Inadmissibility of cassation against single-instance entry ban and nullity for failure to state legal grounds in visa refusal appeal

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 martie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră ("IGPF"), Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări ("IMI") şi Ministerul Afacerilor Externe ("MAE"), a solicitat anularea Deciziei nr. SP-21-2 din 14.01.2021, prin care s-a refuzat acordarea vizei în scop de studiu, precum şi restabilirea situaţiei anterioare, prin obligarea pârâţilor să emită o decizie de acordare a vizei de intrare pe teritoriul României.

1.2. Prin cererea modificatoare înregistrată la data de 17 iunie 2021, reclamantul a completat acţiunea introductivă, solicitând şi anularea adresei nr. x/24.02.2021, emisă de IGPF, prin care s-a interzis reclamantului intrarea pe teritoriul României, precum şi restabilirea situaţiei anterioare, prin obligarea IGPF la emiterea unei adrese prin care să se permită reclamantului intrarea pe teritoriul României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 661 din 29 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi inadmisibilităţii şi a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări şi Ministerul Afacerilor Externe.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 661 din 29 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

4.2. Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat.

4.3. În dosarul instanţei de recurs s-a depus întâmpinare şi de către intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de faţă, prin petitul introdus prin cererea modificatoare a acţiunii, reclamantul A. a contestat şi măsura interzicerii intrării sale pe teritoriul României, pe o perioadă de 15 ani, dispusă de IGPF prin decizia nr. 71728/24.02.2021 şi comunicată prin adresa nr. x/24.02.2021 potrivit art. 1063 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Potrivit art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002:

"Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanţei este definitivă."

Având în vedere că legiuitorul a stabilit ca măsura interzicerii intrării în România să fie supusă unui singur grad de jurisdicţie, precum şi împrejurarea că pretenţiile reclamantului au fost analizate în mod efectiv de instanţa competentă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată are caracter definitiv, conform tezei finale a art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, iar recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi va respinge recursul în consecinţă, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de anulare a deciziei IGPF nr. 71728/24.02.2021.

Este de menţionat că această soluţie nu priveşte şi recursul declarat cu privire la primul petit al acţiunii, vizând anularea Deciziei nr. SP-21-2 din 14.01.2021, prin care s-a refuzat reclamantului acordarea vizei de lungă şedere în scop de studii, întrucât această decizie poate fi contestată în condiţiile Legii nr. 554/2004, în dublu grad de jurisdicţie (fond şi recurs), neexistând vreo prevedere legală restrictivă precum cea statuată de art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.

II.2. Referitor la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe

Analizând, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de anulare a Deciziei nr. SP-21-2 din 14.01.2021, prin care s-a refuzat reclamantului acordarea vizei de lungă şedere în scop de studii (în condiţiile în care recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a acţiunii în anularea deciziei IGPF nr. 71728/24.02.2021 a fost găsit inadmisibil, conform considerentelor de la pct. II.1), Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată şi recursul este nul.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conţinutul concret al hotărârii atacate.

În motivarea recursului, reclamantul a prezentat trei paragrafe succinte, cuprinzând susţineri de ordin factual şi un argument generic, concluziv, în sensul că nu există motive reale şi serioase pentru luarea măsurii contestate împotriva sa. Aceste pretinse critici au fost încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se indica în mod expres textul de lege greşit interpretat sau încălcat de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei atacate şi nici motivul pentru care această interpretare/aplicare este eronată.

Susţinerile recurentului-reclamant nu reprezintă motive de nelegalitate, ci se limitează la prezentarea unor situaţii factuale care nu fac obiectul analizei recursului, astfel cum este conturat prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Recursul declarat în cauză nu cuprinde critici efective la adresa soluţiei instanţei şi a raţionamentului juridic pe care s-a întemeiat aceasta.

Înalta Curte reţine că legiuitorul a înţeles să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, iar atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, atunci nu poate fi considerată îndeplinită condiţia motivării recursului.

Deoarece reclamantul nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. şi va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A., în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de anulare a Deciziei nr. SP-21-2 din 14.01.2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 661 din 29 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de anulare a deciziei IGPF nr. 71728/24.02.2021.

Anulează în rest recursul, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2022.