Inadmissibility of cassation against final appellate decision in administrative disciplinary sanction annulment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a public servant against the appellate decision, thereby upholding the lower courts' rulings that upheld a disciplinary sanctioning decision and report issued by the County Pensions House. The dispute concerned a public official's administrative-law action to annul a disciplinary sanction imposed for alleged professional misconduct, which was initially rejected at first instance and subsequently upheld on appeal. The Court ruled that the appeal was inadmissible because, under Article 10(2) of Law No. 554/2004 and Article 457(1) of the Code of Civil Procedure, decisions rendered on appeal in administrative and fiscal matters are final and not subject to further cassation, citing the principle of the legality of legal remedies and consistent Constitutional Court jurisprudence that only legally provided appeals may be exercised.
Legislator headnote
AI generatedart. 485 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against final appellate decision in administrative disciplinary sanction annulment: Instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bistriţa Năsăud, învestită cu acţiunea în anulare pe calea art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, norme speciale aplicabile în materie, a soluţionat cauza, verificând legalitatea actelor contestate prin prisma dispoziţiilor legale incidente, cuprinse în Legea nr. 188/1999.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.03.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., ocupând funcţia publică de execuţie de consilier juridic în cadrul Casei Judeţene de Pensii Bistriţa Năsăud-Serviciul Plăţi Prestaţii-Direcţia Stabiliri şi Plăţi Prestaţii, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud, să dispună anularea Deciziei de sancţionare nr. 55 din 28.02.2020, emisă de pârâtă ca urmare a sesizării comisiei de disciplină din data de 18.04.2019, precum şi anularea raportului de sancţionare nr. 426 din 21.02.2020 emis de comisia de disciplină.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 41 din 19.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud.
3. Calea de atac exercitată în cauză şi hotărârea instanţei de recurs.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.
Prin decizia definitivă nr. 1112 din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respins recursul declarat de recurenta A. împotriva sentinţei civile nr. 41 din 19.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, care a fost menţinută în întregime.
4. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs a declarat recurs recurenta-reclamantă A., criticând-o pentru nelegalitate şi invocând în drept dispoziţiile art. 485 din C. proc. civ., art. 6 din CEDO, Constituţia României, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004, C. civ., Codul administrativ şi H.G. nr. 1344/2007. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi anularea deciziei de sancţionare emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud, precum şi anularea raportului emis de comisia de disciplină.
În dezvoltarea recursului a susţinut, în esenţă, în contextul unei ample expuneri a situaţiei de fapt şi a considerentelor reţinute de prima instanţă şi de instanţa de recurs, că soluţia pronunţată de aceasta din urmă este dovada efectuării unui act de injustiţie care îi încalcă drepturile la un proces echitabil, nediscriminatoriu, având în vedere că motivarea soluţiei este dată printr-o denaturare a adevărului, prin crearea de către instanţă a unei iluzorii stări de fapt şi a promovării garantării unor drepturi iluzorii.
De asemenea, a susţinut că instanţa de recurs nu a efectuat un control de legalitate a hotărârii atacate, deşi instanţa de fond a încălcat dispoziţiile legale de drept substanţial, pe care le-a interpretat în mod greşit, încălcând şi principiile generale de drept.
De aceea, reclamanta a considerat că decizia Curţii de Apel Cluj este nelegală, solicitând casarea acesteia conform argumentelor prezentate pe larg în cererea de recurs.
5. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud s-a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului reclamantei, solicitându-se respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă şi menţinerea deciziei civile nr. 1112/14.10.2021 a Curţii de Apel Cluj ca legală şi temeinică.
Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, note scrise prin care a reiterat susţinerile din cererea de recurs, precum şi completări la susţinerile prezentate în cererea de recurs, apreciind că recursul său este admisibil şi solicitând, în consecinţă, respingerea excepţiei inadmisibilităţii, invocată de intimata-pârâtă, precum şi admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată.
La termenul de dezbateri din 29.09.2022, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să o admită şi să constate inadmisibilitatea recursului declarat de reclamantă, în considerarea argumentelor ce succed:
Obiectul cererii de recurs de faţă îl reprezintă decizia civilă nr. 1112 din 14 octombrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin decizia menţionată, definitivă, instanţa învestită cu recursul reclamantei A., a respins recursul declarat de aceasta împotriva sentinţei civile nr. 41 din 19.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe care a menţinut-o în întregime.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României:
"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Din cuprinsul textelor de lege enunţate supra, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
În cauza de faţă, reclamanta A. a formulat critici cu privire la Decizia de sancţionare nr. 55 din 28.02.2020, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud ca urmare a sesizării comisiei de disciplină din 18.04.2019, precum şi anularea raportului de sancţionare nr. 426 din 21.02.2020 emis de comisia de disciplină din cadrul pârâtei, solicitând anularea actelor contestate.
Instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bistriţa Năsăud, învestită cu acţiunea în anulare pe calea art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, norme speciale aplicabile în materie, a soluţionat cauza, verificând legalitatea actelor contestate prin prisma dispoziţiilor legale incidente, cuprinse în Legea nr. 188/1999.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare în perioada de referinţă, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", iar alin. (2) din acelaşi text prevede că "Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Aşadar, Tribunalul Bistriţa Năsăud a analizat cauza pe fond şi a pronunţat sentinţa nr. 41 din 19.02.2021, prin care a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei de sancţionare nr. 55 din 28.02.2020 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud, autoritate publică locală judeţeană, hotărâre care, astfel cum s-a evidenţiat, este supusă recursului la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel competente, în speţă Curtea de Apel Cluj, având în vedere că în materia contenciosului administrativ şi fiscal regula este aceea că recursul se judecă de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
La rândul său, în aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a soluţionat recursul declarat de reclamanta A., prin decizia nr. 1112/14.10.2021, recurată în cauza de faţă, care este definitivă, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs. Conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
În acest context normativ, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 1112 din data de 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal este definitivă, iar recursul promovat de reclamanta A. împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:
"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Totodată, se reţine că prin jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a statuat în mod constant faptul că "(…..) sunt supuse recursului acele hotărâri judecătoreşti expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituţie prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părţile interesate şi Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014, paragraful 24).
Pentru motivele arătate, Înalta Curte constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal ce formează obiectul prezentului demers judiciar nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind incident principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză, şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantă.
Totodată, având în vedere soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte nu va mai proceda la analizarea criticilor de nelegalitate invocate de reclamantă deoarece acestea vizează fondul cauzei, iar prin raportare la respingerea recursului ca inadmisibil, analiza acestora ar fi de prisos, fără a avea o finalitate practică.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
În virtutea argumentelor expuse la pct. 6 din prezenta decizie, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, şi va respinge recursul declarat de reclamantă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1112 din 14 octombrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.