Sex-discrimination fine for job ad replaced with warning; CNCD appeal upheld as unfounded

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 ianuarie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ("CNCD", "Consiliul"), a solicitat:

(i) anularea Hotărârii nr. 892/03.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 cu privire la autosesizarea înregistrată cu nr. x/23.10.2019, prin care s-a constatat încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi s-a decis sancţionarea contravenţională în cuantum de 2000 RON;

(ii) în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu avertisment.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 633 din 22 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării;

(ii) a modificat în parte decizia contestată, în ceea ce priveşte sancţiunea stabilită, înlocuind-o cu sancţiunea avertismentului;

(iii) a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 633 din 22 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul CNCD, solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul contestă modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea principiului proporţionalităţii sancţiunii, raportat la fapta reţinută în sarcina reclamantei. Arată recurentul-pârât că reclamanta a fost sancţionată, conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6 şi art. 7 lit. a) din O.G. nr. 137/2000, cu minimul amenzii prevăzut de lege, respectiv 2000 de RON, sancţiune care este proporţională cu efectele discriminării săvârşite, care se răsfrâng asupra unui număr mare de persoane (orice bărbat), rezultând o gravitate sporită a faptei.

În opinia recurentului-pârât, instanţa de fond a reţinut greşit contextul factual invocat de reclamantă, respectiv că în anii anteriori s-au prezentat la angajare doar femei, întrucât această împrejurare nu diminuează în niciun fel gravitatea faptei. Nici susţinerea reclamantei în sensul că fapta a fost săvârşită cu neglijenţă nu poate fi reţinută, nefiind dovedită şi echivalând cu invocarea necunoaşterii legii.

Susţine recurentul-pârât că înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul contravine scopului activităţii Consiliului, de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării. În raport de considerentele hotărârii CJUE în cauza C-81/12, consideră că sancţiunea aplicată reclamantei este corect individualizată, fiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei contravenţionale, cu luarea în considerare a împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta, a modului şi mijloacelor săvârşirii, a scopului urmărit şi urmării produse, precum şi a circumstanţelor personale ale contravenientei.

Mai susţine recurentul-pârât că sancţiunea avertismentului se aplică, potrivit art. 7 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 2/2001, atunci când fapta este de gravitate redusă, situaţie care nu se regăseşte în speţă. În acest sens, solicită a fi avute în vedere considerentele de la pct. 70 al hotărârii CJUE anterior menţionate, care fac vorbire despre caracterul inadecvat al sancţiunii avertismentului în situaţia încălcării principiului egalităţii de tratament.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul CNCD este nefondat, pentru următoarele considerente:

În recurs, pârâtul a contestat soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului, susţinând, în esenţă, că amenda aplicată prin Hotărârea CNCD nr. 892/03.12.2019 a fost stabilită în cuantumul minim prevăzut de lege, cu respectarea criteriilor legale de individualizare, fiind proporţională cu gravitatea faptei contravenţionale.

Prin sentinţa recurată, s-a constatat că sancţiunea dispusă prin hotărârea CNCD nu corespunde gravităţii faptei reţinute în sarcina reclamantei, chiar dacă amenda aplicată este stabilită în cuantumul minim prevăzut de art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

Deşi a susţinut, inclusiv în recurs, că toate aceste criterii au fost analizate şi aplicate în speţă şi că, din circumstanţele în care a fost săvârşită fapta, rezultă o gravitate sporită a acesteia, de natură a atrage aplicarea sancţiunii amenzii iar nu a avertismentului, recurentul-pârât CNCD nu a indicat, în concret, care au fost urmările/consecinţele care conturează gravitatea faptei. Singurul argument a fost acela al sferei subiecţilor potenţial afectaţi de fapta intimatei-reclamante (toţi bărbaţii), însă doar această împrejurare singulară, fără incidenţa oricărui alt criteriu de individualizare din cele prevăzute de lege, nu poate constitui fundament al aprecierii gravităţii faptei ca fiind una ridicată. Stabilirea gravităţii faptei contravenţionale reprezintă rezultatul unei analize globale, conjugate, a tuturor factorilor menţionaţi, iar nu a aplicării unui criteriu unic.

Din actele dosarului rezultă că intimata-reclamantă nu a mai fost anterior sancţionată pentru săvârşirea unei fapte de discriminare, iar atitudinea sa faţă de faptă a fost una sinceră, de recunoaştere a faptei, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond.

Totodată, intimata-reclamantă a arătat că solicitarea de angajare de personal de sex feminin pentru activitatea de spălat vase a fost determinată de experienţa din anii anteriori, când de ocuparea postului au fost interesate numai femei. Explicaţiile oferite de intimata-reclamantă conduc spre ideea unei neglijenţe în redactarea anunţului de angajare, recurentul-pârât CNA nedemonstrând, dincolo de orice dubiu, o intenţie vădită a reclamantei de aplicare a unui tratament discriminatoriu pe criteriul sexului. Este de observat şi că în dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că, pentru ocuparea postului, au fost interesate persoane de sex masculin, care să fi fost respinse de angajator pe acest criteriu.

Prin urmare, deşi este real că toate aceste circumstanţe, apreciate global, nu înlătură caracterul contravenţional al faptei, fiind întrunite condiţiile constitutive ale tratamentului diferenţiat pe criteriul sexului în materia încheierii raportului de muncă, totuşi ele conturează o gravitate redusă a faptei, faţă de care aplicarea sancţiunii amenzii este excesivă, fiind corectă soluţia instanţei de fond de înlocuire a acestei sancţiuni cu cea a avertismentului.

Nu pot fi reţinute nici argumentele recurentului-pârât CNCD, în sensul că înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul nesocoteşte scopul activităţii desfăşurate de Consiliu. Verificarea cerinţelor de proporţionalitate a sancţiunii aplicate prin hotărârea CNCD şi eventuala înlocuire a acesteia cu o sancţiune mai blândă reprezintă atributul instanţei de judecată, conform art. 32 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, neputând fi interpretată drept o imixtiune nepermisă în competenţele autorităţii pârâte.

Cât priveşte invocarea considerentelor Hotărârii CJUE în cauza C-81/12, Înalta Curte constată că, prin aprecierea pe care instanţa naţională o face asupra gravităţii faptei şi proporţionalităţii sancţiunii aplicate de CNCD, nu sunt încălcate dispoziţiile dreptului european şi nici principiile stabilite în jurisprudenţa CJUE. Dispoziţiile art. 17 din Directiva 2000/78 statuează că sancţiunile aplicate trebuie să fie efective, proporţionale şi disuasive, iar considerentul nr. 69 din hotărârea CJUE amintită de recurentul-pârât stabileşte competenţa instanţei de trimitere de a aprecia cu privire la caracterul adecvat al sancţiunii în raport de circumstanţele litigiului. Aşadar, atât legislaţia naţională, cât şi cea europeană prevăd atât necesitatea ca sancţiunea aplicată să fie proporţională cu fapta săvârşită, cât şi competenţa instanţei de judecată de a aprecia asupra proporţionalităţii sancţiunii în raport de datele concrete ale fiecărei speţe în parte.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, deşi în speţă s-a reliefat existenţa faptei contravenţionale de discriminare săvârşite de intimata-reclamantă, conform O.G. nr. 137/2000, totuşi sancţiunea aplicată de autoritatea pârâtă nu a respectat cerinţele de proporţionalitate, prin raportare la criteriile legale de individualizare prevăzute de 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, astfel că în mod corect prima instanţă a dispus modificarea în parte a hotărârii contestate, înlocuind sancţiunea amenzii cu avertismentul prevăzut de art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 633 din 22 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2022.