Fiscal litigation: procedural nullity of judgment due to erroneous courtroom citation preventing party appearance

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov, a solicitat anularea Deciziei nr. 152/17.04.2019 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către A.; anularea Raportului de inspecţie fiscala (RIF) nr. x/23.11.2018 si a anexelor acestuia cuprinzând situaţia detaliata privind TVA de plata şi calculul obligaţiilor fiscale accesorii; anularea Deciziei de impunere nr. x/23.11.2018; anularea oricăror alte acte administrative subsecvente RIF si Deciziei de impunere menţionate anterior.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 1252 din 2 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia prescripţiei şi s-a respins acţiunea reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, ca prescrisă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1252 din 2 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că judecata s-a făcut în lipsa părtii, reclamantul nefiind legal citat pentru termenul la care a fost judecata cauza in fond.

Astfel, pentru termenul din data de 13.11.2020, reclamantul a fost citat in mod greşit la sala de judecata E23 (B.). In realitate, şedinţa completul de judecata investit cu judecarea cauzei care face obiectul prezentului dosar s-a desfăşurat la sala E01 (C.). În citaţia pentru termenul din data de 13.11.2020 pe care reclamantul a receptionat-o s-a strecurat o eroare materiala in ceea ce priveşte sala desfăşurării şedinţei completului de judecata, aspect care l-a pus in imposibilitatea obiectiva de a participa la dezbaterile in fond a cauzei. Apărătorul reclamantului a observat eroarea după consultarea grefierului de şedinţa de la sala E23 insa, când a incercat sa intre in sala E01, usa era inchisa, şedinţa de judecata terminandu-se la ora 12:00 (ora pentru care era programat pentru începerea dezbaterilor). Acest aspect poate fi confirmat si de către un alt avocat care era citat tot la sala E01 si tot pentru ora 12:00, sens in care solicită instrumentarea probei cu martori indicând ca martor pe domnul avocat D.. In continuare, apărătorul reclamantului a depus in aceeaşi zi, prin registratura, o cerere de repunere pe rol a dosarului.

A susţinut că atât judecarea dosarului in lipsa părtii nelegal citate, cat si pronunţarea hotărârii in ciuda dovezilor depuse cu privire la eroarea materiala a instanţei, reprezintă o neregularitate procedurala care atrage sancţiunea nulităţii ca singur remediu prin care se poate îndrepta situaţia părtii care a fost pusa in imposibilitatea de a lua parte la judecata si de a-si exercita in plenitudine dreptul legal si procedural la apărare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat in subsidiar, a cărui examinare a solicitat-o in situaţia in care instanţa de recurs va considera ca nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. si de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pronunţând o hotărâre care a fost data cu aplicarea greşita a normelor de drept material.

Astfel, prima instanţă a neglijat în totalitate argumentele reclamantului cu privire la vicierea totala a procedurii de comunicare a răspunsului la plângerea prealabila, argumente dezvoltate cu ocazia formulării răspunsului la întâmpinare. Atât procedura de comunicare prin posta cu confirmare de primire, cat si procedura de afişare a anunţului privind emiterea deciziei de soluţionare a plângerii prealabile nu au fost îndeplinite in conformitate cu dispoziţiile legale in materie.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, recurentul a arătat că, în opinia sa, în cazul de fata, comunicarea efectiva a răspunsului la plângerea prealabila a fost facuta la data de 08.05.2020, ca urmare a demersurilor întreprinse de acesta, prin avocat, demersuri prin care a interpelat ANAF cu privire la stadiul soluţionării contestaţiei administrative. Aşadar, fata de data de 08.05.2020, data comunicării efective a deciziei, contestaţia care face obiectul prezentului dosar este introdusa in termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 554/2004. Argumentul intimatei ANAF conform căruia dreptul la acţiune s-a prescris in termen de 6 luni de la data de 28.05.2019, respectiv data publicării deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative pe pagina de internet ANAF, dar si de data afişării la sediul ANAF a aceleiaşi decizii, nu poate fi primit, intrucat aceasta metoda de comunicare este prevăzuta de Codul de procedură fiscală ca o metoda subsidiara a comunicării efective prin posta cu confirmare de primire care este obligatorie. Or, in cazul de fata, intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative prin posta, ci s-a limitat doar la a menţiona (fara sa si demonstreze) ca respectiva decizie a fost trimisa cu AR la data de 18.04.2019. Mai mult, chiar si in condiţiile trimiterii deciziei de soluţionare prin AR, în opinia sa, nu au fost respectate dispoziţiile Codul de procedură fiscală, pe de o parte si nici nu a fost asigurat dreptul reclamantului de a fi informat de existenta si conţinutul deciziei de soluţionare, pe de alta parte. Invocând jurisprudenţa CEDO (Raissa Shipping S.R.L., E. S.A. Cluj Napoca), apreciază ca, pentru a se asigura accesul reclamantului la justiţie (instanţa de contencios administrativ) pe calea contestaţiei introduse împotriva deciziei de soluţionare, modalitatea de comunicare a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative trebuia sa asigure receptionarea efectiva si sub semnătură a acesteia.

În subsidiarul argumentelor dezvoltate, invocând dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a mai arătat recurentul că termenul de 1 an este un termen de decădere potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. În cazul de fata, curgerea termenului de decădere a fost suspendata potrivit dispoziţiilor art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenta pe teritoriul României. Dreptul efectiv al recurentului de a fi informat si de a avea acces la instanţa de contencios administrativ a fost incalcat atât prin vicierea procedurii de comunicare a decizie de soluţionare, cat si prin menţinerea mai puţin de 2 luni pe portal a afişării existentei deciziei. In ceea ce priveşte motivele temeinice care sa justifice aplicarea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2), a facut trimitere la procedura inexistenta sau viciata de comunicare a deciziei prin AR si la menţinerea anunţului privind existenta deciziei de soluţionare pentru o perioada inferioara termenului legal de contestare.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatele-pârâte AJFP Ilfov prin DGRFP Bucuresti şi ANAF au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este fondat, în limitele şi în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A. cu o cerere, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov, anularea Deciziei nr. 152/17.04.2019 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către A.; anularea Raportului de inspecţie fiscala (RIF) nr. x/23.11.2018 si a anexelor acestuia cuprinzând situaţia detaliata privind TVA de plata şi calculul obligaţiilor fiscale accesorii; anularea Deciziei de impunere nr. x/23.11.2018; anularea oricăror alte acte administrative subsecvente RIF si Deciziei de impunere menţionate anterior.

Prin sentinţa recurată, s-a admis excepţia prescripţiei şi s-a respins acţiunea reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, ca prescrisă, reclamantul formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza criticilor formulate de reclamantă, instanţa de control judiciar reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform acestor prevederi legale, se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit art. 22 din C. proc. civ. "(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale (...)", iar art. 13 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege".

Totodată, dispoziţiile art. 153 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. stabilesc că: (1) "Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel; (2) Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii", iar conform art. 157:

"(1) Citaţia va cuprinde: a) denumirea instanţei, sediul ei şi, când este cazul, alt loc decât sediul instanţei unde urmează să se desfăşoare judecarea procesului;(...) c) numărul dosarului; d) anul, luna, ziua şi ora înfăţişării; e) numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a celui citat, precum şi locul unde se citează; (...) k) ştampila instanţei şi semnătura grefierului. (...) (3) Cerinţele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi k) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Înalta Curte constată că din actele dosarului rezultă că la data de 09.09.2020, în dosarul de fond s-au emis citaţiile către părţile litigante, sala menţionată pe citaţii fiind E23 (B.), dovezile de citare aflându-se la filele x; pentru reclamant citaţia fiind depusă la cutia poştală la 15.09.2020 (f .201).

Conform citativului aflat la dosarul de fond, la data de 12.09.2022 au fost citate din nou părţile cu menţiunea că sedinţa de judecată are loc în sala E01 - C., dovezile de citare aflându-se la filele x, pentru reclamant citaţia fiind depusă la cutia postală la 15.09.2020 .

Aşadar, în cauză au fost emise două rânduri de citaţii pentru termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2020 la care s-a soluţionat cauza, fiind menţionate săli de judecată diferite.

În aceste condiţii imprecizia creată de menţionarea a două săli diferite pe cele două citaţii emise pentru recurentul-reclamant depuse la cutia poştală la aceeaşi dată este de natură să genereze posibilitatea creerii unei confuzii cu privire la locul unde urma să se desfăşoare şedinţa de judecată, aspect care, în cauză, a condus la neprezentarea reprezentantului reclamantului în faţa instanţei în vederea exercitării drepturilor procesuale, vătămarea produsă acestuia neputând fi înlăturată decât prin casarea hotărârii.

Faţă de aceste motive, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, prin soluţionarea cauzei cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurent sentinţei de fond, care privesc fondul cauzei, care urmează să cerceteze toate argumentele şi apărările formulate de părţile litigante, atât prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinările formulate, cât şi prin cererea de recurs şi întâmpinarea formulată în acest stadiu procesual.

În ceea ce priveşte apărările formulate de intimatele-pârâte prin întâmpinare, Înalta Curte constată că le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamant, din perspectiva motivului de casare apreciat ca fiind fondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1252 din 2 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.