Retrocession of Jewish communal property: appeal on litigation costs dismissed, state entity ordered to pay claimant's expenses

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, din data de 28 septembrie 2017, reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 821/21.07.2017 emisă de intimata Comisia Specială de Retrocedare, constatarea contestatoarei ca persoană îndreptăţită a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, fostă proprietate comunitară evreiască, preluată abuziv de către Statul Român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia pronunţată în primul ciclu procesual

2.1 Prin sentinţa nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca nefondată.

2.2 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 5654 din data de 3.11.2020, a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 decembrie 2017 şi a sentinţei nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal. A casat atât încheierea, cât şi sentinţa recurate şi a trimis cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ la data de 24.02.2021, sub nr. x/2017*.

La termenul de judecată din data de 16.03.2021, curtea a încuviinţat proba cu expertiza în specialitatea "topografie şi cadastru", solicitată de către reclamantă.

3. Soluţia pronunţată în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 95 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă contestaţia, formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România; a fost anulată decizia nr. 821 din 21.07.2017 emisă de pârâtă şi a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească despăgubiri pentru suprafaţa de 232 mp teren situat în municipiul Botoşani, strada x nr. 27; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 6.230 RON.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 95 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, doar în ceea ce priveşte partea din dispozitiv privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, prin intermediul cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată reprezentând 250 RON taxă de timbru şi 1.980 RON onorariu expert, iar în subsidiar, diminuarea acestora la un cuantum minim.

Preliminar a arătat recurenta-pârâtă că a decis să nu promoveze recurs cu privire la dispunerea anulării deciziei nr. 821/21.07.2017, învederând totodată că sentinţa primei instanţe a fost supusă deja atenţiei membrilor CSR pentru a se propune acordarea de măsuri compensatorii în favoarea reclamantei.

Critica sa vizează partea din dispozitivul sentinţei prin care CSR a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând 250 RON taxă de timbru şi 1.980 RON onorariu expert.

Astfel, consideră că, fiind o entitate aflată în subordinea Guvernului României, era scutită de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, în contextul enunţării dispoziţiilor art. 23 din O.G. nr. 2/2000 a arătat recurenta că înţelege să critice sentinţa primei instanţe şi prin prisma întinderii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert în valoare de 1980 RON stabilit în sarcina sa, apreciind că exonerarea sau reducerea sumei solicitată de către reclamantă apare ca o necesitate imperativă şi ca o protecţie a bugetului de stat.

Consideră aceasta că nu i se poate reţine nicio culpă la momentul emiterii deciziei contestate, deoarece din analiza actelor aflate la dosar s-a constatat că solicitanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului şi apreciază că, proporţional cu randamentul acţiunii de chemare în judecată, se impune diminuarea cheltuielilor la care a fost obligată.

5. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal, constatarea nulităţii acestuia, iar în subsidiar, respingerea lui ca nefondat.

În esenţă, consideră că recurenta invocă doar în mod formal incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată sau diminuarea acestora însă fără a înţelege să atace şi încheierile de şedinţă prin care prima instanţă a încuviinţat cuantumul onorariului de expert judiciar desemnat în cauză, respectiv încheierea din 16.03.2021 şi încheierea de amânare a pronunţării din 16.11.2021.

6. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinarea, recurenta-pârâtă a precizat că îşi menţine apărătile şi argumentele expuse în cadrul cererii de recurs.

7. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 3 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

8. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul sunt nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. întrucât, prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greşit de către instanţa de fond, precum şi argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A., înfiinţată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Romania şi Organizaţia Mondială Evreiească, a formulat mai multe cereri de retrocedare pe rolul Comisiei Speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor minorităţilor naţionale din România, în temeiul O.U.G. nr. 83/1999.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/14.09.2004 la comisie, s-a solicitat retrocedarea unui imobil situat în Municipiul Botoşani, str. x, cu privire la care s-a susţinut că a fost preluat în mod abuziv de către Statul Roman în perioada comunistă.

Prin decizia nr. 821 din 21.07.2017, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România a respins cererea de retrocedare, reţinând că reclamanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului şi nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat, nefiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat acţiune în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea deciziei emise şi dispunerea la acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

În rejudecare, după casare, prin sentinţa nr. 95 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă contestaţia, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România; a fost anulată decizia nr. 821 din 21.07.2017 emisă de pârâtă şi obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească despăgubiri pentru suprafaţa de 232 mp teren situat în municipiul Botoşani, strada x nr. 27; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 6.230 RON, reprezentând 250 RON taxă de timbru, 1980 RON onorariu expert şi 4.000 RON onorariu avocat.

Împotriva soluţiei privind partea din cheltuielile de judecată în cuantum de 2230 RON, reprezentând 250 RON taxă judiciară de timbru şi 1980 RON onorariu de expert a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România susţinând că în mod eronat instanţa a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ce reprezintă taxa judiciară de timbru în cuantum de 250 RON, întrucât în conformitate cu prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 este scutită de plata taxei judiciare de timbru, fiind o entitate aflată în subordinea Guvernului României, criticând totodată sentinţa şi prin prisma întinderii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert în valoare de 1980 RON, din perspectiva prevederilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000.

Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".

Din textul de lege anterior menţionat rezultă că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii adverse, să îi plătească cheltuieli de judecată, acesta aplicându-se indiferent de obiectul litigiului ori de părţile implicate.

Prin urmare, se constată că temeiul acordării cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, culpă care nu se suprapune cu reaua-credinţă a părţii sau cu faptul că aceasta, într-o eventuală acţiune a sa, ar fi scutită de plata taxei judiciare de timbru, fiind indiferentă, sub aspectul cheltuielilor de judecată, atitudinea procesuală a celui care a pierdut procesul.

Legiuitorul a apreciat că partea care a câştigat procesul are dreptul la acordarea sumelor de bani efectuate cu procesul purtat, sume ce urmează a fi suportate de către partea care a pierdut procesul şi care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credinţă, a obligat partea potrivnică câştigătoare să angajeze cheltuielile din proces.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

În speţă, cum contestaţia reclamantei a fost admisă, culpa procesuală aparţine pârâtei, care de altfel, a şi recunoscut-o prin emiterea deciziei nr. 1395/16.12.2021.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 250 RON, reprezentate de taxa judiciară de timbru ce a fost achitată de reclamantă, în primul ciclu procesual, susţinerile recurentei-pârâte, referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 fiind fără relevanţă, întrucât, aceasta nu a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru ci la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, cheltuieli efectuate de reclamantă.

În ceea ce priveşte critica referitoare la întinderea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de expert, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă este nemulţumită de faptul că instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de expert, în cuantum de 1980 RON, susţinând că exonerarea sau reducerea sumei solicitată apare ca o necesitate imperativă şi ca o protecţie a bugetului de stat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3) - (4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanţa care a pronunţat sentinţa recurată a cuantumului onorariului expertului care a întocmit raportul de expertiză judiciară nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de către instanţa de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului de expert solicitat.

Prin urmare, solicitarea referitoare la exonerarea sau reducerea onorariului de expert, nu poate fi primită, întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie lăsată la aprecierea instanţei în faţa căreia s-a administrat proba.

Înalta Curte constată că, în speţă, prima instanţă a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale naţionale şi europene, de doctrină şi jurisprudenţă, în raport cu soluţia pronunţată pe fondul pricinii, astfel că recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

Având în vedere soluţia pronunţată în recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. şi cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus, apreciind că onorariul solicitat, rezultat din facturile depuse la dosar, este disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 95 din 23 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 2.500 RON, cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.