FGA compensation claim: rejection of *res judicata* defense from prior criminal conviction and sufficiency of private medical documents to prove causal link in road traffic injury

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.05.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 19762/10.04.2019, în ceea ce priveşte soluţia de respingere de la plată a sumelor solicitate cu titlu de despăgubire şi obligarea pârâtului la achitarea sumei de 12.000 RON reprezentând despăgubiri solicitate prin cererea de plată x/07.09.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 211 din 18 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; a fost anulată Decizia nr. 19762/10.04.2019 a pârâtului F.G.A. cu consecinţa obligării pârâtului să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamant, cu respectarea considerentelor prezentei hotărâri; s-a respins în consecinţă, în rest, contestaţia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 211 din 18 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 247 C. proc. civ. coroborat cu art. 430-431 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că înţelege să invoce excepţia puterii de lucru judecat - efectul pozitiv al lucrului judecat, fata de considerentele sentinţei penale nr. 1737/2018 pronunţata de Judecătoria Timişoara in dosarul nr. x/2017 (ca excepţie in calea de atac), in contextul in care a fost invocata si de reclamant pe fond, fara ca instanţa sa se pronunţe efectiv asupra acesteia.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că excepţia puterii de lucru judecat - efectul pozitiv al lucrului judecat, fata de considerentele sentinţei penale nr. 1737/2018 pronunţata de Judecătoria Timişoara in dosarul nr. x/2017 a fost invocata si de reclamant pe fond, fara ca instanţa sa se pronunţe efectiv asupra acesteia.

Apreciază că este întemeiată această excepţie, impunându-se ca instanţa de recurs să constate ca atare existenţa puterii de lucru judecat.

Totodată, ca motiv de recurs întemeiat pe aceste dispoziţii legale, excepţia pe de o parte vizează aspectele asupra cărora a statuat deja instanţa penala, insa poate releva in egala măsura si lipsa oricărui raport cauzal intre fapta domnului B. si prejudiciul corporal suferit de reclamant.

Astfel, la data pronunţării sentinţei recurate în prezenta cauza, exista deja o hotărâre penală care plasează săvârşirea faptei in data de 23.05.2015, data la care nu mai sunt valabile concluziile expertului medico-legal in sensul ca leziunile datează din data de 29.06.2015, rămânând fara fundament considerentele instanţei de fond.

A arătat că prin cererea de plata, dar si prin contestaţie, reclamantul a aratat ca a suferit o vătămare in cadrul accidentului rutier produs in data de 29.06.2015 si că ulterior a declarat in fals la Politie ca accidentul a fost soldat doar cu daune materiale. In dovedirea susţinerilor, acesta a depus in probatiune un certificat medico-legal din care rezulta ca leziunile traumatice suferite datează din 29.06.2015 si a insistat asupra faptului ca leziunile s-au produs la aceeaşi data, in concurs real, cu infracţiunea de conducere fara permis.

A mai precizat că din dispozitivul sentinţei pronunţate de Judecătoria Timişoara in dosarul nr. x/2017, instanţa penala a constatat că infracţiunea a fost comisă la data de 23.05.2015, în concurs real cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3838/05.07.2017 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 01.08.2017.

Prin urmare, în opinia sa, lipsesc motivele pe care instanţa de fond isi întemeiază hotărârea, întrucât se pronunţă in sensul de a constata existenta unui raport cauzal intre fapta condamnatului B. si leziunile din data de 29.06.2015, chiar in contextul in care susţinerile reclamantului sunt infirmate de o instanţa penala printr-o hotărâre rămasa definitiva, din care reiese ca fapta inculpatului de conducere fara permis a fost săvârşita la data de 23.05.2015. Or, sentinţa penala nr. 1737/2018 din 29.03.2018 a rămas definitiva la data de 21.06.2018 prin respingerea apelului formulat de Parchet, data de la care hotărârea de condamnare se bucura de autoritate de lucru judecat, fiind infranta prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În esenţa, tot raţionamentul instanţei de fond este întemeiat pe concluziile certificatului medico-legal care afirma ca leziunile traumatice suferite de reclamant datează din 29.06.2020 si ca pot fi rezultatul lovirii cu sau de corpuri dure, însa, nimic din actele pe care recurentul le-a avut la indemana sau instanţa de fond le-a putut analiza nu plasează producerea leziunilor in accidentul din 29.06.2015.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat greşita aplicare a legii, făcând trimitere la dispoziţiile art. 14 şi 16 din Legea nr. 213/2015.

A arătat că, în cadrul şedinţei Comisiei Speciale din 03.09.2018, ca urmare a analizării cererii si înscrisurilor depuse in dovedirea creanţei împotriva C. S.A., societate aflata in procedura de faliment, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, s-a stabilit transmiterea Notificării nr. x/18.09.2018 către petent. Prin intermediul acestei notificări, s-a solicitat ca in termen de maxim 10 (zece) zile de la primirea acesteia sa înainteze către FGA documentul emis de organele competente din care sa reiasă ca petentul A. a fost vătămat in urma evenimentului rutier din data de 29.06.2015.

Având în vedere faptul că petentul nu a respectat termenul de depunere a documentelor solicitate (10 zile), nedepunand înscrisurile menţionate in cuprinsul notificării, deşi a primit acest document in data de 26.09.2018 conform AR Posta Romana, FGA am respins cererea de plata.

4. Apărările formulate în cauză

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate precum şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin decizia nr. 19762/10.04.2019, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), a fost respinsă cererea de plată formulată reclamantul A., privind suma de 4.359,24 RON, reţinându-se că reclamantul nu face dovada calităţii de creditor/persoană îndreptăţită să solicite despăgubiri, respectiv nu probează legătura de cauzalitate între vătămarea suferită şi evenimentul rutier produs în data de 29.06.2015, argumentaţie contestată pe calea prezentei acţiuni.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 19762/10.04.2019, în ceea ce priveşte soluţia de respingere de la plată a sumelor solicitate cu titlu de despăgubire şi obligarea pârâtului la achitarea sumei de 12.000 RON reprezentând despăgubiri solicitate prin cererea de plată x/07.09.2016.

Prin sentinţa recurată, s-a admis în parte, acţiunea, pârâtul Fondul de Garantare a asiguraţilor, a cărui decizie a fost anultă, fiind obligat să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamant declarând recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al lucrului judecat, fata de considerentele sentinţei penale nr. 1737/2018 pronunţata de Judecătoria Timişoara in dosarul nr. x/2017, întrucât nu este vorba despre aceeaşi faptă, iar constatarea în sensul că fapta din data de 23.05.2015 s-a produs în concurs real cu alte fapte nu conduce la concluzia că celelalte fapte s-au petrecut tot la data de 23.05.2015.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva invocată de recurentul-pârât, care, în esenţă, a invocat faptul că la data pronunţării sentinţei recurate în prezenta cauza, exista deja o hotărâre penală care plasează săvârşirea faptei in data de 23.05.2015, data la care nu mai sunt valabile concluziile expertului medico-legal in sensul ca leziunile datează din data de 29.06.2015, rămânând fara fundament considerentele instanţei de fond, sentinţa apărând ca nemotivată, lipsind motivele pe care instanţa de fond isi întemeiază hotărârea.

Or, astfel cum s-a reţinut anterior, în cauză nu poate fi reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat, fata de considerentele sentinţei penale nr. 1737/2018 pronunţata de Judecătoria Timişoara in dosarul nr. x/2017, astfel că susţinerile referitoate la acest aspect privind nemotivarea sentinţei recurate sunt nefondate.

Înalta Curte aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia acestuia neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nici argumentele de ordin critic circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, împărtăşind soluţia primei instanţe.

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, recurentul-pârât a invocat greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 14 şi 16 din Legea nr. 213/2015, susţinând că, în cadrul şedinţei Comisiei Speciale din 03.09.2018, ca urmare a analizării cererii si înscrisurilor depuse in dovedirea creanţei împotriva C. S.A., societate aflata in procedura de faliment, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, s-a stabilit transmiterea Notificării nr. x/18.09.2018 către petent. Prin intermediul acestei notificări, s-a solicitat ca in termen de maxim 10 (zece) zile de la primirea acesteia sa înainteze către FGA documentul emis de organele competente din care sa reiasă ca petentul A. a fost vătămat in urma evenimentului rutier din data de 29.06.2015, motiv pentru care, în mod corect cererea de plată a fost respinsă.

Cu privire la motivarea din decizia atacată în sensul că reclamantul nu probează legătura de cauzalitate între vătămarea suferită şi evenimentul rutier produs în data de 29.06.2015, în mod corect prima instanţă a apreciat că această aserţiune nu are la bază analiza actelor depuse de reclamant în această privinţă, conturându-se ipoteza formulată prin acţiunea dedusă judecăţii în sensul că afirmaţia se întemeiază doar pe lipsa depunerii unei plângeri prealabile împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului de circulaţie şi a unui document emis de organele de poliţie/Parchet care să ateste că vătămarea a fost suferită în urma evenimentului rutier.

Înalta Curte constată că reclamantul a ataşat cererii de plată înscrisuri concludente cu privire la cauza vătămărilor suferite în data de 29.06.2015, respectiv: scrisoarea medicală nr. x, emisă la data de 29.06.2015 de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara - Unitatea de Primire a Urgenţelor - Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, care cuprinde diagnosticul "policontuzii, prin accident rutier. Traumatism vertebral cervico-toracal. Contuzie toracică"; certificatul medico-legal nr. 905/30.06.2015, emis de Institutul de Medicină Legală Timişoara, prin care se concluzionează că "leziunile pot avea vechimea din data de 29.06.2015 şi pot fi rezultatul lovirii cu sau de corpuri dure. Necesită 30 (treizeci) zile de îngrijiri medicale socotite de la data producerii leziunilor dacă nu survin complicaţii"; adresa nr. x/29.06.2015, emisă de Poliţia Municipiului Timişoara - Biroul Rutier Timişoara, potrivit căreia reclamantul conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, implicat în evenimentul rutier din data de 29.06.2015, iar urmările acestui eveniment asupra autoturismului menţionat evidenţiază un impact de o violenţă care se află în convergenţă cu susţinerile reclamantului în sensul că a suferit şi vătămări corporale în acel context.

Prin urmare, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanţa de control judiciar apreciază că din înscrisurile anexate cererii de plată rezultă că au existat suficiente elemente care să conducă la concluzia că reclamantul a suferit leziunile traumatice menţionate în certificatul medico-legal nr. 905/30.06.2015 în urma accidentului de circulaţie din data de 29.06.2015, astfel că este lipsi de suport motivul respingerii cererii de plată, respectiv că petentul/reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţia comunicată de FGA, ca in termen de maxim 10 (zece) zile de la primirea acesteia sa înainteze către Fond documentul emis de organele competente din care sa reiasă ca petentul A. a fost vătămat in urma evenimentului rutier din data de 29.06.2015, fiind corectă şi legală soluţia primei instanţe de obligare a pârâtului să se pronunţe pe fondul cererii de plată, în baza înscrisurilor de la dosar şi în condiţiile reglementate de Legea nr. 213/2015.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reţinut, a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, fiind corespunzător motivată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 211 din 18 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.