Insufficient judicial reasoning and failure to examine substantive arguments in administrative litigation challenging recalculation of EU fund reimbursement rates based on linked enterprise status
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice (ICCJ) admitted the appeal filed by the beneficiary company, set aside the Court of Appeal’s decision dismissing the administrative action, and retained the case for final judgment on the merits, ordering a retrial to address the specific substantive arguments previously omitted. The dispute concerned the validity of a management authority’s inspection report and administrative decision that established a budgetary claim and reduced the non-reimbursable financing rate from 70% to 60%, based on the beneficiary's alleged classification as a "linked enterprise" under the Small and Medium Enterprise Act due to shared ownership and management structures. The decisive legal basis was the ground for cassation under Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure, which applies when a lower court’s reasoning is insufficient, contradictory, or fails to provide concrete arguments allowing for judicial review, thereby violating the requirement to substantively examine all relevant legal and factual issues raised by the parties.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 488 pct. 6 din C. proc. civ; Insufficient judicial reasoning and failure to examine substantive arguments in administrative litigation challenging recalculation of EU fund reimbursement rates based on linked enterprise status: The dispute concerned the validity of a management authority’s inspection report and administrative decision that established a budgetary claim and reduced the non-reimbursable financing rate from 70% to 60%, based on the beneficiary's alleged classification as a "linked enterprise" under the Small and Medium Enterprise Act due to shared ownership and management structures. The decisive legal basis was the ground for cassation under Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure, which applies when a lower court’s reasoning is insufficient, contradictory, or fails to provide concrete arguments allowing for judicial review, thereby violating the requirement to substantively examine all relevant legal and factual issues raised by the parties.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal and retaining the case for judgment.
Procedural basis cited in the dispositive for the cassation of the lower court's decision and retention of the cause.
Full text
Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POS CCE, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, solicitând anularea Deciziei nr. 447/12.01.2016, emisă de MFE - Direcţia Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POS CCE, prin care s-a respins contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/04.09.2015, anularea procesului-verbal nr. x/04.09.2015 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare emis de MFE - Direcţia Generala Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POS CCE şi obligarea MFE - Autoritatea de Management pentru POS CCE la plata sumei de 145.636,72 RON, sumă suspendată la plată şi reţinută din Cererea de rambursare pentru plata cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului, actualizată la data plăţii.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5/2021 din 26 ianuarie 2021, judecând cauza, în fond, după casare, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene-Autoritatea de Management Pentru POS CCE, reprezentată prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond nu a analizat toate motivele de nelegalitate precizate de reclamantă în cadrul acţiunii şi a precizărilor la aceasta.
Recurenta precizează faptul că, deşi judecata pe fondul cauzei s-a desfăşurat după o casare a instanţei supreme cu trimitere spre rejudecare, instanţa de fond a analizat şi a motivat superficial, respingerea cererii, fără a analiza în integralitate motivele invocate prin acţiunea principală.
Astfel, instanţa de fond - în rejudecare, a analizat doar cele două aspecte pentru care ÎCCJ a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare, excluzând celelalte motive de nelegalitate cuprinse în contestaţia iniţială.
În primul rând, problema de necompetenţă a emitentului actului contestat a fost tranşată prin motivarea calităţii procesuale a acestei instituţii, preluată mot-a-mot din afirmaţiile intimatei şi nu prin analiza normelor ce i-ar fi dat dreptul acestei instituţii să tranşeze chestiunea în litigiu.
În al doilea rând, "legătura" dintre societăţi, a fost tranşată din nou fără analiza stării de fapt în sensul prevederilor dispozitivului hotărârii CJUE (27.02.2014-C-110/13) şi mai mult, prin nerespectarea îndrumărilor date de ÎCCJ.
Dacă în primul ciclu procesual instanţa a motivat sumar respingerea acţiunii prin prezentarea dispozitivului hotărârii CJUE şi a constatării că firmele aşa-zis legate, afiliate, au acelaşi acţionariat, a doua instanţă de fond, a motivatrespingerea acţiunii prin faptul că firmele au aceeaşi administratori, conform documentelor de înfiinţare, aceştia fiind:
"factori de decizie în cadrul acestor societăţi comerciale".
În opinia recurentei, problema ce trebuie dezlegată este dacă aceste societăţi sunt legate - "afiliate" astfel încât procesul de decizie este subordonat, dacă aceste firme acţionează pe aceeaşi piaţă sau pe pieţe din amonte sau aval, dacă acţionează în mod concertat, coordonat, astfel încât se exclude posibilitatea ca aceste societăţi să poată fi considerate independente una faţă de cealaltă.
Niciuna dintre instanţe nu a făcut această analiză, şi, cel mai important, nici emitentul actului contestat nu a făcut această analiză, în primul rând pentru că nu avea această expertiză, şi pentru că nu era abilitat legal în acest sens.
Analiza încadrării unei societăţi într-o piaţă relevantă pentru a se putea determina pieţele din amonte sau aval a celorlalte societăţi nu se poate efectua decât de Consiliul Concurenţei, aspect neanalizat niciodată de către instanţe.
Motivările sunt formale, echivalente cu neanalizarea fondului cauzei, în sensul că dacă 2 persoane deţin 4 societăţi rezultă că acestea sunt legate, cu atât mai mult cu cât desfăşoară între ele si relaţii comerciale, fiind în contradicţie cu prevederile hotărârii CJUE, citată chiar de către instanţa supremă în prima hotărâre de casare.
Recurenta mai susţine că decizia finală luată de Comisia constituită în cadrul DGPC prin intermediul procesului-verbal nr. x/04.09.2015, enumeră doar o parte din aceste observaţii şi le respinge fără a argumenta în vreun fel soluţia adoptată.
De asemenea, se mai arată că Nota nu conţine motivarea în fapt a deciziei, ci se face doar o prezentare enumerativă a unor date rezultate din studierea documentelor puse la dispoziţie, fără a preciza care dintre acestea au dus la luarea deciziei, astfel că se încalcă art. 21 alin. (21) din O.G. nr. 66/2011.
Recurenta mai consideră că Decizia nu ia în calcul şi nu se bazează pe o interpretare a normelor legale în materia pieţelor de acţiune a societăţilor - conform Legii concurentei (a doua condiţie a Legii 346/2004), aspect pentru care OI POS CCE a refuzat să soluţioneze investigaţia, dar cu toate acestea Comisia din cadrul DGPC a soluţionat-o.
Decizia asimilează în mod automat prezenţa unor persoane fizice în asociere/administrare cu existenţa si întrunirea condiţiei acţiunii de comun acord.
Între societăţile enumerate nu există legături în sensul prevăzut de lege, nefiind îndeplinită condiţia ca raporturile descrise în cadrul acestui articol să existe "prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane care acţionează de comun acord", neexistând un asociat, persoană fizică, care să deţină majoritatea (peste 50% din părţile sociale) în 2 sau mai multe societăţi.
În situaţia în care aceste raporturi ar exista, prin intermediul unui grup de persoane care acţionează de comun acord, recurenta apreciază că societăţile nu se află în această situaţie, neexistând un grup de persoane care să deţină controlul (majoritatea părţilor sociale - peste 50 %) tuturor societăţilor şi care să acţioneze de comun acord în acest sens.
Cu toate acestea, DGPC (MFE - Direcţia Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POS CCE) emite procesul-verbal nr. x/04.09.2015 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, reîncadrează beneficiarul şi îi diminuează finanţarea de la 70 la 60%, printr-o motivare de fapt compusă dintr-o singură propoziţie.
Recurenta mai susţine că nu se respectă nici prevederile Instrucţiunii 18397/30.07.2015 potrivit cărora doar OI POS CCE ADR-urile vor emite concluzii clare şi deci definitive, practic aceste dezmembrăminte fiind cele care, potrivit delegării de atribuţii, vor stabili reîncadrarea sau menţinerea beneficiarului, şi nu DGPC, care nu este competent.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că prima instanţă a confirmat, punctual, temeinicia şi legalitatea actelor atacate în raport de criticile acesteia.
Având în vedere cele expuse, intimatul consideră că incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. lipseşte cu desăvârşire din speţa de faţă, hotărârea atacată îndeplinind exigenţele de motivare reclamate ca fiind lipsă de către recurentă.
Prima instanţă nu face altceva decât să infirme netemeinicia cererii de chemare în judecată a Beneficiarului prin validarea temeiurilor de drept şi de fapt invocate de Minister atât prin actele de control emise, cât şi prin apărările formulate.
În opinia intimatului, instanţa de fond în mod corect a apreciat că cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2015 respectiv a Deciziei nr. 447/12.01.2016 emise de Minister, este neîntemeiată.
Prin urmare, în mod corect a apreciat judecătorul fondului faptul că sunt îndeplinite cerinţele art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
Având în vedere faptul că, pe de o parte, hotărârea atacată îndeplineşte exigenţele de formă şi de fond cerute de prevederile C. proc. civ. şi, pe de altă parte, inexistenţa unei coerenţe şi justificări rezonabile în argumentele prin intermediul cărora beneficiarul încearcă să-şi susţină calea de atac formulată, intimatul consideră că se impune respingerea recursului.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă, în calitate de beneficiar, a depus spre finanţare, în cadrul Programului Operaţional "Creşterea Competitivităţii Economice" 2007-2013, Axa Prioritară 1 "Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie", Domeniul Major de Intervenţie: 1.1-Investitţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM"; Operaţiunea a) Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile", Schema de finanţare -A2 " Sprijin financiar în valoare de până la 1.065.000 RON acordat pentru investitţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii", Cererea de Finanţare pentru proiectul "Modernizarea activităţii de producţie a A. S.R.L." înregistrată sub nr. x.
Evaluarea proiectului a fost realizată de Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Creşterea Competitivităţii Economice cu respectarea Ghidului solicitantului din 2011 " Sprijin financiar în valoare de până ta 1.065.000 RON acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii" publicat împreună cu Cererea de propuneri de proiecte pentru apelul de proiecte cod POS CCE-A1-DM 1.1-0 a) - A2.
Ghidul Solicitantului este documentul publicat de finanţator în scopul orientării solicitanţilor în accesarea finanţărilor nerambursabile pentru acest apel de proiecte de investiţii şi modalitatea de selecţie, aprobare şi derulare a acestora.
Astfel, în data de 20.11.2013 a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x între Ministerul Economiei în calitate de Autoritate de Management, pentru Programul Operaţional "Creşterea Competitivităţii Economice" prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est în calitate de Organism Intermediar şi societate, în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea finanţării ne rambursabile pentru Proiectul cu titlu "Modernizarea activităţii de producţie a S.C. A. S.R.L", cod SMIS 44585.
Ulterior, în anul 2014, Curtea de Conturi, în calitate de Autoritate de Audit, a performat un audit al sistemului de management şi control pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" fiind evaluate prevederile menţionate la art. 58 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006.
În vederea punerii în aplicare a recomandării Autorităţii de Audit privind realizarea pentru toate proiectele, până la Cererea de rambursare finală sau până la finalul perioadei de durabilitate, a verificării încadrării beneficiarului în condiţiile de eligibilitate pentru care a depus formularul Anexei 2-Calculul pentru întreprinderi partenere sau legate din Legea nr. 346/2004 şi Declaraţia privind încadrarea în categoria IMM, AM POSCCE a emis Instrucţiunea nr. 4254/26.02.2015.
În aplicarea Instrucţiunii AM POSCCE nr. 4254/26.02.2015, pentru proiectul SMIS 44585 Organismul Intermediar POSCCE a realizat verificarea eligibilităţii beneficiarului întocmind Lista de verificare eligibilitate beneficiar A. S.R.L. din 08.07.2015 conform căreia: "Beneficiarul poate fi întreprindere legată cu societăţile menţionate mai sus prin administrator/asociaţi (Blănaru Ciprian Ioan şi B.), sub rezerva îndeplinirii condiţiei de a-şi desfăşura activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pieţe adiacente, conform art. 4.4-(4) din Legea nr. 346/2004, cu implicaţii asupra modificării procentului de finanţare nerambursabilă, respectiv diminuarea acestuia de la 70% la 60% asupra categoriei Mijloace fixe."
În conformitate cu prevederile contractului de finanţare, societatea, în calitate de beneficiar, a depus la finanţator Cererea de Rambursare nr. x/12.03.2015, cerere finală prin care a solicitat valoarea nerambursabilă a cheltuielilor realizate în implementarea proiectului.
În urma depunerii cererii de rambursare finale, Organismul Intermediar POSCCE a efectuat o misiune de verificare la faţa locului, fiind întocmit Raportul de verificare la faţa locului înaintat societăţii prin adresa nr. x/16.04.2015.
În cadrul Raportului de verificare la faţa locului este prezentată verificarea cheltuielilor declarate în cererea de rambursare depusă, respectiv sumele vizate şi cele suspendate la plată de organismul intermediar, cu menţiunea că dosarul cererii de rambursare va fi transmis la AM POCCE în vederea verificării şi aprobării sumei finale eligibile nerambursabile.
Cererea de rambursare a fost plătită conform menţiunii " bun de plată" de AM POSCCE, iar OI POSCCE a înaintat beneficiarului adresa de informare nr. x/11.06.2015 privind sumele plătite şi cele suspendate la plată precum şi motivaţia suspendării.
Având în vedere concluzia Listei de reverificare-eligibilitate, organismul intermediar a întocmit Notificarea privind Suspiciunea de neregulă nr. 15367/CCE/09.07.2015, cu privire la Contractul de finanţare nr. x/20.11.2013, înregistrată sub nr. x/14.07.2015.
În vederea soluţionării suspiciunii de neregulă s-a efectuat un control la sediul societăţii, rezultatul acestuia fiind consemnat în Proiectul de proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. Conform concluziilor activităţii de verificare, aspectele prezentate în suspiciunea de neregulă nr. 16698/14.07.2015 s-a confirmat, fiind stabilită o creanţă bugetară rezultată din nereguli în sumă de 101.945,70 RON din care contribuţie din fonduri U.E.: 87.673,30 RON şi contribuţie publică naţională de la bugetul de stat: 14.272,40 RON. La punctul 13 din Procesul-verbal este stabilit un debit "0" fiind menţionat " Din Cererea de rambursare nr. x/12.03.2015 a fost reţinută suma de 145.636,72 RON."
Prin adresa nr. x/28.08.2015, reclamanta a înaintat punctul de vedere formulat cu privire la proiectul de proces-verbal de constatare prin care solicită modificarea notei finale " societăţile nefiind legate întrucât nu îndeplinesc cel puţin o condiţie a legii 346/2004".
Urmare a primirii punctului de vedere al societăţii, comisia de control a procedat la întocmirea formei finale a Procesului-verbal de constatare a neregulilor de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2015.
Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2015 s-a apreciat că A. S.R.L. este întreprindere legată de C. S.R.L. şi D. S.R.L. prin intermediul unei persoane fizice sau a unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, având în vedere art. I.5 din Ghidul solicitantului conform căruia valoarea maximă a finanţării acordate din totalul costurilor eligibile pentru investiţii este pentru întreprinderile mijlocii de 60%, pentru proiectele care se implementează, s-a stabilit o creanţă bugetară de recuperat în cuantum de 101.945,70 RON, reprezentând 10% din valoarea eligibilă rambursată aferentă achiziţionării echipamentelor în cadrul proiectului.
Prin Decizia nr. 447/12.01.2016 a fost respinsă contestaţia reclamantei şi au fost menţinute prevederile Procesului-verbal de constatare a neregulilor de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2015, precum şi creanţa bugetară în sumă de 101.945,70 RON.
Curtea de Apel Bacău, judecând cauza, în fond, după casare, a respins acţiunea reclamantei.
Înalta Curte apreciază că, procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, întrucât sentinţa atacată nu cuprinde suficiente argumente în considerente care să permită exercitarea controlului judiciar şi, mai mult, soluţia primei instanţe nu este de natură a exprima convingerea acesteia, în lipsa unor argumente concrete, relative la criticile reclamantei.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: ..."motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Astfel, în raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.
Şi, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele. În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.
Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.
Mai exact, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt şi a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.
În cauză, însă, instanţa de fond nu a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză cuprinde motivele pe care se întemeiază.
De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, pentru a constitui o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar.
Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).
De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, şi că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar şi pe aceea în care nu rezultă din respectiva motivare împrejurarea că judecătorul a analizat în mod real, obiectiv şi echidistant argumentele importante ale părţilor deoarece toate aceste situaţii pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât şi motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanţă este una contradictorie ori eliptică, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanţa de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanţei de recurs corecta aplicare a normelor juridice de către instanţa de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanţă, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Din analiza sentinţei ce face obiectul judecăţii instanţei de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigenţelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidenţa, în cauză, a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), (6) din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că judecata pe fondul cauzei a avut loc după o casare a instanţei supreme cu trimitere spre rejudecare. Cu toate acestea, instanţa de fond a analizat şi a motivat superficial respingerea cererii, fără a analiza toate motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Instanţa de rejudecare a reţinut şi analizat doar cele două motive indicate de instanţa supremă în hotărârea de casare, omiţând a se pronunţa asupra celorlalte motive de nelegalitate.
Or, decizia instanţei supreme menţionează clar că "în rejudecare, prima instanţă va analiza acţiunea promovată în cauză prin prisma tuturor susţinerilor şi apărărilor esenţiale în justa soluţionare a cauzei, având în vedere şi considerentele prezentei decizii".
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a cercetat toate aspectele şi nu le-a înlăturat motivat, ceea ce îndreptăţeşte concluzia că nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei.
Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi reţinerea cauzei spre soluţionare.
În rejudecare, instanţa urmează a analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu reţinere.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va reţine cauza spre soluţionare.
Totodată, va fixa termen de judecată la data de 3 februarie 2023, cu citarea părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 5/2021 din 26 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi reţine cauza spre soluţionare.
Fixează termen de judecată la data de 3 februarie 2023, cu citarea părţilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.