Proper motivation of cassation appeal and proportionality of financial supervisory sanctions

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.06.2018, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară:

- anularea Deciziei nr. 1439 emisă la data de 12.10.2017 de către A.S.F., prin care s-a dispus sancţionarea cu o amendă în cuantum de 45.000 RON, precum şi revocarea deciziei A.S.F. nr. 1439/12.10.2017 ca fiind netemeinică şi nelegală şi înlocuirea sancţiuni amenzii cu ceea a avertismentului;

- anularea deciziei nr. 47 emisă la data de 11.01.2018 de către A.S.F.;

- suspendarea efectelor actului administrativ atacat cel puţin până la soluţionarea prezentei contestaţii, în scopul preîntâmpinării unor consecinţe juridice care nu mai pot fi înlăturate, în subsidiar;

- revocarea măsurilor stabilite din Decizia A.S.F. nr. 1439/12.10.2017 precum şi a măsurilor stabilite prin Decizia A.S.F. nr. 47/11.01.2018;

- obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate ca urmare a prezentului litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2400 din 15 octombrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs de reclamanta A. S.A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Reluând susţinerile din acţiunea introductivă, recurenta arată că atât Decizia 1439/12.10.2017 cât şi procesul-verbal întocmit ca urmare a acţiunii de control periodic desfăşurat la A. S.A. sunt neîntemeiate şi nelegale, iar instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de

In primul rând, instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că intimata a motivat actul administrativ emis de pârâtă.

De asemenea, cu privire la prima faptă reţinută prin decizia ASF cu numărul 1439, consideră că nu au fost încălcate prevederile articolului 7 alin. (1) lit. i) din Regulamentul C.N.V.M. cu numărul 32/2006, care prevede că i)regulamentul de organizare şi funcţionare, care va cuprinde şi organigrama S.S.I.F., regulile şi procedurile interne prevăzute la titlul III, capitolul I.

Prin punctul 2 din Decizia ASF nr. 1439,reclamanta a fost sancţionată pentru că nu ar fi menţinut o structură organizatorică care să precizeze în mod clar şi documentat structurile ierarhice de raportare, precum şi care să aloce funcţiile şi responsabilităţile aferente acestor structuri.

Recurenta arată că nu a încălcat prevederile articolului 63 alin. (2) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 pentru că în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 16.03.2017,la solicitarea Directorului General domnul B., s-a introdus pe ordinea de zi la secţiunea "Diverse", discuţia cu privire la organigrama societăţii.

Consideră că instanţa de fond în mod greşit a considerat că remedierea problemelor survenite, nu pot justifica înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului, când în situaţia de faţă rezultă buna credinţă a subscrisei.

Cu privire la punctul 3 din decizia de sancţionare, reclamanta a fost sancţionată pentru că procedurile interne ale societăţii A. S.A., care vizau politica de remunerare, nu ar fi fost elaborate şi nu au fost implementate cu respectarea principiilor şi regulilor stabilite prin Norma A.S.F. nr. 4/2014 şi Regulamentul A.S.F. nr. 3/2014.

Ţinând cont de faptul că politica de remunerare nu a fost încălcată aşa cum se prevede în decizia cu numărul 1439 din 12.10.2017, recurenta a solicitat înlocuirea pedepsei amenzii cu ceea a avertismentului conform prevederilor articolului 273 din Legea 297/2004. De asemenea, amenda în valoare de 7.717 RON este disproporţională ţinând cont de fapta săvârşită.

Consideră că instanţa în mod greşit nu a ţinut cont de faptul că recurenta, cu bună credinţă, doreste remedierea problemelor survenite.

Nici cu privire la contravenţia reţinută la punctul 4 din decizia ASF nr. 1439, sancţiunea aplicată nu este neîntemeiată iar în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată la punctul 8 din Decizie, aceasta este neîntemeiată, precum şi disproporţionată, ţinând cont de faptul că rapoartele administratorului de risc au fost îndeplinite conform prevederilor legale.

Conform punctului 9 din decizia emisă de către ASF, reclamanta a fost sancţionată pentru că auditorul intern nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale desi partea nu este şi nu poate fi subiect pasiv al încălcării reţinute la acest punct din decizie, deoarece nu acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, ci auditorul intern. Mai mult decât atât, societatea nu deţinea la momentul respectiv un consiliu de administraţie autorizat de către ASF. Astfel sancţiunea aplicată în acest caz nu este întemeiată şi nu este proporţională cu presupusa faptă săvârşită.

Instanţa de fond, consideră în mod greşit faptul că, deşi o terţă persoană este în culpa procesuală, cupla de fapt este tot a recurentei, fapt care nu este corect.

În ceea ce priveşte punctul 13 din decizia cu numărul 1439, reprezentanţii ASF au înţeles în mod greşit starea de fapt.

Referitor la sancţiunea reţinută la punctul 14 din Decizia cu numărul 1439 emisă de către ASF, domnul C. nu era angajat al societăţii A. S.A, ci deţinea doar un contract de mandat, astfel acesta deţinea calitatea de agent delegat iar amenda în valoare de 12.861 RON, este disproporţională şi neîntemeiată.

Instanţa de fond a respins în mod greşit apărările formulate de reclamantă, nereţinând faptul că domnul C., nu era angajatul societăţii, astfel nu avea putere de decizie şi de control, cu privire la activităţile pe care acesta le desfăşura.

Amenda stabilită la punctul 17 din decizia ASF emisă în numele societăţii este neîntemeiată, ţinând cont de faptul că nu este motivată în drept şi în fapt. Prin faptul că nu este motivat un actul administrativ, persoanei în cauză îi este încălcat dreptul la apărare.

În ceea ce priveşte punctul 18 din decizia de sancţionare, referitor la tranzacţionarea pe contul HOUSE există înregistrări contabile clare pentru fiecare tranzacţie în parte.

Referitor la punctul 22 din decizia de sancţionare cu numărul 1439 din data de 12.10.2017, reclamanta a menţionat că a raportat tranzacţiile suspecte pentru toţi clienţii societăţii.

Astfel amenda în valoare de 15.000 RON este disproporţională faţă de presupusa faptă, ţinând cont de starea de fapt incidentă în speţă.

Pentru tranzacţiile din datele de 29.07.2015, 27.08.2015, 16.11.2015 şi 10.12.2015, reclamanta nu a fost sancţionată de către Oficiul Naţional de Spălare a banilor, astfel nu se poate considera că nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de articolul 6 din Regulamentul 5/2008 care prevede următoarele: Procedura privind cunoaştere clientelei în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism.

Prin procesul-verbal de control s-a precizat la pagina 58 că tranzacţiile menţionate anterior nu au sens economic, însă nu s-a definit noţiunea de sens economic.

Astfel, aplicarea aceste sancţiuni nu este motivată în drept şi în fapt. În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură.

În final, reclamanta a considerat că sancţiunea aplicată prin decizia nr. 1439 din data de 12.10.2017, în cuantum de 45.000 RON,este excesivă şi este rezultatul unei greşite individualizări a faptei de parte reprezentanţilor ASF, prejudiciile create prin aplicare acestei măsuri sunt mult disproporţionate de fapta avută în vedere la aplicare sancţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului astfel cum a fost formulat de către A. S.A., ca nefondat.

5. Aspecte de fapt relevante

În fapt, în baza Deciziei de control nr. 84/25.01.2017, A.S.F., în calitate de autoritate administrativă autonomă a pieţei de capital, a dispus un control la A. S.A, perioada controlata fiind14.10.2014-13.03.2017.

În urma controlului., A.S.F. a procedat la sancţionarea A. S.A. cu amenda în cuantum de 45.000 RON, reprezentând 1,7594 % din cifra de afaceri aferentă anului 2016.

Prin adresa înregistrată la A.S.F. cu nr. R.G./43272/14.11.2017, A. S.A. a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei A.S.F. nr. 1439/12.10.2017, solicitând, în principal, revocarea acesteia şi în subsidiar, înlocuirea sancţiunii cu amendă cu aceea a avertismentului.

Prin Decizia A.S.F nr. 47/11.01.2018 s-a dispus respingerea plângerii prealabile, ca nefondată.

D. S.A. a formulat o acţiune în contencios administrativ împotriva Deciziei A.S.F. nr. 1439/12.10.2017 şi a Deciziei A.S.F nr. 47/11.01.2018 prin care a solicitat anularea acestor acte administrative, revocarea sancţiunii cu amendă şi înlocuirea acesteia cu avertismentul, suspendarea efectelor actelor administrative contestate.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

În cauză, recurenta reia, prin motivele de recurs, aproape integral, susţinerile din cererea de chemare în judecată, limitându-se la a puncta, izolat şi neargumentat, faptul că raţionamentul instanţei de fond a fost greşit.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la art. 488 C. proc. civ., care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva soluţiei pronunţate de prima instanţă, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat din această perspectivă.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate conduce la o judecată, specifică recursului, din perspectiva legalităţii, nu a temeiniciei.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă prezintă situaţia de fapt şi preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, se reţine că niciuna dintre ipotezele art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul împotriva soluţiei pronunţate de prima instanţă să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Cu toate acestea, instanţa de control judiciar constată că, referitor la soluţia instanţei de fond privind reindividualizarea sancţiunii, recurenta-reclamantă a formulat unele critici care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 297/2004, analizarea sentinţei recurate urmând să se efectueze exclusiv în raport de aceste critici.

Astfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, remedierea faptelor reţinute drept contravenţii nu semnifică lipsa faptelor contravenţionale iar situaţia de fapt constatată în privinţa recurentei reclamante fost reţinută la individualizarea sancţiunii.

Cu privire la cuantumul sancţiunilor aplicate, au fost avute în vedere de către intimată următoarele principii:

- atribuţiile directe şi specifice ale persoanelor responsabile, conform prevederilor legale şi regulamentare în vigoare, procedurilor interne ale societăţii şi fişelor de post ale angajaţilor;

- stabilirea unei sancţiuni/măsuri distincte pentru fiecare faptă în parte, inclusiv în cadrul deciziilor de sancţionare;

- proporţionalitatea cuantumului propus pentru fiecare faptă în parte raportat la impactul/potenţialul impact.

- circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi conduita făptuitorului, aşa cum prevede art. 228 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 şi art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, articole invocate în deciziile de sancţionare, cu luarea în considerare a sancţiunilor anterioare din ultimii 3 ani ale respectivelor persoane;

- în cazul constatării săvârşirii a două sau mai multe contravenţii, s-a aplicat sancţiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz, aşa cum prevede art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.

În concret, pentru unele dintre fapte s-a aplicat sancţiunea minimă, cea a avertismentului, pentru alte fapte Autoritatea s-a orientat spre minimul special al amenzii sau a avut în vedere cuantumuri situate în partea inferioară a intervalului prevăzut de Legea nr. 297/2004.

Referitor la argumentele recurentei în raport de circumstanţele faptei reţinute la pct. 9 din Decizia A.S.F. aceasta susţine faptul că "societatea nu este subiect pasiv al încălcării reţinute, deoarece nu societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, ci auditorul intern. La momentul respectiv societatea nu definea un CA. autorizat de A.S.F., sancţiunea aplicată fiind neîntemeiată şi disproporţionată in raport cu fapta săvârşită,,.

Judicios a stabilit instanţa de fond că persoana responsabilă pentru respectiva contravenţie este A. S.A., având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, în situaţia externalizări unor funcţii, societatea rămâne pe deplin responsabilă pentru aducerea la îndeplinire a tuturor obligaţiilor sale conform reglementărilor incidente.

Pentru această faptă s-a aplicat măsura sancţiunii cu amendă în cuantum de 7.717 RON, reprezentând 0,3% din cifra de afaceri aferentă anului 2016, cuantum situat în partea inferioară a intervalului prevăzut de Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv amendă de la 0,1% până la 5% din cifra de afaceri netă realizată in anul financiar anterior sancţionării, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite.

În ceea ce priveşte argumentele recurentei faţă de constatările reţinute la pct. 13,14, 16, 17, 23 din Decizia A.S.F nr. 1439/12.10.2017, aplicarea sacţiunilor este motivata atât în fapt cât şi în drept, decizia conţinând toate elementele care fac posibilă verificarea tuturor aspectelor privind legalitatea acesteia, nelipsind de eficienţă controlul judecătoresc al actului administrativ, referirile la jurisprudenta CJUE şi ICCJ fiind nerelevante în speţă.

Cu privire la argumentul invocat de recurentă, potrivit căruia aceasta nu a fost sancţionată de ONPCSB, în ceea ce priveşte contravenţiile prevăzute de Legea nr. 656/200226, cu modificările şi completările ulterioare, acestea se constată şi se sancţionează de către reprezentanţii împuterniciţi, după caz, de Oficiu sau de altă autoritate competentă, în condiţiile legii, să efectueze controlul, cum este, în cazul de faţă, Autoritatea de Supraveghere Financiară.

7. Temeiurile de drept ale soluţiei pronunţate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2400 din 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2400 din 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.