Valuation of non-permanently registered vehicle for Insureds' Guarantee Fund indemnity under ASF Norm 23/2014

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 4 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L-D a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 12028/12.12.2017, emisă de către pârât şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii care să stabilească faptul ca valoarea vehiculului avariat (vehicul proprietatea reclamantei) este de 8.600 RON şi, prin urmare, valoarea de despăgubire ce trebuia acordată de pârâta este de 6450 de RON, astfel că pârâta trebuie obligată la achitarea diferenţei dintre despăgubirea pe care trebuia să o acorde (6.450 RON) şi despăgubirea acordată, 2.765,25 de RON, adică suma de 3.684,75 de RON.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4831 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea, completată, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca nefondată.

La data de 6 septembrie 2018, reclamanta A. S.R.L a formulat o cerere completatoare la cererea introductivă, solicitând în subsidiar obligarea pârâtei la achitarea penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi de întârziere, pentru diferenţa de despăgubire neachitată de către pârâtă, penalităţi de întârziere calculate de la data soluţionării cererii de despăgubire, respectiv de la data deciziei 12028/12.12.2017 şi până la data efectivă a diferenţei de despăgubire solicitată prin acţiune.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4831 din 23 noiembrie 2018 Pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A. întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că instanţa de fond a soluţiuonat cauza cu încălcarea dispoziţiilor exprese aplicabile în cauză, respectiv alin. (3) al articolului 52 din Norma ASF nr. 23/2014, care stipulează în mod clar criteriile care se puteau avea în vedere în stabilirea valorii de despăgubire în cazul unui vehicul neînmatriculat permanent în România.

A arătat că instanţa de fond a respins cererea reclamantei cu ignorarea prevederilor legale exprese ale art. 52 alin. (3) al din Norma ASF 23/2014, în care se statuează ca valoarea vehiculului neînmatriculat permanent in România se stabileşte pe baza valorilor de piaţă din statul in care vehiculul este sau a fost ultima data permanent înmatriculat, precum si în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată in dovedirea prejudiciului suferit.

Există două criterii pe baza cărora se stabileşte valoarea de despăgubire a unui vehicul neînmatriculat in România:

- valoarea de piaţă din statul in care vehiculul este sau a fost ultima data permanent înmatriculat;

- documente prezentate de către partea prejudiciata în dovedirea prejudiciului suferit

Pârâtul nu a solicitat in niciun moment stabilirea valorii de piaţa a vehiculului în statul in care vehiculul a fost ultima data înmatriculat permanent iar instanţa de fond nu si-a exercitat rolul activ pentru lămurirea acestui aspect.

A susţinut recurenta faptul că valoarea vehiculului poate fi stabilita, in lipsa valorii din statul in care vehiculul a fost ultima data permanent înmatriculat, doar pe baza celui de-al doilea criteriu, respectiv "documente prezentate de către partea prejudiciata in dovedirea prejudiciului suferit" depunând în acest sens contractul de vânzare-cumpărare al vehiculului care a fost achiziţionat la data de 30.09.2016 de la dl. B. pentru suma de 8.600 RON. Contractul a fost înregistrat la data de 30.09.2016 la Registrul de evidenta mijloace de transport al Oraşului Comarnic sub nr. x, iar ulterior a fost luat in evidenta DITL Sector 3.

Contractul de vânzare-cumpărare reprezintă valoarea cu care vehiculul a fost înregistrat in contabilitatea recurentei.

În plus, între data achiziţiei şi data accidentului, vehiculul a fost supus verificărilor RAR, ce au stabilit că funcţionează în parametri corespunzători, prin urmare nu se poate reţine o stare de întreţinere proastă.

A susţinut că instanţa a reţinut greşit ca actul de proprietate depus la dosar de recurentă reprezintă valoarea de piaţa a vehiculului din statul in care a fost ultima data acesta înmatriculat, acest act atestând dovada prejudiciului suferit.

Totodată, a criticat soluţia instanţei de fond, arătând că vehiculul de care se face vorbire în speţă nu era înmatriculat permanent in România, prin urmare nu erau aplicabile cauzei prevederile referitoare la vehiculele înmatriculate permanent in România.

În continuare, a făcut recurenta aprecieri relative la obiectivul expertizei, respectiv stabilirea valorii de piaţa la care trebuia sa se raporteze paratul, expertul realizând expertiza pornind de la documentele furnizate si prin raportare la normele in vigoare, concluziile raportului de expertiza stând la baza motivării contestaţiei si nu invers asa cum a reţinut instanţa de fond.

Totodată, a criticat recurenta modul de evaluare a vehiculului prin raportare la cele două sisteme folosite, respectiv AUDATEX (utilizat de FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR) şi DAT(utilizat de expertul tehnic), nefiind de acord cu valoarea stabilită de pârât prin intermediului sistemului Audatex care este mult inferioară valorilor de tranzacţionare pe piaţa liberă.

A considerat recurenta că situaţia vehiculului neînmatriculat permanent in România este cea care a stabilit norma de drept aplicabila in cazul de fata, respectiv art. 52 alin. (3) din Norma ASF 23/2014, în caz contrar fiind aplicabile prevederile art. 52 alin. (2) din Norma ASF 23/2014, iar criteriul de stabilire a valorii de despăgubire ar fi fost sistemele de specialitate.

A precizat recurenta că singurul criteriu care putea fi avut in vedere pentru stabilirea valorii vehiculului este cel al documentelor prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit respectiv contractul de vânzare cumpărare, astfel ca valoarea de despăgubire trebuia sa fie egala cu valoarea de achiziţie a vehiculului.

Prin urmare, consideră că se impune casarea sentinţei civile nr. 4831/23.11.2018 si trimiterea spre rejudecare a cauzei, cu aplicarea prevederilor legale de la art. 52 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014.

In drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 aprilie 2019, pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta-reclamanta, cu consecinţa menţinerii sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinica si legala si a deciziei contestate.

Succint, pârâtul a reluat situaţia de fapt arătând că a avut loc, la data de 20.11.2016, un accident de circulaţie din culpa conducătorului auto al autoturismului cu nr. de înmatriculare x, care a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare x aparţinând S.C. A.. În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismelor.

La data accidentului, autoturismul cu nr. de inmatriculare x avea încheiata poliţa RCA nr. x emisa de Societatea S.C. C. S.A..

Urmare avizării a fost constituit dosarul de dauna nr. x, care in urma preluării dosarelor de la asigurător a primit număr unic la FGA.

Prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/05.01.2017, S.C. A. a solicitat sa fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu o suma reprezentând contravaloarea autovehiculului avariat.

In cadrul instrumentării dosarului de dauna, din analizarea documentaţiei aferente, a rezultat ca, in temeiul art. 51 alin. (9) din Norma ASF 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse din accidente de vehicule, valoarea maxima de despăgubire ce poate fi acordata este in cuantum de 2.765 RON.

Conform art. 51 alin. (12) din Norma ASF nr. 23/2014 se defineşte dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului, 25% reprezentând valoarea epavei.

Având in vedere evaluarea efectuata de Fondul de Garantare a Asiguraţilor din sistemul de specialitate Audatex valoarea de piaţa medie este de 3.687 RON conform art. 51 alin. (12) din Norma ASF nr. 23/2014 valoarea maxima a despăgubirii este in cuantum de: 3.687 X 0,75 = 2.765,25 RON. Precizam ca am stabilit valoarea despăgubirilor conform criteriilor date de sistemul de specialitate Audatex pe care ii folosesc preponderent atât societăţile de asigurări, cat si unităţile reparatoare.

A solicitat instanţei respingerea cererii de completatoare prin care reclamanta a solicitat, alături de diferenţa dintre valorile stabilite potrivit celor două sisteme de evaluare, şi obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere.

Motivele de respingere a cererii de acordare a penalităţilor de întârziere se întemeiază pe dispoziţiile art. 4 alin. (1)lit. a)dinLegea213/2015 care stabilesc faptul că penalităţile nu reprezintă creanţe de asigurare, iar obligaţia acordării de penalităţi de întârziere subzistă doar în cazul raportărilor de asigurare, şi doar ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor expres stabilite de legiuitor, de către asigurător.

Mai mult decât atât nici Legea 213/2015 şi nici Norma ASF 16/2015 nu prevăd în sarcina FGA un termen de soluţionare a cererilor de plată şi prin urmare în mod evident penalităţile de întârziere nu pot fi aplicate şi raporturilor de drept administrativ, în cadrul procedurii prealabile necontencioase.

A susţinut că FGA nu preia de la asigurătorul in faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă iar acest aspect coroborat cu faptul că FGA nu este parte în contractul de asigurare încheiat între asigurat şi asigurătorul în faliment precum şi cu faptul că FGA nu execută un contract de asigurare, are drept consecinţă nepreluarea riscului contractului de către FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR.

În cadrul procedurii administrative necontencioase desfăşurate de FGA cu privire la cererea de plată depusă de reclamantă sunt incidente dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă care stabilesc că: "Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, denumită generic accesorii nu va putea fi adăugată creaţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 103.".

Având la bază această dispoziţie legală FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a admis în parte cererea petentei A. si a acordat acesteia valoarea maxima de despăgubire ce poate fi acordata in cuantum de 2.765 RON, emiţând Decizia 12028/12.12.2017. Ulterior, a formulat contestaţie reclamanta, singura apărare învederată fiind aceea că FGA nu a calculat valoarea reală a vehiculului avariat conform art. 52 alin. (3) din Norma 23/2014 şi că, in mod greşit, a aplicat dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Norma ASF 23/2014, raportat la faptul ca vehiculul în cauză nu a fost înmatriculat permanent în România.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea astfel cum a fost completata de către reclamanta A., fiind de acord cu raţionamentul pârâtului.

Deşi reclamanta a susţinut că vehiculul înmatriculat nu era înmatriculat permanent în România, din documentaţia existentă la dosar rezultă că, vehiculul, proprietate a reclamantului a fost fabricat în 1993 (fiind un vehicul foarte vechi raportat la data evenimentului"), iar conform Autorizaţiei de circulaţie provizorie acesta fost eliberată doar pentru perioada 04.10.2016 - 02.11.2016. iar evenimentul a avut loc după expirarea autorizaţiei de cirulatie-20.11.2016.

Mai mult decât atât, conform Raportului de expertiză tehnică auto extrajudiciară depus de către reclamanta, valoarea reală stabilită este calculata într-un alt sistem de specialitate DAT - însă tot cel din România, nefiind utilizat un sistem de specialitate din ţara în care a fost ultima data înmatriculat permanent vehiculul avariat. Astfel că, deşi invocă dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Norma 23/2014, reclamanta foloseşte aceeaşi modalitate de calcul doar că într-un alt sistem, nu AUDATEX.

Art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 prevede foarte clar ca: "f« vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună si a creanţelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a utilizat pentru analizarea daunelor sistemul Audatex care este o baza de date acceptata de toţi asigurătorii si de unităţile de specialitate si care furnizează o baza uniforma de date pentru toate părţile implicate in procesul de prelucrare a daunelor auto.

FGA analizează cererile de plată cu ajutorul sistemului de calcul AUDATEX, care este un sistem agreat atât de unităţile reparatoare cat si de asigurător şi plăteşte in baza dispoziţiilor Legii 213/2015 şi ale Normei nr. 16/2015 a ASF ca urmare a deschiderii procedurii de faliment si nicidecum in baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligaţiilor fiind cu totul si cu totul diferite.

Totodată, chiar si in baza răspunderii contractuale pentru ca asigurătorul sa fie obligat sa plătească trebuie sa facă dovada prejudiciului, prejudiciu care consta fie in dovada plaţii efectuate de asigurat către unitatea service, fie in existenta unei sentinţe prin care o instanţa l-a obligat-pe acesta sa achite contravaloarea reparaţiilor, in cazul in care unitatea reparatoare nu are un contract de prestări servicii

În cazul de faţă, la cererea reclamantei nu a fost ataşat niciun document justificativ precizând doar că solicită suma maximă, context în care FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a analizat si a instrumentat, in sistemul AUDATEX, costul unei eventuale reparaţii, de unde a rezultat că, cazul în care ar fi fost efectuată reparaţia aceasta ar fi fost de 6.416,80 RON, ceea ce ar fi depăşit 75% din valoarea de piaţă a autovehiculului la data evenimentului. Aşadar, tot în sistemul AUDATEX a fost stabilită valoarea de plată medie la suma de 3.687,00 RON. stabilindu-se conform prevederilor legale că suma maximă de despăgubire este de 2.765,25 RON, prin reţinerea contravalorii epavei de 25%.

Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite şi nici valoarea de piaţă a vehiculului la data evenimentului iar FGA face plata către creditorii de asigurări din propriile surse şi nu din sursele asigurătorului in faliment. De altfel, plafonarea despăgubirilor prin Legea nr. 213/2015 la suma maxima de 450 000 RON, comparativ cu cea acordata de societăţile de asigurare in cuantum maxim de 5 000 000 RON, denota intenţia clara a legiuitorului de a tine cont de contextul creat prin intrarea in faliment a unei societăţi de asigurare.

FGA este o schema de garantare, iar garanţia pe care acesta o acorda este cea a plaţii unei despăgubiri in condiţiile legii speciale, in strânsa legătura cu noţiunea de insolventa a unui asigurător, protecţia acordata fiind, in mod evident, una de ultima instanţa. De altfel, schemele de garantare apar ca fiind organisme infiintate de state pentru a remedia deficientele existente în sistemele naţionale de asigurări, chiar si in contextul directivei-cadru Solvabilitate II, iar acestea nu pot crea un cadru legal de natura a ignora absenta totala a falimentului companiilor de asigurare.

De asemenea, instituirea unor criterii de apreciere a despăgubirilor ce pot fi acordate in procedura administrativa este agreata de Uniunea Europeana si in concordanta cu practica instanţelor europene. In prezent, la nivelul Uniunii Europene, din cele 30 de state, numai in 12 state membre sunt legiferate scheme de garantare in domeniul asigurărilor. Mai mult, neexistând o armonizare a legislaţiilor, aceste^ scheme de garantare se prezintă diferit in ceea ce priveşte: nivelul (plafonul) de acoperire al daunelor, principiile sub care acţionează, sistemul de finanţare, categoriile de asigurări garantate. Astfel, in state precum Belgia, Bulgaria, Grecia, Franţa, Letonia, Irlanda, Malta, Norvegia, Polonia, Spania si Anglia, exista dispoziţii legale prin care sunt stabilite anumite plafoane cu privire la plata despăgubirilor, in unele state fiind acceptate la plata despăgubirilor anumite categorii de asigurări (asigurări de viata), in altele plata despăgubirilor se efectuează doar către persoane fizice (Belgia, Irlanda) sau doar către persoane fizice si intreprinderi mici si mijlocii (SME) (Norvegia, Marea Britanie).

În concluzie, solicită respingerea recursului, menţinerea în tot a sentinţei de fond, în consecinţă şi a Deciziei nr. 12028/12.12.2017.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 213/2015, Legii nr. 85/2014, Legii nr. 503/2004, Norma ASF 23/2014, Legii nr. 554/2004.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471' şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 03.06.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05.10.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu criticile recurentei-reclamante, cu apărările intimatului- pârât, Înalta Curte, având în vedere deopotrivă normele legale incidente în cauza dedusă judecăţii, constată că recursul promovat de reclamanta A. S.R.L. -D este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

La data de 20.11.2016 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului auto al autoturismului cu nr. de înmatriculare x, care a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare x aparţinând S.C. A.. În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismelor.

La data accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată poliţa RCA nr. x emisa de Societatea S.C. C. S.A..

Prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/05.01.2017, reclamanta S.C. A. a solicitat sa fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu " suma maximă aprobată".

Procedura administrativă necontencioasă s-a finalizat prin emiterea de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a Deciziei nr. 12028/12.12.2017, prin care, soluţionând cererea de plată nr. x/05.01.2017, a admis cererea de plată pentru suma de 2765 RON.

Recurenta - reclamantă A. S.R.L-D a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 12028/12.12.2017, emisă de către pârât şi obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii care să stabilească faptul ca valoarea vehiculului avariat (vehicul proprietatea reclamantei) este de 8.600 RON şi, prin urmare, valoarea de despăgubire ce trebuia acordată de pârât este de 6450 de RON, astfel că acesta trebuie obligat la achitarea diferenţei dintre despăgubirea pe care trebuia să o acorde (6.450 RON) şi despăgubirea acordată, 2.765,25 de RON, adică suma de 3.684,75 de RON.

Prin sentinţa ce face obiectul prezentului control judiciar a fost respinsă acţiunea completată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca nefondată.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Prin cererea de recurs recurenta a înţeles să formuleze critici privind suma acordată cu titlu de despăgubire, sistemul de calcul folosit de pârât, aceasta susţinând în esenţă că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 52 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte reţine că în baza dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, această instituţie acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, în vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună şi avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare.

În cazul unui accident de circulaţie având ca urmare producerea unui prejudiciu material, aşa cum este cazul în speţă, răspunderea aparţine asigurătorului, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto, fiind o răspundere contractuală.

Or, instituţia pârâtă nu are calitatea de asigurător şi nu se subrogă în drepturile şi obligaţiile asigurătorului, iar între FGA şi conducătorii autovehiculelor implicaţi în accidente de circulaţie rutieră nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare de răspundere civilă încheiat cu asigurătorul debitor.

FGA nu este parte într-un contract/poliţă de asigurare pentru răspundere civilă, iar în sarcina sa nu este stabilită şi nu decurge nicio obligaţie pentru repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat, putând achita despăgubiri numai în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Astfel, condiţiile în care FGA acordă despăgubiri nu pot fi decât cele prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte dovada prejudiciului.

Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. Legea nr. 213/2015, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

În cauza de faţă, având în vedere înscrisurile existente la dosar, se constată că este vorba despre un autovehicul fabricat în anul 1993, autovehicul care la data producerii incidentului avea la bord un număr de 126.941 km, fiind, deci un vehicul foarte vechi raportat la data evenimentului din 20.11.2016.

La momentul depunerii cererii de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor recurenta -reclamantă nu a ataşat nici document în dovedirea prejudiciului suferit, rezumându-se a solicita doar " suma maximă aprobată".

Ori, raportat la această situaţie de fapt, în care reclamanta a solicitat plata despăgubirii fără a depune în faţa FGA o dovadă din care să reiasă valoarea epavei sau a reparaţiilor autovehiculului avariat, având în vedere deopotrivă avariile constatate, conform Notei de constatare depusă în dosarul de daună, Înalta Curte constată că pârâtul a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor AUDATEX, având în vedere dispoziţiile art. 51 alin. (12) din Norma ASF nr. 23/2014, ce defineşte dauna majoră ca fiind "dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.".

Programul Audatex, utilizat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, este o bază de date acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de specialitate, având drept scop evaluarea cuantumului pagubei cu luarea în calcul a preţurilor practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto.

Folosirea acestui program are drept scop evitarea creării unui mecanism de despăgubire variabil şi diferit de la o situaţie la alta, în funcţie de unităţile service care procedează la reparaţia autovehiculelor avariate şi de preţurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare şi daune asemănătoare.

În ceea ce priveşte valoarea vehiculului la data producerii evenimentului, în mod corect judecătorul de primă jurisdicţie nu a validat probele invocate în faţa instanţei de către reclamantă reţinând că actul de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30.09.2016, nu poate face dovada indubitabilă a valorii autoturismului la data producerii accidentului, neputându-se considera că aceea reprezintă valoarea de piaţă din statul în care vehiculul a fost ultima dată permanent înmatriculat, în condiţiile în care actul translativ de proprietate are la bază o înţelegere a părţilor, neputându-se vorbi astfel despre un criteriu obiectiv.

În condiţiile în care expertul extrajudiciar ce a întocmit raportul de expertiză depus la dosar de către recurenta - reclamantă a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor aceeaşi premisă susţinută de reclamantă şi anume că valoarea autoturismului la momentul producerii accidentului este dată de valoarea de achiziţie al acestuia, în mod judicios această probă a fost înlăturată, preţul stabilit de părţi în cadrul contractului de vânzare-cumpărare neputând fi calificat un criteriu obiectiv.

Aşadar, în mod corect a reţinut instanţa de fond că suma de 2765 RON menţionată în actul atacat, a fost stabilită de pârât cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 51 alin. (12) din Norma ASF 23/2014, ţinând cont în acelaşi timp de rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Prin urmare, constată Înalta Curte că valoare de piaţă medie a vehiculului la data producerii accidentului în cuantum de 3.687 RON este reală, fiind corect stabilită conform calculului efectuat în sistemul de specialitate Audatex, pe baza valorilor de piaţă ale unor vehicule de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice, dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile.

Ori, raportat la această valoare de 3.687 RON, suma de 2765 RON acordată recurentei - reclamante cu titlu de despăgubire, prin reţinerea contravalorii epavei de 25% este legală, fiind stabilită conform art. 51 alin. (12) din Norma ASF nr. 23/2014.

Apelând la un sistem de specialitate ce a avut în vedere criterii complexe, conduce la ideea că justul echilibru a fost asigurat în mod obiectiv, nedepăşindu-se limitele de despăgubire prevăzute la art. 51 alin. (9) din Norma 23/2014 a ASF.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. D, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. D împotriva sentinţei civile nr. 4831 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.