Start date of administrative annulment deadline for third parties: effective knowledge versus land registry publication
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court admitted the appellant’s appeal, quashed the lower court’s judgment, rejected the defendant’s late-filing objection, and retained the case to decide on the merits, effectively allowing the national railway company to proceed with its administrative challenge despite the one-year statute of limits. The dispute concerned the partial annulment of a property title certificate issued for land adjacent to a state-owned railway line, where the lower court had initially dismissed the action as time-barred because it calculated the deadline from the 2007 land registry inscription date. The Supreme Court determined that for a third party, the one-year limitation period under Law No. 554/2004 commences from the actual date of effective knowledge of the administrative act, not merely from registration publicity. Relying on evidence that the claimant only learned of the certificate’s existence in August 2015 during a dispute with the defendant, the court found the pre-litigation complaint and subsequent lawsuit were filed within the statutory limits, correcting the lower court’s erroneous interpretation of Article 11(2) of Law No. 554/2004 and establishing that the date of taking knowledge must be proven based on specific circumstances rather than presumed from land registry entries.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 alin. (2) din C. proc. civ, art. 861 alin. (1) din C. civ, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 248 din C. proc. civ; Start date of administrative annulment deadline for third parties: effective knowledge versus land registry publication: The dispute concerned the partial annulment of a property title certificate issued for land adjacent to a state-owned railway line, where the lower court had initially dismissed the action as time-barred because it calculated the deadline from the 2007 land registry inscription date. The Supreme Court determined that for a third party, the one-year limitation period under Law No. 554/2004 commences from the actual date of effective knowledge of the administrative act, not merely from registration publicity. Relying on evidence that the claimant only learned of the certificate’s existence in August 2015 during a dispute with the defendant, the court found the pre-litigation complaint and subsequent lawsuit were filed within the statutory limits, correcting the lower court’s erroneous interpretation of Article 11(2) of Law No. 554/2004 and establishing that the date of taking knowledge must be proven based on specific circumstances rather than presumed from land registry entries.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for retaining the case to decide on the merits rather than remanding it.
Procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal and quashing the lower court judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1 Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 reclamanta Compania Naţionala de Cai Ferate "CFR" - S.A. a chemat în judecată pârâţii S.C. "A." S.A., S.C. B. S.A. şi Ministerul Economiei, Comerţului Turismului, solicitând anularea în parte a Certificatului de proprietate seria x nr. x pe care pârâta Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului l-a eliberat la data de 13.02.2006 pentru pârâta S.C. "A." S.A., pentru terenul aferent liniei Cotroceni -Bucureşti, respectiv 20 m stânga, 20 m dreapta din axul căii ferate, precum şi terenul aferent liniei de legătură cuprinsă între schimbătorii de cale 1M şi 2M şi semnalul luminos de manevră 2MC şi sabotul de deraiere S.1 situat la km 6+698, proprietate publică a Statului român, concesionate de CFR S.A., conform Contractului de concesiune nr. x/2002.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3558 din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. A. şi a respins în consecinţă acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă.
A admis excepţia tardivităţii acţiunii şi astfel a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" -S.A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A., Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului şi intervenientul Ministerul Finanţelor Publice, ca tardiv formulată.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză de reclamanta Compania Naţionala de Cai Ferate "CFR" - SA
Împotriva sentinţei civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" - S.A. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării, iar în subsidiar să se respingă excepţia tardivităţii ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei să se admită acţiunea formulată de reclamantă.
1.4. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în primul ciclu procesual
Prin Decizia nr. 4344 din 1 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus următoarele:
Respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă.
Admite recursul principal declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" -S. A. împotriva sentinţei civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Admite recursul incident declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Menţine dispoziţia privind admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. A. şi respingerea, în consecinţă, a acţiunii faţă de aceasta.
Respinge recursul incident formulat de recurenta-reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" - S.A., ca inadmisibil.
1.5. Hotărârea primei instanţe pronunţate în al doilea ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 424 din 4 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche a admis excepţia tardivităţii acţiunii.
A respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" -S.A. şi Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi S.C. B. S.A, ca tardiv formulată.
A obligat reclamanta la plata sumei de 23.000 RON către pârâta S.C. B. S.A, cu titlu cheltuieli de judecată, respectiv onorariul de avocat.
1.6. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 424 din 4 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche, a formulat recurs reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 8 din C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de casare recurenta-reclamantă afirmă că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii din dublă perspectivă şi anume:
- instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României conform căruia deciziile Curţii Constituţionale "de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", prin faptul că a ignorat de la aplicarea în speţă dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 707 din 19 octombrie 2007 prin care s-a statuat că în cazul actului administrativ individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului, termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 curg de la data la care persoana vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului.
- instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că în mod netemeinic nu a diminuat suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat de 23.000 RON, acesta fiind disproporţionat în raport de dificultatea cauzei şi volumul de muncă depus de apărător.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă susţine că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea normelor legale incidente speţei din dublă perspectivă:
- pe de o parte, au fost încălcate dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Constituţia României, art. 861 alin. (1) din C. civ. şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Susţine recurenta că în raport de faptul că obiectul litigiului priveşte un teren aflat în proprietatea publică a Statului român, fiind vorba de un bun inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, acţiunii deduse judecăţii nu i se pot aplica dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, neputând interveni decăderea din dreptul de a solicita anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
- pe de altă parte, hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost cenzurate şi interpretate de instanţa constituţională prin Decizia nr. 797/2007, în sensul că în cazul actului administrativ individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului, termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 curg de la data la care persoana vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului.
În acest context, afirmă recurenta că, în mod greşit, instanţa de fond s-a raportat la data înscrierii în cartea funciară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x, prin încheierea nr. 831361 din 18.05.2007, ca dată la care recurenta-reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa actului, dat fiind efectul publicităţii imobiliare, de a oferi opozabilitate actului faţă de terţi.
Susţine recurenta, că astfel cum rezultă din actele dosarului, a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate la data de 24.08.2015, când, în urma întâlnirii dintre recurenta-reclamantă şi S.C. B. S.A. (succesoarea S.C. A.), aceasta din urmă a pretins un drept de proprietate asupra terenului aferent liniei Cotroceni-Bucureşti, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a cărui anulare se solicită în prezenta cauză.
Arată recurenta că, în mod greşit, instanţa de fond nu a luat în considerare data de 25.08.2015 ca moment de luare la cunoştinţă despre existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele pârâtei S.C. B. S.A. (succesoarea S.C. A.), în raport de care, atât procedura prealabilă, cât şi acţiunea introductivă de instanţă au fost formulate în termen.
1.7. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi S.C B. S.A. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Intimatul-intervenient Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat de societatea reclamantă, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă în vederea soluţionării pe fond a litigiului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că argumentele de nelegalitate expuse de recurenta-reclamantă pot fi încadrate în motivele de casare invocate în susţinerea căii de atac exercitate.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi prin aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.
Obiectul cauzei de faţă este reprezentat de solicitarea de anulare în parte a Certificatului de proprietate seria x nr. x pe care pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului l-a eliberat la data de 13.02.2006 pentru pârâta S.C. "A." S.A.- act administrativ cu caracter individual.
Prin sentinţa recurată a fost respinsă ca tardivă acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., reţinându-se de către instanţa de fond că termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la momentul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x, respectiv de la data de 18.05.2007, în raport de care a pronunţat soluţia prezentată mai sus.
Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa instanţei de fond, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa a interpretat în mod eronat dispoziţiile legale privitoare la data la care a luat la cunoştinţă de existenţa actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază că este întemeiată această critică formulată de recurenta-reclamantă.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, se pot formula în termen de 6 luni, care se calculează, după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat, ori de la data expirării termenului legal pentru soluţionarea cererii.
Pentru motive temeinice, textul menţionat prevede, în cadrul alin. (2), posibilitatea sesizării instanţei de contencios administrativ şi după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004, când a respins acţiunea ca tardivă.
În speţa de faţă reclamanta este terţ în raport de actul administrativ contestat şi, prin urmare, termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se calculează de la momentul luării la cunoştinţă de actul administrativ vătămător.
Este eronat a se aprecia că terţul-reclamant a luat cunoştinţă de conţinutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a realizat existenţa unei vătămări a drepturilor ori intereselor sale legitime la momentul înscrierii actului în cartea funciară.
Această înscriere nu are semnificaţia juridică a luării la cunoştinţă de actul administrativ, ci dă naştere unei prezumţii, în sensul că persoanele interesate ar putea, cu diligenţe rezonabile, să ia cunoştinţă de conţinutul actului juridic în baza căruia s-a efectuat operaţiunea de publicitate imobiliară.
Prin urmare, data la care terţul a luat cunoştinţă, în mod efectiv, de existenţa şi conţinutul actului administrativ trebuie să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză.
Or, în speţa supusă judecăţii, elementele aflate la dispoziţia instanţei evidenţiază faptul că reclamanta a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate, la data de 24.08.2015, când a avut loc întâlnirea dintre reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. şi pârâta S.C. B." S.A. în vederea lămuririi unor aspecte legate de accesul la calea ferată aflată pe terenul vizat de actul administrativ individual a cărui anulare parţială de solicită.
Astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond al Curţii de Apel Bucureşti (constituit în primul ciclu procesual), cu ocazia respectivei întâlniri a fost încheiat Procesul-verbal din data de 24.08.2015 în care s-a consemnat, sub semnăturile reprezentanţilor legali ai ambelor părţi ale raportului juridic, faptul că S.C. B." S.A. se pretinde proprietara racordului de linie de cale ferată iar "în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului au prezentat certificatul de proprietate seria x nr. x din 13.02.2006, eliberat de Ministerul Economiei şi Comerţului".
La fila x din acelaşi dosar de fond se află dovada transmiterii prin fax către Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., la data de 26.08.2015 a unei copii de pe Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 13.02.2006, recurenta-reclamantă făcând astfel dovada susţinerii că la această dată a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ atacat.
În acest context, argumentul reţinut în motivarea soluţiei de către instanţa de fond în sensul că reclamanta a luat cunoştinţă de actul administrativ atacat la data înscrierii în cartea funciară, adică la data de 18.05.2007 nu are fundament juridic şi nici probatoriu, abordarea demersului judiciar fiind nelegală şi netemeinică.
În sprijinul acestei interpretări, Înalta Curte aminteşte faptul că, în şedinţa din 21 noiembrie 2018 a Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost adoptată soluţia de unificare a practicii instanţei în sensul că: Termenele prevăzute de art. 7 alin. (7) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în acţiunile formulate de terţi în constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor curge de la "data luării la cunoştinţă", moment care însă se apreciază de la caz la caz.
Analizând excepţia tardivităţii prin raportare la momentul stabilit anterior ca fiind cel al luării efective la cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ atacat, Înalta Curte constată că plângerea prealabilă a fost formulată la data de 17 septembrie 2015, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar instanţa de contencios administrativ a fost sesizată la data de 14.04.2016, cu respectarea termenul de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege.
Prin urmare, excepţia tardivităţii formulării acţiunii este neîntemeiată şi va fi respinsă în consecinţă.
În raport de soluţia prefigurată, Înalta Curte reţine că analiza criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. nu mai prezintă utilitate juridică pentru soluţionarea prezentei căi de atac.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că prima instanţă a soluţionat procesul, interpretând şi aplicând în mod eronat normele de drept relevante în speţă, instanţa de control judiciar apreciază că recursul formulat de recurenta-reclamantă este fondat, urmând să-l admită şi, în consecinţă să caseze sentinţa instanţei de fond şi, în limitele învestirii prin cererea de recurs, să respingă excepţia tardivităţii formulării acţiunii.
Având în vedere faptul că prezenta cauză se află în calea de atac a recursului, în al doilea ciclu procesual, după o primă casare cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în temeiul cărora va reţine litigiul pentru soluţionarea acestuia pe fond, urmând a acorda un termen de judecată în acest sens.
Pentru considerentele expuse, constatând că acţiunea în anulare a actului administrativ a fost formulată cu respectarea termenului impus de art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar cauza trebuie examinată pe fond, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa, va respinge excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi va dispune reţinerea cauzei spre judecarea fondului litigiului, acordând termen în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de S.C. B." S.A.
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 424 din 4 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche.
Casează sentinţa recurată.
Respinge excepţia tardivităţii formulării acţiunii.
Stabileşte termen pentru judecata pe fond a cauzei la data de 20 ianuarie 2023.
Cu citarea părţilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2022.