Validity of Unsigned Judgment Copies and Applicability of Evidence Verification Rules to Disputed Administrative Resolutions in Judicial Disciplinary Proceedings

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei din data de 08.07.2020 emisă în dosarul nr. x şi comunicată la 10.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea sa formulata împotriva rezoluţiei de clasare nr. 808/A din data de 09.03.2020 emisă în dosarul nr. x.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 460 din 26 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 460 din 26 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 8 C. proc. civ.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea este nesemnată de presedintele completului de judecată şi de grefier, motiv de nulitate a hotărârii, conform art. 176 pct. 4 C. proc. civ. S-a comunicat un exemplar conform cu originalul, nu un exemplar semnat, recurentul invocând dispoziţiile art. 286 alin. (4), art. 427 alin. (1), art. 538 alin. (2) C. proc. civ.

A mai arătat că instanţa a nesocotit principiile statului de drept, al legalităţii şi al competentei profesionale, a refuzat să aplice in mod prioritar reglementările internaţionale, judecătorul a emis sentinţa cu exces de putere, printr-un raţionament rezultat ca urmare a gresitei interpretări şi aplicări a legii, ignorând Constituţia României, Tratatele internationale si Codul Comercial Uniform, iar instanţa nu a argumentat juridic respingerea solicitărilor reclamantului.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 286 alin. (4), (30)4 alin. (2), (30)5 alin. (1) şi (2), 307, 425 alin. (1) lit. c), 426 alin. (3), (42)7 alin. (1) şi 538 alin. (2) C. proc. civ., art. 286 reiterate de la pct. 1.

Cu privire la încălcarea art. 304 alin. (2), a arătat că judecătorul a refuzat prin omisiune să ordone ca inspectorul sef să se prezinte personal să ia cunostinţă de denuntarea înscrisurilor ca false, respectiv rezoluţia de clasarea 808/A/2020, iar referitor la nesocotirea art. 305 alin. (1) - instanţa a refuzat prin omisiune să constate prin proces-verbal starea materială a rezolutiei de clasare 808/A, decizând să dea hotărârea în cauză.

În fine, în ceea ce priveşte încălcarea art. 425 C. proc. civ., în dispozitiv nu apar solutiile la excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de clasare nr. 808/A/2020 în dosar nr. x şi excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei din data de 08.07.2020 emisă în dosarul nr. x, excepţia de nelegalitate şi excepţia decăderii intimatei Inspecţia Judiciare astfel cum au fost invocate de reclamant, precum şi nemenţionarea în dispozitiv a codului numeric personal al reclamantului şi a codului de înregistrare în registrul comerţului al intimatei Inspecţia Judiciară.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că, în opinia sa, hotărârea nu este motivată în ceea ce priveşte: jurisprudenta Curţii Constituţionale a României şi a tratatelor internationale la care România este parte, refuzul instanţei de a judeca excepţia nulităţii rezoluţiei de clasare nr. 808/A/2020 emisă în dosarul nr. x, refuzul instanţei de a judeca excepţia decăderii Inspecţiei Judiciare în a verifica prealabil sesizările formulate în petitia adresată acesteia, invocarea de către reclamant a ius causae în pofida utilizării pe scară largă a ius fori, hotărârea fiind lipsită de suport probatoriu şi legal, instanţa nefăcând nici analiza incidentei prevederilor 14, 16, 26 din Decretul nr. 212/1974, art. 21 şi 47 din CDFUE, achiesând la apărările pârâtei; în dispozitiv nu apar solutiile la excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de clasare nr. 808/A/2020 în dosar nr. x şi excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei din data de 08.07.2020 emisă în dosarul nr. x, excepţia de nelegalitate şi excepţia decăderii intimatei Inspecţia Judiciare astfel cum au fost invocate de reclamant.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut interpretarea şi aplicarea gresită a normelor de drept material - art. 21, 47 din CDFUE, art. 14, 15, 26 din Decretul 212/1974, art. 16 alin. (2), art. 20 şi 21 alin. (3) din Constitutie, art. 4, 5, 9 alin. (3), (61) alin. (2), (19)3 alin. (2), (13)49 alin. (1) şi (2), 1357 alin. (1) şi alin. (2), (13)81 alin. (1), (25)45 alin. (2), (25)56 C. proc. civ., art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 45 alin. (3), (4), (7) din Legea nr. 317/2004, art. 185 alin. (1) C. proc. civ., instanţa dând o interpretare eronată a legii, în scopul neaplicării acesteia. În opinia sa, instanţa a promovat interesele pârâtei în detrimentul intereselor reclamantului ca persoană umană ar cărei interes legitim trebuia să primeze, a invocat împotriva reclamantului calitatea de drept al persoanei juridice, a ignorat dreptul reclamantului la un proces echitabil, deşi acesta a insistat în aplicarea directă a dreptului internaţional şi comunitar.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este legală, nefiind susceptibilă de criticile formulate de reclamant din perspectiva motivelor de casare invocate.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 12.09.2022, recurentul-reclamant a formulat cerere de înscriere în fals împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 808/A/09.03.2020, invocând aspecte cu privire la calitatea persoanei care a semnat/confirmat rezoluţia de clasare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul reclamantului este nefondat.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că înscrisurile la care face referire recurentul sunt reprezentate de actul a cărei anulare s-a solicitat prin demersul judiciar iniţiat de acesta, respectiv rezoluţia nr. 808/A/2020 ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că aceste înscrisuri nu pot forma obiectul unei cereri care să se circumscrie normelor de procedură care reglementează verificarea de înscrisuri în materia probatoriilor, din perspectiva invocată de recurentul-reclamant.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară, cu o contestaţie împotriva rezoluţiei din data de 08.07.2020 emisă în dosarul nr. x şi comunicată la 10.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea sa formulata împotriva rezoluţiei de clasare nr. 808/A din data de 09.03.2020 emisă în dosarul nr. x, solicitând constatarea nulităţii absolute a acestor rezoluţii.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, reclamantul înţelegând să o critice din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, aminteşte instanţa de control judiciar că aceste dispoziţii legale au în vedere ipoteza în care instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Nelegalitatea hotărârii judecătoreşti, decurgând din alcătuirea nelegală a instanţei vizează deficienţele legate de compunerea completului de judecată, în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Astfel, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un singur judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale. Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari (art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004). Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Conform aceleiaşi legi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completele de judecată se compun din trei judecători ai aceleiaşi secţii (art. 31 alin. (1).

Totodată, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale în situaţia în care completul nu a fost constituit cu toate organele şi persoanele cerute de lege (grefier, procuror). Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale şi atunci când judecătorii nu aveau dreptul să facă parte din complet pentru că erau incompatibili ori fusese admisă cererea de abţinere sau de recuzare.

Având în vedere aceste consideraţii, instanţa de control judiciar constată că susţinerile cu privire la compunerea completului de judecată sunt referitoare la faptul că exemplarul sentinţei civile care i-a fost comunicat nu este semnat de judecător, chiar dacă este o copie, fiind astfel încălcate prevederile art. 426 alin. (3) C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar va înlătura ca nefondate aceste critici, reţinând că într-adevăr potrivit dispoziţiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie semnată sub sancţiunea nulităţii de către membrii completului, însă, potrivit art. 426 alin. (6) C. proc. civ. hotărârea judecătorească se întocmeşte în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la mapa de hotărâri al instanţei. Totodată, potrivit art. 427 C. proc. civ., hotărârea se comunică părţilor doar în copie. Prin urmare, nu constituie o încălcare a niciunei norme de procedură comunicarea hotărârii nesemnate de către judecător.

În plus, potrivit art. 131 Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se semnează două exemplare de pe fiecare hotărâre, de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă (unul pentru dosar, cel de al doilea pentru mapa de hotărâri).

Totodată, susţinerile recurentului privind nesocotirea principiilor statului de drept, al legalităţii şi al competentei profesionale, refuzul de a aplica în mod prioritar reglementările internaţionale, emiterea sentinţei cu exces de putere, printr-un raţionament rezultat ca urmare a gresitei interpretări şi aplicări a legii, ignorând Constituţia României, Tratatele internationale si Codul Comercial Uniform, neargumentarea juridică a respingerii solicitărilor reclamantului nu se circumscriu acestui motiv de casare, susţinerile fiind de altfel reiterate în cadrul celorlalte motive de nelegalitate invocate de recurent, urmând să fie analizate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte observă că potrivit acestuia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte încălcarea art. 304 alin. (2) C. proc. civ., invocată de recurent cu motivarea că judecătorul a refuzat prin omisiune să ordone ca inspectorul sef să se prezinte personal să ia cunostinţă de denuntarea inscrisurilor ca false, respectiv rezoluţia de clasarea 808/A/09.03.2020 emisă în dosarul nr. x, iar referitor la nesocotirea art. 305 alin. (1), în sensul că instanţa a refuzat prin omisiune să constate prin proces-verbal starea materială a acestui înscris, decizând să dea hotărârea în cauză, Înalta Curte constată că înscrisul la care face referire recurentul este reprezentat de actul a cărei anulare s-a solicitat prin demersul judiciar iniţiat de acesta, respectiv rezoluţia nr. 808/A/2020 ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că acest înscris nu poate forma obiectul unei cereri care să se circumscrie normelor de procedură care reglementează verificarea de înscrisuri în materia probatoriilor, din perspectiva invocată de recurentul-reclamant, care să poată fi examinată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dincolo de aceste aspecte, se constată că prima instanţă a analizat legalitatea rezoluţiei în discuţie şi din perspectiva semnării/confirmării acesteia invocată de reclamant prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată şi ale art. 18 alin. (9) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie.

În fine, Înalta Curte reţine că sunt lipsite de suport şi susţinerile recurentului în ceea ce priveşte încălcarea art. 425 C. proc. civ., în sensul că în dispozitiv nu apar solutiile privind excepţia nulităţii absolute, excepţia nelegalităţii şi excepţia decăderii invocate de acesta, aspectele privind nulitatea rezoluţiei 808/A/2020 şi a rezoluţiei din data de 08.07.2020 fiind analizate de prima instanţă prin raportare la argumentele de ordin critic invocate de reclamant.

Aşadar, soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată reflectă concluzia la care a ajuns instanţa în urma analizării tuturor criticilor formulate de reclamant în susţinerea solicitării de sancţionare cu nulitatea absolută a rezoluţiei de clasare nr. 808/A/2020 şi a rezoluţiei din 08.07.2020, soluţia fiind menţionată corespunzător în dispozitivul sentinţei, astfel că dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. au fost respectate în prezenta cauză. Totodată, nemenţionarea codului numeric personal al reclamantului ori numărul de înregistrare în registrul comerţului al intimatei Inspecţia Judiciară, nu sunt elemente de natură să atragă nulitatea sentinţei recurate, recurentul-reclamant neinvocând o vătămare care să-i fie cauzată din acest motiv.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analizând considerentele hotărârii atacate se constată că această critica este nefondată.

Verificând sentinţa atacată prin prisma argumentelor invocate de recurentul-reclamant sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele impuse de textul art. 425 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest context, Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Altfel spus, motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a analizat criticile formulate de reclamant cu privire la lipsa avizului directorului Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi lipsa confirmării rezoluţiei de clasare de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată şi ale art. 18 alin. (9) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie; cu privire la termenul în care a fost soluţionată sesizarea reclamantului de pârâtă, prin raportare la prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; cu privire la susţinerea că inspectorul judiciar nu a efectuat verificările prealabile cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit.

a) din Legea nr. 303/2004, prin raoprtare la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit.

r) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la faptul că depăşirea termenului de redactare a deciziei civile nr. 4098/19.09.2019 nu se datorează niciunuia dintre judecătorii reclamaţi, precum şi la împrejurările obiective care au condus la redactarea decizie cu întârziere; cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit.

f) din Legea nr. 303/2004, text menţionat expres de reclamant, judecătorul fondului apreciind că aspectele semnalate nu se încadrează în acest text de lege, ci în abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit.

e) din Legea nr. 303/2004, cu privire la care a considerat motivat că nu există indiciile săvârşirii acestei abateri disciplinare; cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit.

t) din Legea nr. 554/2004, observând dispoziţiile acestui text legal prin raportare la definiţia abaterii disciplinare, respectiv "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă" şi la dispoziţiile art. 991 din Legea nr. 303/2004, la principiul independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, constatând că argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate sunt prezentate în considerentele deciziei, fiind respectate dispoziţiile procedurale şi enunţate detaliat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi argumentele care au justificat soluţia pronunţată.

În aceste condiţii faptul că prima instanţă nu a răspuns punctual la fiecare susţinere din cererea de chemare în judecată ori fiecărei nuanţe a interpretării date de reclamant dispoziţiilor legale apreciate de acesta ca fiind incidente în cauză nu este de natură să ducă la concluzia că sentinţa nu este motivată corespunzător.

Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este, de fapt, de acord, cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, nu echivalează cu lipsa de raţionament juridic sau cu nemotivarea hotărârii, astfel încât această critică nu poate fi primită.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de control judiciar constată că nici acesta nu este incident în cauză.

Astfel, se constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea judicioasă a fondului şi a probatoriilor administrate, astfel cum s-a reţinut la punctul anterior, în mod nerelevant încercând recurentul să se prevaleze de dispoziţii legale dispersate, fără aplicabilitate în speţă.

În concluzie, sentinţa recurată este legală, motivele de nelegalitate şi argumentele astfel cum au fost invocate în susţinerea acestora nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 460 din 26 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.