Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4278/2022 AI generated

Appeal dismissed; presidential order to compel provisional enrollment in judicial institute rejected despite challenge to administrative decision on good reputation.

Case Number Decizia nr. 4278/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed all appeals, upholding the Court of Appeal's decision to reject the applicant's request for a presidential order and the defendant's admissibility defense, thereby leaving the administrative decisions excluding the applicant from the judicial institute courses in force. The dispute concerned the admissibility of a presidential order (summary procedure) in administrative litigation to compel a public authority to provisionally enroll a grefier in judicial training courses, following the authority's denial of her admission based on a prior disciplinary sanction and the condition of good reputation. The decisive legal basis rested on the presumption of legality of administrative acts, which was not rebutted by "superficial examination" in summary proceedings, the procedural compatibility of presidential orders under Article 997 of the Code of Civil Procedure and Article 28 of Law No. 554/2004 for non-suspension measures, and the absence of incompatibility between the status of detached judges and their role as legal representatives of the judicial council.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 317/2004, art. 84 alin. (1) din C. proc. civ, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, art. 95 din Legea nr. 567/2004; Appeal dismissed; presidential order to compel provisional enrollment in judicial institute rejected despite challenge to administrative decision on good reputation: The dispute concerned the admissibility of a presidential order (summary procedure) in administrative litigation to compel a public authority to provisionally enroll a grefier in judicial training courses, following the authority's denial of her admission based on a prior disciplinary sanction and the condition of good reputation. The decisive legal basis rested on the presumption of legality of administrative acts, which was not rebutted by "superficial examination" in summary proceedings, the procedural compatibility of presidential orders under Article 997 of the Code of Civil Procedure and Article 28 of Law No. 554/2004 for non-suspension measures, and the absence of incompatibility between the status of detached judges and their role as legal representatives of the judicial council.

Keywords

AI generated
provisional admission administrative dismissal judicial law procedural orders disciplinary authority public authorities

Cited Legislation

AI generated
art. 24 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 317/2004
- art. 24 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora "Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii principale: a) Reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii în relaţiile interne şi internaţionale".
art. 84 alin. (1) din C. proc. civ
- art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii".
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin.
art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin.
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 317/2004
- art. 24 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora "Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii principale: a) Reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii în relaţiile interne şi internaţionale".
art. 95 din Legea nr. 567/2004
73 şi art. 95 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar, precum şi a normelor de drept, care reglementează prezumţia de nevinovăţie, prezumţie care se aplică până la pronunţarea unei hotărâri definitive - art.
art. 18 alin. (4) din Legea nr. 192/2021
- faptul că, potrivit art. 18 alin.
art. 1 din Legea nr. 554/2004
Această lege stabileşte condiţiile dobândirii calităţii de consilier juridic, iar la art. 10 lit.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Cited as the main legal basis for the operative decision to dismiss the appeals in the administrative litigation proceeding.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Cited as the procedural rule governing the dismissal of the appeal and the final outcome of the civil procedure.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în nume propriu, şi prin Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Magistraturii, a formulat cerere de ordonanţă preşedinţială prin care a solicitat ca, de urgenţă, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, să fie stabilită în sarcina pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii obligaţia vremelnică a înscrierii sale la cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, cursuri care vor debuta la data de 2 mai 2022-Semestrul I, până la dezlegarea fondului cauzei.

2. Încheierea de dezbateri şi hotărârea instanţei de fond.

Prin încheierea din data de 13 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus amânarea pronunţării cauzei la data de 14.04.2022 şi, printre altele, a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, invocată de reclamanta A., reţinând că la dosar s-a depus o împuternicire din partea reprezentantului autorităţii publice, precum şi o fişă a postului, formal fiind îndeplinite condiţiile legale pentru ca d-na B. să reprezinte Consiliul Superior al Magistraturii la acel termen de judecată.

Prin sentinţa nr. 756 din data de 14 aprilie 2022, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât, ca neîntemeiată; şi a respins cererea de ordonanţă preşedinţială promovată de reclamanta A. în nume propriu şi prin Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

3. Recursul principal exercitat în cauză.

Împotriva sentinţei de fond şi a încheierii din data de 13 aprilie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., prin avocat ales, criticându-le pentru nelegalitate. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi a încheierii atacate în referire la respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant în ceea ce îi priveşte pe consilierii juridici care răspund în numele pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, cu consecinţa admiterii excepţiei invocate şi a anulării concluziilor şi a cererilor formulate în numele pârâtului, iar pe fond admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială astfel cum a fost formulată.

3.1. În dezvoltarea recursului formulat a susţinut, în ceea ce priveşte excepţia invocată, că în mod nelegal a respins-o prima instanţă, printr-o aplicare greşită a normelor de drept material, întrucât caracterul sumar al procedurii vizează strict cererea de ordonanţă preşedinţială şi nu dispoziţiile de drept relative la reprezentarea unei persoane juridice.

Susţine că printr-o aplicare greşită a normelor de drept, prima instanţă a apreciat că aşa-zişii consilieri juridici din partea CSM, pot invoca excepţii, pot pune concluzii în faţa instanţei de judecată.

Normele de drept material aplicate greşit de către prima instanţă sub acest aspect, sunt:

- art. 24 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora "Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii principale: a) Reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii în relaţiile interne şi internaţionale".

Ca urmare, funcţia de reprezentare aparţine Preşedintelui Consiliul Superior, în limitele temporale stabilite prin art. 24 alin. (1) din lege.

- art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii".

Exercitarea profesiei de consilier juridic se exercită potrivit Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.

Această lege stabileşte condiţiile dobândirii calităţii de consilier juridic, iar la art. 10 lit. c) stabileşte că această profesie este incompatibilă cu "orice altă profesie autorizată sau salarizată în ţară sau în străinătate" iar potrivit literei f) "alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din conflict de interese, în condiţiile legii".

Statutul profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial nr. 684 din 29 iulie 2004, prevede la art. 1 faptul că "Profesia de consilier juridic face parte din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional şi se exercită conform prevederilor Legii nr. 514/2003, privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi prevederilor prezentului statut".

Potrivit art. 3 din Statut "Profesia de consilier juridic se exercită personal de către consilierul juridic înscris pe Tabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari, denumiţi în continuare Tablou, ţinut de către Colegiile Consilierilor Juridici din

România".

Potrivit art. 10 din Statut, activitatea consilierului juridic se realizează prin consultaţii şi cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului; asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridică a persoanei juridice; avize pentru legalitate şi conformitate etc.

Potrivit art. 15 înscrierea în corpul profesional al consilierilor se face individual, în baza unei cereri însoţită de actele prevăzute la art. 16, iar la intrarea în corpul profesional, potrivit art. 17 din Statut, consilierul juridic depune un jurământ.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Statut "Calitatea de consilier juridic - cu drept de exercitare a profesiei se dovedeşte cu "Legitimaţia de consilier juridic" şi insigna profesiei, eliberate de fiecare colegiu consilierului juridic înscris în Tabloul Colegiului.".

Potrivit art. 46 alin. (1)-(2) din Statut "consilierii juridici sunt obligaţi să poarte robă în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti.

(2) Caracteristicile robei sunt identice cu cele ce privesc exercitarea profesiei de avocat, diferenţiindu-se prin însemnele proprii ale corpului profesional şi prin combinaţiileculorilor negru cu galben-auriu."

Arată că în cauza pendinte au fost depuse delegaţii, în calitate de consilier juridicc de către doamnele B. şi C..

Din verificările efectuate ulterior şedinţei de judecată, rezultă că cele două doamne sunt judecători, detaşaţi în cadrul CSM.

Raportat la această situaţie, înţelege să sublinieze următoarele dispoziţii legale, în raport de care funcţia de judecător este incompatibilă cu cea de consilier juridic.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului "Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, aşa cum acestea sunt definite de legislaţia în vigoare", iar potrivit art. 5 alin. (2) "judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii".

Potrivit art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004:

"Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercita funcţia şi nu pot îndeplini orice alta activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.

(3) Judecătorilor şi procurorilor le este permis să pledeze, în condiţiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în asemenea situaţii însă judecătorilor şi procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa în orice fel soluţia".

Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 "Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia, la solicitarea acestor instituţii. Detaşarea în cadrul acestor instituţii nu se poate dispune pentru funcţii de demnitate publică.".

Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (3) din lege, în perioada detaşării, judecătorii si procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat".

Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că un judecător/procuror detaşat îşi păstrează calitatea de judecător, deci nu poate exercita activităţi ce intră în sfera profesiei de consilier juridic, după cum rezultă că reprezentarea pârâtului nu poate fi asigurată decât de către Preşedintele Consiliului, în limitele temporale stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Aceste dispoziţii de drept material privind reprezentarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, au fost ignorate cu desăvârşire de către prima instanţă, cu consecinţa validării excepţiilor şi apărărilor invocate şi susţinute de pârât prin aceşti "consilieri juridici".

3.2. În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 756 din 14 aprilie 2022, a solicitat recurenta-reclamantă a se observa, pornind de la considerentele reţinute de prima instanţă, că această hotărâre este nelegală, fiind rezultatul unei aplicări greşite a normelor de drept relative la procedura ordonanţei preşedinţiale, greşeală care este de natură a atrage casarea în tot a sentinţei cu consecinţa admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială.

În contextul expunerii unui scurt istoric al cauzei, recurenta-reclamantă a susţinut că în ceea ce priveşte prima condiţie, şi anume aparenţa în drept, instanţa de fond s-a limitat să reţină doar faptul că reclamantei i se opune un act administrativ neanulat şi nesuspendat până în prezent, respectiv o prezumţie de legalitate a acestuia, care nu poate fi înlăturată prin raportare la argumentele invocate în cadrul procedurii de ordonanţă preşedinţială (paragraful 4, pagina 7 a Sentinţei).

Susţine recurenta că această motivare dovedeşte o aplicare greşită a normelor de drept aplicabile în cauză, relative la radierea sancţiunii, art. 248 alin. (3) din Codul Muncii coroborate cu cele ale art. 73 şi art. 95 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar, precum şi a normelor de drept, care reglementează prezumţia de nevinovăţie, prezumţie care se aplică până la pronunţarea unei hotărâri definitive - art. 23 alin. (11) din Constituţie şi art. 48 din Carta drepturilor fundamentale.

Mai mult, solicită să se observe faptul că instanţa de fond a stabilit o prezumţie absolută de legalitate în favoarea Hotărârii nr. 31/17.03.2022 cât timp, sub pretextul aparenţei în drept, practic instanţa analizează şi îşi însuşeşte doar argumentele pârâtului Consiliu din motivarea acestui act administrativ, antamând efectiv fondul cauzei, fiind ignorate complet argumentele invocate de reclamantă în ceea ce priveşte aparenţa de drept în favoarea acesteia.

Totodată se face o analogie cu situaţia judecătorilor şi procurorilor în funcţie, pentru care neîndeplinirea condiţiei bunei reputaţii are drept efect excluderea din profesie, motive sunt străine de natura şi obiectul cauzei de faţă.

Susţine că această argumentare, prin analizarea aparenţei de legalitate doar în favoarea uneia din părţi, în speţă Consiliul Superior al Magistraturii, cu ignorarea desăvârşită a argumentelor invocate în ceea ce priveşte aparenţa de drept în favoarea reclamantei, dovedeşte poziţionarea părtinică a instanţei, în favoarea autorităţii, cu consecinţa încălcării drepturilor reclamantei.

În ceea ce priveşte prezumţia de legalitate a Hotărârii Plenului nr. 31/17.03.2022 susţine că instanţa de fond nu a observat că reclamanta a contestat în procedura prealabilă această hotărâre, în discuţie fiind chiar această prezumţie de legalitate.

Este adevărat că hotărârea în cauză nu a fost suspendată, dar acest fapt, în condiţiile în care a fost promovată plângere prealabilă, nu confirmă legalitatea hotărârii, ci impunea instanţei să pipăie fondul, în vederea stabilirii în mod real a aparenţei în drept.

În cadrul acestei operaţiuni de pipăire a fondului, prima instanţă ar fi trebuit să observe faptul că:

- adeverinţa eliberată de angajatorul reclamantei din cei trei ani anteriori primei probe a concursului, respectiv Adeverinţa nr. x din 08.03.2022, eliberată de Tribunalul Bucureşti, menţionează faptul că sancţiunea disciplinară a avertismentului, ce a fost aplicată reclamantei, era radiată de drept, radiere care a intervenit ope legis la data de 24.03.2021;

- procedura disciplinară, finalizată cu Decizia de sancţionare nr. 242 din 24.03.2020, este contestată în faţa instanţei de judecată, în dosarul nr. x/2020, aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, judecata fiind suspendată ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate. Deci reclamanta, până la soluţionarea definitivă a acestei cauze, se bucură de prezumţia de nevinovăţie instituită prin art. 23 alin. (11) din Constituţie şi art. 48 din Carta drepturilor fundamentale;

- faptul că, potrivit art. 18 alin. (4) din Legea nr. 192/2021, "Nu se bucură de o bună reputaţie persoana care a fost sancţionată contravenţional sau disciplinar în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, pentru fapte în raport de care numirea acesteia în funcţia de judecător sau procuror nu ar fi conformă cu onoarea şi probitatea specifice acestor funcţii sau ar aduce atingere prestigiului justiţiei, avându-se în vedere criteriile prevăzute la alin. (5). Sancţiunile disciplinare pentru care a intervenit radierea nu sunt avute în vedere.":

- faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (8) din Hotărârea de Plen nr. 119/16.07.2021, "Pentru stabilirea condiţiei bunei reputaţii sunt analizate: (...) faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni disciplinare în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, pentru care nu a intervenit radierea.".

Aşa cum rezultă din analiza efectuată de prima instanţă, aceasta a ales să dea prioritate doar prezumţiei de legalitate de care se bucură Hotărârea nr. 31/17.03.2022, deşi era o hotărâre adoptată doar cu majoritate, nu cu unanimitate, cât timp 4 voturi au fost exprimate în sensul stabilirii îndeplinirii acestei condiţii de către reclamantă, ignorând cu desăvârşire prezumţiile de care trebuia să se bucure reclamanta, respectiv prezumţia de nevinovăţie.

În ceea ce priveşte raportul dintre aceste prezumţii, prima instanţă ar fi trebuit să aplice standardele create prin practica Curţii E.D.O.

Astfel, în Cauza Salabiaku contra Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "Prezumţii de fapt sau de drept operează în orice sistem de drept. Natural, Convenţia nu interzice asemenea prezumţii, în principiu. Totuşi [...] le impune statelor să le menţină în anumite limite rezonabile, luând în considerare gravitatea faptelor şi respectarea dreptului la apărare".

Ulterior, cu ocazia soluţionării cauzei Văstberga Taxi Aktiebolag and Vulic contra Suediei, forul european a reiterat şi în acelaşi timp a dezvoltat concluzia anterioară, arătând că "Statele trebuie să păstreze o balanţă[...] mijloacele utilizate trebuie să fie în mod rezonabil proporţionale cu scopul legitim dorit a fi atins".

Din această perspectivă, se impunea fi observat faptul că instanţa europeană nu a oferit un remediu explicit pentru concilierea prezumţiilor, rezumându-se la a propune doar o soluţie interpretativă, în sensul în care prezumţia de nevinovăţie, fiind una relativă, ar putea coexista cu alte prezumţii existente într-un anumit sistem de drept, cu condiţia ca utilizarea acestora din urmă să nu fie incompatibilă cu garanţiile dreptului la apărare, iar limitele rezonabile şi principiul proporţionalităţii să fie analizate de la caz la caz.

Raportat la aceste repere interpretative, solicită să se observe că, prin Hotărârea nr. 31/17.03.2022, Plenul CSM depăşind limitele legale în care putea să îşi exercite dreptul de apreciere cu privire la buna reputaţie în ce o priveşte pe reclamantă, limite care excludeau total de la analiza sa faptele disciplinare pentru care sancţiunea era radiată, depăşeşte şi limitele învestirii instanţei de judecată şi, în lipsa unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăţia reclamantei cu privire la abaterea disciplinară în cauză, Hotărârea nr. 31 practic o declară vinovată pe reclamantă.

Raportat la circumstanţele concrete ale cauzei nu se poate reţine o întâietate în favoarea prezumţiei de legalitate în detrimentul total al prezumţiei de nevinovăţie, cât timp chiar şi în cadrul procedurii sumare a ordonanţei preşedinţiale, elementele excesului de putere săvârşit de pârât sunt mai mult decât evidente.

Solicită să se constatate că aparenţa de drept este în favoarea reclamantei care, anterior primei probe din cadrul primei etape a concursului, avea o sancţiune disciplinară radiată de drept, aşa cum rezultă din adresa eliberată de către angajator, radiere care excludea de la analiză faptele disciplinare sancţionate .

Mai mult, la momentul evaluării condiţiei de bună reputaţie, nu există o hotărâre judecătorească definitivă în ce priveşte vinovăţia reclamantei sub aspectul faptelor imputate acesteia în procedura disciplinară.

În ceea ce priveşte condiţia vremelniciei, prima instanţă a apreciat că în condiţiile în care reperul temporal indicat vizează judecata în fond a acţiunii în anularea acestor hotărâri şi nu momentul suspendării executării acestor hotărâri, nu este îndeplinită condiţia caracterului vremelnic al măsurilor solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale.

În analizarea acestei condiţii, prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile de drept incidente, cât timp în cadrul analizării admisibilităţii procedurii de ordonanţă cu specificul raporturilor de putere, reglementate prin Legea nr. 554/2004, a indicat faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ s-a pronunţat prin Decizia nr. 2462 din 17 mai 2012, dată în recurs, stabilind în esenţă faptul că "este admisibilă de principiu cererea de ordonanţă preşedinţială formulată în faţa instanţei de contencios administrativ, atunci când aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi, până la dezlegarea fondului cauzei".

A precizat că cererea de ordonanţă nu vizează suspendarea executării celor două hotărâri, după cum a arătat deja faptul că, chiar obţinând suspendarea efectelor celor două hotărâri de plen, oricum pârâtul neagă posibilitatea participării la cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, exprimându-se fără echivoc în acest sens prin întâmpinarea formulată de pârâtul Consiliu în cadrul dosarului nr. x/2022, având ca obiect suspendare.

Solicită să se observe faptul că aparenţa de drept fiind în favoarea reclamantei, consecinţa firească constă în posibilitatea acesteia de a participa la cursurile Institutului, cursuri care debutează la data de 2 mai 2022. Prin cererea de ordonanţă a solicitat stabilirea vremelnică, în sarcina pârâtului, a obligaţiei de a primi la cursurile Institutului pe reclamantă, până la dezlegarea fondului.

În ceea ce priveşte urgenţa, deşi se reţine că data de debut a cursurilor Institutului Naţional al Magistraturii, conform concursului la care a participat reclamanta este data de 2 mai 2022, în mod paradoxal, la data de 14.04.2022 deci cu 2 săptămâni mai înainte de începerea acestor cursuri, se retine că nu este îndeplinită condiţia urgenţei.

Alegaţiile instanţei neavând o bază legală sau factuală, solicită să constate îndeplinită şi condiţia urgenţei.

În ceea ce priveşte condiţia ne-prejudecării fondului, prima instanţă a reţinut că, nefiind suspendat actul administrativ în cadrul procedurii reglementate de art. 1 din Legea nr. 554/2004, solicitarea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de a participa vremelnic la cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, cursuri care vor debuta la data de 02.05.2022, până la dezlegarea fondului, ar fi de natură a prejudeca fondul raportului juridic litigios.

Imposibilitatea pentru reclamantă de a participa la aceste cursuri este într-adevăr consecinţa firească a nevalidării concursului, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei bunei reputaţii, dar participarea acesteia la cursuri, cu titlu de măsură vremelnică, nu este în măsură să prejudece fondul cât timp, în ipoteza unei soluţii de respingere a acţiunii pe fond, participarea acesteia la cursuri va rămâne fără efect, concursul nefiind validat definitiv în ceea ce o priveşte.

În schimb, luarea acestei măsuri provizorii, cât timp aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei, în situaţia unei soluţii de admitere a fondului raportului juridic litigios, respectiv anularea celor două hotărâri şi recunoaşterea pe cale judiciară a îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii cu consecinţa validării concursului şi în privinţa reclamantei, o va pune pe aceasta în situaţia de a nu fi încercat o pierdere irecuperabilă, tocmai ca urmare a luării unei asemenea măsuri vremelnice.

Practic, în ipoteza admiterii fondului, măsura vremelnică se va transforma într-o măsură cu caracter permanent, participarea reclamantei la cursuri şi examene fiind legitimată de către instanţa de judecată prin soluţia asupra fondului raportului juridic litigios.

4. Apărările formulate de intimatul-pârât. Recursul incident.

4.1. Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a solicitat, cu prioritate, suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2021, aflate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei şi a încheierii de dezbateri recurate ca fiind legale şi temeinice, conform argumentelor expuse în paginile nr. 6-15 din întâmpinare, în mod punctual cu privire la fiecare dintre susţinerile recurentei-reclamante din cererea de recurs principal.

Totodată, în cuprinsul paginilor 15-27 a reluat apărările formulate în faţa primei instanţe şi a precizat că înţelege să le menţină în integralitate.

În susţinerea cererii de suspendare formulate a arătat care este stadiul soluţionării celor două dosare menţionate, ambele aflate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, şi a susţinut că, în condiţiile în care prin cererea de ordonanţă preşedinţială recurenta-reclamantă contestă soluţia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a reţinut neîndeplinirea de către aceasta a condiţiei prevăzute de lege referitoare la buna reputaţie, ca urmare a aplicării unei sancţiuni disciplinare faţă de aceasta, sancţiune contestată în dosarul Curţii de Apel Ploieşti nr. x/2020 şi cu privire la care s-a constatat intervenită radierea în dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul aceleiaşi instanţe, a apreciat că se impune suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a acestor dosare, în vederea evitării pronunţării unor soluţii contradictorii.

4.2. Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat şi recurs incident împotriva sentinţei de fond, fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului incident astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii în prealabil a excepţiei inadmisibilităţii şi a respingerii cererii de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă.

În dezvoltarea recursului a susţinut, în contextul unei expuneri a situaţiei de fapt şi a argumentelor invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului principal, că instanţa de fond a apreciat în mod eronat cu privire la netemeinicia excepţiei inadmisibilităţii cererii reclamantei, nesocotind astfel dispoziţiile art. 14 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, precum şi dispoziţiile art. 997 şi urm. din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că recurenta-reclamantă nu are deschisă calea ordonanţei preşedinţiale întrucât în materia contenciosului administrativ art. 14 din Legea nr. 554/2004 instituie o procedură specială şi derogatorie de la dreptul comun pentru a obţine suspendarea executării unui act administrativ, neputând fi eludată prin formularea unei cereri pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale.

În prezenta cauză, deşi a reţinut că reclamanta a uzat de dispoziţiile legale ce reglementează procedura specială de suspendare a efectelor Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 31 şi nr. 34, în cadrul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa de fond a aplicat eronat aceste prevederi legale, apreciind că cererea de ordonanţă preşedinţială a fost configurată de către reclamantă ca o completare a efectelor suspendării executării actelor administrative menţionate şi a conchis astfel că ordonanţa preşedinţială nu este inadmisibilă de plano.

4.3. Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare faţă de recursul incident formulat de recurentul-pârât, în cuprinsul căreia, cu titlu de chestiuni prealabile, a invocat excepţia tardivităţii recursului incident, solicitând instanţei să verifice termenul în care acesta a fost promovat, precum şi excepţia netimbrării recursului incident potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, solicitând anularea acestuia ca netimbrat.

Pe fondul căii de atac exercitate de pârât, a susţinut că sentinţa de fond pronunţată în cauză este legală şi temeinică în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, solicitând respingerea recursului şi menţinerea soluţiei atacate, conform argumentelor expuse. Totodată, a solicitat admiterea propriului recurs pentru motivele de nelegalitate din cererea de recurs ce au fost, în esenţă, reiterate.

4.4. Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante, prin intermediul căruia a combătut excepţiile tardivităţii formulării recursului incident şi netimbrării acestuia, precum şi susţinerile formulate, considerându-le nefondate şi solicitând înlăturarea lor în consecinţă.

4.5. La termenul din 29 septembrie 2022, la care au avut loc dezbaterile, recurenta-reclamantă, prin avocat, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, apreciind că acesta nu tinde la schimbarea sentinţei de fond, conform argumentelor consemnate în partea introductivă a prezentei decizii. Totodată, a precizat că nu mai susţine excepţiile netimbrării şi tardivităţii formulării recursului incident şi a depus note de concluzii scrise prin intermediul cărora, în esenţă, a reiterat susţinerile formulate în recurs.

La acelaşi termen, Înalta Curte a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulată de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., reţinând că pentru soluţionarea prezentului recurs nu este necesar ca dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti şi în prezent suspendat, să aibă o soluţie definitivă.

Totodată, a luat act de precizarea formulată de recurenta-reclamantă, prin avocat, în sensul că nu mai susţine excepţiile netimbrării şi tardivităţii formulării recursului incident, a unit excepţia inadmisibilităţii recursului incident cu fondul recursurilor şi a reţinut cauza în pronunţare.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului incident şi asupra fondului recursurilor.

5.1. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului incident, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita în cazurile prevăzute de art. 472 şi art. 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile".

Dispoziţiile art. 472 din C. proc. civ., aplicabile recursului incident, dispun în sensul că "(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe".

În cauză, recursul incident al recurentului-pârât având ca obiect soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, este admisibil întrucât interesul acestuia este justificat, având în vedere că în situaţia în care s-ar admite recursul declarat de recurenta-reclamantă şi soluţia primei instanţe ar fi desfiinţată cu consecinţa rejudecării, instanţa de recurs nu ar mai putea analiza admisibilitatea acestei proceduri speciale, fiind obligată să analizeze doar fondul pretenţiei dedusă judecăţii.

5.2. Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurente, şi cu apărările corespunzătoare fiecărui recurs, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul principal şi recursul incident sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

5.2.1. Recursul declarat de către recurenta-reclamantă împotriva încheierii de şedinţă din 13.04.2022

Prin intermediul criticilor formulate, recurenta-reclamantă critică modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a consilierilor juridici care, în fapt, sunt judecători detaşaţi în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, invocând faptul că potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (3) din lege, în perioada detaşării, judecătorii si procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat, context în care aceştia nu pot exercita activităţi ce intră în sfera profesiei de consilier juridic, aşa încât reprezentarea pârâtului nu poate fi asigurată decât de către Preşedintele Consiliului, în limitele temporale stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Înalta Curte reţine că criticile sunt neîntemeiate, întrucât, aşa cum a reţinut şi judecătorului fondului, consilierii juridici au fost împuterniciţi de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii să reprezinte autoritatea publică în justiţie, fiind îndeplinite, din punct de vedere formal condiţiile legale referitoare la reprezentare.

În ceea ce priveşte pretinsa incompatibilitate existentă între funcţia de judecător şi funcţia de consilier juridic, Înalta Curte constată că, deşi consilierii juridici care au reprezentat autoritatea publică sunt judecători detaşaţi pe aceste funcţii, pe perioada detaşării aceştia nu mai exercită activitatea specifică de judecător, aşa încât starea de incompatibilitate la care face referire recurenta-reclamantă nu există.

În acest sens, se are în vedere că prin Decizia nr. 949/23.09.2008 Curtea Constituţională a României a reţinut că "judecătorul sau procurorul detaşat într-o funcţie publică încetează să mai exercite funcţiile specifice judecătorului sau procurorului şi exercită atribuţii specifice funcţiei publice în care a fost detaşat. În acest sens sunt şi prevederile alin. (5) ale art. 58 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora, după încetarea detaşării, judecătorul sau procurorul revine în funcţia deţinută anterior.

Aşadar, Curtea observă că, având în vedere faptul că judecătorii şi procurorii detaşaţi în funcţii publice nu exercită atribuţii specifice funcţiei de judecător sau procuror, nu se poate susţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi art. 132 alin. (2), întrucât acestea se referă la incompatibilităţile funcţiei de judecător, respectiv de procuror. Ca atare, în cazul detaşării judecătorilor sau procurorilor în funcţii publice, nu ne aflăm în ipotezele normelor constituţionale menţionate".

Ca urmare, criticile formulate cu privire la încheierea atacată sunt nefondate.

5.2.2. Recursul declarat de către recurenta-reclamantă împotriva sentinţei nr. 756 din 14.04.2022.

În ceea ce priveşte contextul factural, Înalta Curte reţine că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 124 din 27 iulie 2021 a fost aprobată organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, în perioada iulie 2021 - aprilie 2022, în condiţiile Legii nr. 192/2021 şi ale Regulamentului privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 119/2021, pentru un număr de 300 locuri de auditori de justiţie şi un număr de 8 locuri pentru personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.

După derularea celor două etape ale concursului au fost declaraţi admişi candidaţii care au obţinut calificativul "admis" la interviu, în ordinea descrescătoare a notei obţinute la prima etapă a concursului, stabilită conform art. 17 alin. (4) din Regulament, în limita numărului de locuri de auditori de justiţie, respectiv a numărului de posturi vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor scoase la concurs. Printre aceşti candidaţi, s-a aflat şi recurenta-reclamantă A., aceasta regăsindu-se în cuprinsul tabelului cu "Rezultatele definitive obţinute de candidaţii admişi după cele două etape - Auditori de justiţie".

În conformitate cu prevederile art. 32 din Regulament, după afişarea rezultatelor definitive ale concursului, candidaţii admişi la Institutul Naţional al Magistraturii după cele două etape ale concursului au fost verificaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii prevăzute la art. 2 lit. c) din Regulament.

Din referatul întocmit de direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la aspectele referitoare la buna reputaţie a reclamantei a reieşit că, prin Decizia nr. 242 din 24 martie 2020 emisă de preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu avertisment pentru săvârşirea, în calitate de grefier la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 84 lit. g) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti, constând în manifestări care aduc atingere demnităţii şi probităţii profesionale.

Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 31 din 17 martie 2022, s-a aprobat Raportul Comisiei de organizare şi s-a constatat neîndeplinirea condiţiei bunei reputaţii de către reclamanta A., şi pe cale de consecinţă, s-a dispus respingerea acesteia.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului nr. 34 din 17 martie 2022, s-a hotărât validarea rezultatelor concursului de admitere Ia Institutul Naţional al Magistraturii, desfăşurat în perioada 30 iulie 2021 - 5 aprilie 2022, pentru 124 de candidaţi, admişi după cele două etape ale concursului, printre care nu se regăseşte şi reclamanta.

Împotriva celor două Hotărâri ale Plenului din 17 martie 2022 recurenta-reclamantă a formulat acţiune în anulare, ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, precum şi cerere de suspendare a executării celor două hotărâri, ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 a Curţii de Apel Bucureşti.

Pe calea prezentului demers judiciar recurenta-reclamantă a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să fie stabilită în sarcina pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii obligaţia vremelnică a înscrierii sale la cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, cursuri care vor debuta la data de 2 mai 2022 - Semestrul I, până la dezlegarea fondului cauzei.

Respingând acţiunea, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantei i se opune un act administrativ neanulat şi nesuspendat până în prezent, respectiv o prezumţie de legalitate a acestuia, care nu poate fi înlăturată prin raportare la argumentele invocate de către aceasta în procedura ordonanţei preşedinţiale.

De asemenea, s-a reţinut că reclamanta a formulat anterior cererea de suspendare a executării actelor administrative, iar prin admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, s-ar produce, indirect, efectul prejudecării fondului cererii de suspendare a executării actelor administrative, din moment ce reclamanta solicită ca măsura provizorie să fie dispusă până la judecarea fondului cauzei, şi nu până la judecarea cererii de suspendare. Or, în cazul admiterii unei astfel de măsuri pe calea ordonanţei preşedinţiale, necondiţionat de soluţia ce ar fi pronunţată în cererea de suspendare, ar însemna că urmările se produc oricum, contrar prezumţiei de legalitate şi executorialitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat pe cale separată.

Recurenta invocă prin intermediul motivelor de recurs că, în ceea ce priveşte prima condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, şi anume aparenţa de drept, instanţa de fond s-a limitat să reţină doar faptul că i se opune un act administrativ neanulat şi nesuspendat până în prezent, respectiv o prezumţie de legalitate a acestuia, care nu poate fi înlăturată prin raportare la argumentele invocate în cadrul procedurii de ordonanţă preşedinţială şi consideră că instanţa de fond a stabilit o prezumţie absolută de legalitate în favoarea Hotărârii nr. 31/17.03.2022 cât timp, sub acest pretext al aparenţei în drept, instanţa analizează şi îşi însuşeşte doar argumentele pârâtului.

Înalta Curte reţine că criticile formulate sunt nefondate.

Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, iar pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, instanţa poate aprecia necesitatea suspendării efectelor acestuia, prin raportare la motive care oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actelor administrative.

În speţa de faţă, deşi cererea recurentei-reclamante nu vizează direct suspendarea actelor administrative atacate, ea se circumscrie totuşi unei suspendări a efectelor acestora, atât timp cât pe această cale se urmăreşte înscrierea la cursurile Institutului Naţional al Magistraturii până la soluţionarea fondului cauzei.

Analizând prima facie motivele invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de drept de natură să pună în discuţie legalitatea hotărârii atacate.

Astfel, în ceea ce priveşte aparenţa dreptului, motivele prezentate cererea de recurs, se circumscriu susţinerii că instanţa de fond a stabilit o prezumţie absolută de legalitate a hotărârilor care au stat la baza măsurii excluderii sale dintre candidaţii admişi la Institutul National al Magistraturii după primele două probe.

Înalta Curte subliniază că, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, aparenţa de drept se presupune, prin pipăirea fondului cauzei, context în care instanţa nu verifică dacă reclamantul beneficiază efectiv de exerciţiul dreptului solicitat a fi protejat, ci doar dacă este posibil sau de aşteptat ca acesta să beneficieze de acest exerciţiu.

Or, în condiţiile în care cât recurentei-reclamante i se opun acte administrative care se bucură de prezumţia de legalitate, ce nu au fost anulate sau suspendate printr-o hotărâre judecătorească anterioară, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că aparenţa de drept nu este în favoarea acesteia, neexistând motive întemeiate să se dispună înscrierea sa provizorie la cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, mai ales că frecventarea acestor cursuri este permisă doar auditorilor de justiţie care, în virtutea acestui statut, au anumite drepturi şi obligaţii prevăzute de lege, pe care recurenta-reclamantă nu le poate dobândi decât în contextul în care ar face parte din corpul acestora.

Mai mult, în prezent prezumţia de legalitate a actelor administrative este întărită şi de faptul că, în primă instanţă, a fost respinsă atât cererea de suspendare a efectelor Hotărârilor Plenului CSM nr. 31 şi nr. 34 din 17 martie 2022, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, cât şi capetele de cerere vizând anularea acestor hotărâri, formulate în cadrul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti.

Constatând ca fiind nefondate criticile recurentei-reclamante referitoare la prima condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, respectiv aparenţa de drept, Înalta Curte nu va mai analiza criticile referitoare la îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., analiza acestora fiind de prisos în contextul în care reformarea hotărârii poate avea loc doar în situaţia întrunirii cumulative a tuturor condiţiilor de admisibilitate.

5.2.3. Recursul incident declarat de către recurentul-pârât împotriva sentinţei nr. 756 din 14.04.2022.

În ceea ce priveşte recursul incident, prin care se atacă soluţia pronunţată cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, privită sub aspectul compatibilităţii procedurii ordonanţei preşedinţiale cu procedura de contencios administrativ, Înalta Curte arată că art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că:

"Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.".

Potrivit dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ. "(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (…)

(4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt".

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că în textul Legii nr. 554/2004 nu se identifică o reglementare expresă care să excludă admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale în materia contenciosului administrativ. Totodată, o asemenea excludere nu se poate deduce de plano nici din simpla interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, aşa încât analiza se impune a fi făcută de la caz la caz.

Astfel, dacă în cazul unui act administrativ în privinţa căruia s-a formulat acţiune prin care s-a solicitat anularea legiuitorul a prevăzut ca procedură pentru dispunerea de măsuri provizorii suspendarea executării actului administrativ în condiţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, totuşi în norma specială nu a fost prevăzută o procedură echivalentă şi pentru ipoteza cererilor de tipul celei în litigiu, prin care se pune în discuţie raporturile de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele ce se pretind vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Pe cale de consecinţă, în cazul dat, art. 28 din Legea nr. 554/2004 determină aplicabilitatea art. 997 C. proc. civ., criticile fiind nefondate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru considerentele expuse, găsind nefondată excepţia invocată şi constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de ambele recurente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului incident, invocată de recurenta-reclamantă.

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 13 aprilie 2022 şi a sentinţei nr. 756 din 14 aprilie 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.