Tax assessment suspension: appeal declared null for failure to state valid grounds, affirming suspension of enforcement.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Municipiul Baia Mare a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/12.07.2021 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul de Mediu, înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu cu nr. x/12.07.2021, pronunţată în dosarul fiscal nr. x/2021, prin care a fost stabilită contribuţia suplimentară de plată de 2.150.859 RON; precum şi suspendarea efectelor Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/12.07.2021, înregistrat la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. x/12.07.2021.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1524 din 26.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul Municipiul Baia Mare reprezentat de Primar, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu; a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/12.07.2021 şi a Deciziei nr. 1/29.07.2021 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, acte emise de Administraţia Fondului pentru Mediu, şi a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/12.07.2021.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 1524 din 26 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti a declarate recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeindu-l pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/12.07.2021 şi a Deciziei nr. 1/29.07.2021 şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului a arătat că sentinţa de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material întrucât a constatat în mod eronat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind existenţa unui caz bine justificat şi a riscului producerii unei pagube iminente, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, a considerat că aspectele invocate de instanţa fondului nu pot fi incluse în sfera motivelor de nelegalitate ce ar putea afecta cele două decizii contestate, acestea vizând chestiuni de fond a căror analiză depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.

A reiterat recurenta-pârâtă susţinerile formulate în întâmpinarea depusă la dosarul de fond în referire la stabilirea cazului bine justificat prin raportare la jurisprudenţa instanţei supreme şi a opinat că motivele de nelegalitate invocate de intimatul-reclamant în susţinerea cazului bine justificat şi preluate ca atare de instanţa de fond în motivarea soluţiei pronunţate, constituie aspecte de fond a căror analiză depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ. Însă, contrar reţinerilor instanţei de fond, consideră că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte în mod evident, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În schimb, pentru a verifica susţinerile intimatului-reclamant, astfel cum au fost dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, este necesară o examinare aprofundată a situaţiei de fapt şi de drept existente în cauză, ceea ce, în opinia recurentei-pârâte, echivalează cu o prejudecare a fondului.

Cât priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, a criticat sentinţa de fond din perspectiva concluziei instanţei referitoare la efectele deciziei contestate asupra activităţii desfăşurate de intimatul-reclamant, apreciind că argumentele invocate de acesta nu susţin îndeplinirea celei de-a doua condiţii pentru suspendarea executării actului contestat, având în vedere jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, la care a făcut trimitere.

De asemenea, a arătat că susţinerea conform căreia o executare silită ar conduce la blocarea conturilor autorităţii reclamante reprezintă un aspect ce nu se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ fiscal, executorialitatea acestuia şi posibilitatea compensării creanţelor fiind valabile în privinţa oricărui astfel de act.

În plus, cuantumul ridicat al obligaţiei fiscale nu determină concluzia că paguba materială ar fi greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul anulării actului, intimatul-reclamant nesusţinând că o eventuală executare ar determina imposibilitatea îndeplinirii celorlalte obligaţii ale sale sau alte consecinţe similare.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant Municipiul Baia Mare prin Primar a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, în cuprinsul căreia a susţinut, în principal, excepţiile nulităţii pentru netimbrare şi a tardivităţii formulării acestuia, precum şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, considerând că în cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, că recursul este nefondat, apreciind că în mod corect a reţinut instanţa de fond îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La termenul din 29 septembrie 2022, la care au avut loc dezbaterile, reprezentantul intimatului-reclamant a arătat că nu mai stăruie în excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursului, în schimb susţinând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte a luat act de renunţarea intimatului-reclamant la primele două excepţii invocate şi a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocată de acelaşi intimat-reclamant prin întâmpinare.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant Municipiul Baia Mare reprezentat de Primar, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată şi o va admite, urmând să constate că recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu este nul, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Aşadar, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 din C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează, în lipsa acestor menţiuni instanţa învestită cu judecarea recursului neputând exercita un control judecătoresc eficient, ci, numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de textul de lege menţionat.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţă, deşi recurenta-pârâtă a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, subsumate motivului de casare invocat, ci a preluat susţinerile din cuprinsul întâmpinării formulate în faţa instanţei de fond şi a citat în sprijinul soluţiei pretinse jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a se raporta la considerentele sentinţei atacate şi fără a le combate efectiv.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentei-pârâte nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva dispoziţiilor legale invocate şi nici a celorlalte motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac exercitate.

Or, aşa cum s-a arătat şi în precedent, simpla nemulţumire a recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa atacată, nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege şi invocate, de altfel în mod formal de aceasta prin cererea de recurs, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având deja la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

Aşadar, câtă vreme recurenta-pârâtă nu a arătat, în concret, modul în care normele de drept incidente în cauză au fost încălcate ori greşit aplicate de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei contestate, simpla indicare formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestuia, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

Pe cale de consecinţă, reţinând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenta a procedat la reluarea apărărilor invocate în faţa instanţei de fond şi la expunerea unor considerente generice referitoare la condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente, făcând în acest sens trimitere la jurisprudenţa instanţei supreme, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va constata nul recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei de fond pe care, în consecinţă, o va menţine ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 1524 din 26 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.