Agency wins; incompatibility report restored, case remanded for fresh ruling.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal by the National Integrity Agency, quashed the first-instance judgment, and remanded the case to the same court for retrial. The first-instance court had fully upheld the plaintiff’s administrative challenge, annulling an integrity evaluation report and ordering the Agency to remove a press release and publish the future decision. The dispute concerned alleged incompatibility under Art. 94(2)(a) of Law No. 161/2003 because the plaintiff, while holding a public management position at the Ministry of Health, also served as financial director at a public institute during a period when the service relationship was merely suspended. The High Court held that suspension of the service relationship does not terminate the status of public official and thus does not remove the incompatibility, noting that the second claim—that the position was equivalent to representing the Ministry—was not addressed by the first instance, necessitating remand to secure the right to dual jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 496 din C. proc. civ; Agency wins; incompatibility report restored, case remanded for fresh ruling: The first-instance court had fully upheld the plaintiff’s administrative challenge, annulling an integrity evaluation report and ordering the Agency to remove a press release and publish the future decision. The dispute concerned alleged incompatibility under Art. 94(2)(a) of Law No. 161/2003 because the plaintiff, while holding a public management position at the Ministry of Health, also served as financial director at a public institute during a period when the service relationship was merely suspended. The High Court held that suspension of the service relationship does not terminate the status of public official and thus does not remove the incompatibility, noting that the second claim—that the position was equivalent to representing the Ministry—was not addressed by the first instance, necessitating remand to secure the right to dual jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the admission of the appeal and the annulment of the appealed judgment with remand for retrial.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020 la data de 12.06.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca prin hotărârea care se va pronunţa în cauză să se dispună:
1- anularea integrală a Raportului de evaluare înregistrat sub nr. x/02.06.2020 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în dosarul nr. x/14.12.2016;
2- obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate la retragerea de pe website-ul propriu şi pagina de facebook a comunicatului de presă (sau, în situaţia în care este posibil, doar a numelui şi prenumelui şi a descrierii cazului său menţionate la pct. 1 din comunicat) din 2 iunie 2020 intitulat "Incompatibilitate, conflict de interese administrativ şi sesizare Parchet - 7 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010", disponibil la https://www.integritate.eu şi pe pagina de facebook a pârâtei;
3- obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate la publicarea pe website-ul propriu, în cadrul secţiunii "Hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată" şi în cadrul secţiunii "Incompatibilităţi" a hotărârii pronunţate în prezenta cauză;
4- obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, acestea fiind în cuantum de 8226 RON şi reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 996 din 15 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
A fost anulat raportul de evaluare înregistrat sub nr. x din 02.06.2020 întocmit de pârâtă.
A fost obligată pârâta la retragerea de pe website-ul propriu şi de pe pagina de facebook a comunicatului de presă din data de 02.06.2020 intitulat "Incompatibilităţile, conflict de interese administrativ şi sesizare Parchet - 7 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010" disponibil la http://www.integritate.eu şi pe pagina de facebook a pârâtei, privind pe reclamantă.
A fost obligată pârâta la publicarea pe website-ul propriu, în cadrul secţiunii "Hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată" şi în cadrul secţiunii "Incompatibilităţi" a hotărârii pronunţată în prezenta cauză.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.316 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial şi taxă judiciară de timbru).
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi, după rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, a arătat că raţionamentul instanţei de fond este bazat pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente, aceasta conducând la o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.
A menţionat recurenta că textul art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 sancţionează cumulul dintre calitatea de funcţionar public şi deţinerea oricărei alte funcţii sau desfăşurarea de activităţi în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. Prin urmare, este sancţionată inclusiv deţinerea unei alte funcţii în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice.
Statutul funcţionarilor publici reglementează expres situaţia funcţionarilor publice de conducere, astfel cum este cazul reclamantei, funcţionar public de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii.
A arătat recurenta că reclamanta nu a înţeles să renunţe la funcţia publică de conducere, ci a solicitat doar suspendarea raporturilor de serviciu, suspendare care nu se poate confunda cu o suspendare de drept şi în niciun caz cu o încetare a calităţii de funcţionar public.
A susţinut recurenta că deţinerea calităţii de funcţionar public - raportul de serviciu fiind suspendat - simultan cu o altă funcţie/calitate prevăzută de lege ca fiind incompatibilă atrage aplicabilitatea normelor legale privind incompatibilitatea.
A mai criticat recurenta soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte admiterea capetelor accesorii.
Totodată, recurenta a susţinut faptul că onorariul avocaţială acordat reclamantei este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, având în vedere că dosarul a fost soluţionat în doar două termene de judecată şi nu a fost administrat un probatoriu complex.
4. Apărările intimatei
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea integrală a Raportului de evaluare înregistrat sub nr. x/02.06.2020 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în dosarul nr. x/14.12.2016, obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate la retragerea de pe website-ul propriu şi pagina de facebook a comunicatului de presă (sau, în situaţia în care este posibil, doar a numelui şi prenumelui şi a descrierii cazului său menţionate la pct. 1 din comunicat) din 2 iunie 2020 intitulat "Incompatibilitate, conflict de interese administrativ şi sesizare Parchet - 7 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010", disponibil la https://www.integritate.eu şi pe pagina de facebook a pârâtei, obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate la publicarea pe website-ul propriu, în cadrul secţiunii "Hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată" şi în cadrul secţiunii "Incompatibilităţi" a hotărârii pronunţate în prezenta cauză, cu cheltuieli de judecată.
Prin raportul de evaluare nr. x/02.06.2020 contestat în cauză, recurenta-pârâta Agenţia Naţională de Integritate a identificat, în privinţa reclamantei A., elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul incompatibilităţilor întrucât, în perioada deţinerii funcţiei publice de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, aceasta a exercitat (în perioada 01.04.2014 - 31.03.2017) funcţia de Director financiar contabil în cadrul instituţiei publice Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan".
Astfel, s-a reţinut că persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Soluţionând cauza, instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat raportul de evaluare înregistrat sub nr. x din 02.06.2020 întocmit de pârâtă. Totodată, reţinând ca fondat acest capăt principal de cerere, a admis şi capetele accesorii, apreciind pretenţiile ca fiind legale şi justificate.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere şi a apreciat ca fiind întemeiat motivul de nelegalitate central invocat de reclamantă, referitor la inexistenţa stării de incompatibilitate întrucât, pe perioada exercitării funcţiei de Director financiar-contabil în cadrul instituţiei publice Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan", raportul de serviciu era suspendat.
A apreciat judecătorul fondului că, din interpretarea logică şi gramaticală a prevederilor art. 94 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, rezultă că există caz de incompatibilitate numai în condiţiile în care funcţionarul public exercită efectiv/practică în fapt şi o altă funcţie publică, nu şi în condiţiile în care acesta "deţine" scriptic o funcţie publică suspendată, o simplă calitate neproducătoare de efecte.
Instanţa de fond a constatat că reclamanta, în perioada în care a deţinut funcţia de Director financiar contabil în cadrul Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan", nu a deţinut o altă funcţie publică în cadrul Ministerului Sănătăţii, raportul său de serviciu fiind suspendat, iar o funcţie suspendată nu produce niciun efect juridic, nefiind susceptibilă a conferi titularului său vreo prerogativă, ci presupune doar dreptul titularului acesteia de a îşi recupera funcţia deţinută anterior intervenirii cazului de suspendare.
A mai avut în vedere instanţa de fond că starea de incompatibilitate reţinută de pârâtă este condiţionată de exercitarea unei alte funcţii şi că deţinerea pur formală a două funcţii considerate incompatibile nu poate conduce la stabilirea stării de incompatibilitate. Astfel, numai exercitarea simultană a funcţiilor putea conduce la stabilirea stării de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, acela de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care determină sau favorizează corupţia şi conflictul de interese.
A constatat judecătorul fondului că situaţia de fapt probată atestă că reclamanta nu putea exercita, în împrejurările expuse, şi nu a exercitat efectiv şi simultan funcţiile invocate, astfel că a apreciat că soluţia adoptată de A.N.I. este excesiv de formalistă şi contrară scopului Legii nr. 161/2003.
Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte acest motiv de nelegalitate avut în vedere şi analizat de instanţa de fond, normele de drept material incidente au fost aplicate în mod eronat.
Astfel, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că termenul de "deţine" din art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 vizează nu doar numirea pe o funcţie publică, ci şi exercitarea ei, iar reclamanta nu devenea incompatibilă întrucât tocmai efectul suspendării evita consecinţa incompatibilităţii, în sensul că reclamanta nu avea în acelaşi timp două raporturi de serviciu, unul din ele fiind suspendat pentru evitarea stării de incompatibilitate rezultate din angajarea într-o funcţie care crea o incompatibilitate cu statutul de funcţionar public.
Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în forma în vigoare în perioada 01.04.2014-31.03.2017, care reglementează, în Cap. III, Secţiunea a 5-a, incompatibilităţile privind funcţionarii publici, "Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică", iar art. 94 alin. (2) lit. a) prevede că "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice."
Prin raportul de evaluare contestat în cauză s-a reţinut că reclamanta, în perioada deţinerii funcţiei publice de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, a exercitat, (în intervalul 01.04.2014 - 31.03.2017, în care raportul său de serviciu a fost suspendat), funcţia de Director financiar-contabil în cadrul instituţiei publice Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" .
Înalta Curte reţine că, deşi raportul de serviciu al reclamantei în funcţia publică a fost suspendat, acesta nu a încetat. Pe cale de consecinţă, în lipsa unor dispoziţii exprese, suspendarea raportului de serviciu nu înlătură incidenţa dispoziţiilor legale care reglementează incompatibilităţile funcţiei publice.
Dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 nu condiţionează starea de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcţiei publice. Regimul incompatibilităţilor este aplicabil funcţionarului public inclusiv pe perioada suspendării din funcţia publică, suspendarea raportului de serviciu nu echivalează cu pierderea/încetarea calităţii de funcţionar public şi de titular al funcţiei publice, pe care acesta o deţine în continuare, inclusiv pe perioada suspendării.
Acest punct de vedere este reflectat şi de Soluţia de principiu adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, din 27 iunie 2022: în situaţia suspendării raportului de serviciu se menţine starea de incompatibilitate, întrucât suspendarea raporturilor de muncă nu echivalează cu o încetare a raporturilor de muncă, persoana aflată în situaţia de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 păstrându-şi în continuare calitatea de funcţionar public, incompatibilă cu orice altă funcţie publică.
În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate central invocat de reclamantă, respectiv cel referitor la inexistenţa stării de incompatibilitate întrucât pe perioada exercitării funcţiei de Director financiar-contabil în cadrul instituţiei publice Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" raportul de serviciu era suspendat.
Lecturând cererea de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că reclamanta a invocat şi faptul că poziţia pe care a ocupat-o în cadrul Comitetului Director al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" este asimilată calităţii de reprezentant al Ministerului Sănătăţii, în conformitate cu art. 94 alin. (2)1 din Legea nr. 161/2003 .
Instanţa de fond nu s-a pronunţat şi asupra acestui motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, astfel că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 996 din 15 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 996 din 15 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 22 septembrie 2022.