Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4360/2021 AI generated

Competence to sue a court in a neighboring jurisdiction under administrative litigation law

Case Number Decizia nr. 4360/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Dolj Court of Appeal (Administrative and Fiscal Section), ordering it to hear the case and rejecting the alternative claim that the Valcea Court of Appeal had competence. The dispute arose from a claim seeking the suspension of a local administrative decision and compensation for delay, which was initially filed with the Dolj court but transferred to Valcea based on the plaintiff's domicile; the Valcea court subsequently rejected its own territorial competence, citing a statutory option available to plaintiffs suing a court or judge. Relying on Article 127(2) and (21) of the Code of Civil Procedure, the court determined that the plaintiff had validly exercised the right to sue in a neighboring jurisdiction when the defendant is a court, thereby vesting competence in the Dolj court despite the exclusive territorial rule for administrative cases under Article 10(3) of Law No. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence to sue a court in a neighboring jurisdiction under administrative litigation law: Prin sentinţa nr. 899/2021 din 25 mai 2021, Tribunalul Vîlcea, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantul A., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei - Guşoeni B., Comuna Guşoeni şi Tribunalul Vâlcea, în favoarea Tribunalului Dolj, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Dolj, în temeiul art. 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Keywords

AI generated
territorial jurisdiction negative conflict of jurisdiction conflict rule civil litigation procedure domicile statutory right
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17 martie 2021 sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei Guşoeni, Comuna Guşoeni şi Tribunalul Vîlcea, suspendarea dispoziţiei nr. 42/01.03.2021 emisă de Primarul com. Guşoieni, B., până la soluţionarea în fond a cauzei.

Ulterior, reclamantul a depus la dosar cerere prin care a solicitat amendarea şi obligarea primarului plătească daune de întârziere de 1.000 de RON/zi.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 730/2021 pronunţată la data de 07 aprilie 2021de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu si s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, reţinându-se în motivare că faţă de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa din punct de vedere teritorial aparţine Tribunalului Vâlcea în raport de domiciliul reclamantului.

2.2. Prin sentinţa nr. 899/2021 din 25 mai 2021, Tribunalul Vîlcea, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantul A., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei - Guşoeni B., Comuna Guşoeni şi Tribunalul Vâlcea, în favoarea Tribunalului Dolj, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Dolj, în temeiul art. 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., datorită calităţii de pârât a Tribunalului Vâlcea şi a constatat că reclamantul şi-a exercitat în mod legal prerogativa de a sesiza o instanţă egală în grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 îndreptată împotriva mai multor pârâţi, printre care se regăseşte şi Tribunalul Vâlcea.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale în materie.

Dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilesc, într-adevăr, o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de contencios administrativ de la domiciliul/sediul reclamantului.

În acelaşi timp, la art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege a contenciosului administrativ se prevede că "dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ..", iar potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

În acest context, se constată că la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu Tribunalul Vâlcea, reclamantul domiciliat în judeţul Vâlcea şi-a exercitat dreptul de opţiune reglementat de dispoziţiile anterior menţionate şi a ales să învestească Tribunalul Dolj, ca instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Craiova, învecinată Curţii de Apel Piteşti, în a căreia circumscriţie se află Tribunalul Vâlcea, instanţa care ar fi fost competentă potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vâlcea, Comuna Guşoeni, Primarul Comunei Guşoeni, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 30 septembrie 2021.