Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4419/2021 AI generated

Contractual late-payment interest calculation endpoint and exclusivity of budgetary allocation defenses in public financing restitution

Case Number Decizia nr. 4419/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeals of both parties, leaving the first-instance judgment in force, which obligated the local administrative authority to pay late-payment penalties and bank commissions but excluded the principal debt as extinguished. The dispute, initiated by the national Ministry of Regional Development in administrative litigation, concerned the recovery of undeclared European Regional Development Fund advances and associated contractual penalties under a 2014 financing agreement, with the local authority arguing that local budgetary laws prevented the payment of late interest and that the claim was unmotivated for not specifying the penalty amount. The Court relied on the contractual clause stipulating that bank commissions are the beneficiary's exclusive responsibility and procedural norms allowing the enforcement officer to calculate unspecified contractual penalties, rejecting the local authority's defense based on internal budgetary approval procedures and the Ministry's claim that the interest period should include the actual payment date rather than ending the day before.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ, art. 628 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Contractual late-payment interest calculation endpoint and exclusivity of budgetary allocation defenses in public financing restitution: The dispute, initiated by the national Ministry of Regional Development in administrative litigation, concerned the recovery of undeclared European Regional Development Fund advances and associated contractual penalties under a 2014 financing agreement, with the local authority arguing that local budgetary laws prevented the payment of late interest and that the claim was unmotivated for not specifying the penalty amount. The Court relied on the contractual clause stipulating that bank commissions are the beneficiary's exclusive responsibility and procedural norms allowing the enforcement officer to calculate unspecified contractual penalties, rejecting the local authority's defense based on internal budgetary approval procedures and the Ministry's claim that the interest period should include the actual payment date rather than ending the day before.

Keywords

AI generated
payment of interest recovery of debts principal debt contractual penalty clause regional finances banking law
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive section to authorize the Supreme Court to reject the appeals in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Substantive and procedural basis cited in the dispositive section for rejecting the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal VECHE sub nr. unic de dosar x/2018, la data de 03.05.2018, reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Năvodari (UAT), solicitând instanţei de judecată să dispună:

1) obligarea UAT Năvodari, în baza art. 12 alin. (7) şi (11) din contractul de finanţare nr. x/13.03.2014, la plata sumei de 1.466.696,90 RON, defalcată astfel:

- 913.910,73 RON (reprezentând fonduri FEDR);

- 77.100,69 RON (reprezentând cofinanţare de la bugetul de stat);

- 475.685,48 (TVA).

2) obligarea UAT Năvodari, în temeiul art. 12 alin. (13) din contractul de finanţare nr. x/13.03.2014, la plata majorărilor de întârziere începând cu data de 19.10.2017 (care reprezintă ziua următoare expirării termenului limită de restituire a debitului, conform notificării MDRAP nr. 116128/28.09.2017) până la data plăţii efective, calculată conform prevederilor contractuale anterior menţionate;

3) obligarea UAT Năvodari, în temeiul art. 12 alin. (12) din contractul de finanţare nr. x/13.03.2014, la plata comisioanelor bancare ocazionate de rambursarea sumelor datorate ministerului;

4) obligarea UAT Năvodari, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 130 din data de 16 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepţia rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere.

Respinge primul capăt de cerere formulat de reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, cu sediul în Bucureşti, Bd. x, Latura Nord, în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ NĂVODARI, cu sediul în Constanţa, judeţ Constanţa, relativ la obligarea pârâtului la plata sumei de 1.466.696,90 RON ca fiind rămas fără obiect.

Obligă pârâta la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 0.1% pe zi de întârziere din suma datorată începând cu data de 19.10.2017 până la 17.06.2018.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a comisioanelor bancare ocazionate de rambursarea sumelor datorate reclamantei.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiat."

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe în termenul legal au declarat recurs ambele părţi, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul recursului său, reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE a solicitat admiterea recursului şi, rejudecând, să se caseze în parte hotărârea recurată în sensul admiterii celui de-al doilea capăt de cerere, astfel cum a fost formulat, în sensul obligării UAT Năvodari la plata majorărilor de întârziere în valoare de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data de 19.10.2017 până la data de 18.06.2018 (în sumă de 356.407,35 RON).

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul-reclamant a susţinut că, în speţă, criticile de nelegalitate vizează soluţionarea greşită de către instanţa de fond a capătului 2 de cerere.

Partea arată că a solicitat obligarea UAT Năvodari la plata dobânzilor de întârziere calculate începând cu data de 19.10.2017 (care reprezintă ziua următoare expirării termenului limită de restituire a debitului, conform notificării MDRAP nr. 116128/28.09.2017) până la data plătii efective.

La baza solicitării MDRAP stau dispoziţiile art. 12 alin. (13) din contractul de finanţare nr. x/13.03.2014 încheiat între instituţia noastră şi UAT Năvodari, potrivit cărora "din ziua următoare expirării termenelor prevăzute la alin. (10) şi.(11) şi art. 6 alin. (10) şi (16) se vor calcula majorări de întârziere în valoare de 0,1 % pe zi de întârziere din suma datorata, până la data plăţii efective".

Expresia "până la data de" cuprinde inclusiv ziua în care s-a efectuat plata debitului principal, respectiv ziua de 18.06.2018.

Or, raportat la faptul că UAT Năvodari a achitat debitul principal în data de 18.06.2018, solicită să constate că, în mod greşit, a apreciat instanţa de fond că data de 17.06.2018 reprezintă data până la care se calculează dobânzile de întârziere în valoare de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată.

Menţionează că suma de 356.407,35 RON reprezintă dobânda de întârziere calculată începând cu data de 19.10.2017 până la data de 18.06.2018 (243 de zile).

Modalitatea de calcul este următoarea:

- data confirmării de primire a notificării nr. x/28.09.2017 privind recuperarea avansului - 03.10.2017;

- data scadentă de plată a debitului -18.10.2017;

- data plăţii-18.06.2017;

- numărul de zile de întârziere de la data scadentă până la 18.06.2018 - 243 zile;

- rata dobânzii de întârziere - 0,1%/zi de întârziere;

Formula de calcul este următoarea:

1.466.696,90 RON x 0,1%x 243 zile = 356.407,35 RON (1.466,6969 RON/zi)

Faţă de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii şi, rejudecând, să se admită şi cel de-al doilea capăt al acţiunii MDRAP, aşa cum a fost formulat, în sensul obligării UAT Năvodari la plata majorărilor de întârziere în valoare de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data de 19.10.2017 până la data de 18.06.2018 (în sumă de 356.407,35 RON).

La rândul său, recurenta - pârâtă UAT Năvodari - prin Primarul Oraşului Năvodari, solicită casarea în parte a hotărârii, cu consecinţa respingerii, ca nefondată, a cererii de chemare în judecată.

Apreciază ca nelegală soluţia instanţei, încălcând dispoziţiile speciale ale Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, pentru următoarele considerente:

Plata oricărei sume de la buget nu poate fi făcuta de îndată, ci trebuie respectată Legea 273/2006, respectiv trebuie modificat bugetul oraşului in vederea alocării acestor sume in urma modificării bugetare.

In atare situaţie, consideră că dispoziţiile contractului încheiat intre parti, trebuies corelate cu dispoziţiile speciale ale Legii 273/2006 si ale Legii 215/2001, în sensul ca majorările de intarziere sa fie stabilite după Notificare, dar sub condiţia existentei provizioanelor necesare plaţii acestor sume in bugetele locale ale autorităţii publice Beneficiare a finanţării.

Contractul încheiat între părţi este atipic, deoarece sumele stipulate in cuprinsul acestuia ce se impun a fi restituite nu sunt previzionate tn bugete, astfel ca este injust a se aplica sancţiunea majorărilor de intarziere in mod automat pentru neplata acestora.

Suma aprobată prin buget reprezintă limita maxima pana la care se pot ordonanţa si efectua plaţi in cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate in cursul exerciţiului bugetar si/sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa si efectua plaţi din buget pentru celelalte acţiuni.

In speţa, sumele contractate nu sunt incluse în creditul bugetar, întrucât UAT Năvodari nu s-a angajat anterior la plata acestora si nu le-a prevăzut ca si cheltuială. Aceste sume puteau sau nu exista numai în cazul în care terţul achizitor din contractul ce a făcut obiectul finanţării, si-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale in termenele stipulate in contract.

In cazul angajamentelor contractuale neonorate, plata majorărilor de întârziere este posibila numai daca in buget a fost prinsa cheltuiala respectiv si doar in atare condiţii, neexecutarea ei astfel cum a fost prinsa in buget, atrage aplicarea majorărilor de întârziere.

In cazul de faţă, sumele ce se solicita a fi restituite nu au fost si nici nu puteau fi incluse în creditul bugetar, întrucât ele nu existau "de plată" în momentul aprobării bugetului local; în acest fel, UAT Năvodari nu a alocat nicio suma in buget către MDRAP dat fiind faptul ca nu exista nicio obligaţie de plata născuta la momentul aprobării bugetului local Năvodari.

Pe cale de consecinţă, neexistand nicio obligaţie de plata angajată către MDRAP, automat nu exista sursa de finanţare pe "restituire" si, evident, nu se putea face aceasta plată si nici modifica bugetul, decât după alocarea ei si aprobarea bugetară şi prevederea ei în limitele creditării bugetare (art. 1 din Ordinul 1792/2002 modificat prin Ordinul 547/2009).

Prin sentinţa civila recurată, instanţa a reţinut că debitorul nu îşi poate invoca propria culpă în neexecutarea obligaţiilor contractuale şi a înlăturat aşadar argumentele referitoare la imposibilitatea achitării sumelor menţionate în contract în măsura în care nu fuseseră previzionate în buget.

Pe cale de consecinţă, solicită a se avea în vedere că debitorul a fost de buna credinţă la îndeplinirea şi onorarea obligaţiilor contractuale, a achitat debitul principal restant, însă în privinţa majorărilor de întârziere, din cauza procedurilor legale de aprobare a creanţelor bugetare, solicită a se respinge cererea reclamantului de obligare la plata penalităţilor de intarziere, ca nefondată.

UAT Năvodari a făcut plata sumei solicitate a fi restituite de îndată ce a fost modificat bugetul UAT Năvodari, dată până la care practic nu ar fi putut efectua plata acestei sume, întrucât nu fusese prinsa in bugetul UAT Năvodari, iar angajamentele bugetare nu puteau fi depăşite, atât timp cât cheltuiala nu fusese previzionată.

Acest aspect este prevăzut în Ordinul nr. 1792/2002 angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor instituţiilor publice, astfel cum a fost completat prin Ordinul 547/2009 "Creditul de angajament reprezintă limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul exerciţiului bugetar, in limitele aprobate.".

In ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata comisioanelor bancare ocazionate de rambursarea sumelor, solicită a se sesiza împrejurarea că MDRAP nu a precizat câtimea pretenţiilor, motiv pentru care apreciază că cererea este nemotivată, solicitând astfel respingerea acesteia, ca nefondată.

Fata de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii, cu consecinţa respingerii capetelor de cerere, ca nefondate.

Apărările formulate în cauză

Ambele părţi au depus întâmpinări la recursul promovat de partea adversă.

Prin întâmpinarea sa, reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a solicitat, în principal, anularea, ca nemotivat, a recursului promovat de pârâtă, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Cu privire la nulitatea recursului promovat de UAT Oraşul Năvodari, susţine că, în speţă, criticile prezentate reprezintă în fapt simple reiterări parţiale ale argumentelor prezentate în cererea de chemare în judecată şi nemulţumirea sa cu privire la soluţia la care a ajuns instanţa, niciuna dintre critici nefiind concepută astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Pe fondul recursului promovat de pârâta, recurentul - reclamant susţine că, în mod corect cele două capete de cerere au fost admise de prima instanţă, UAT Oraşul Năvodari neputând invoca propria-i culpă pentru că a stat în pasivitate şi nu a iniţiat demersurile necesare pentru efectuarea plăţii debitului datorat în termenul stabilit.

În ceea ce priveşte obligarea UAT Oraşul Năvodari la plata comisioanelor bancare ocazionate de rambursarea sumelor, solicită a se constata că UAT Oraşul Năvodari, prin semnarea contractului de finanţare nr. x/13.03.2014, şi-a însuşit şi s-a obligat să respecte prevederile contractuale.

La rândul său, pârâtul UAT Năvodari solicită respingerea recursului declarat de MDRAP, ca nefondat, în considerarea faptului că însăşi reclamanta a fost de acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond în sensul admiterii excepţiei lipsei de obiect, ceea ce înseamnă că a fost de acord cu legalitatea sentinţei pe acest capăt de cerere, deci, cu faptul că debitul principal a fost stins prin plata la data de 18.06.2018, astfel că data plăţii efective necontestată de către reclamantă este 18.06.2018, autoritatea menţinându-şi aceeaşi poziţie procesuală exprimată şi în cadrul recursului, în sensul că nu datorează majorări de întârziere.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 20 iunie 2019 a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 05 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea recurentului- reclamant, de judecare în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cadrul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În prealabil, reaminteşte Înalta Curte că, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului promovat de pârâta Unitatea Adminsitrativ Teritorială (UAT) Năvodari, astfel cum a fost invocată de recurentul - reclamant MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE în cadrul întâmpinării depusă la dosar, a fost soluţionată în şedinţa publică de la acest termen de judecată, înainte de închiderea dezbaterilor, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de către instanţă la pronunţarea acestei soluţii fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Prin acţiunea în contencios administrativ adresată instanţei, recurentul- reclamant MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Năvodari (UAT), a dispune:

1) obligarea UAT Năvodari, în baza art. 12 alin. (7) şi (11) din contractul de finanţare nr. x/13.03.2014, la plata sumei de 1.466.696,90 RON, defalcată astfel:

- 913.910,73 RON (reprezentând fonduri FEDR);

- 77.100,69 RON (reprezentând cofinanţare de la bugetul de stat);

- 475.685,48 (TVA).

2) obligarea UAT Năvodari, în temeiul art. 12 alin. (13) din contractul de finanţare nr. x/13.03.2014, la plata majorărilor de întârziere începând cu data de 19.10.2017 (care reprezintă ziua următoare expirării termenului limită de restituire a debitului, conform notificării MDRAP nr. 116128/28.09.2017) până la data plăţii efective, calculată conform prevederilor contractuale anterior menţionate;

3) obligarea UAT Năvodari, în temeiul art. 12 alin. (12) din contractul de finanţare nr. x/13.03.2014, la plata comisioanelor bancare ocazionate de rambursarea sumelor datorate ministerului;

4) obligarea UAT Năvodari, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă, admiţând excepţia rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere relativ la obligarea pârâtului la plata sumei de 1.466.696,90 RON, l-a respins, ca rămas fără obiect, obligând pârâta la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 0.1% pe zi de întârziere din suma datorată începând cu data de 19.10.2017 până la 17.06.2018., precum şi la plata către reclamant a comisioanelor bancare ocazionate de rambursarea sumelor datorate acestuia, respingând, deopotrivă, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiat.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea recursului promovat de recurentul - reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, constată instanţa de control judiciar că singura critică formulată de această autoritate vizează soluţia pronunţată de instanţa de fond pe cel de-al doilea capăt de cerere, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzilor de întârziere, partea fiind nemulţumită în esenţă de faptul că instanţa a dispus obligarea la plata majorărilor de întârziere " până la data de 17.06.2018", în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată a solicitat plata acestor majorări " până la data plăţii efective" şi, cum expresia " până la data de" cuprinde inclusiv ziua în care s-a efectuat plata debitului principal", consideră că suma de 356.407,35 RON, reprezintă dobânda de întârziere calculată începând cu data de 19.10.2017 până la data de 18.06.2018, şi nu până la 17.06.2018, cum a dispus instanţa.

Această critică nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar care constată că, interpretând corect dispoziţiile art. 12 (13) din Contractul de finanţare nr. x (dosar de fond), în mod legal judecătorul de primă jurisdicţie a obligat pârâta la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere din suma datorată începând cu data de 19.10.2017 până la data de 17.06.2018, având în vedere că termenul de 15 zile până la care pârâta putea plăti debitul fără dobânda s-a împlinit la data de 18.10.2017, raportat la data primirii prin fax de către aceasta a Notificării nr. x/28.09.2017, respectiv 03.10.2017 (fila x), iar debitul a fost achitat la data de 18.06.2018.

Ori, în condiţiile în care debitul principal a fost stins în integralitate la data de 18.06.2018, judicios instanţa de fond a obligat pârâta la plata majorărilor de întârziere începând cu data de 19.10.2017 (ziua următoare expirării termenului din 18.10.2017) şi până la data de 17.06.2018, aceasta fiind ultima zi de plată a penalităţilor, raportat la data plăţii efective din 18.06.2018.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca nefondate argumentele recurentului - reclamant Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, sens în care soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la capătul 2 al cererii de chemare în judecată, criticată de această parte, urmează a fi menţinută, ca legală.

Raportat la aceleaşi considerente instanţa de control judiciar constată ca nefondate şi criticile pârâtei UAT Năvodari ce vizează aceeaşi soluţie dată capătului 2 de cerere.

Cât priveşte justificarea pârâtei referitoare la rectificarea bugetară efectuată de UAT Oraşul Năvodari, Înalta Curte reţine că aceasta nu constituie un argument pertinent care să înlăture obligaţia acesteia de a achita debitul datorat conform prevederilor contractuale, respectiv obligaţia acesteia de a achita penalităţi de întârziere în cazul neefectuării plaţii în termenul şi în condiţiile prevăzute în contractul de finanţare.

În măsura în care demersurile pentru efectuarea plăţii s-ar fi întreprins după primirea Scrisorii nr. x/27.07.2017 şi/sau a Notificării nr. x/28.09.2017, UAT Oraşul Năvodari nu ar fi trebuit să achite dobânzi de întârziere sau, cel mult, valoarea acestora ar fi fost mai mică.

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar reţine că recurenta - pârâtă nu îşi poate invoca propria culpă în neexecutarea obligaţiilor contractuale, în condiţiile în care a stat în pasivitate şi nu a iniţiat demersurile necesare pentru efectuarea plăţii debitului datorat reclamantului în termenul stabilit.

Nici critica ce vizează soluţia de obligare a pârâtei la plata comisioanelor bancare ocazionate de rambursarea sumelor datorate reclamantului, nu poate fi reţinută, solicitarea recurentei, de respingere a cererii reclamantului, ca nemotivată, în considerarea faptului că nu a precizat câtimea pretenţiilor, fiind nefondată, raportat la dispoziţiile art. 12 alin. (12) din contractul de finanţare nr. x/13.03.2014, conform cărora " Comisioanele bancare ocazionate de rambursarea sumelor datorate AM POR cad în sarcina exclusivă a Beneficiarului" şi la dispoziţiile art. 628 alin. (2) C. proc. civ., corect reţinute de prima instanţă, ce prevăd că " 2) în Cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate, ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantmul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii".

Cât priveşte solicitarea recurentei - pârâte, de a se verifica legalitatea clauzei contractuale înscrisă la articolul 12 alin. (3), raportat la alin. (9) şi 10 din Contract, aceasta nu poate fi avută în vedere, în considerarea faptului că obiectul litigiului este reprezentat doar de acţiunea reclamantului, nefiind formulată şi o cerere reconvenţională a autorităţii pârâte, iar prin semnarea contractului de finanţare nr. x/13.03.2014 aceasta şi-a însuşit şi s-a obligat să respecte întocmai prevederile contractuale.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat şi recursul promovat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Năvodari, hotărârea pronunţată de instanţa de fond fiind la adăpost de orice critică.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile ambelor părţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs invocate de cei doi recurenţi şi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) şi de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Năvodari, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) şi de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Năvodari împotriva sentinţei civile nr. 130 din 16 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-Veche, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.