Challenge to occupational disease classification: limits of cassation review on factual interpretation and expert fee procedure

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele B., Direcţia de Sănătate Publica Prahova, Comisia de Experţi de Medicina Muncii a solicitat anularea Hotărârii nr. 1126/03.03.2016 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, prin care s-a decis că d-na B. suferă de boala profesionala şi a procesului Verbal nr. x/30.03.2016 emis de Direcţia de Sănătate Publica Prahova, urmare a pronunţării hotărârii mai sus indicate, ca act subsecvent, cu cheltuieli de judecata.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 118 din 2 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, prin Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, Direcţia de Sănătate Publică Prahova şi Comisia de Experţi de Medicina Muncii (acreditată de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice).

Prin sentinţa nr. 51 din 23 martie 2021, pronunţată de aceeaşi instanţă, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului formulată de către expertul C. cu privire la dispozitivul sentinţei civile nr. 118/2.11.2020, în contradictoriu cu reclamantul A. S.R.L. şi cu pârâţii B., Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, prin Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, Direcţia De Sănătate Publică Prahova şi Comisia de Experţi de Medicina Muncii (Acreditată de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice) şi s-a dispus completarea sentinţei în sensul în care a fost majorat onorariul de expert cu suma de 2500 de RON ce a fost pusă în sarcina reclamantei A. S.R.L..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţelor nr. 118 din 2 noiembrie 2020 şi nr. 51 din 23 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond cu consecinţa admiterii contestaţiei. În privinţa recursului îndreptat împotriva sentinţei nr. 51 din 23 martie 2021 a solicitat admiterea acestuia şi respingerea cererii de majorare a onorariului de expert ca inadmisibilă în principal şi ca neîntemeiată în subsidiar.

În motivarea cererii, în ceea ce priveşte sentinţa nr. 118 din 2 noiembrie 2020, recurenta-reclamantă a arătat că soluţia instanţei de fond este foarte vag şi subiectiv motivată şi că nu poate fi de acord cu punctul de vedere al instanţei care a considerat că dacă în acest mod a decis Comisia de Experţi de Medicina Muncii aşa trebuie să fie.

Pe de altă parte consideră aceasta că este total nefiresc ca la fiecare termen de judecată, în cadrul judecării pe fond, să fie un alt judecător iar hotărârea să fie pronunţată şi motivată de un alt judecător decât cel al fondului.

Mai susţine recurenta-reclamantă că, în cuprinsul motivării hotărârii instanţei, se amestecă afirmaţii ale reclamantei cu afirmaţii ale pârâtei, iar faţă de aceste afirmaţii nu se arată considerentele care au condus la înlăturarea acestora, fiind doar menţionate, prezentând pe larg pasaje din considerentele instanţei de fond.

A concluzionat recurenta că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală având în vedere întregul probatoriu administrat în cauză din care nu rezultă ceea ce a decis instanţa de fond ca fiind adevărat.

În privinţa sentinţei nr. 51 din 23 martie 2021, a arătat recurenta-reclamantă că în cauză nu ar fi fost formulată o cerere de completare dispozitiv, susţinând totodată că şi dacă ar exista o astfel de cerere s-ar impune respingerea ei întrucât, instanţa s-a pronunţat pe cererea de majorare a onorariului, aceasta fiind discutată în şedinţa publică din data de 27.10.2020.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursurilor, iar în subsidiar, respingerea acestora ca nefondate.

În esenţă, a arătat că motivele invocate de recurentă în cuprinsul celor două cereri de recurs nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta reluând aspecte de fond şi criticând modalitatea de administrare a probatoriului, situaţii ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege. Pe fondul cauzei, consideră că recursurile sunt nefondate, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

4.2 Intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Prahova a transmis la dosar întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursurilor promovate de recurentă, iar în subsidiar, respingerea acestora ca nefondate.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B., recurenta-reclamantă a precizat că în cadrul motivării recursului a descris toate motivele pentru care consideră că se impune admiterea recursului.

Astfel, un prim motiv circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este legat de persoana judecătorului care a soluţionat şi motivat hotărârea atacată, la fiecare termen de judecată completul fiind format dintr-un judecător diferit de cel de la termenul anterior, nespecificându-se motivul acestei succesiuni.

Un al doilea motiv de recurs este reprezentat de faptul că hotărârea atacată cuprinde contradicţii şi afirmaţii nesusţinute, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În fine, a arătat recurenta-reclamantă că ultimul motiv de recurs îl reprezintă acela că hotărârea instanţei de fond a fost, în mod cert, dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 6 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior amânată la 21 septembrie 2022 pentru ca recurenta să completeze taxa judiciară de timbru.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţelor recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, pârâta B., salariată a reclamantei A. S.R.L. a informat-o pe aceasta din urmă, la data de 12.09.2015, în legătura cu faptul ca nu se simţea bine şi avea nevoie de o investigaţie medicala, în legătura cu starea de rău, iar la data de 29.09.2015 a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Prahova cercetarea cazului său de boală profesională, fiind întocmit de către Direcţia de Sănătate Publică Prahova procesul-verbal nr. x/27.11.2015, prin care se infirma caracterul de boală profesională "astm bronşic" în dauna pârâtei, B..

Pârâta a formulat contestaţie împotriva Procesului-verbal de cercetare a bolii profesionale nr. x/27.11.2015 întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Prahova în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, prin care s-a infirmat caracterul de boală profesională (astm bronşic profesional prin expunere la iritanţi respiratori (vapori de clor).

Prin hotărârea nr. 1126/03.03.2016, Comisia de Experţi de Medicina Muncii a hotărât confirmarea caracterului profesional al astmului bronşic al doamnei B..

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., Direcţia de Sănătate Publica Prahova, Comisia de Experţi de Medicina Muncii, anularea Hotărârii nr. 1126/03.03.2016 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii.

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea formulată de reclamantă prin care a solicitat anularea hotărârii sus-menţionate, reţinându-se legalitatea acesteia, reclamanta înţelegând să exercite calea de atac a recursului.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs, subsumate de aceasta cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin care a susţinut că la fiecare termen de judecată completul a fost format dintr-un judecător diferit de cel de la termenul anterior, nespecificându-se motivul acestei succesiuni, hotărârea fiind pronunţată şi motivată de un alt judecător decât cel al fondului.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere când:

"Hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii".

Acest motiv de recurs vizează nerespectarea principiului continuităţii dezbaterilor, în sensul că hotărârea trebuie să fie pronunţată de către acei judecători care au alcătuit completul cu ocazia dezbaterii cauzei în fond. Condiţia continuităţii completului nu se impune atunci când, pe parcursul judecării cauzei, aceasta este amânată în vederea administrării probatoriului. Este necesar ca aceeaşi judecători care au alcătuit completul în etapa dezbaterii în fond a litigiului (când, nemaifiind alte probe de administrat, a fost acordat părţilor cuvântul pe fondul cauzei sau al căii de atac) să îl alcătuiască şi în etapa deliberării şi pronunţării hotărârii judecătoreşti.

În speţă, judecătorul care a alcătuit completul în etapa dezbaterii în fond a litigiului este acelaşi cu cel care a deliberat şi pronunţat hotărârea judecătorească atacată în cauză, aşa cum rezultă, cu evidenţă, atât din încheierea de amânare a pronunţării din data de 27 octombrie 2020, cât şi din sentinţa nr. 118 din 2 noiembrie 2020.

De altfel, afirmaţiile recurentei privind faptul că succesiunea judecătorilor de la termenele anterioare nu a fost motivată în nici un fel sunt nesusţinute, câtă vreme din înscrisurile aflate la dosar, respectiv procesele-verbale întocmite în conformitate cu prevederile Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, rezultând motivul pentru care, pe parcursul judecării cauzei, au existat situaţii în care dosarul a fost instrumentat de un alt complet de judecată.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile formulate de recurentă circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că hotărârea instanţei de fond este vag motivată şi că aceasta nu arată considerentele care au condus la înlăturarea afirmaţiilor părţilor.

Instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte pe deplin sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a mai invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, criticând faptul că probatoriul administrat în cauză nu a fost în mod corect interpretat de către instanţa de judecată. Totodată, aceasta a criticat şi soluţia instanţei privind majorarea onorariului de expert, din perspectiva faptului că nu ar fi existat la dosar o cerere de completare dispozitiv şi a faptului că instanţa s-ar fi pronunţat asupra cererii de majorare a onorariului de expert la termenul din 27 octombrie 2020.

Aminteşte instanţa de control judiciar că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile.

În speţă, nemulţumirile recurentei legate de soluţia pronunţată de judecătorul fondului, de modalitatea de interpretare a probatoriului sau de cuantumul onorariului de expert, vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii şi, prin urmare, exced controlului instanţei de recurs.

De altfel, susţinerile recurentei privind faptul că nu ar exista o cerere de completare a dispozitivului şi că instanţa s-ar fi pronunţat pe cererea de majorare a onorariului de expert în şedinţa din 27 octombrie 2020 sunt fără suport.

Astfel cum se poate observa din cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din 27 octombrie 2020, instanţa a pus în discuţie cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de expertul desemnat în cauză, însă, aceasta a omis să se pronunţe asupra acestei cereri prin sentinţa nr. 118 din 2 noiembrie 2020.

Ulterior, prin cererea transmisă prin e-mail la data de 16 decembrie 2020 (dosar fond) expertul C. a solicitat majorarea onorariului iar prin sentinţa nr. 51 din 23 martie 2021, procedând la analizarea temeiniciei acestei cereri, curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată prin prisma volumului de muncă depus de expert.

Ca atare, instanţa a avut în vedere una şi aceeaşi cerere, pusă în discuţie în şedinţa publică din 27 octombrie 2020, nefind vorba de o altă cerere de majorare a onorariului de expert astfel cum, în mod eronat susţine recurenta-reclamantă.

Prin urmare, cum aspectele invocate prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate neevidenţiind incidenţa niciunui motiv de nelegalitate invocat, se apreciază ca fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe, pe care instanţa de control juridic şi le însuşeşte în totalitate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamantă ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţelor nr. 118 din 2 noiembrie 2020 şi nr. 51 din 23 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.