Return decision and residence extension refusal treated as single administrative act; inadmissibility of cassation appeal against final court of appeal ruling

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.12.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a formulat contestaţie împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x din 18.12.2020 emisă de către Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, solicitând admiterea contestaţiei şi, drept consecinţă: anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x din 18.12.2020 emisă de către pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti; să se constate că reclamantul nu poate fi supus returnării, aplicându-i-se dispoziţiile art. 82 alin. (1), lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România; acordarea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României a reclamantului A., membru de familie a cetăţeanului român B.; anularea dispoziţiilor privitoare la instituirea interdicţiei de intrare în România a reclamantului.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 151 din 10 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrari-Direcţia Pentru Imigrari a Municipiului Bucureşti, împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x din data de 18.12.2020, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de anulare a măsurii de îndepărtare de pe teritoriul României şi de anulare a măsurii de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, ca rămasă fără obiect; s-a respins contestaţia în ceea ce priveşte măsura refuzului prelungirii dreptului de şedere temporară pe teritoriul României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 151 din 10 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat recurs.

În susţinerea motivelor de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut următoarele:

- reclamantul a contestat pe unul dintre capetele de cerere decizia de returnare, pârâtul anterior judecării cauzei a revocat actul, contestatia rămânând fără obiect,

- singurul capăt care urma să fie judecat era cel privind prelungirea dreptului de şedere, act administrativ supus controlului jurisdicţional conform Legii nr. 554/2004, competenta revenind Tribunalului Bucureşti,

- prin soluţia dispusă recurentul este privat de posibilitatea de a utiliza de calea de atac instituită de reglementările juridice în vigoare fiindu-i îngrădit dreptul de a ataca cu recurs solutia dată capătului de cerere privind refuzul prelungirii dreptului de şedere, aspecte în raport de care înţelege să solicite casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa competentă - Tribunalul Bucureşti,

- pârâtul a considerat că dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 sunt imperative, desi prin sintagma "poliţia poate să dispună neintrarea pe teritoriul României a străinului care a fost condamnat pentru o faptă penală săvârşită cu intenţie (...) la o pedeapsă mai mare de 3 ani" se instituie un element arbitrar care trebuie analizat şi prin prisma art. 77 din aceeaşi lege, care instituie ca pericol pentru ordinea publică fapta care este săvârşită cu intenţie de catre străin pe teritoriul României pentru care pedeapsa este mai mare de 5 ani,

-condiţiile de la art. 8 alin. (2) şi art. 77 sunt impuse de dispoziţia legală prevăzută de art. 52 din O.U.G. nr. 194/2004 ca si condiţii de prelungire a dreptului de sedere a străinului pe teritoriul României. Modificările legislative la care au fost supuse cele două texte de lege au fost realizate concomitent in anul 2018.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, acesta fiind exercitat împotriva unei hotărâri definitive, prin raportare la dispoziţiile art. 52 alin. (2), (83) alin. (1), (85) alin. (1) O.U.G. nr. 194/2002.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 mai 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimat, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru motivele în continuare expuse.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:

"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituţia României).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că procesul trebuie să se desfăşoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce priveşte judecata şi executarea silită, cât şi sub aspectul competenţei, compunerii şi constituirii instanţei.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Totodată, art. 483 din acelaşi Cod prevede că "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.(...)", prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. statuând că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia formulată de cetăţeanul străin, A., împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x din data de 18.12.2020, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de anulare a măsurii de îndepărtare de pe teritoriul României şi de anulare a măsurii de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, ca rămasă fără obiect.

De asemenea, instanţa de judecată a respins contestaţia în ceea ce priveşte măsura refuzului prelungirii dreptului de şedere temporară pe teritoriul României ca neîntemeiată. Această hotărâre este definitivă.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, "Decizia de refuz al prelungirii dreptului de şedere, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare". Conform prevederilor art. 83 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată şederea ilegală pe teritoriul României a străinului şi stabileşte obligaţia acestuia de returnare, precum şi termenul pentru plecarea voluntară."

Potrivit acestor dispoziţii, decizia de refuz al prelungirii dreptului de şedere se comunică străinului care se află pe teritoriul României, de către Inspectoratul General pentru Imigrări, prin decizia de returnare.

În speţă, în decizia de returnare nr. x din 18.12.2020 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, s-au precizat următoarele:

"în conformitate cu prevederile art. 81 alin. (1) coroborat cu art. 83 alin. (1) şi art. 88 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, sunteţi obligat să părăsiţi teritoriul României în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a prezentei decizii, întrucât vi s-a refuzat dreptul de şedere temporară în calitate de membru al familiei al unui cetăţean român", fiind menţionate motivele şi temeiul de drept a tuturor măsurilor la care se referă această decizie de returnare.

În acest context, şi raportat la prevederile legale antereferite, Înalta Curte apreciază că decizia privind refuzul dreptului de şedere temporară în calitate de membru al familiei al unui cetăţean român constituie corp comun cu decizia de returnare a străinului de pe teritoriul României, măsurile luate prin decizia de returnare, precum şi actele premergătoare putând fi contestate numai împreună cu aceasta şi în condiţiile art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002, existând aşadar o singură cale de atac împotriva deciziei de returnare, privită ca un tot unitar, şi o singură competenţă de soluţionare, astfel cum este prevăzută de lege, chiar dacă contestatorul a formulat ca şi solicitări accesorii cererii principale de anulare a deciziei de returnare, capete de cerere distincte cu privire la fiecare dintre măsurile dispuse prin decizia de returnare.

În conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) "Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă."

Aşadar, prin dispoziţiile art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată şi completată se stabileşte o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte judecarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României, emisă în baza acestui act normativ, calea de atac fiind cea indicată de norma specială.

Totodată, caracterul definitiv al hotărârii pronunţată de curtea de apel este justificat de celeritatea procedurilor stabilite de legea specială, lege care stabileşte o competenţă specifică şi căi de atac derogatorii de la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, privind recursul exercitat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia contenciosului administrativ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei sentinţe care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în condiţiile legale antereferite.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Prin urmare, reţinând că recurentul nu are deschisă calea de atac astfel cum a fost exercitată împotriva hotărârii atacate, Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţi recursului invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţi recursului invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 151 din 10 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.