Budgetary 30% cap on judicial staff salary bonuses overrides maximum individual entitlements under Law 153/2017
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the first-instance decision that rejected the plaintiffs' claims, thereby confirming the validity of the administrative salary calculation issued by the defendant prosecutor's office. The dispute concerned three auxiliary legal staff members (clerks) who challenged the maximum 30% cumulative cap on salary bonuses (specifically for risk, neuropsychic overstrain, and confidentiality) applied by their credit ordinator under the 2018 framework law, arguing for a 45% maximum based on individual entitlements and claiming discrimination against colleagues at other institutions who received higher percentages. The court ruled that the 30% cap under Article 25 of Law No. 153/2017 is a mandatory budgetary limit for the credit ordinator rather than an individual right to a specific percentage, and that differences in bonus levels between credit ordinators do not constitute discrimination, relying on the mandatory interpretation established in Decision No. 15/2021 which clarified that the 30% threshold applies to the total budget of the specific credit ordinator.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, art. 490 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017; Budgetary 30% cap on judicial staff salary bonuses overrides maximum individual entitlements under Law 153/2017: The dispute concerned three auxiliary legal staff members (clerks) who challenged the maximum 30% cumulative cap on salary bonuses (specifically for risk, neuropsychic overstrain, and confidentiality) applied by their credit ordinator under the 2018 framework law, arguing for a 45% maximum based on individual entitlements and claiming discrimination against colleagues at other institutions who received higher percentages. The court ruled that the 30% cap under Article 25 of Law No. 153/2017 is a mandatory budgetary limit for the credit ordinator rather than an individual right to a specific percentage, and that differences in bonus levels between credit ordinators do not constitute discrimination, relying on the mandatory interpretation established in Decision No. 15/2021 which clarified that the 30% threshold applies to the total budget of the specific credit ordinator.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded and maintaining the lower court's decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea introdusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 17.05.2018, sub număr de dosar x/2018, reclamantele A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi a Ministerului Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent maxim, respectiv 25%, începând cu data de 01.01.2018 până în prezent şi pentru viitor;
- admiterea plângerii împotriva Hotărârii nr. 3/28.03.2018 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin care i-a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată împotriva Decizia nr. 18/27.02.2018, pct. I.1 al Hotărârii şi revocarea Deciziei nr. 18/27.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău precum şi emiterea unor noi decizii de salarizare, în sensul recalculării drepturilor salariale pentru perioada 01.01.2018-31.03.2018, cu aplicarea la valoarea maximă a sporului de 25%.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4549 pronunţată în data de 07 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs
Reclamantele A., B. şi C. au exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinţei de mai sus şi, printr-o cerere comună, fără a încadra expres criticile în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea acesteia, cu admiterea acţiunii.
În motivarea cererii de recurs, în esenţă, recurentele au reluat susţinerile din cererea de chemare în judecată arătând că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a înţeles să nu aplice personalului auxiliar de specialitate din cadrul unităţilor de parchet maximul sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 în cuantum de 25%, 15%, 5% ceea ce ar reprezenta o valoare însumată de 45% sporuri, apreciind că este suficientă aplicarea unei valori de 30% sporuri, privându-i astfel de un procent de 15% spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în mod nejustificat.
Valoarea totală de 45% sporuri acordate per angajat, nu ar depăşi plafonul maxim de 30% stabilit de lege pe angajator în cazul lor, aspect invocat în motivarea hotărârii de către Parchetul Curţii de Apel Bacău, dar nedovedit prin calcule contabile până în prezent.
Au mai arătat recurentele-reclamante că sentinţele judecătoreşti definitive, obţinute în anii anteriori, obligau ordonatorii de credite la plata unui spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi pentru viitor. Între timp, legiuitorul a modificat cuantumul, în textul de lege actual menţionându-se obligativitatea acordării unui spor de până la 25%, ceea ce a făcut ca interpretarea lui să nu fie în sensul de acordare a valorii maxime şi nu s-a ţinut cont de faptul că, iniţial, acesta a fost de 50%, fiind diminuat la 25% şi acordat în fapt doar 10%.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă faptul că în anul 2018 cuantumul brut al sporurilor va fi determinat prin majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor avut în luna decembrie 2017, cuantum acordat cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite şi care nu va putea depăşi procentul de 30% prevăzut de art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
În ceea ce priveşte salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care nu depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, au învederat recurentele că modalitatea de calcul a cuantumului sporului nu comportă interpretare, textul fiind de strictă interpretare, respectiv majorarea acestuia cu 25% faţă de luna decembrie 2017.
În ceea ce priveşte salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşeşte plafonul stabilit pentru anul 2022, au precizat că nu se aplică prevederile art. 38 alin. (3) lit. a), întrucât, art. 38 alin. (6) prevede o normă derogatorie sub aspectul aplicării majorării de 25% la salariul de bază în sensul că, dacă în urma majorării se depăşeşte salariul de bază prevăzut în Anexa V pentru anul 2022, se va aplica din 01.01.2018 acest salariu de bază.
Or, câtă vreme salariul de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă fără putere de tăgadă faptul că, inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al Anexei V la legea-cadru şi art. 5 din acelaşi capitol.
De aici, rezultă că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite şi aplicate potrivit dispoziţiilor legii-cadru şi calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora (mergând până la maximul prevăzut de lege), singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte.
Invocând dispoziţiile art. 4 alin. (1), recurentele au mai susţinut faptul că, pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar şi dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate şi pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătoreşti care prevedeau acordarea lor şi pentru viitor.
De asemenea, au precizat că la data de 31.12.2017 întreg personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea a beneficiat de acordarea celor trei sporuri, elemente componente ale salariului, chiar dacă au fost plafonate şi nu au fost acordate în procent integral de 45%.
În susţinerea celor prezentate, au arătat faptul că prin Decizia nr. 25/1/A/1 din data de 2 februarie 2018 preşedintele Curţii de Apel Bacău a aplicat întru-totul prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 şi a dispus în mod corect încadrarea personalului auxiliar de specialitate şi conex, începând cu data de 01.01.2018 prin stabilirea şi aplicarea salariului de bază şi a sporurilor conform celor anterior menţionate.
Mai mult, la data de 06.03.2018 Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 160 a preşedintelui curţii a decis recalcularea salariilor personalului auxiliar de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate cu menţionarea exactă a procentelor sporurilor aplicate, acordând corect sporurile la nivelul maxim aşa cum de altfel au fost şi anterior datei de 01.01.2018 calculate şi acordate, respectiv 15% pentru condiţii de muncă grele, 25% pentru suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate, rezultând un cuantum total de 45% sporuri şi nu 30% cât este cuantumul sporurilor acordate recurentelor.
Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat de reclamante ambii intimaţi-pârâţi au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
În cadrul întâmpinării sale, intimatul -pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a arătat, în esenţă, că, în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că cererea introductivă de instanţă este neîntemeiată în ceea ce priveşte nemulţumirile invocate de recurenţii-reclamanţi referitoare la modul de stabilire şi de calcul a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 pe cele două componente - salariu de bază şi sporuri, în condiţiile în care nu există reglementate prevederi legale care să acrediteze ipoteza dorită de aceştia. Dacă s-ar proceda într-o manieră contrară, s-ar ajunge în situaţia nerespectării principiilor sistemului de salarizare enunţate în art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi, mai mult, ar avea drept consecinţă încălcarea limitei referitoare la cuantumul brut al salariilor de bază şi ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, care nu trebuie să fie mai mari decât salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022.
La rândul său, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, din analiza dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 rezultă că noile salarii de bază din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute de Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.
Drepturile salariale ale recurentelor-reclamante au fost stabilite având la bază drepturile aferente lunii decembrie 2017, respectiv cuantumul brut al salariului de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, majorate cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.
Potrivit acestui act normativ, sporurile acordate de ordonatorii de credite nu pot depăşi 30% din fondul lunar de salarii. Aceasta rezultă din coroborarea art. 38 alin. (2) şi (6) cu art. 25 din respectiva lege.
Sporurile pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase, de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de confidenţialitate se stabilesc, conform legii, în procent până la 25, 15 sau 5.
Prin urmare, fiecare spor poate fi acordat până la maximul procentului reglementat, cu condiţia ca împreună să nu depăşească 30% din salariul de bază, fapt care este posibil prin reducerea unui sau mai multor sporuri, astfel încât totalul să se încadreze în acest prag.
De asemenea, a mai arătat că prin Deciziile nr. 818-821 din 03.07.2008, publicate în Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Răspunsul la întâmpinare
Recurentele - reclamante A., B. şi C. au formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimaţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul căruia au reluat susţinerile din cererea de chemare în judecată şi deopotrivă din cererea de recurs.
Procedura de soluţionare a recursului
În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 20 iunie 2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentele-reclamante A., B. şi C. au calitatea de personal auxiliar de specialitate - grefieri- în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ.
Prin Decizia nr. 18/27.02.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a modificat în parte anexa nr. 1 a deciziei nr. 12/08.02.2018 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău - prin care s-a procedat la stabilirea drepturilor salariale ale personalului auxiliar din cadrul unităţilor de parchet de pe raza de circumscripţie a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, începând cu data de 01.01.2018, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul rectificării drepturilor salariale pentru personalul ce intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din legea de salarizare, aşa cum se demonstrează în cuprinsul hotărârii nr. 2/2018 atacate (pag. 13-15 din hotărârea nr. 2/2018), urmare a comunicării de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de resurse umane şi documentare, a notei nr. x/2018 din data de 13.02.2018, respectiv a noilor grile de salarizare rectificative pentru personalul auxiliar de specialitate.
Reclamantele au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 18/27.02.2018.
Prin Hotărârea nr. 3/28.03.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, înregistrată sub nr. x/2018, la art. I pct. 10, s-a respins contestaţia nr. 2522/VI/3/2018 din 23.03.2018 (pct. 10) formulată de recurentele -reclamante C., B. şi A. - grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ, împotriva Deciziei nr. 18/27.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca nefondată.
În acest context, reclamantele au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anularea acestor acte administrative şi emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care să li se stabilească în mod corect drepturile salariale, prin aplicarea în mod legal a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu luarea în considerare a îndrumărilor Ministerului Muncii, Ministerului Justiţiei şi a Deciziilor nr. 25/1/A/1 din data de 2.02.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bacău, nr. 160 din data de 06.03.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti în sensul recalculării drepturilor salariale pentru perioada 01.01.2018-31.03.2018, cu aplicarea la valoarea maximă a sporului de 25%.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantele formulând critici cu privire la modalitatea diferită de stabilire a sporurilor, din perspectiva aplicării eronate a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, în vederea eliminării discriminării faţă de aceeaşi categorie de personal din cadrul altor angajatori, cum ar fi Curtea de Apel Bucureşti, critici prin care, de altfel, se reiterează argumentele prezentate de reclamante în faţa primei instanţe şi pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
În ceea ce priveşte cuantumul sporurilor solicitate, se constată că recurentele-reclamante au apreciat că prima instanţă a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 şi au precizat că solicită acordarea acestora în cuantumul maxim de 45%, apreciind că aceasta este valoarea maximă a sporurilor ce pot fi acordate.
Această critică este nefondată, instanţa de control judiciar reţinând mai întâi că Decizia atacată (decizia nr. 18/27.02.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău) a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, ce prevăd că:
"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:
a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
Alineat 6 "în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".
Reiese, deci, că majorarea începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, cu 25%, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.
Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond observă opţiunea legiuitorului de a realiza o tranziţie între vechile Legi de salarizare (legile nr. 330/2009 şi nr. 284/2010) şi Legea 153/2017, în privinţa căreia a reglementat expres aplicarea etapizată. Legea porneşte de la premisa că salariile prevăzute în noua lege sunt, ca regulă, mai mari decât cele aflate în plată pentru fiecare funcţie, astfel că reglementează, în art. 38 alin. (3) şi (4) modalitatea în care întreg personalul plătit din fonduri publice ajunge să fie salarizat potrivit prezentei legi, prin creşteri salariale anuale succesive, pornind de la nivelul salariului de bază aflat în plată în luna decembrie 2017.
O primă etapă în aplicarea etapizată o reprezintă majorarea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumului brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Numai în situaţia în care salariile de bază şi sporurile, astfel majorate, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, Legea 153/2017 prevede că se acordă cele stabilite pentru anul 2022.
Potrivit art. 25 din acelaşi act normativ "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."
Ori, din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.
Aşadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speţă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Cu toate acestea, sensul textului legal menţionat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 30%, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi respectivul nivel instituit legal. Altfel spus, art. 25 alin. (1) din dispoziţiile proprii Legii - cadru nr. 153/2017 nu reprezintă un temei valid pentru vreun pretins drept al salariatului la acordarea de sporuri în cuantum de 30% din salariul de bază/indemnizaţia de încadrare.
Reclamantelor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 4 şi 5 din Anexa V, Cap. VIII, respectiv:
"art. 4 - (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat. ".
art. 5- Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".
După cum se observă, art. 24 stabileşte limita maximă a fiecărui spor ce poate fi acordat, prin trimitere la anexe, iar art. 25 stabileşte limita maximă a sumei sporurilor. Atunci când legiuitorul a dorit să instituie o excepţie de la prevederile art. 25 alin. (1), a făcut-o în mod expres, în alin. (2) al aceluiaşi articol. Nu în ultimul rând, prevederile art. 4 şi 5 din Capitolul VII anexa V stabilesc cuantumul maxim al fiecărui spor, însă cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit şi care nu poate fi depăşit.
Astfel cum în mod judicios şi instanţa de fond a reţinut, din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.
Pe cale de consecinţă, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanţă că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depăşit 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.
În aceste condiţii, reclamantelor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susţinut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.
Reclamantele au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiţii grele, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor pentru păstrarea confidenţialităţii, cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectând pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.
Astfel, contrar susţinerilor acestora, se observă că textele art. 4 şi 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu conferă un drept reclamantelor de a primi sporurile în cuantumul maxim al acestora, ci doar o vocaţie în acest sens, ordonatorul de credite fiind cel care este ţinut de obligaţia de respectare a plafonului maxim, în considerarea căruia are dreptul de a stabili cuantumul fiecărui spor, în parte.
Majorarea drepturilor salariale în anul 2018, prin aplicarea altui procent de creştere decât cel stabilit de legiuitor (de 25 %), respectiv solicitarea de a se acorda salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 la care să se adauge un cuantum total de 45 % al sporurilor nu poate primită, deoarece astfel s-ar încălca şi prev. art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Instanţa apreciază că disciplina financiar-bugetară trebuie respectată de către fiecare ordonator de credite. În acest sens referirile făcute la deciziile altor ordonatori de credite nu pot fi primite, marja de apreciere a fiecărei conduceri administrativ judiciare neputând reprezenta suportul unor argumente legate de existenţa unei discriminări aşa cum aceasta este definită în legea specială.
Totodată, sunt neîntemeiate alegaţiile recurentelor-reclamante prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaţilor Curţii de Apel Bacău şi ai Curţii de Apel Bucureşti, întrucât cele două categorii de angajaţi (reclamanţii şi persoanele indicate spre comparaţie) nu se află în aceeaşi situaţie, întrucât sunt supuşi deciziei unor ordonatori de credite diferiţi, iar un element esenţial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcţionează personalul salarizat.
Astfel, nu poate fi reţinut argumentul referitor la încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut la art. 6 din Legea nr. 153/2017, întrucât nu se invocă tratament diferenţiat prin raportare la salariul stabilit pentru grefieri care desfăşoară aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, acelaşi grad profesional cu reclamanţii, ci se solicită raportarea la situaţia grefierilor de la alte instanţe de judecată ale căror drepturi salariale sunt stabilite de alt ordonator principal de credite, astfel că nu se poate reţine tratamentul diferenţiat.
Dintr-o altă perspectivă, se apreciază că prin discriminare se înţelege, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, " orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice". Or, nu aceasta este ipoteza în speţă, a neacordării unui drept prevăzut de lege, instanţa de fond observând în mod judicios că drepturile salariale au fost corect determinate şi neidentificând niciun motiv de nelegalitate care să justifice pronunţarea unei soluţii de anulare a actului şi obligare la recalculare.
Aşadar, în aplicarea legii cadru de salarizare, a art. 17 alin. (3)-(5) din Anexa V, secţiunea a 4 a din Capitolul VII, cuantumul drepturilor salariale ale reclamantelor a fost stabilit în mod unitar şi nediscriminatoriu pentru personalul aflat în condiţii identice de funcţii, grade/trepte şi gradaţii, vechime în muncă şi în specialitate.
De altfel, art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;". Altfel spus, doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalităţii, nu şi celelalte componente ale dreptului salarial, tocmai dat fiind rolul jucat de ordonatorul de credite în sensul celor arătate anterior.
Înalta Curte mai constată că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reţinând că "limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamantele nu pun problema legalităţii actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleaşi susţineri ca şi prin cererea de sesizare a primei instanţe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.
Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.
În acest sens, se impune a reaminti şi Decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective."
Prin acţiunea de faţă tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamante, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare şi nedeclarate ca fiind neconstituţionale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudenţială. Or, faţă de cele mai sus expuse, lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei competenţa de a proceda de o asemenea manieră.
De altfel, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:
"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."
Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv şi dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.
Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deţine fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" (în jurisprudenţa ataşată, Ministerul Justiţiei) sau ordonatorul secundar de credite (curţile de apel), statuându-se următoarele:
"84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.
85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. (...)"
Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plăţii egale pentru munca egală, invocate de recurente:
"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.
90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.
91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.
92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.
93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.
94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)
95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."
În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantele A., B. şi C., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 4549 din 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.