Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4413/2022 AI generated

Tax dispute; mischaracterization of partial waiver of appeal as total renunciation violating right of disposition

Case Number Decizia nr. 4413/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the taxpayer's appeal, quashed the appellate decision that had dismissed the case based on a purported waiver of appeal, and remanded the matter for retrial, effectively reinstating the litigation. The dispute concerned a challenge to tax assessment and accessory fiscal obligation decisions, where the lower court had erroneously interpreted a procedural filing as a total waiver of the appeal rather than a partial waiver of specific claims. The Supreme Court held that the appellate court violated procedural law by failing to request clarification on the ambiguous request, thereby infringing upon the party's right to dispose of their claims and exceeding its jurisdictional limits. The decisive legal basis included Articles 9, 22, 406(4)-(6), and 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, which mandate judicial clarification of ambiguous procedural acts, protect the right of partial disposition of claims, and establish illegality due to procedural nullity as grounds for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ, art. 463 C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ; Tax dispute; mischaracterization of partial waiver of appeal as total renunciation violating right of disposition: The dispute concerned a challenge to tax assessment and accessory fiscal obligation decisions, where the lower court had erroneously interpreted a procedural filing as a total waiver of the appeal rather than a partial waiver of specific claims. The Supreme Court held that the appellate court violated procedural law by failing to request clarification on the ambiguous request, thereby infringing upon the party's right to dispose of their claims and exceeding its jurisdictional limits. The decisive legal basis included Articles 9, 22, 406(4)-(6), and 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, which mandate judicial clarification of ambiguous procedural acts, protect the right of partial disposition of claims, and establish illegality due to procedural nullity as grounds for cassation.

Keywords

AI generated
waiver of right tax litigation partial claim rights of the taxpayer matter in dispute basis of tax assessment
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive for the court's authority to handle the cassation appeal in administrative and fiscal matters.

art. 497 C. proc. civ.

Substantive and procedural basis cited in the dispositive for quashing the decision and remanding the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iulie 2020, pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Serviciul Orăşenesc Băicoi a solicitat:

- anularea în totalitate (în parte) a Deciziei de impunere nr. x/22.07.2019 privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiilor fiscale la persoane fizice, respectiv a Deciziei nr. 7451/28.11.2019 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de daune morale, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, precum şi a sumei de 1780 RON daune materiale pentru prejudiciul creat prin emiterea Deciziei de impunere nr. x/22.07.2019, respectiv a Deciziei nr. 7451/28.11.2019 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 125 din 12 februarie 2021, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 125 din 12 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 aprilie 2021.

Prin decizia nr. 1393 din 09 noiembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea recurentului-reclamant A. la judecata recursului.

3. Calea de atac declarată împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti

Împotriva deciziei nr. 1393 din 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamantul susţine, în esenţă, că prin decizia atacată s-a luat act în mod eronat de renunţarea sa la judecata căii de atac, fiind încălcate dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., referitoare la dreptul de dispoziţie al părţii şi art. 404 - 406 C. proc. civ., referitoare la renunţarea la judecată.

Susţine recurentul-reclamant că instanţa de recurs (Curtea de Apel Ploieşti) s-a dezînvestit de soluţionarea căii de atac, deşi solicitarea formulată în scris privea doar renunţarea parţială la recurs, în ceea ce priveşte o parte din capetele de cerere. Arată că, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a înţeles să renunţe la judecata unora dintre petitele cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării parţiale a sentinţei pronunţate de Tribunalul Ploieşti, urmând ca recursul să fie soluţionat în raport de petitele rămase.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Serviciul Fiscal Orăşenesc Băicoi a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, în raport de criticile formulate de reclamant, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul a încadrat recursul în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu pct. 5 al aceluiaşi articol, nelegalitatea deciziei recurate fiind susţinută prin prisma încălcării unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că cererea de renunţare formulată în faţa Curţii de Apel Ploieşti a fost greşit încadrată în drept şi soluţionată, instanţa luând act de renunţarea la judecata căii de atac cu care era învestită, contrar manifestării de voinţă exprese a părţii.

Examinând cererea de renunţare la judecată depusă de reclamant în dosarul curţii de apel şi înregistrată sub nr. x/08.11.2021, Înalta Curte constată că, deşi formulată într-o modalitate imprecisă, cererea este încadrată în dispoziţiile art. 406 alin. (4) - (6) C. proc. civ. şi face vorbire despre renunţarea în parte la pretenţiile deduse judecăţii, cu consecinţa casării în parte a sentinţei civile recurate, fiind exprimată intenţia susţinerii în continuare a recursului, în limita pretenţiilor rămase. Aşadar, cât priveşte calea de atac a recursului, referirile recurentului-reclamant la renunţarea la judecată privesc de fapt partea din recurs aferentă pretenţiilor la care se renunţă.

Analizând solicitarea recurentului-reclamant, deşi a reţinut în mod expres că cererea nu este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 463 C. proc. civ. (care reglementează achiesarea la hotărâre, respectiv renunţarea la calea de atac declarată), Curtea de Apel Ploieşti a luat act de renunţarea în tot la calea de atac a recursului. Or, Înalta Curte constată că această soluţie nu corespunde manifestării de voinţă a recurentului, fiind nesocotit dreptul de dispoziţie al părţii, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., precum şi limitele învestirii instanţei prin cererea adresată de reclamant, contrar art. 22 alin. (6) C. proc. civ.. De asemenea, au fost nesocotite şi prevederile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., care reglementează renunţarea la judecată în calea de atac.

Înalta Curte observă că, într-adevăr, cererea de renunţare formulată de reclamant nu este clară în privinţa limitelor renunţării, neputând fi stabilite indubitabil acele petite ale acţiunii introductive la care se renunţă, însă este suficient de clară în privinţa voinţei de renunţare parţială la unele pretenţii şi, pe cale de consecinţă, la recursul care priveşte aceste pretenţii, iar nu de renunţare la judecata în tot a căii de atac, astfel cum eronat a apreciat Curtea de Apel Ploieşti. În prezenţa unei astfel de redactări defectuoase a cererii de renunţare, instanţa avea obligaţia de a solicita lămuriri recurentului-reclamant cu privire la obiectul cererii sale, conform art. 22 alin. (1) şi (5) C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că neregulile de ordin procedural expuse anterior nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu ocazia reluării judecăţii, instanţa va solicita recurentului-reclamant precizări cu privire la obiectul şi limitele renunţării la judecată, pentru a stabili care sunt capetele de cerere la judecata cărora se renunţă, respectiv care sunt pretenţiile pe care reclamantul le menţine, în raport de care se vor determina şi limitele în care vor fi examinate criticile din recursul îndreptat împotriva sentinţei Tribunalului Prahova.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1393 din 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2022.