Municipality's challenge to CNCD anti-discrimination fine rejected; dismissal upheld.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Mihălăşeni a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., solicitând anularea Hotărârii nr. 271/25.03.2020 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, pe cale de consecinţă, anularea sancţiunii cu amendă aplicate în cuantum de 1.000 RON, considerând că faptele sesizate nu reprezintă discriminare.

Prin sentinţa nr. 297 din 09.09.2020, Tribunalul Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.10.2020, sub nr. x/2020.

La rândul său, prin sentinţa nr. 114 din 17.11.2020, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta Comuna Mihălăşeni, reprezentată prin B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe, la 07.01.2021, sub nr. x/2020.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 873 din 4 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Comuna Mihălăşeni, reprezentată prin B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A..

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 873 din 4 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Mihălăşeni, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei de fond şi, în principal, trimiterea cauzei primei instanţe pentru o nouă judecată iar, în subsidiar, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea litigiului pe fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susţinut, sub un prim aspect, că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului şi nu a administrat probatoriul pe care l-a propus, şi anume martorii indicaţi şi interogatoriul, mijloace de probă în privinţa cărora a apreciat că puteau dovedi că nu există un caz de discriminare. A opinat sub acest aspect că o cercetare a fondului presupune ca probele propuse să fi fost administrate, să i se dea posibilitatea să demonstreze motivele obiective pentru care s-a procedat în modul arătat cu intimatul A.. Însă, instanţa de fond a administrat doar proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, fără să-i permită să formuleze apărări.

De aceea, considerând că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, care să administreze întregul probatoriu propus.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa de fond pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, temeiul presupusei discriminări, considerând că măsurile pe care le-a dispus în privinţa intimatului-pârât A. sunt corecte, fiind determinate de comportamentul neadecvat/agresiv al acestuia, dovedit cu numeroasele înscrisuri pe care le-a administrat în cauză, precum şi cu depoziţiile martorilor, ale angajaţilor primăriei şi ale cetăţenilor din localitate.

În dezvoltarea acestei critici a reiterat susţinerile formulate în cadrul contestaţiei depuse împotriva Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 271/25.03.2020, pe care a considerat-o nelegală şi netemeinică prin raportare la dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, întrucât nu a săvârşit vreo faptă de discriminare sau de hărţuire. Astfel, a solicitat să se constate că prin art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 legiuitorul sancţionează faptele şi le consideră discriminatorii doar atunci când acestea sunt bazate pe criteriile expres prevăzute în acest text de lege, respectiv doar atunci când anumite măsuri sunt luate pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

A mai susţinut, contrar aprecierilor instanţei de fond, că măsura luată de instituţie în privinţa intimatului-pârât A., şi anume aceea de a-i menţine biroul în fostul sediu al primăriei, nu a fost dispusă ca urmare a unei convingeri politice diferite a acestuia, astfel că nu se poate reţine că a avut la bază vreunul dintre criteriile prevăzute de lege, toate măsurile fiind determinate de comportamentul agresiv şi inadecvat al acestuia, precum şi de folosirea unui limbaj neadecvat faţă de instituţie, faţă de colegi şi faţă de alţi cetăţeni al comunei.

De asemenea, a afirmat că nu se poate reţine că intimatul-pârât a fost supus unor fapte de discriminare sau de hărţuire la locul de muncă, dimpotrivă, acesta fiind cel care a săvârşit fapte de natură a-i hărţui pe colegii săi, dovadă fiind numeroasele sesizări adresate tuturor instituţiilor statului, care au determinat cercetarea nejustificată a mai multor angajaţi ai instituţiei, generând blocarea activităţii. Ca urmare, a considerat că intimatul-pârât A. a încălcat prevederile art. 2 alin. (5) şi urm. din O.G. nr. 137/2000, iar aspectele arătate nu au fost avute în vedere de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi nici de către instanţa de fond în verificarea legalităţii hotărârii contestate.

În continuare, recurenta-reclamantă a redat în detaliu situaţia de fapt şi întregul context al litigiilor anterioare existente atât pe rolul instanţelor judecătoreşti, cât şi pe acela al parchetelor de pe lângă instanţele de judecată, pentru a reliefa climatul tensionat creat de intimatul-pârât A. în cadrul instituţiei ca urmare a numeroaselor sesizări formulate împotriva conducerii unităţii administrativ teritoriale, la unităţile de parchet, la organele de poliţie şi la Curtea de Conturi a României.

Conchizând, a susţinut că, dat fiind comportamentul intimatului-pârât A. ce rezultă din contextul factual expus, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii şi nu a avut în vedere, în integralitate, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, citate în cuprinsul cererii de recurs, în considerarea cărora apreciază că o conduită precum a sa este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestuia sunt adecvate şi necesare.

Totodată, deşi instanţa de fond a amintit de criteriile cumulative de definire a discriminării, respectiv de lipsa unei justificări obiective şi rezonabile (CEDO, 23 iulie 1968, Affaire linguistique belge c/Belgique, seria x nr. x, p9), nu a analizat înscrisurile pe care le-a depus (apte a demonstra comportamentul neadecvat al intimatului în relaţia cu ceilalţi colegi) şi nu i-a permis să demonstreze cu martori audiaţi în mod nemijlocit, că a existat în comportamentul său o justificare obiectivă şi rezonabilă.

În susţinerea cererii de recurs reclamanta a depus un set de înscrisuri relevante cu privire la comportamentul şi limbajul intimatului-pârât A..

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât A. a solicitat respingerea căii de atac exercitate de reclamantă şi menţinerea sentinţei de fond, pe care a apreciat-o temeinică şi legală. Pe de o parte, a susţinut că sunt nefondate susţinerile recurentei-reclamante din cererea de recurs, iar, pe de altă parte, că motivele invocate în completare la contestaţie nu fac obiectul dosarului. De asemenea, a arătat că situaţia sa nu s-a schimbat, fiind în continuare supus aceluiaşi tratament aplicat cu rea-credinţă.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială comuna Mihălăşeni a solicitat instanţei să respingă punctele de vedere formulate de intimatul-pârât A., apreciind că sentinţa de fond pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este nelegală şi netemeinică conform motivelor invocate în cererea de recurs.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenta-pârâtă, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate de intimatul-pârât A. prin întâmpinarea formulată în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce succed:

Cât priveşte contextul factual, se reţine că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială comuna Mihălăşeni, de anulare a Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 271/25.03.2020. În fapt, prin petiţia formulată, petentul A. a sesizat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării presupuse fapte de discriminare săvârşite de conducerea Unităţii Administrativ Teritoriale comuna Mihălăşeni.

În urma analizării documentaţiei depuse la dosar, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, prin Hotărârea nr. 271/25.03.2020, contestată în cauză, că faptele sesizate de A. reprezintă discriminare şi hărţuire în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, fiind sancţionată Unitatea Administrativ Teritorială comuna Mihălăşeni, judeţul Botoşani, cu amendă în cuantum de 1.000 RON, hotărârea emisă fiind contestată de reclamantă în faţa instanţei de contencios administrativ.

Soluţionând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins-o ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, în speţă conduita reclamantei fiind centrată pe o hărţuire generată de opţiunea politică a petentului A., considerând astfel că în mod corect a făcut pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (5) raportat la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa primei instanţe pentru necercetarea fondului cauzei, considerând că urmarea neadministrării întregului probatoriu propus, şi anume proba cu martorii indicaţi şi proba cu interogatoriul pârâtului, ci exclusiv pe baza probei cu înscrisurile aflate la dosar, instanţa a pronunţat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului, fiind nelegală şi impunându-se casarea acesteia şi trimiterea cauzei instanţei de fond pentru administrarea întregului probatoriu.

Cu titlu preliminar, deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurenta-reclamantă a formulat critici din care rezultă că este nemulţumită şi de situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi de modalitatea în care aceasta a administrat şi a analizat probatoriile, respectiv lipsa administrării probei cu martori şi a probei cu interogatoriul, cu referire punctuală la situaţia ce a făcut obiectul analizei organului competent să verifice existenţa unor fapte de discriminare, se impune a se preciza că modalitatea în care instanţa de fond a administrat şi a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Astfel, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin prisma normelor legale incidente, raportat la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt, prin raportare la întregul context factual generat de numeroasele litigii dintre părţi, sau la interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel încât se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

De altfel, chestiunea adusă în discuţie de către recurenta-reclamantă se referă la presupusa omisiune a primei instanţe de a se pronunţa pe fondul cauzei, considerând că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. în condiţiile în care nu a administrat întregul probatoriu pe care l-a propus, însă aceste aspecte se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest context.

Înalta Curte va respinge însă ca nefondate aceste critici formulate şi din perspectiva reliefată, deoarece nu se poate reţine o omisiune a primei instanţe de a se pronunţa asupra fondului cauzei, în contextul în care aceasta a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de parte cu privire la actul administrativ contestat, prin raportare la faptele pretins a fi de discriminare şi de hărţuire, sesizate de petentul A., şi le-a înlăturat în temeiul unor argumente de fapt şi de drept, având în vedere întreaga documentaţie administrată atât în procedura jurisdicţională desfăşurată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât şi în procedura judiciară.

Cât priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că şi acestea sunt nefondate.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce urmează.

În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurenta-reclamantă a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), alin. (3) şi alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, considerând că în temeiul acestora se impunea să constate că, prin Hotărârea nr. 217 din data de 25.03.2020, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ar fi trebuit să respingă cererea petentului A., întrucât nu a săvârşit vreo faptă de discriminare sau de hărţuire.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul corespunzător administrat, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

Astfel, prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii reclamantului pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, reţinând, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile acestor texte de lege în sensul că, în speţă, conduita reclamantei este centrată pe o hărţuire generată de opţiunea politică a petentului A., demonstrată cu probele administrate din care rezultă că pentru acesta au fost create condiţii de lucru diferite faţă de restul angajaţilor, fără o justificare legală, cu o evidentă legătură de cauzalitate a comportamentului cu poziţionarea acestuia în calitate de contracandidat al fostului primar al comunei în alegerile locale şi cu intenţia public manifestată de a participa la organizarea noilor alegeri, apreciind astfel că în mod corect a făcut pârâtul aplicarea dispoziţiilor legale amintite.

Art. 2 din O.G. nr. 137/2000, forma în vigoare în perioada de referinţă, prevede la alin. (1): "Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice"; la alin. (3) că "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare", iar la alin. (5) că, "Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv."

În cauză, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii legale, faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii raportat la situaţia de fapt stabilită, analizând astfel în mod amplu petiţia prin prisma faptelor sesizate şi a împrejurărilor concrete rezultate din probatoriul corespunzător administrat, din perspectiva jurisprudenţei naţionale, a instanţei de contencios constituţional, precum şi a celei europene cristalizate la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de la Strasbourg, reţinând că în mod corect pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a procedat la verificarea întregii situaţii expuse de părţi, pentru a constata existenţa faptelor de discriminare şi de hărţuire în privinţa petentului A., tratamentul său având la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute în mod expres de lege, anume cel referitor la convingeri, în speţă opţiunea politică diferită a acestuia.

Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 analizează fapte de discriminare, care, prin criteriile enunţate supra, se diferenţiază de faptele care sunt de natură să producă aceleaşi consecinţe, dar intră sub incidenţa altor acte normative.

În acest sens sunt şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 27 noiembrie 2007 şi Deciziile nr. 818, 819, 820 si 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008, în care s-a arătat că: "Prin actul normativ menţionat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare stabilite de către Constituţia României, precum şi de către documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat. Actul normativ criticat sancţionează contravenţional orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în domeniul politic, economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale vieţii publice, dacă deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa se datorează apartenenţei la o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenţei la o categorie defavorizată."

În acord cu statuările Curţii Constituţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării investighează, constată şi, implicit, sancţionează fapte de discriminare, iar exercitarea acestor competenţe privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu include şi pronunţarea asupra unor aspecte de legalitate sau temeinicie cu privire la situaţia concretă a părţilor şi nici oferirea unor interpretări de principiu sau aplicări concrete a actelor normative incidente.

Aşadar, în mod corect a reţinut prima instanţă în ceea ce priveşte apărările reclamantei privind obligaţia sa de a aplica art. 86 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici în contextul evidenţiat de numeroasele litigii cu petentul A., că acestea nu sunt relevante în speţă, atât timp cât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a avut în vedere atunci când a aplicat sancţiunea amenzii, în exercitarea atribuţiilor sale expres prevăzute de lege, doar aspectele sesizate în legătură cu condiţiile de muncă diferite ale petentului, faţă de ceilalţi angajaţi ai instituţiei, fără să antameze alte chestiuni referitoare la atribuţiile concrete ale acestuia şi la modalitatea în care le-a exercitat.

Totodată, chiar şi în ipoteza în care faptele sesizate ar fi analizate din perspectiva subliniată de recurenta-reclamantă, şi anume prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (3) teza finală din O.G. nr. 137/2000 care prevăd că o conduită precum cea reţinută în privinţa sa, a fost justificată obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestui scop a fost adecvată şi necesară, analiză realizată, de altfel, în mod just de către judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că din probatoriul administrat în cauză se conturează întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire, restricţie, excludere, preferinţă între persoane care se află în situaţii comparabile şi care sunt tratate în mod diferit, în speţă neputându-se reţine existenţa unui scop legitim de natură să justifice în mod obiectiv conduita reclamantei.

În acest caz de discriminare diferenţa de tratament este determinată în mod decisiv de existenţa criteriului referitor la opţiunea politică diferită a petentului A., în contextul în care s-a poziţionat în calitate de contracandidat al fostului primar al comunei la alegerile locale şi şi-a exprimat în mod public intenţia de a participa şi la organizarea viitoarelor alegeri locale, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului acestuia de a beneficia de aceleaşi condiţii de muncă precum ceilalţi angajaţi ai instituţiei, conturându-se astfel existenţa unor fapte de discriminare şi hărţuire.

Or, potrivit jurisprudenţei consolidate a instanţei europene, discriminarea cuprinde şi situaţiile în care nu se iau în considerare toate diferenţele relevante sau atunci când nu se iau măsuri adecvate pentru a se asigura că drepturile şi avantajele disponibile sunt în mod specific accesibile tuturor persoanelor.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, şi anume Hotărârea C.N.C.D. nr. 271 din 25.03.2020, argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea sentinţei de fond, întrucât a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege şi a regulilor de drept aplicabile, precum şi cu o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în speţă.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Mihălăşeni prin Primar împotriva sentinţei nr. 873 din 4 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.