Post-nationalization property nullity: good faith purchase by tenants under Law 112/1995 bars heir reclamation and registry rectification

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1895 din 13 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții V.E. și V.M. împotriva deciziei nr. 99 Ap din 24 octombrie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, care la rândul său a respins apelul declarat de aceeași reclamanți împotriva sentinței civile nr. 203 din 25 mai 2001 a Tribunalului Brașov, fiind respinsă astfel irevocabil acțiunea vizând constatarea nulității înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului din Brașov și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC C. SA cu pârâții persoane fizice.

S-a reținut în esență că deși, într-adevăr, autorii reclamanților erau exceptați de la aplicarea decretului de naționalizare, aparența de drept a fost creată, statul intabulându-și dreptul de proprietate și a existat și la momentul cumpărării de către chiriașii persoane fizice prin contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor în care locuiau, unii de peste 30 sau 40 de ani.

Acest lucru a fost posibil prin existența unor dispoziții din Legea nr. 112/1995 care permiteau cumpărarea locuințelor de către chiriași. Ca urmare, instanțele au constatat în mod corect că vânzarea a fost legală.

Împotriva deciziei susmenționate a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, V.E. și V.M., reclamanți în cauză, au formulat contestație în anulare, în sprijinul acesteia invocându-se prevederile art. 318 teza 2, referitoare la omisiunea cercetării unor motive de casare.

Astfel, se susține, instanța a omis să examineze motivele de recurs depuse la 17 iunie 2002, care au dezvoltat motivele anterior depuse în termenul legal, neexaminând conceptul de „ordine publică” invocat de recurenți.

De asemenea, se mai susține, instanța de recurs a omis să examineze cererile având ca obiect obligarea pârâților de a restitui imobilul în natură sau prin echivalent, apreciind greșit că Legea nr. 10/2001 nu-și găsește aplicațiunea în cauză, precum și admisibilitatea cererii subsecvente de rectificare a înscrierii în cartea funciară a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu foștii chiriași.

În întâmpinarea formulată, potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă SC R. SRL Brașov solicită respingerea contestației pe considerentul că motivele acesteia nu se încadrează în prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Contestația în anulare urmează a fi respinsă, pentru considerentele care succed.

Contestatorii au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 99/Ap din 24 octombrie 2001 a Curții de Apel Brașov, înregistrat la această instanță în termenul legal de 15 zile, respectiv la 29 noiembrie 2001.

Ulterior, peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., la 17 iunie 2002, recurenții au depus direct la registratura instanței supreme „o completare” a motivelor de recurs, din examinarea căreia rezultă că se constituie în motive de casare de sine stătătoare, calificate de aceștia ca fiind „de ordine publică”.

Examinând motivele de casare depuse ulterior expirării termenului prevăzut de C. proc. civ., instanța a reținut în mod corect că acestea nu sunt de ordine publică, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea fi puse în dezbaterea părților, fiind intitulate astfel doar pentru a justifica depășirea termenului imperativ prevăzut de art. 301 din același cod.

Nefondată este și critica referitoare la omisiunea examinării motivelor de casare vizând anularea contractelor de vânzare-cumpărare și obligarea pârâților de a le restitui imobilul, precum și admisibilitatea cererii subsecvente de rectificare a înscrierilor operate în cartea funciară.

Astfel, examinând aceste motive, instanța a reținut că nulitatea nu se poate constata decât atunci când provine din cauze anterioare sau concomitente actului în discuție. Or, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, au fost respectate condițiile legale prevăzute de Legea nr. 112/1995, care permiteau o asemenea operațiune.

Pe de altă parte, s-a reținut, buna-credință a cumpărătorilor paralizează acțiunea în revendicare a moștenitorilor proprietari.

Analizându-se și capătul de cerere privind radierea întabulării dreptului de proprietate în cartea funciară s-a reținut că, în mod corect acesta a fost respins întrucât, potrivit art. 35 din Legea nr. 116/1938 „pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cartea funciară” rectificarea nu se va putea săvârși în lipsa unei hotărâri judecătorești definitivă, care să dispună acest lucru.

Contestatorii fac trimitere și la unele argumente aduse în sprijinul motivelor de casare, susținând că nu au fost examinate, critici ce nu pot fi primite întrucât argumentele, oricât de largi ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivelor.

Constatându-se că nu sunt îndeplinite cerințele art. 318, teza a 2–a C. proc. civ., întrucât instanța de recurs, în cercetarea motivelor de casare, a procedat la o sistematizare a acestora, examinându-le împreună, în considerarea legăturii logice dintre acestea, contestația urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorii V.E. și V.M. împotriva deciziei nr. 1895 din 13 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.