Legality of fiscal act communication via publicity after registered office change and calculation of administrative complaint deadline

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 decembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, astfel cum a fost completată, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Neamţ ("DGRFP Iaşi") şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ("ANAF"), a solicitat:

(i) respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei administrative formulate de reclamantă;

(ii) admiterea contestaţiei şi anularea Deciziei nr. 160/27.06.2016, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a Deciziei de impunere nr. x din 20.08.2015, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ;

(iii) exonerarea societăţii reclamante de la plata obligaţiilor fiscale calculate prin estimare:

- obligaţii privind impozit pe profit şi accesorii: a) impozit pe profit - 2.302.180 RON; b) accesorii - 748.690 RON;

- obligaţii privind TVA: a) TVA - 4.013.775 RON; b) accesorii - 1.683.232 RON;

(iv) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 2449 din 20 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.

1.3. Prin sentinţa civilă nr. 149 din 20 octombrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţa, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

1.4. Prin decizia civilă nr. 89 din 18 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.5. În urma pronunţării regulatorului de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27 august 2018, sub nr. x/2016*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 222 din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Neamţ şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

(ii) a anulat Decizia nr. 160/27.06.2016, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a obligat această pârâtă să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.08.2015;

(iii) a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată;

(iv) a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 350 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 222 din 22 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cât şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta ANAF a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, pârâta susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 44 alin. (2) şi art. 45 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Actul administrativ fiscal nu a putut fi comunicat prin niciuna din modalităţile prevăzute de art. 44 alin. (2) din acest act normativ, astfel că organele fiscale au procedat la comunicarea prin publicitate, conform alin. (5) al aceluiaşi articol. Conform Procesului-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. x/25.09.2015 şi a Anunţului nr. x/07.09.2015, decizia de impunere a fost afişată concomitent la sediul AJFP Neamţ şi pe pagina de internet a ANAF la data de 07.09.2015, iar comunicarea se consideră îndeplinită la 15 zile de la data publicării, adică la 23.09.2015.

Arată recurenta-pârâtă că, anterior, organul fiscal a încercat comunicarea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală la sediul societăţii din judeţul Neamţ, plicul fiind returnat de oficiul poştal cu menţiunea că administratorul societăţii refuză primirea. Intimata-reclamantă nu a adus la cunoştinţa pârâtei schimbarea sediului din judeţul Neamţ în judeţul Argeş.

În raport de dispoziţiile art. 27 şi art. 68 din Codul de procedură fiscală, raportat la pct. 3.8 din OPANAF nr. 2906/2014, termenul de depunere a contestaţiei este de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, în speţă termenul începând să curgă de la data de 23.09.2015 şi împlinindu-se la data de 24.10.2015. Reclamanta a depus contestaţia la data de 12.05.2016, în afara termenului legal, fiind incidentă sancţiunea decăderii pentru neexercitarea căii de atac în termen, împrejurare care nu a fost valorificată de instanţa de fond.

Recurenta-pârâtă critică şi soluţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451 - 453 C. proc. civ., neexistând o culpă procesuală a ANAF şi nefiind relevată o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale. Pe de altă parte, cauza nu a avut o complexitate crescută, iar numărul de termene de judecată nu constituie un criteriu în stabilirea cuantumului şi acordarea cheltuielilor de judecată. Totodată, în cauză trebuie făcută şi aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul diminuării onorariului avocaţial în raport de complexitatea şi munca depusă în cauză.

3.2. Pârâta DGRFP Iaşi a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

Susţine recurenta-pârâtă că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 44-45 din Codul de procedură fiscală referitoare la comunicarea actelor administrative fiscale, reţinând eronat că, pentru corecta îndeplinire a acestei proceduri, decizia de impunere trebuia comunicată la adresa societăţii din judeţul Argeş, menţionată în extrasul eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş. Intimata-reclamantă nu a respectat dispoziţiile legale privind mutarea sediului, conform art. 31 privind domiciliul fiscal, coroborat cu dispoziţiile art. 77din Codul de procedură fiscală, referitoare la modificările datelor din declaraţia de înregistrare fiscală.

În acest sens, recurenta-pârâtă învederează că, anterior efectuării inspecţiei fiscale şi emiterii deciziei de impunere, au fost efectuate verificări pentru contactarea reprezentanţilor societăţii. Astfel, AJFP Argeş a delegat un expert superior pentru a verifica dacă societatea îşi desfăşoară activitatea la sediul social nou, din localitatea Piteşti - judeţul Argeş, întrucât aceasta nu a definitivat transferul domiciliului fiscal, nedepunând formularul 050, deşi a fost notificată în acest sens conform OMFP nr. 419/2007. Reprezentantul AJFP Argeş a constatat că la sediul din Piteşti nu se desfăşoară nicio activitate, administratorul nu a fost găsit şi nu a putut fi contactat telefonic, iar proprietarul spaţiului a declarat că a reziliat contractul de închiriere.

Totodată, arată recurenta, reprezentanţii AJFP Neamţ au făcut verificări şi au constatat că fostul administrator B. nu este străin de activitatea societăţii după cesionarea părţilor sociale, continuând să depună declaraţii fiscale sub semnătură electronică pentru societate. În acest context, s-au întreprins acţiuni de declarare a inactivităţii societăţii şi au fost sesizate organele de urmărire penală.

Rezultă astfel, în opinia recurentei-pârâte, că la data efectuării inspecţiei fiscale s-au realizat toate demersurile legale necesare de contactare a reprezentanţilor societăţii şi de intrare în posesia documentelor contabile ale societăţii, existând indicii că fostul administrator continua să fie implicat în activitatea societăţii, deşi cedase părţile sociale pe care le deţinuse. Inspecţia fiscală s-a derulat la vechiul sediu, câtă vreme societatea nu funcţiona efectiv la noul sediu social, iar administratorul B. a avut cunoştinţă de activitatea de inspecţie fiscală, sens în care a depus contestaţia administrativă în anul 2016.

În mod nelegal instanţa de fond a reţinut că au fost încălcate prevederile referitoare la comunicarea deciziei de impunere, actul fiscal fiind corect comunicat la vechea adresă de sediu, având în vedere situaţia descrisă anterior şi inexistenţa unor dovezi clare în sensul mutării sediului. Mai mult, la vechiul sediu al reclamantei, administratorul B. continua să desfăşoare aceeaşi activitate, dar în cadrul unei societăţi nou înfiinţate - C. S.R.L., care preluase activitatea şi salariaţii A. S.R.L..

Mai susţine recurenta-pârâtă că, deşi potrivit evidenţelor ORC Argeş sediul societăţii figura mutat în acest judeţ, organele de inspecţie fiscală au constatat că, faptic, sediul nu mai exista, contractul de închiriere fiind reziliat, astfel că actul fiscal nu a fost transmis la un sediu inexistent, ci la vechiul sediu, unde fostul administrator continua activitatea şi putea să ia cunoştinţă de verificările organelor fiscale.

Concluzionează recurenta-pârâtă că procedura de comunicare a actului administrativ fiscal a fost corect realizată prin comunicare la vechiul sediu al societăţii intimate-reclamante din judeţul Neamţ, iar ulterior prin publicitate, conform normelor de procedură fiscale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Alte aspecte procesuale

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Înalta Curte a desemnat din oficiu, în temeiul art. 167 alin. (3) raportat la art. 58 din C. proc. civ., un curator pentru reprezentarea la dezbateri a intereselor intimatei-reclamante A. S.R.L., constatând că procedura de citare nu poate fi legal îndeplinită cu această parte, în contextul decesului reprezentantului convenţional al intimatei-reclamante, la sediul căruia fusese ales domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedura şi în condiţiile în care citaţia comunicată la sediul social al A. S.R.L. a fost restituită cauzei cu menţiunea "destinatar mutat".

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Problema litigioasă pe care instanţa de recurs este învestită să o dezlege în calea de atac vizează, în esenţă, procedura de comunicare către reclamanta A. S.R.L. a Deciziei de impunere nr. x din 20.08.2015 emisă de pârâta DGRFP Iaşi - AJFP Neamţ, procedură a cărei nelegalitate, odată reţinută de instanţa de fond, a determinat soluţia de constatare a nulităţii Deciziei ANAF nr. 160/27.06.2016 prin care a fost respinsă, ca tardiv formulată, contestaţia administrativă îndreptată împotriva deciziei de impunere amintite.

Înalta Curte reţine că termenul de formulare a contestaţiei administrative curge de la comunicarea actului administrativ fiscal prin modalităţile prevăzute de art. 44 - 45 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (ale căror dispoziţii nu vor mai fi redate în prezenta decizie, fiind citate în cuprinsul sentinţei de fond), astfel cum au susţinut şi recurentele-pârâte în recursurile proprii. Totuşi, părţile cauzei au formulat opinii contrare asupra datei de începere a curgerii termenului, în raport de modalitatea de comunicare a deciziei de impunere, recurentele-pârâte considerând că procedura de comunicare s-a realizat în mod corect prin poştă, la vechiul sediu social al reclamantei din judeţul Neamţ, iar ulterior prin modalitatea subsidiară a publicităţii (câtă vreme plicul a fost restituit organului fiscal ca urmare a refuzului primirii lui de către administratorul societăţii), astfel că societatea a depus tardiv contestaţia administrativă; pe de altă parte, reclamanta a susţinut că procedura de comunicare trebuia îndeplinită la noul sediu social înregistrat în evidenţele registrului comerţului, situat în judeţul Argeş, astfel că depunerea contestaţiei administrative a avut loc în termen.

În recurs, pârâtele au insistat asupra împrejurării nerealităţii mutării sediului social în judeţul Argeş şi a neîndeplinirii de către societatea reclamantă a formalităţilor prevăzute de Codul de procedură fiscală pentru schimbarea sediului fiscal, pentru a justifica îndeplinirea procedurii de comunicare a deciziei de impunere la vechiul sediu social al reclamantei din judeţul Neamţ şi prin publicitate.

Având în vedere că motivele de nelegalitate expuse de pârâte sunt similare, Înalta Curte le va analiza prin printr-un singur rând de considerente.

S-a susţinut de către recurente că intimata-reclamantă nu a respectat dispoziţiile Codului de procedură fiscală şi ale OMFP nr. 419/2007 referitoare la mutarea sediului social, neanunţând mutarea sediului şi nedepunând la sediul organului fiscal "Formularul 050 - cerere de înregistrare a domiciliului fiscal".

Contrar acestor susţineri, din înscrisurile existente la dosar rezultă că intimata-reclamantă a procedat, conform art. 1 alin. (1), art. 5 şi art. 22 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, la înregistrarea în evidenţele acestei autorităţi a schimbării sediului social, conform Hotărârii asociaţilor nr. 02/08.05.2014.

Iar, după admiterea cererii de înregistrare la registrului comerţului a schimbării sediului, conform Rezoluţiei Directorului Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 3950 din data de 16.05.2014, intimata-reclamantă a depus formularul 050, înregistrat la AJFP Argeş sub nr. x/24.09.2014 . Conform relaţiilor comunicate instanţei de recurs prin adresele nr. x/26.01.2022 şi nr. y/25.05.2022, AJFP Argeş a confirmat depunerea formularului 050 la data de 24.09.2015 şi emiterea la data de 27.11.2017 a Deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal nr. 263343/2017.

Potrivit Anexei 1 din OMFP nr. 419/2007, referitoare la procedura de schimbare a sediului social în cazul comercianţilor al căror domiciliu fiscal coincide cu sediul social:

"4. Pentru modificarea domiciliului fiscal la noul sediu social, comerciantul depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială este situat noul sediu social formularul 050 "Cerere de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului", aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor, însoţit de documentele prevăzute la pct. 31.2 sau 31.3, după caz, din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004. Copiile de pe documente se certifică pe fiecare pagină de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.

5. Cererea se transmite, în maximum 3 zile lucrătoare de la înregistrare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de către organul fiscal prevăzut la pct. 4 către organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul a avut ultimul domiciliu fiscal, în vederea întocmirii formalităţilor de transfer al dosarului fiscal.

6. Dosarul fiscal se transmite în termen de cel mult 15 zile de la primirea cererii şi va fi însoţit de un exemplar al certificatului de atestare fiscală, precum şi de fişa de evidenţă pe plătitor.

7. Un exemplar al certificatului de atestare fiscală se comunică şi contribuabilului de către organul fiscal emitent.

8. La primirea dosarului fiscal, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul sediu social şi domiciliu fiscal emite, în termen de maximum 3 zile lucrătoare, Decizia de înregistrare a sediului social şi a domiciliului fiscal, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin."

În acest context, se constată că intimata-reclamantă a îndeplinit toate formalităţile pe care legea le pune în sarcina sa, în vederea schimbării sediului social şi domiciliului fiscal, efectuând înregistrările prevăzute pentru opozabilitate de Legea nr. 26/1990 şi depunând formularul 050 în condiţiile prevăzute de OMFP nr. 409/2017, anterior citate. Este de observat că nicio altă dispoziţie nu obligă intimata-reclamantă la efectuarea unor operaţiuni suplimentare depunerii formularului 050 şi actelor necesare, după caz, procedurile administrative de mutare a sediului/domiciliului fiscal fiind în sarcina organului fiscal. Or, deşi cererea de mutare a sediului a fost depusă la organul fiscal în anul 2014, decizia de înregistrate a modificării domiciliului fiscal a fost emisă în anul 2017, AJFP Argeş neprecizând în adresele înaintate instanţei motivul pentru care operarea efectivă a modificărilor în evidenţele sale s-a produs la trei ani distanţă de depunerea cererii.

Recurentele-pârâte au mai susţinut că mutarea sediului social nu a fost considerată a fi reală, întrucât, la verificările efectuate atât de inspectorii AJFP Argeş, cât şi de cei ai AJFP Neamţ, a rezultat că societatea nu desfăşoară activitate la sediul din judeţul Argeş, iar fostul administrator este în continuare implicat în activitatea societăţii şi, totodată, conduce activitatea unei societăţi comerciale cu obiect similar, la locaţia din judeţul Neamţ.

Înalta Curte apreciază că aceste constatări din teren ale inspectorilor fiscali nu pot constitui temei pentru nesocotirea prevederilor art. 44 - 45 Codul fiscal, respectiv pentru a nu proceda la comunicarea deciziei de impunere la adresa sediului care rezultă din evidenţele oficiale. Imposibilitatea contactării reprezentanţilor societăţii, lipsa activităţii la noul sediu, nedepunerea documentelor contabile şi toate celelalte situaţii invocate de recurentele-pârâte nu reprezintă cazuri reglementate de lege, în care să se poată deroga de la modalitatea principală de comunicare a actelor fiscale, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul social al contribuabilului persoană juridică. Într-adevăr, situaţiile de fapt constatate pot atrage consecinţe precum declararea inactivităţii societăţii comerciale (astfel cum pârâtele susţin că au şi procedat), însă nu pot fi valorificate ca argument în comunicarea actului fiscal la vechiul sediu social şi, ulterior, prin publicitate.

În consecinţă, la data comunicării deciziei de impunere, sediul social al reclamantei, anunţat autorităţilor fiscale ca nou domiciliu fiscal, era situat la adresa din mun. Piteşti. str. x, camera nr. 1, judeţul Argeş, iar organul fiscal emitent avea obligaţia de efectua comunicarea la această adresă conform art. 44 alin. (2) din Codul fiscal şi, doar în caz de imposibilitate de comunicare pe cale poştală, să apeleze la modalitatea subsidiară de comunicare a actului fiscal prin publicitate.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că organul fiscal nu a respectat procedura de comunicare a actului fiscal - Decizia de impunere nr. x/20.08.2015 la sediul social al reclamantei care rezultă din acte, conform prevederilor art. 44-45 din Codul fiscal, coroborate cu art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., comunicarea fiind făcută la adresa vechiului sediu al societăţii din localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ, deşi acest sediu fusese schimbat în anul anterior.

Acest viciu afectează legalitatea procedurii de comunicare a actului prin publicitate, care reprezintă o modalitate subsidiară, incidentă doar în cazul imposibilităţii comunicării actului fiscal prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Or, în speţă nu s-a relevat o imposibilitate a comunicării deciziei de impunere prin poştă, astfel că organul fiscal nu se afla în situaţia de a face aplicarea prevederilor art. 44 alin. (5) Codul fiscal, respectiv de a proceda la afişarea pe pagina de internet şi la sediul AJFP Neamţ.

Pe cale de consecinţă, termenul de depunere a contestaţiei administrative nu poate fi calculat cu începere de la data de 23.09.2015 (15 zile de la data publicării) şi nici nu se poate considera că s-ar fi împlinit la data de 24.10.2015, câtă vreme modalitatea de comunicare a actului nu a respectat prevederile legale, astfel că, pentru reclamantă, termenul de formulare a contestaţiei administrative nu a început să curgă.

Având în vedere şi lipsa oricărei alte dovezi prezentate de recurentele-pârâte, cu privire la data luării la cunoştinţă de către intimata-reclamantă a deciziei de impunere, Înalta Curte concluzionează că reclamanta a depus contestaţia administrativă în termen, iar soluţia de respingere ca tardivă, dispusă prin Decizia nr. 160/27.06.2016, este nelegală, astfel că sentinţa primei instanţe de anulare a acestei decizii va fi menţinută, consecutiv respingerii recursurilor declarate de pârâte.

Instanţa de recurs are în vedere şi respectarea dreptului la apărare al reclamantei, respectiv asigurarea efectivităţii procedurii administrative, în sensul analizării pe fond a contestaţiei formulate. Prezenta decizie se bazează pe considerente referitoare exclusiv la procedura de comunicare a deciziei de impunere, fără să analizeze alte aspecte, care privesc fondul contestaţiei administrative.

În ceea ce priveşte criticile pârâtei ANAF, referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă se află în poziţia părţii care a pierdut procesul, întrucât cererea reclamantei de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative a fost admisă, astfel că pârâta emitentă a actului administrativ fiscal este datoare să suporte cheltuielile pe care reclamanta le-a antamat în cauză.

Cât priveşte argumentele referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., din perspectiva necesităţii diminuării onorariului avocaţial, Înalta Curte constată că acestea sunt străine cauzei, în cauză prima instanţă dispunând obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 RON, corespunzătoare cuantumului taxei judiciare de timbru, fără a se solicita şi nici acorda cheltuieli reprezentate de onorariul avocaţial.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, ca nefondate.

În condiţiile art. 2 alin. (1) pct. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă judiciară şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă judiciară privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală, încheiat la 14.02.2019 între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, Înalta Curte va stabili onorariul definitiv cuvenit curatorului intimatei-reclamante A. S.R.L., avocat D., la suma de 940 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 222 din 22 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Stabileşte onorariul definitiv cuvenit curatorului intimatei-reclamante A. S.R.L., avocat D., la suma de 940 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2022.