Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4354/2021 AI generated

Repatriation of citizen: exclusion of extraneous reasoning asserting state complicity for failure to exercise international diplomatic pressure

Case Number Decizia nr. 4354/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Foreign Affairs, partially quashing the underlying appellate decision to remove specific extraneous reasoning from the judgment, while maintaining the original dismissal of the plaintiff's claim. The dispute involved an administrative action where a mother sought to compel the Ministry of Foreign Affairs and the Ministry of Justice to repatriate her son from a foreign conflict zone; although the appellate court dismissed the claim as unfounded, it included contested reasoning suggesting that Romania's passive conduct toward the Syrian state could constitute complicity and thereby create liability for damages, a finding the appellant challenged as legally groundless and exceeding the scope of the case. Relying on Articles 461 and 488 of the Code of Civil Procedure, the Court determined that the lower court erroneously applied substantive law by making an unsubstantiated assertion of state complicity without a legal basis, which constituted a violation of the norms and an expansion of the procedural object beyond the requested obligation to act; consequently, the specific paragraph asserting potential state complicity and damage claims was removed from the decision, leaving the operative dismissal of the repatriation request in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 461 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Repatriation of citizen: exclusion of extraneous reasoning asserting state complicity for failure to exercise international diplomatic pressure: Motivul de recurs care îşi găseşte temeiul de drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. priveşte împrejurarea că instanţa de fond a reţinut ca şi considerente motive străine de natura cauzei.

Keywords

AI generated
repatriation foreign law diplomatic procedure scope of review in cassation state obligation action for failure to act

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 12.12.2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei, obligarea pârâţilor la repatrierea fiului acesteia B. în România.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2366 pronunţată la data de 21 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, ca neîntemeiată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată, a luat act că pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a renunţat la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a respins cererile reunite, formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva considerentelor Hotărârii civile nr. 2366/2018, pronunţată la data de 21 mai 2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios şi Fiscal, în dosarul nr. x/2014, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi, în temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., să dispună, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., înlăturarea considerentelor din hotărârea atacată, indicate mai jos, şi să le înlocuiască cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Recurentul indică textul:

"În aceste circumstanţe, după ce a luat cunoştinţă de decizia nr. 1100/2016 a Curţii de Casaţie, secţia III, Damasc, şi de conduita ilicită a statului sirian, dacă sfatul român, prin pârâtul MAE, nu va aprecia asupra necesităţii exprimării celei mai ferme reacţii permise de dreptul internaţional faţă de această conduită, el va putea fi considerat complice (sub forma încurajării, prin pasivitate, a atitudinii abuzive a statului sirian), iar reclamanta va putea solicita acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii."

Motivul de recurs care îşi găseşte temeiul de drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. priveşte împrejurarea că instanţa de fond a reţinut ca şi considerente motive străine de natura cauzei.

Deşi cauza dedusă judecăţii instanţei de fond de către reclamanta A. a avut ca obiect "obligaţia de a face", respectiv "repatrierea fiului acesteia B. în România", instanţa îşi depăşeşte limitele judecăţii cu care a fost învestită, lărgind obiectul procesual conturat de către reclamantă.

Prin reţinerea în considerente a sintagmei "[...], iar reclamanta va putea solicita acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii. ", prima instanţă îi creează reclamantei, în mod artificial, doar printr-o proprie interpretare, fără temei legal, posibilitatea de a uza de aceste considerente, cu putere de autoritate de lucru judecat, pentru solicitarea unor eventuale despăgubiri din partea Ministerului Afacerilor Externe

Motivul de recurs care îşi găseşte temeiul de drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. priveşte împrejurarea că instanţa de fond a dat o interpretare proprie şi greşită aplicării normelor de drept material.

Astfel, este de neînţeles în ce măsură statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, în realizarea politicii sale exteme, poate fi apreciat, în viziunea unei instanţe române, ca fiind complice al statului sirian. Instanţa de fond, prin învestirea ce i s-a făcut, trebuia doar să aplice legea, astfel cum era aplicabilă la data la care i s-a dat spre soluţionare cauza.

Prin constatarea de fapt reţinută de către prima instanţă potrivit căreia statul român ar fi complice al statului sirian, fără a se proba, fără a se argumenta şi a se indica temeiurile de drept pe care se bazează, apreciază că se aduce atingere rolului pe care Ministerul Afacerilor Externe îl are în realizarea funcţiilor sale de politică externă.

Prin exprimarea la care judecătorul fondului a simţit nevoia să recurgă, în sensul că "[...] statul român, prin pârâtul MAE, va putea fi considerat complice", nu se argumentează care este legea materială pe care ar fi trebuit să o respecte statul român prin MAE şi nu a făcut-o, ci doar se creează un joc emoţional lipsit de rigoare juridică, care este menit să descarce nemulţumirea acumulată de reclamantă, dar fără a depăşi limitele unui proces de intenţie.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 august 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 30 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând legalitatea sentinţei atacate, prin prisma motivelor invocate, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi C. proc. civ., precum şi faţă de prevederile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., Curtea apreciază ca fiind fondat recursul promovat împotriva considerentelor sentinţei atacate, pentru argumentele ce succed:

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâţilor la repatrierea în România a fiului său B..

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Recurentul pârât Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs împotriva considerentelor sentinţei nr. 2366/2018, respectiv a solicitat înlăturarea din hotărâre a paragrafului:

"În aceste circumstanţe, după ce a luat cunoştinţă de decizia nr. 1100/2016 a Curţii de Casaţie, secţia III, Damasc, şi de conduita ilicită a statului sirian, dacă statul român, prin pârâtul MAE, nu va aprecia asupra necesităţii exprimării celei mai ferme reacţii permise de dreptul internaţional faţă de această conduită, el va putea fi considerat complice (sub forma încurajării, prin pasivitate, a atitudinii abuzive a statului sirian), iar reclamanta va putea solicita acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii."

Înalta Curte apreciază că se impune înlăturarea din considerentele avute în vedere de judecătorul fondului în motivarea hotărârii sale a paragrafului anterior menţionat.

Art. 461 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. reglementează partea din hotărâre care poate fi atacată şi stabileşte următoarele:

"(1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

Motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material este fondat.

Se reţine că, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţilor Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei, obligarea pârâţilor la repatrierea fiului acesteia B. în România, dar judecătorul fondului a apreciat că "(...) În aceste circumstanţe, după ce a luat cunoştinţă de decizia nr. 1100/2016 a Curţii de Casaţie, secţia III, Damasc, şi de conduita ilicită a statului sirian, dacă statul român, prin pârâtul MAE, nu va aprecia asupra necesităţii exprimării celei mai ferme reacţii permise de dreptul internaţional faţă de această conduită, el va putea fi considerat complice (sub forma încurajării, prin pasivitate, a atitudinii abuzive a statului sirian) (...)".

Această aserţiune a judecătorului fondului potrivit căreia statul român prin Ministerul Afacerilor Externe ar fi complice al statului sirian, nu indică temeiurile de drept pe care se bazează şi, ca tare, este nelegală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte admite recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2366 din 21 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa, în parte, sentinţa recurată, în sensul că va înlătură din sentinţa atacată următoarele considerente:

"În aceste circumstanţe, după ce a luat cunoştinţă de decizia nr. 1100/2016 a Curţii de Casaţie, secţia III, Damasc, şi de conduita ilicită a statului sirian, dacă statul român, prin pârâtul MAE, nu va aprecia asupra necesităţii exprimării celei mai ferme reacţii permise de dreptul internaţional faţă de această conduită, el va putea fi considerat complice (sub forma încurajării, prin pasivitate, a atitudinii abuzive a statului sirian), iar reclamanta va putea solicita acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii."şi va menţine în rest sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2366 din 21 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată, în sensul că înlătură din sentinţa atacată următoarele considerente:

"În aceste circumstanţe, după ce a luat cunoştinţă de decizia nr. 1100/2016 a Curţii de Casaţie, secţia III, Damasc, şi de conduita ilicită a statului sirian, dacă statul român, prin pârâtul MAE, nu va aprecia asupra necesităţii exprimării celei mai ferme reacţii permise de dreptul internaţional faţă de această conduită, el va putea fi considerat complice (sub forma încurajării, prin pasivitate, a atitudinii abuzive a statului sirian), iar reclamanta va putea solicita acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii."

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 30 septembrie 2021.