Challenging judicial inspectorate closure resolution; scope of specialized jurisdiction exception and absolute nullity requirements

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspecţia Judiciară şi B. pentru nesoluţionarea şi necomunicarea în termen legal prevăzut de lege a plângerii împotriva rezoluţiei de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x, solicitând obligarea Inspecţiei Judiciare la soluţionarea plângerii reclamantului şi comunicarea răspunsului către acesta şi obligarea Inspecţiei Judiciare la plata de daune morale pedepsitoare în cuantum de 2.000.000 RON (două milioane), în solidar cu pârâta B..

Prin întâmpinare, pârâta Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect întrucât reclamantului i s-a comunicat răspunsul la plângerea prealabilă arătată încă din data de 04.12.2019.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că invocă şi pe cale de excepţie nelegalitatea rezoluţiei de clasare nr. 3558/A/17-10-2019 emisă în dosarul nr. x în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, solicitând instanţei sa anuleze rezoluţia de clasare.

De asemenea, a solicitat reclamantul ca instanţa de judecată în temeiul art. 2550 alin. (2) C. civ. să invoce din oficiu termenul de decădere al autorităţii pârâte în a efectua verificări prealabile în ceea ce priveşte sesizările reclamantului.

Prin notele scrise depuse la data de 20.10.2020, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului şi la plata sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli aferente cauzei.

La termenul din 23.10.2020, Curtea a reţinut că prin răspunsul la întâmpinare reclamantul şi-a modificat cererea, solicitând constatarea nulităţii absolute a Rezoluţiei din 26 noiembrie 2019 emisă în dosarul x, excepţia de nelegalitate a Rezoluţiei de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 emisă în dosarul nr. x cu consecinţa anulării acesteia şi obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 2.000.000 RON, iar prin notele scrise depuse la data de 20.10.2020 a solicitat anularea Rezoluţiei de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 emisă în dosarul nr. x şi a Rezoluţiei din 26.11.2019 emisă în dosarul x şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 2.000.000 RON şi la plata cheltuielilor aferente judecării cauzei în cuantum de 4.000 RON.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.11.2020, pârâta Inspecţia Judiciară a invocat excepţia tardivităţii, a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 25.11.2020, reclamantul a depus precizări.

La data de 26.11.2020, reclamantul a depus precizări ulterioare prin care a adus la cunoştinţa instanţei de judecată şi faptul că rezoluţia din 26.11.2018 şi întâmpinarea pârâtei Inspecţia Judiciară au fost semnată de către o altă persoană care s-a substituit inspectorului şef D., asumându-şi de la sine putere atribuţiile de serviciu cu care este investit prin lege inspectorul şef D. în a reprezenta Inspecţia Judiciară, aceeaşi fiind situaţia, în opinia sa, şi pentru rezoluţia de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 emisă în dosarul nr. x.

La data de 05.02.2021, pârâta Inspecţia Judiciară a depus note scrise faţă de precizările şi completarea precizărilor comunicate împreună cu citaţia din data de 14.12.2020.

Prin notele scrise depuse la data de 09.02.2021, reclamantul a arătat că solicită sancţionarea cu nulitatea absolută a rezoluţiei de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 şi a rezoluţiei din 26.11.2019 în dosarul nr. x şi pe cale consecinţă obligarea pârâţilor în solidar la plata, către acesta, de daune morale în cuantum de 2.000.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în cuantum de 4.000 RON.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 270 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia tardivităţii ca neîntemeiată; s-a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate ca rămasă fără obiect; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 270 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6, 8 C. proc. civ.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, astfel cum a făcut referire la invocarea excepţiei necompetenţei materiale procesuale specializată a completului 8 complet 17 fond, acest complet, în opinia sa, este nelegal compus, întrucât judecătorul E. nu este specializat în cauze maritime/poştale, greşita alcătuire a completului 17 fiind în strânsă legătură cu necompetenţa.

Totodată, a arătat că hotărârea este nesemnată de presedintele completului de judecată şi de grefier, motiv de nulitate a hotărârii, art. 176 pct. 4 C. proc. civ. S-a comunicat un exemplar conform cu originalul, nu un exemplar semnat, invocând dispoziţiile art. 286 alin. (4), art. 427 alin. (11), art. 538 alin. (2) C. proc. civ.

A mai arătat că instanţa a nesocotit principiile statului de drept, al legalităţii şi al competentei profesionale, a refuzat să aplice in mod prioritar reglementările internaţionale, judecătorul a emis sentinţa cu exces de putere, printr-un raţionament rezultat ca urmare a gresitei interpretări şi aplicări a legii, ignorând Constituţia României, Tratatele internationale si Codul Comercial Uniform, iar instanţa nu a argumentat juridic respingerea solicitărilor reclamantului.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul a arătat că, prin aplicarea unui timbru poştal pe cererea de chemare în judecată, reclamantul a inserat în această cerere şi contractul care stă la baza acesteia în jurisdicţie maritimă/poştală, în conformitate cu dreptul internaţional şi tratatele internaţionale la care România este parte, invocând în beneficiul său Autotitatea Supremă a UPU (Uniunea Poştală Universală) care este o agenţie specializata a ONU, totodată, înţelegând să invoce direct în recurs, ca excepţie de ordine publică, excepţia nulităţii absolute a sentinţei nr. 270/2021, în condiţiile în care a fost pronunţată de o instanţă necompetentă/nespecializată în cauze maritime/poştale, în opinia sa, fiind încălcate şi dispoziţiile deciziei nr. 17/2018 a ÎCCJ-completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,recurentul-reclamant a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 286 alin. (4), (30)4 alin. (2), (30)5 alin. (1) şi (2), 307, 425 alin. (1) lit. c), 426 alin. (3), (42)7 alin. (1) şi 538 alin. (2) C. proc. civ., art. 286 reiterate de la pct. 1.

Cu privire la încălcarea art. 304 alin. (2), a arătat că judecătorul a refuzat prin omisiune să ordone ca inspectorul sef să se prezinte personal să ia cunostinţă de denuntarea înscrisurilor ca false, respectiv rezoluţia de clasarea 3558/A şi a întâmpinării din 20.11.2020, iar referitor la nesocotirea art. 305 alin. (1) - instanţa a refuzat prin omisiune să constate prin proces-verbal starea materială a rezolutiei de clasare 3558/A, decizând să dea hotărârea în cauză.

În fine, în ceea ce priveşte încălcarea art. 425 C. proc. civ., în dispozitiv nu apar solutiile la excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de clasare şi excepţia decăderii intimatei Inspecţia Judiciare astfel cum au fost invocate de reclamant, precum şi nemenţionarea în dispozitiv a codului numeric personal al reclamantului şi al intimatei persoană fizică şi a codului de înregistrare în registrul comerţului al intimatei Inspecţia Judiciară.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că, în opinia sa, hotărârea nu este motivată în ceea ce priveşte: jurisprudenta Curţii Constituţionale a României şi a tratatelor internationale la care România este parte, refuzul instanţei de a judeca excepţia nulităţii rezoluţiei de clasare nr. 3558/A/2019 emisă în dosarul nr. x, şi a rezoluţiei de clasare din 26.11.2019 emisă în dosarul nr. x, refuzul instanţei de a judeca excepţia decăderii Inspecţiei Judiciare în a verifica prealabil sesizările formulate în petitia adresată acesteia, invocarea de către reclamant a ius causae în pofida utilizării pe scară largă a ius fori, hotărârea fiind lipsită de suport probatoriu şi legal, instanţa nefăcând nici analiza incidentei prevederilor 14, 16, 26 din Decretul nr. 212/1974, art. 21 şi 47 din CDFUE, achiesând la apărările pârâtei.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut interpretarea şi aplicarea gresită a normelor de drept material - art. 21, 47 din CDFUE, art. 14, 15, 26 din Decretul 212/1974, art. 16 alin. (2), art. 20 şi 21 alin. (3) din Constitutie, art. 4, 5, 9 alin. (3), (61) alin. (2), (19)3 alin. (2), (13)49 alin. (1) şi (2), 1357 alin. (1) şi alin. (2), (13)81 alin. (1), (25)45 alin. (2), (25)56 C. proc. civ., art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, instanţa dând o interpretare eronată a legii, în scopul neaplicării acesteia. În opinia sa, instanţa a promovat interesele pârâtei în detrimentul intereselor reclamantului ca persoană umană ar cărei interes legitim trebuia să primeze, a invocat împotriva reclamantului calitatea de drept al persoanei juridice, a ignorat dreptul reclamantului la un proces echitabil, deşi acesta a insistat în aplicarea directă a dreptului internaţional şi comunitar.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este legală, nefiind susceptibilă de criticile formulate de reclamant din perspectiva motivelor de casare invocate.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin notele scrise depuse anterior termenului de judecată, recurentul-reclamant a invocat excepţia necompetenţei materiale a Completului nr. 9 învestit cu soluţionarea recursului, motivată de faptul că prin aplicarea unui timbru postal pe cerere de recurs, în această cerere este inserat contractul care stă la baza acestei jurisdicţii maritimă/postală, invocând Decizia nr. 17/2018 pronunţată de ÎCCJ în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că necompetenta sectiei/completului specializat este de ordine publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul reclamantului este nefondat.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei materiale a Completului nr. 9 învestit cu soluţionarea recursului nu este o veritabilă excepţie de necompetenţă de ordine publică în sensul stabilit de normele de procedură civilă şi de dezlegarea dată prin Decizia nr. 17/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, în raport de motivele invocate de recurent, respectiv că prin aplicarea unui timbru postal pe cerere de recurs, în această cerere este inserat contractul care stă la baza acestei jurisdicţii maritimă/postală, aceeaşi fiind situaţia şi pentru excepţia de ordine publică - excepţia nulităţii absolute a sentinţei nr. 270/2021 motivată de faptul că a fost pronunţată de o instanţă necompetentă/nespecializată în cauze maritime/poştale - invocată prin cererea de recurs.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A. cu o cerere, prin care a chemat în judecată pârâţii Inspecţia Judiciară şi B. pentru nesoluţionarea şi necomunicarea în termen legal prevăzut de lege a plângerii împotriva rezoluţiei de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x, solicitând obligarea Inspecţiei Judiciare la soluţionarea plângerii reclamantului şi comunicarea răspunsului către acesta şi obligarea Inspecţiei Judiciare la plata de daune morale pedepsitoare în cuantum de 2.000.000 RON (două milioane), în solidar cu pârâta B., în final, solicitând sancţionarea cu nulitatea absolută a rezoluţiei de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 şi a rezoluţiei din 26.11.2019 şi pe cale consecinţă obligarea pârâţilor în solidar la plata, către acesta, de daune morale în cuantum de 2.000.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în cuantum de 4.000 RON.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, reclamantul înţelegând să o critice din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, aminteşte instanţa de control judiciar că aceste dispoziţii legale au în vedere ipoteza în care instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Nelegalitatea hotărârii judecătoreşti, decurgând din alcătuirea nelegală a instanţei vizează deficienţele legate de compunerea completului de judecată, în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Astfel, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un singur judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale. Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari (art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004). Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Conform aceleiaşi legi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completele de judecată se compun din trei judecători ai aceleiaşi secţii (art. 31 alin. (1).

Totodată, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale în situaţia în care completul nu a fost constituit cu toate organele şi persoanele cerute de lege (grefier, procuror). Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale şi atunci când judecătorii nu aveau dreptul să facă parte din complet pentru că erau incompatibili ori fusese admisă cererea de abţinere sau de recuzare.

Având în vedere aceste consideraţii, instanţa de control judiciar constată că susţinerile cu privire la compunerea completului de judecată referitoare la faptul că astfel cum a făcut referire la invocarea excepţiei necompetenţei materiale procesuale specializată a completului 8 complet 17 fond, care, în opinia sa, a fost nelegal compus, întrucât judecătorul E. nu este specializat în cauze maritime/poştale, greşita alcătuire a completului 17 fiind în strânsă legătură cu necompetenţa, nu se circumscriu dispoziţiilor legale antereferite.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în conformitate cu acestea "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 "Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere."

Dosarul nr. x/2020, având ca obiect plângerea formulată de reclamantul A. întemeiată pe dispoziţiile art. 45 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, art. 9 alin. (1), art. 18 alin. (1), alin. (3) şi alin. (12) lit. a), art. 29 alin. (4) şi alin. (9) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, a fost înregistrat, în stadiul procesual fond, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29.07.2020, fiind repartizat aleatoriu, la secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la completul nr. 17F .

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 04.12.2020, Curtea, verificând competenţa de soluţionare a cauzei, în baza art. 131 din C. proc. civ., a stabilit că este competentă general, material şi teritorial, în conformitatea cu dispoziţiile art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Or, potrivit prevederilor legale antereferite, pentru a putea fi primit acest motiv de recurs trebuie îndeplinite o serie de condiţii, una dintre acestea fiind invocarea necompetenţei "în condiţiile legii". Textul face trimitere evident la prevederile art. 130 şi 131 din C. proc. civ., care introduc o limită procesuală până la care poate fi invocată necompetenţa de ordine publică, respectiv primul termen de judecată cu părţile legal citate în faţa primei instanţe. Invocarea excepţiei de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei, respectiv a excepţiei necompetenţei funcţionale, ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este posibilă, în cauză, având loc o consolidare a competenţei materiale procesuale şi funcţionale, în mod definitiv, în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea. Aceasta întrucât normele legale care reglementează regimul invocării excepţiilor de necompetenţă nu introduc nicio distincţie cu privire la necompetenţa funcţională, ci, dimpotrivă, dispoziţiile art. 136 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că dispoziţiile prezentei secţiuni (art. 129 - 135) privitoare la excepţia de necompetenţă se aplică, prin analogie, şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Deşi necompetenţa materială procesuală a secţiei sau completului specializat este de ordine publică, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 17/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, regimul invocării acesteia, pe verticală, este acelaşi ca şi în cazul celorlalte excepţii de necompetenţă de ordine publică, întrucât competenţei materiale procesuale, ca gen proxim, i se subsumează şi competenţa specializată, ca specie, astfel cum este ea reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004, precum şi în cuprinsul unor legi speciale, iar, pentru identitate de raţiune, aceeaşi soluţie, sub aspectul momentului limită până la care poate fi invocată excepţia de necompetenţă funcţională, se impune în cazul acestei excepţii, ca şi în cazul celorlalte excepţii de necompetenţă de ordine publică, astfel că argumentele invocate de recurent în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu se circumscriu acestui caz.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte observă că potrivit acestuia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul a susţinut că exemplarul sentinţei civile care i-a fost comunicat nu este semnat de judecător, chiar dacă este o copie, fiind astfel încălcate prevederile art. 426 alin. (3) C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar va înlătura ca nefondate aceste critici, reţinând că într-adevăr potrivit dispoziţiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie semnată sub sancţiunea nulităţii de către membrii completului, însă, potrivit art. 426 alin. (6) C. proc. civ. hotărârea judecătorească se întocmeşte în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la mapa de hotărâri al instanţei. Totodată, potrivit art. 427 C. proc. civ., hotărârea se comunică părţilor doar în copie. Prin urmare, nu constituie o încălcare a niciunei norme de procedură comunicarea hotărârii nesemnate de către judecător.

În plus, potrivit art. 131 Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se semnează două exemplare de pe fiecare hotărâre, de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă (unul pentru dosar, cel de al doilea pentru mapa de hotărâri).

În ceea ce priveşte încălcarea art. 304 alin. (2) C. proc. civ., invocată de recurent cu motivarea că judecătorul a refuzat prin omisiune să ordone ca inspectorul sef să se prezinte personal să ia cunostinţă de denuntarea inscrisurilor ca false, respectiv rezoluţia de clasarea 3558/A/17.10.2019 şi întâmpinarea din 20.11.2020, iar referitor la nesocotirea art. 305 alin. (1), în sensul că instanţa a refuzat prin omisiune să constate prin proces-verbal starea materială a acestor înscrisuri, decizând să dea hotărârea în cauză, Înalta Curte constată că înscrisurile la care face referire recurentul sunt reprezentate de actul a cărei anulare s-a solicitat prin demersul judiciar iniţiat de acesta, respectiv rezoluţia nr. 3558/A/2019 ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, şi de întâmpinarea formulată în cauză de intimata Inspecţia Judiciară care este actul de procedură prin care aceasta şi-a formulat apărările în cauză şi cu privire la care a precizat modalitatea în care a fost semnată, astfel că aceste înscrisuri nu pot forma obiectul unei cereri care să se circumscrie normelor de procedură care reglementează verificarea de înscrisuri în materia probatoriilor, din perspectiva invocată de recurentul-reclamant, care să poată fi examinată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dincolo de aceste aspecte, se constată că prima instanţă a analizat legalitatea rezoluţiei în discuţie şi din perspectiva semnării/confirmării acesteia invocată de reclamant prin notele scrise din data de 26.11.2020, reţinându-se că rezoluţia de clasare a fost avizată de către directorul Direcţiei de Inspecţie pentru judecători şi a fost confirmată de către înlocuitorul inspectorului şef, astfel cum rezultă din cuprinsul exemplarului depus la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, exemplar ce a putut fi observat şi de reclamant.

În fine, Înalta Curte reţine că sunt lipsite de suport şi susţinerile recurentului în ceea ce priveşte încălcarea art. 425 C. proc. civ., în sensul că în dispozitiv nu apar solutiile privind excepţia nulităţii absolute şi excepţia decăderii invocate de acesta, aspectele privind nulitatea rezoluţiei din 26.11.2019 fiind analizate de prima instanţă, care a reţinut că nu se poate pune problema nulităţii, întrucât termenul indicat este un termen de recomandare, iar dispoziţiile speciale aplicabile în cauză nu prevăd o sancţiune pentru nerespectarea termenului de 20 de zile. Cu privire la sancţiunea decăderii la care face referire recurentul-reclamant, aceasta a fost analizată de asemenea, de instanţă, în cadrul criticilor pe fondul cauzei .

Aşadar, soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată de reclamant reflectă concluzia la care a ajuns instanţa în urma analizării tuturor criticilor formulate de reclamant în susţinerea solicitării de sancţionare cu nulitatea absolută a rezoluţiei de clasare nr. 3558/A/17.10.2019 şi a rezoluţiei din 26.11.2019, soluţia fiind menţionată corespunzător în dispozitivul sentinţei, astfel că dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. au fost respectate în prezenta cauză. Totodată, nemenţionarea codului numeric personal al reclamantului ori numărul de înregistrare în registrul comerţului al intimatei Inspecţia Judiciară şi codul numeric personal al intimatei C., nu sunt elemente de natură să atragă nulitatea sentinţei recurate, recurentul-reclamant neinvocând o vătămare care să-i fie cauzată din acest motiv.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analizând considerentele hotărârii atacate se constată că această critica este nefondată.

Verificând sentinţa atacată prin prisma argumentelor invocate de recurentul-reclamant sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele impuse de textul art. 425 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest context, Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Altfel spus, motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a examinat problema de drept care a generat litigiul, a arătat de ce excepţia tardivităţii este neîntemeiată, precum şi motivele respingerii inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate ca rămasă fără obiect. Totodată, pe fondul cauzei, a analizat criticile formulate de reclamant privind necomunicarea rezoluţiei prin care a fost soluţionată plângerea împotriva rezoluţiei de clasare în discuţie, privind soluţionarea plângerii cu depăşirea termenului de 20 de zile prevăzut de art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prin raportare la art. 451 alin. (3) din aceeaşi lege, privind motivarea rezoluţiei de clasare, prin raportare la dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi la art. 18 alin. (3) şi (4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară şi art. 47 alin. (3), privind aspectele legate de semnarea întâmpinărilor în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti şi al ÎCCJ, privind aprecierea inspectorului judiciar referitoare la conduita profesională a inspectorului judiciar D., prin raportare la art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind necomunicarea avizului directorului Direcţiei de Inspecţie pentru judecători şi a confirmării inspectorului-sef adjunct prin raportare la art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, privind durata verificărilor prin raportare la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum şi sancţiunea decăderii prin raportare la art. 2545 C. civ., solicitarea reclamantului de acordarea daunelor morale prin raportare la art. 1, 8 alin. (1), (18) alin. (1) şi (3), 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, prin raportare la art. 453 C. proc. civ.

În aceste condiţii faptul că prima instanţă nu a răspuns punctual la fiecare susţinere din cererea de chemare în judecată ori fiecărei nuanţe a interpretării date de reclamant dispoziţiilor legale apreciate de acesta ca fiind incidente în cauză nu este de natură să ducă la concluzia că sentinţa nu este motivată corespunzător.

Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este, de fapt, de acord, cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, nu echivalează cu lipsa de raţionament juridic sau cu nemotivarea hotărârii, astfel încât această critică nu poate fi primită.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de control judiciar constată că nici acesta nu este incident în cauză.

Astfel, se constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea judicioasă a fondului şi a probatoriilor administrate, astfel cum s-a reţinut la punctul anterior, în mod nerelevant încercând recurentul să se prevaleze de dispoziţii legale dispersate, fără aplicabilitate în speţă.

În concluzie, sentinţa recurată este legală, motivele de nelegalitate şi argumentele astfel cum au fost invocate în susţinerea acestora nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 270 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.