel că reglementează, în art. 38 alin. (3) şi (4) modalitatea în care întreg personalul plătit din fonduri publice ajunge să fie salarizat potrivit prezentei legi, prin creşteri salariale anuale succesive, pornind de la nivelul salariului de bază aflat în plată în luna decembrie 2017.

În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, legea prevede că se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Din modul de aplicare a Legii nr. 153/2017, prezentat în articolul 38 din lege, se desprinde concluzia că legiuitorul a dorit realizarea unei tranziţii între vechile legi de salarizare şi noua lege, pornind de la salariul acordat în luna decembrie 2017, prin majorarea succesivă atât a salariului de bază, cât şi a sporurilor şi a celorlalte drepturi, pentru o perioadă de 5 ani, preconizând ca până în anul 2022 întregul personal salarizat din fonduri publice să ajungă la nivelul drepturilor stabilite prin anexele I-IX la lege, astfel cum prevede art. 9.

Dacă anumite categorii de personal, prin creşterea salarială reglementată de art. 38 alin. (3) lit. a), ating sau depăşesc salariul de bază stabilit de lege pentru anul 2022, rezultă că în privinţa acestora nu se mai pune problema aplicării etapizate a legii, motiv pentru care se vor stabili toate drepturile salariale (salariul de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, dar şi sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, premiile şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare) potrivit noii legi.

Creşterea salarială prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din lege este prevăzută cu scopul aplicării etapizate a legii. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres modalitatea de stabilire a sporurilor în situaţia acordării salariului stabilit pentru anul 2022, soluţia decurge logic din faptul că pentru aceste categorii de personal legea nu se aplică etapizat, ci sunt salarizaţi direct la nivelul menţionat în anexele Legii nr. 153/2017.

Aşadar, contrar susţinerilor reclamanţilor, nu se poate constata că prin actele atacate s-ar fi creat o discriminare în rândul personalului auxiliar, modalitatea distinctă de stabilire a sporurilor fiind reglementată chiar de legiuitor.

De altfel, prin Decizia CCR nr. 818/2008 s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei prin întâmpinarea depusă a arătat că prin recurs reclamanţii au criticat soluţia pronunţată pe fondul cauzei, fără a aduce vreo critică soluţiei date pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, iar soluţia pronunţată de instanţă cu privire la această excepţie a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel că nu are calitate procesuală în prezenta cauză.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenţii-reclamanţi B., C., D., E., F. şi H. nu au formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimaţii-pârâţi Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, deşi acestea le-au fost comunicate în termenul legal.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiile art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 03 iunie 2019 a fixat primul termen de judecata recursului la data de 05 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii B., C., D., E., F. şi H. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

În prealabil, reaminteşte Înalta Curte că, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului ce face obiectul judecăţii, astfel cum a fost recalificată de către instanţă, Tribunalul Sălaj invocând inadmisibilitatea recursului, a fost soluţionată în şedinţa publică de faţă, înainte de închiderea dezbaterilor, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de către instanţă la pronunţarea acestei soluţii fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. şi Z. au calitatea de personal auxiliar de specialitate - grefieri - în cadrul Judecătoriei Zalău.

Prin Decizia nr. 22 din data de 5 februarie 2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Cluj s-a dispus că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul Curţii de Apel Cluj, al tribunalelor şi al judecătoriilor arondate acesteia, să beneficieze de drepturile salariale prevăzute în anexele nr. 1-5, care fac parte integrantă din această decizie corespunzător funcţiei, gradului/treptei, gradaţiei şi coeficientului, aferente studiilor, vechimii în muncă şi vechimii în specialitate avute de către fiecare persoană în parte.

Reclamanţii au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 22 din data de 5 februarie 2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Cluj.

Prin Hotărârea nr. 17 din 7 martie 2018 Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj a respins contestaţia formulată de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 22/2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Cluj.

În acest context, reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

- anularea Hotărârii nr. 17/07.03.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj prin care s-au pronunţat cu privire la contestaţia depusă de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 22/05.02.2018,

- recunoaşterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Mureş, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul Curţii de Apel Cluj, respectiv Judecătoria Zalău,

- revocarea Deciziei nr. 22 din data de 05.02.2018 emisă de Curtea de Apel Cluj şi obligarea la emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Zalău cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % şi a următoarelor sporuri: porul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare; sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare;

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care i s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Mureş;

- obligarea pârâţilor: Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - pentru viitor;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin sentinţa recurată, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, fiind respinsă, ca atare, acţiunea formulată în contradictoriu cu această autoritate, iar pe fond acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, sub aspectul tuturor capetelor de cerere.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au formulat critici cu privire la soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi de respingere a acţiunii formulate în contradictoriu cu această parte sub acest aspect, astfel că, nefiind recurată, această soluţie pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţie, a căpătat autoritate de lucru judecat, devenind definitivă.

Din dezvoltarea criticilor recurenţilor-reclamanţi aduse sentinţei de fond rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârii fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele de drept aplicabile în speţă, în ceea ce priveşte modalitatea de calculare şi acordare a sporurilor din perspectiva aplicării eronate a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, în vederea eliminării discriminării faţă de aceeaşi categorie de personal din cadrul altor angajatori, cum ar fi Curţile de Apel Bacău, Bucureşti, Ploieşti şi Mureş care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi care beneficiază de sporuri în procent de 45% mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi areat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul Curţii de Apel Cluj, respectiv Judecătoria Zalău.

Această critică este nefondată, instanţa de control judiciar reţinând mai întâi că Decizia atacată (Decizia nr. 22/05.02.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Cluj) a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, ce prevăd că:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Alineat 6 "în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Reiese, deci, că majorarea începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, cu 25%, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, observă opţiunea legiuitorului de a realiza o tranziţie între vechile Legi de salarizare legile nr. 330/2009 şi nr. 284/2010) şi Legea 153/2017, în privinţa căreia a reglementat expres aplicarea etapizată. Legea porneşte de la premisa că salariile prevăzute în noua lege sunt, ca regulă, mai mari decât cele aflate în plată pentru fiecare funcţie, astfel că reglementează, în art. 38 alin. (3) şi (4) modalitatea în care întreg personalul plătit din fonduri publice ajunge să fie salarizat potrivit prezentei legi, prin creşteri salariale anuale succesive, pornind de la nivelul salariului de bază aflat în plată în luna decembrie 2017.

O primă etapă în aplicarea etapizată o reprezintă majorarea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumului brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Numai în situaţia în care salariile de bază şi sporurile, astfel majorate, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, Legea 153/2017 prevede că se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Potrivit art. 25 din acelaşi act normativ "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Ori, din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Aşadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speţă Curtea de Apel Cluj.

Cu toate acestea, sensul textului legal menţionat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 30%, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi respectivul nivel instituit legal. Altfel spus, art. 25 alin. (1) din dispoziţiile proprii Legii - cadru nr. 153/2017 nu reprezintă un temei valid pentru vreun pretins drept al salariatului la acordarea de sporuri în cuantum de 30% din salariul de bază/indemnizaţia de încadrare.

Reclamanţilor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 4 şi 5 din Anexa V, Cap. VIII, respectiv:

"art. 4 - (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat. ".

art. 5- Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

După cum se observă, art. 24 stabileşte limita maximă a fiecărui spor ce poate fi acordat, prin trimitere la anexe, iar art. 25 stabileşte limita maximă a sumei sporurilor. Atunci când legiuitorul a dorit să instituie o excepţie de la prevederile art. 25 alin. (1), a făcut-o în mod expres, în alin. (2) al aceluiaşi articol. Nu în ultimul rând, prevederile art. 4 şi 5 din Capitolul VII anexa V stabilesc cuantumul maxim al fiecărui spor, însă cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit şi care nu poate fi depăşit.

Astfel, din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecinţă, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanţă că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depăşit 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

În aceste condiţii, reclamanţilor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susţinut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Reclamanţii au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiţii grele, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor pentru păstrarea confidenţialităţii, cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectând pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Astfel, contrar susţinerilor acestora, se observă că textele art. 4 şi 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu conferă un drept de a primi sporurile în cuantumul maxim al acestora, ci doar o vocaţie în acest sens, ordonatorul de credite fiind cel care este ţinut de obligaţia de respectare a plafonului maxim, în considerarea căruia are dreptul de a stabili cuantumul fiecărui spor, în parte.

Majorarea drepturilor salariale în anul 2018, prin aplicarea altui procent de creştere decât cel stabilit de legiuitor (de 25 %), respectiv solicitarea de a se acorda salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 la care să se adauge un cuantum total de 45 % al sporurilor nu poate primită, deoarece astfel s-ar încălca şi prev. art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Instanţa apreciază că disciplina financiar-bugetară trebuie respectată de către fiecare ordonator de credite. În acest sens referirile făcute la deciziile altor ordonatori de credite nu pot fi primite, marja de apreciere a fiecărei conduceri administrativ judiciare neputând reprezenta suportul unor argumente legate de existenţa unei discriminări aşa cum aceasta este definită în legea specială.

Totodată, sunt neîntemeiate alegaţiile recurenţilor-reclamanţi prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaţilor Curţii de Apel Bacău, ai Curţii de Apel Bucureşti, ai Curţii de Apel Ploieşti şi ai Curţii de Apel Mureş, întrucât aceste categorii de angajaţi (reclamanţii şi persoanele indicate spre comparaţie) nu se află în aceeaşi situaţie, întrucât sunt supuşi deciziei unor ordonatori de credite diferiţi, iar un element esenţial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcţionează personalul salarizat.

Astfel, nu poate fi reţinut argumentul referitor la încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut la art. 6 din Legea nr. 153/2017, întrucât nu se invocă tratament diferenţiat prin raportare la salariul stabilit pentru grefieri care desfăşoară aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, acelaşi grad profesional cu reclamanţii, ci se solicită raportarea la situaţia grefierilor de la alte instanţe de judecată ale căror drepturi salariale sunt stabilite de alt ordonator principal de credite, astfel că nu se poate reţine tratamentul diferenţiat.

Dintr-o altă perspectivă, se apreciază că prin discriminare se înţelege, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, " orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice". Or, nu aceasta este ipoteza în speţă, a neacordării unui drept prevăzut de lege, instanţa de fond observând în mod judicios că drepturile salariale au fost corect determinate şi neidentificând niciun motiv de nelegalitate care să justifice pronunţarea unei soluţii de anulare a actului şi obligare la recalculare.

Aşadar, în aplicarea legii cadru de salarizare, a art. 17 alin. (3)-(5) din Anexa V, secţiunea a 4 a din Capitolul VII, cuantumul drepturilor salariale ale reclamantelor a fost stabilit în mod unitar şi nediscriminatoriu pentru personalul aflat în condiţii identice de funcţii, grade/trepte şi gradaţii, vechime în muncă şi în specialitate.

De altfel, art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;". Altfel spus, doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalităţii, nu şi celelalte componente ale dreptului salarial, tocmai dat fiind rolul jucat de ordonatorul de credite în sensul celor arătate anterior.

Înalta Curte mai constată că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reţinând că "limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanţii nu pun problema legalităţii actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleaşi susţineri ca şi prin cererea de sesizare a primei instanţe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti şi Decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective."

De altfel, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv şi dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deţine fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" (în jurisprudenţa ataşată, Ministerul Justiţiei) sau ordonatorul secundar de credite (curţile de apel), statuându-se următoarele

"84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele 1publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.

85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. (...)"

Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plăţii egale pentru munca egală:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19).

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

Astfel cum în mod corect şi instanţa de fond a reţinut, nu este relevantă în acest litigiu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a României, întrucât acestea interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia ce face obiectul prezentei judecăţi şi neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea-cadru nr. 153/2017.

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanţii B., C., D., E., F. şi H., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii B., C., D., E., F. şi H. împotriva sentinţei civile nr. 4844 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.