FGA obligation to cure procedural defects in insurance claims and equitable compensation for moral damages of minor relatives in traffic accidents

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.02.2018, reclamanţii A., în nume personal şi în calitate de reprezentant legal al minorului B. şi C., au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 12504/18.01.2018 cu obligarea pârâtului la plata daunelor solicitate.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5155 din 07.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual active pentru reclamanta C., invocată de pârât, ca nefondată, cât şi cererea formulată de reclamanţii A., C., B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., au exercitat calea de atac a recursului reclamanţii A., în nume personal şi în calitate de reprezentant legal al minorului B. şi C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei instanţei de fond şi admiterea contestaţiei cu rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii şi obligării pârâtului la plata daunelor solicitate prin cererea administrativă, în sensul de a majora pretenţiile acordate către D. şi de a acorda daune morale pentru C. şi B. - fiul lui D. şi nepotul defunctei în cuantumul solicitat.

În motivarea cererii, recurenţii-reclamanţi au învederat că instanţa de fond nu a analizat cererea reclamantei C. şi nu a solicitat să se facă dovada calităţii de reprezentant a lui A., deşi dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 213/2015 menţionează că pârâta are această obligaţie şi poate solicita acte.

Înainte de a se pronunţa pe respingerea cererii lui C. în faza administrativă, pârâta putea să solicite în unul dintre e-mailurile de corespondenţă să se facă dovada că D. este tutore sau, în caz contrar, C. să semneze cererea.

De asemenea, au mai arătat că cererea administrativă a fost semnată de avocat, iar această calitate era acoperită prin mandatul dat avocatului.

Totodată, cu privire la B., au arătat că cererea a fost analizată superficial, mai ales că locuiau cu toţii în imobilul părinţilor şi erau o familie unită.

Un alt motiv de recurs priveşte faptul că, deşi instanţa achiesează la concluziile pârâtei, totuşi aceasta a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a lui C., însă nu i-a admis plângerea, deşi consideră că are calitate procesuală activă.

Dacă în faza administrativă C. a formulat o cerere pe care nu a semnat-o, ci a fost semnată de sora ei în baza tutelei, cerere care nu a fost luată în considerare de pârât, în faza de instanţă C. are calitate procesuală activă să formuleze o contestaţie la o plângere în care nu a avut calitate pentru că nu era semnată de ea, ci de sora ei.

În continuare, au susţinut că potrivit C. proc. civ. dacă se trimite o cerere nesemnată, instanţa pune în vedere părţii să se conformeze pentru a semna plângerea, astfel nu se poate lua nicio decizie.

În situaţia de faţă, în condiţiile în care pârâta a constatat că plângerea a fost semnată de o persoană al cărei mandat a expirat chiar înainte de data depunerii, deci la acel moment pârâtul a considerat că era nesemnată şi au arătat că pârâta trebuia şi avea obligaţia să solicite informaţii dacă îşi menţine cererea sau nu. A considerat că aşa trebuia să fie şi soluţia instanţei şi să dispună obligarea pârâtei să soluţioneze cererea după semnarea şi însuşirea ei de C..

În privinţa respingerii cererii reclamantei A., au arătat că motivarea este generală, pe considerente care nu au legătură cu speţa, iar acordarea sumei de bani este mult prea mică în raport de pierderea suferită şi de cele suportate de aceasta la vârsta de 24 de ani când şi-a pierdut ambii părinţi.

Cu privire la fiul recurentei-reclamante A., au susţinut că instanţa a înlăturat toate probele, mărturia martorului a fost trunchiată.

Cu privire la C. au arătat că aceasta a rămas fără părinţi de la vârsta de 15 ani şi de atunci este crescută de sora sa, iar pierderea acestora i-a adus multe suferinţe şi a trecut prin multe traume. În plus, odată cu pierderea părinţilor, a pierdut şi posibilitatea de a-şi asigura viitorul, de a merge la o facultate, pentru că toate implicau costuri, iar sora sa a făcut eforturi foarte mari să-i crească şi să-i întreţină.

De asemenea, a fost afectată atât emoţional, cât şi psihic, pentru că şi-a pierdut părinţii.

În drept, sunt invocate dispoziţiile art. 4486şi următoarele, art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, art. 1340 şi următoarele, art. 1381 şi următoarele, art. 1386, 1387, 1399 şi următoarele C. proc. civ., Ordinul CSA nr. 14/2011, Legea nr. 136/1996, art. 2199, 2223, 2224 C. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

În apărare a susţinut, în esenţă, că recurenta a recunoscut că ea a fost cea care a semnat cererea de plată nr. x/27.01.2017 şi pentru sora sa C., deşi tutela încetase odată ce sora sa a devenit majoră, respectiv la data de 12.01.2016.

Din dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 213/2015 rezultă că există posibilitatea comisiei speciale ca "în toate cazurile în care consideră", să "poată solicita petenţilor completarea documentaţiei ş/sau precizarea ori furnizarea de informaţii suplimentare cu privire la cererea de plată". Prin urmare, a arătat că este o posibilitate şi nu obligaţie a comisiei speciale de a solicita documente sau informaţii suplimentare, dar această corespondenţă este iniţiată numai dacă există o cerere de plată care să genereze raportul de drept administrativ dintre FGA şi petentul respectiv. În cauza de faţă acest raport juridic nu s-a născut, cererea pentru C. nefiind semnată de aceasta - care majoră la momentul formulării cererii de către sora sa - şi nici nu a înţeles să-i dea recurentei un mandat valabil, sau oricărei alte persoane pentru a semna o astfel de cerere.

Dacă recurenta recunoaşte expres că a semnat cererea de plată şi pentru sora sa, această recunoaştere exclude semnarea prin mandatar avocat.

În ceea ce priveşte critica recurentei "deşi instanţa achiesează la concluziile pârâtei, totuşi respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a lui C. însă nu îi admite plângerea, în sensul că ar fi o contrarietate de motivare, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., solicită respingerea, având în vedere confuzia recurentei în ce priveşte calitatea procesuală activă faţă de actul administrativ atacat - în sensul în care aceasta este prevăzută de art. 36 din C. proc. civ. şi calitatea de creditor de asigurare - în sensul în care este definită de art. 22 lit. c) din Norma ASF 16/2015, în cazul de faţă.

Totodată, a mai arătat că soluţia FGA, confirmată ca legală de instanţa de fond, în ce priveşte lipsa calităţii de reprezentant a recurentei faţă de semnarea cererii de plată a despăgubirilor de către A. pentru sora sa, deşi tutela sa încetase la momentul la care C. a devenit majoră, este întemeiată pe dispoziţiile art. 22 din Norma ASF 16/2015.

În ceea ce priveşte critica referitoare la o pretinsă motivare străină de natura cauzei cu privire la nemulţumirea recurentei faţă de respingerea cererii de majorare a despăgubirilor morale acordate de FGA acesteia în urma evenimentului rutier reclamanta, a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod corect atât cadrul legal aplicabil, respectiv art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA 14/2011, cât şi lipsa unor criterii obiective de determinare a daunelor morale şi, în consecinţă, necesitatea de a soluţiona în echitate acest tip de cereri.

Totodată, a arătat că nu pot fi reţinute nici susţinerile reclamantei faţă de respingerea pretenţiilor în ce priveşte acordarea de despăgubiri morale pentru fiul său B., recurenţii neaducând nicio dovadă că soluţia instanţei de fond sub acest aspect ar fi nelegală, iar suferinţa sa şi legăturile cu mama sa, în urma decesului căreia solicită despăgubiri morale pentru fiul său - nu pot constitui motive pentru ca instanţa de judecată să poată acorda fiului său despăgubiri de acesta natură.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenţii-reclamanţi A., în nume personal şi în calitate de reprezentant legal al minorului B., şi C. nu au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, deşi aceasta le-a fost comunicată în termenul prevăzut de lege.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 20.06.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05.10.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate în cadrul cererii de recurs, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanţii A., C. şi B. prin reprezentant legal A. este fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate:

Argumente de drept şi de fapt relevante

La data de 14.05.2014 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autor cu nr. x, care, circulând pe DN 2-E85, a intrat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu auto nr. x, rezultând decesul numitei E., care era pasager în auto x. La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la F. S.A., conform poliţei seria x. Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de daună nr. x.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/27.01.2017, reclamanta A. a solicitat, în nume personal, în numele surorii sale C., invocând calitatea de tutore a acesteia, şi în numele fiului său minor B., să fie despăgubiţi din disponibilităţile FGA cu suma de 135.000 RON fiecare (respectiv 30.000 euro fiecare), reprezentând prejudiciul moral suferit în urma decesului numitei E., ca urmare a unui accident rutier.

Procedura administrativă necontencioasă s-a finalizat prin emiterea de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a Deciziei nr. 12504/18.01.2018, prin care a soluţionat cererea de plată nr. x/27.01.2017, în sensul admiterii în parte a cererii de plată formulată de A. în nume personal pentru suma de 43.879 RON daune morale, respingerii cererii de plată formulată de petenta A., în nume personal, cu privire la diferenţa între suma solicitată şi cea acordată şi respingerii cererii formulată de petentă cu privire la despăgubirile solicitate în numele surorii sale C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, şi a fiului său B., ca neîntemeiată.

În acest context, reclamanţii A., în nume personal şi în numele fiului său minor - B., şi C., au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat anularea Deciziei nr. 12504/18.01.2018 cu obligarea pârâtei la plata daunelor solicitate.

Prin sentinţa recurată a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active pentru reclamanta C., invocată de pârât, ca nefondată, fiind, de asemenea, respinsă şi cererea formulată de reclamanţii A., în nume personal, şi în numele fiului său minor B., şi C., ca neîntemeiată.

Această soluţie, în integralitatea sa, nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente speţei.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au invocat două motive de nelegalitate în susţinerea căii de atac, respectiv motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de casare, instanţa de control judiciar subliniază faptul că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează mai multe ipoteze pentru care o hotărâre poate fi casate şi anume situaţiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Astfel cum rezultă din analiza cererii de recurs formulate de recurenţii-reclamanţi, aceştia se prevalează de existenţa unor motive contradictorii, context în care este necesar ca analiza instanţei de control judiciar să conducă la concluzia fie în sensul că există o contradicţie între considerentele hotărârii atacate, ce face imposibil de verificat raţionamentul judecătorului fondului, fie că există o contradicţie evidentă între considerente şi dispozitiv, ce face inexplicabilă soluţia la care s-a oprit instanţa fondului.

În cauza de faţă, pretinsa contradicţie ar exista, în opinia recurenţilor-reclamanţi, prin faptul că, deşi instanţa a achiesat la concluziile pârâtei, totuşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C., însă nu a admis plângerea. Apreciază că, în condiţiile în care instanţa a considerat că are calitate procesuală activă, asta înseamnă că are calitate şi în plângere.

Aceste critici nu pot fi reţinute de către instanţa de control judiciar, teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referindu-se la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Analizând hotărârea ce face obiectul controlului judiciar de faţă, Înalta Curte nu a regăsit niciuna din aceste ipoteze, neexistând nici o contradicţie între soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C. şi soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, constatarea faptului că aceasta are calitate de a sta în instanţă, ca reclamant, fiind îndrituită să conteste în faţa instanţei de judecată Decizia nr. 12504/18.01.2018, având în vedere că aceasta conţine soluţii ce o vizează, neputând conduce automat la admiterea cererii, în condiţiile în care, prin acţiune, nu s-au formulat critici doar cu privire la soluţia dată de FGA cererii sale, ce fusese formulată prin soră - A., în calitate de tutore, ci si critici ce vizează celelalte soluţii date de autoritate cererilor formulate de aceasta, în nume propriu şi în numele fiului său, B..

Verificând considerentele hotărârii recurate, din perspectiva dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată că soluţia adoptată este motivată şi nu există contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, argumentele avute în vedere în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut, în considerentele hotărârii regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, permitând astfel exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În schimb, Înalta Curte constată ca fiind întemeiate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Înalta Curte constată că, în esenţă, se invocă interpretarea şi aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, a Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, în vigoare la data procedurii evenimentului asigurat, precum şi încălcarea prevederilor art. 1390 şi 1391 din C. civ., argumente pe care le apreciază ca fiind în măsură să conducă la reformarea hotărârii.

Instanţa de control judiciar apreciază ca fiind întemeiate argumentele recurenţilor - reclamanţi în sensul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor avea obligaţia de a-i solicita petentei C. să semneze cererea personal, "înainte de a a se fi pronunţat pe respingerea cererii lui C.".

Înalta Curte consideră că, deşi este corectă reţinerea intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul că, la împlinirea vârstei de 18 ani încetează şi tutela, iar petenta C. era majoră la momentul formulării cererii de plată, acesta avea obligaţia de a solicita petentei complinirea lipsurilor cererii pentru a se asigura de legalitatea soluţiei pe care urma să o dispună prin decizia sa.

Este de necontestat că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 213/2015 sunt redactate într-o manieră neobligatorie, lăsând la aprecierea comisie speciale necesitatea completării informaţiilor ori documentelor depuse cu cererea de plată, dar acest text trebuie interpretat, pentru identitate de raţiune, în coroborare cu dispoziţiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ., ce obligă instanţa ca, atunci când constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, să dea "un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă cererea va fi anulată."

Prin urmare, chiar dacă recurenta-reclamantă A. a manifestat neglijenţă, omiţând faptul că, la momentul formulării cererii în faţa Fondului de Garantare a Asiguraţilor sora sa, C., era deja majoră, motiv pentru care aceasta trebuia să formuleze şi să semneze personal cererea, această omisiune putea fi corectată încă din procedura administrativă, prin diligenţa intimatului-pârât, iar solicitarea de precizare a cererii şi de semnare corespunzătoare a acesteia nu poate fi considerată o simplă posibilitate, lăsată la aprecierea Comisiei speciale din cadrul FGA, fără consecinţe asupra legalităţii actului administrativ de soluţionare a cererii de plată, câtă vreme omisiunea făcută de titularul cererii de plată influenţează semnificativ conţinutul deciziei.

Din această perspectivă, nu pot fi reţinute nici argumentele intimatului-pârât FGA prin care a arătat că este o posibilitate şi nu o obligaţie a comisiei speciale de a solicita documente sau informaţii suplimentare, dar această corespondenţă este iniţiată numai dacă există o cerere de plată care să genereze raportul de drept administrativ dintre FGA şi petentul respectiv. Această apărare va fi înlăturată, Înalta Curte reţinând că, în pofida omisiunilor reclamantei A. la depunerea cererii, pârâtul FGA trebuia să desfăşoare procedura administrativă de soluţionare a cererii de plată cu respectarea scopului activităţii sale, anume acela de dezdăunare a creditorului de asigurare pentru paguba suportată în urma evenimentului asigurat, conform principiului reparaţiei integrale a prejudiciului.

Se constată astfel că, în speţă, pârâtul FGA a respins cererea formulată de petenta A. cu privire la despăgubirile solicitate în numele surorii sale, C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, neprocedând la o examinare proprie şi efectivă a acestei cereri prin analizarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.

Or, constatând neglijenţa petentei A., care, la momentul formulării cererii în faţa Fondului de Garantare a Asiguraţilor a omis faptul că sora sa, C., era deja majoră, fiind în drept să formuleze şi să semneze personal cererea, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în exercitarea cu diligenţă şi bună-credinţă a atribuţiilor ce-i revin, trebuia să-i solicite acesteia din urmă formularea şi semnarea corespunzătoare a cererii.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte consideră că, în mod greşit judecătorul fondului a reţinut legalitatea soluţiei date de Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu privire la cererea formulată de petenta A. " cu privire la despăgubirile solicitate în numele surorii sale, C.", acesta nefăcând o corectă interpretare şi aplicare la situaţia din speţă a normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamanta C..

Nici menţinerea de către judecătorul fondului a soluţiei date de Fondul de Garantare a Asiguraţilor cererii de plată formulate de petenta A. în numele fiului său B., în sensul respingerii acesteia, nu este însuşită de instanţa de control judiciar, care apreciază că un cuantum al daunelor morale de 15.000 RON pentru reclamantul B., nepot al defunctei, reprezintă o reparaţie echitabilă şi efectivă fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză, fiind îndestulător pentru repararea prejudiciului moral, mai ales că acesta a locuit cu bunica sa.

Înalta Curte reţine astfel dispoziţiile art. 1390 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 republicată, privind C. civ., ce prevăd că "Despăgubirea pentru prejudiciile cauze prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinerea din partea celui decedat", cu menţiunea însă că art. 1391 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că "Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".

Cât priveşte despăgubirile pecuniare pentru prejudiciul moral, în lipsa unor dispoziţii legislative explicite şi detaliate, acestea sunt lăsate la aprecierea judecătorului, care poate stabili o sumă de achitat în favoarea persoanei prejudiciate, odată întrunite criteriile impuse de răspunderea civilă delictuală care dă loc la asemenea despăgubiri; aprecierea este însă circumscrisă unor criterii concrete, proprii cauzei deduse judecăţii, atât de natură subiectivă legate de persoana păgubită, dar şi de natură obiectivă legate de circumstanţele de fapt proprii faptului ilicit care a produs suferinţa, cu menţiunea că este necesar un nivel de intensitate a atingerii aduse atributelor personalităţii titularului. Totodată, potrivit art. 1386 din Legea nr. 287/2009 republicată, despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral au caracter reparator, nefiind menite a viza în principal un scop pur sancţionator.

Înalta Curte reţine astfel că, în legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, criterii legale de determinare a acestora, motiv pentru care reperul pentru stabilirea lor îl constituie jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.

Prin urmare, daunele morale se stabilesc prin apreciere în urma aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, în măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, etc. toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, şi o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Deopotrivă, instanţele trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Astfel spus, criteriul fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Or, este cert că viaţa familială şi socială a recurenţilor-reclamanţi a fost alterată în urma decesului mamei, respectiv bunicii acestora.

Înalta Curte, contrar reţinerilor instanţei de fond, apreciază că circumstanţele reale, reprezentate de împrejurările în care a avut loc decesul victimei, precum şi raporturile în care se afla reclamantul B. cu aceasta (convieţuirea în cadrul aceluiaşi apartament cu bunicii care se ocupau de creşterea nepotului împreună cu mama acestuia), determină o suferinţă care l-a afectat, întrucât existenţa unor relaţii caracterizate prin afecţiune şi respect reciproc sunt specifice oricărei familii normale, fiind menite a asigura dezvoltarea corespunzătoare a membrilor săi, iar pierderea unei rude printr-un deces intervenit intempestiv şi neprevăzut are ca efect în aceste împrejurări producerea unei suferinţe incomensurabile. Tocmai de aceea, evaluarea despăgubirii acordate pentru prejudiciul moral nu poate fi cuantificată cu exactitate matematică, ci apreciată prin raportare la măsura în care o anumită sumă este rezonabilă într-un anumit context.

Contextul emoţional şi psihic se confirmă şi prin depoziţia martorei G., acesta susţinând că "minorul a fost afectat de pierderea bunicilor, întreba mereu de ei".

Calitatea reclamantului B. de rudă în linie directă de gradul 2 al defunctei, precum şi aspectele învederate de martorul audiat în proces, determină instanţa de control judiciar să nu se îndoiască de existenţa unor sentimente reale de afecţiune ale nepotului faţă de bunica maternă decedată, cu consecinţa resimţirii unei suferinţe fireşti la cunoaşterea tragicului eveniment şi prin refuzul participării sale la înmormântarea bunicilor.

Într-un astfel de context, Înalta Curte apreciază că nu are temei legal sau factual negarea de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a oricărui drept la despăgubire în beneficiul acestui reclamant, iar faptul că reclamantul avea părinţi care să-l întreţină material în executarea obligaţiei legale ce le incumbă pe perioada de minoritate, nu exclude existenţa unor sentimente de afecţiune între nepot şi bunici, ci ele se confirmă în urma probelor administrate în proces.

Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază că acordarea sumei de 15.000 RON către reclamantul B., nepotul defunctei, compensează prejudiciile morale suferite de acesta, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

Pe cale de consecinţă, va fi obligat pârâtul la plata sumei de 15.000 RON către reclamantul B., prin reprezentant legal A..

În ceea ce priveşte însă criticile ce vizează daunele morale acordate recurentei-reclamante A., în nume personal, vor fi respinse, Înalta Curte reţinând că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului acestora, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în forma în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 2. în caz de deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate şi alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească despăgubirea.

În cauză, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având în vedere prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului numitei E., s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor străzii, cât şi la consecinţele negative suferite de victimă atât pe plan fizic cât şi psihic resimţite de reclamanta A. în urma accidentului rutier, stabilind suma de 43.879 RON, cu titlu de daune morale. Or, susţine reclamanta că acordarea acestei sume este mult prea mică în raport de pierderea suferită şi de cele suportate la vârsta de 24 de ani, această susţinerere neputând fi însă însuşită şi de instanţa de control judiciar.

Constată Înalta Curte că, în speţă, reclamanta nu a dovedit, nici în procedura administrativă şi nici în procedura judiciară, circumstanţe care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite prin decizia contestată. Astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta a invocat preponderent aspecte economice legate de asigurarea unui viitor pentru sine şi familie, rolul daunelor morale nefiind însă gândit de legiuitor într-un asemenea sens.

În acord cu judecătorul fondului şi instanţa de control judiciar apreciază că suma acordată recurentei - reclamante de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în cuantum de 43.879 RON, cu titlu de daune morale, reprezintă o reparaţie echitabilă, o compensaţie pentru pierderea suferită, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

În recurs, recurenta nu a prezentat argumente care să infirme concluziile instanţei de fond, rezumându-se la susţineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferinţelor resimţite, fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinţei recurate.

Instanţa de control judiciar aminteşte că ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A. reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, în raport cu legislaţia şi jurisprudenţa naţională, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză şi la o comercializare a sentimentelor de afecţiune.

Din această perspectivă, nu se poate identifica în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Raţiunile obiective determinate de limitele impuse de lege şi respectarea principiului proporţionalităţii, al echităţii în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acţiuni şi respectarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză conduc la aprecierea de faţă.

Înalta Curte reţine că, ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, urmaşii victimei decedate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Prin urmare, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamantei A. pentru prejudiciul moral suferit, Înalta Curte nu a identificat niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond, acesta fiind considerentul pentru care se va casa doar în parte sentinţa recurată, meţinându-se, astfel, soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active pentru reclamanta C., invocată de pârât, ca nefondată şi soluţia de respingere a cererii formulate de reclamanta A., ca neîntemeiată, implicit soluţiile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, de admitere în parte a cererii de plată formulată de A. în nume personal, pentru suma de 43.879 de RON daune morale şi de respingere cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pe cale de consecinţă, apreciind ca fiind nelegală în parte hotărârea instanţei de fond, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va admite recursul formulat de reclamanţii A., C. şi B. prin reprezentant legal A., va casa în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamanţii A., C. şi B., prin reprezentant legal A., va anula în parte Decizia nr. 12504/18.01.2018, obligând pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamanta C., precum şi la plata sumei de 15.000 RON către reclamantul B., prin reprezentant legal A., menţinând în rest sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii A., C. şi B. prin reprezentant legal A. împotriva sentinţei civile nr. 5155 din 7 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând,

Admite în parte cererea formulată de reclamanţii A., C. şi B., prin reprezentant legal A..

Anulează în parte Decizia nr. 12504/18.01.2018.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamanta C..

Obligă pârâtul la plata sumei de 15.000 RON către reclamantul B., prin reprezentant legal A..

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.