Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4134/2022 AI generated

Pandemic weekend trading restrictions; nullity of cassation appeal for failure to articulate specific legal grounds

Case Number Decizia nr. 4134/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the principal appeal null and void and dismissed the incidental appeal as inadmissible, thereby upholding the first-instance decision that dismissed the plaintiff's action against the Romanian Government and the associated Ministerial intervention. The dispute concerned an administrative challenge to a specific provision of a Government Decision extending the state of alert during the pandemic, which restricted economic operators in high-incidence areas to business hours between 05:00 and 18:00 on weekends. The court ruled that the principal appeal was null under Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to articulate specific grounds for cassation required for appellate review, instead merely replicating the arguments from the original complaint without identifying legal errors in the lower court's reasoning. Additionally, the court held the incidental appeal filed by the accessory intervenor (Ministry of Internal Affairs) to be inadmissible under Article 67(4) of the Code of Civil Procedure because the party in whose favor the intervention was lodged (the Government) had not filed an appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Pandemic weekend trading restrictions; nullity of cassation appeal for failure to articulate specific legal grounds: Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii.

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure challenge of administrative decisions economic affairs failure to state reasons grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1774/2021
Prin decizia civilă nr. 1774/2021 din 19 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia netimbrării cererii de intervenţie accesorie.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin prim-ministru B. a formulat cerere în anulare împotriva pct. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 348/2021 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 Ia Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 308 din data de 26 martie 2021, solicitând anularea dispoziţiilor acestui act administrativ prin care:

a) se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică doar în intervalul orar 05:00-18:00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori;

b) se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea doar în intervalul orar 05:00-18:00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, întrucât este netemeinic şi nelegal, fiind emis cu încălcarea art. 7 şi art. 31 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin decizia civilă nr. 1774/2021 din 19 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia netimbrării cererii de intervenţie accesorie.

A fost anulată ca netimbrată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C..

Au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii cererii, lipsei de interes, lipsei calităţii procesuale active, lipsei de obiect ca neîntemeiate.

A fost respinsă acţiunea privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Prim-Ministru B. şi intervenientul accesoriu Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

A fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii.

4. Apărările intimaţilor şi recursul incident

4.1 Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

Totodată, MAI a formulat şi recurs incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţiile date excepţiilor invocate.

4.2 Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca netimbrat în principal, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat. Totodată, faţă de faptul că motivarea cererii de recurs reprezintă o reluare a pretenţiilor şi a motivelor de fapt şi de drept exprimate prin acţiunea introductivă, a solicitat anularea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului principal declarat de A., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., şi analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acţiunii şi soluţia dispusă de instanţa de fond prin sentinţa recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menţionate la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În speţă, recursul formulat de recurentul A. nu conţine critici concrete aduse hotărârii instanţei de fond, ci reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată depuse în dosarul de fond, reluându-se, practic, motivele de nelegalitate expuse în faţa instanţei de fond.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Această examinare presupune existenţa unor critici concrete cu privire la soluţia atacată, pentru a permite instanţei de recurs să stabilească dacă sentinţa este conformă cu normele legale incidente în speţă.

Faptul că recurentul îşi exprimă dezacordul cu privire la soluţia primei instanţe, prin reluarea susţinerilor din cererea de chemare în judecată depusă în dosarul de fond, nu înseamnă că prezintă în cuprinsul cererii de recurs motive de nelegalitate dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, în soluţionarea căii de atac a recursului, instanţa nu poate proceda la o reanalizare a susţinerilor din cererea de chemare în judecată, acestea fiind deja examinate de prima instanţă, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menţionate în cererea de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul principal declarat de A..

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte constată că acesta este neavenit, potrivit următoarelor considerente:

Potrivit art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., "Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond".

Instanţa de fond a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Guvernului României prin încheierea din 22.10.2021.

Având în vedere că pârâtul Guvernul României nu a declarat recurs, Înalta Curte constată că în privinţa recursului intervenientului Ministerul Afacerilor Interne devin aplicabile dispoziţiile art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., calea de atac formulată de acesta fiind neavenită.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul principal declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1774/2021 din 19 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe, ca neavenit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul principal declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1774/2021 din 19 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe, ca neavenit.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 septembrie 2022.