Challenge to judicial council decision on social media posts: lack of interest set aside, judgment quashed and remanded for merits review
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, rejected the defendant’s cross-appeal, and quashed the lower court’s judgment with remand to the same court for a new trial, thereby overturning the initial dismissal of the administrative action. The case involved a judge, then president of a tribunal, who challenged two decisions by the Council of the Superior Judiciary’s section for prosecutors: one that admitted a request to protect the independence of prosecutors based on her social media posts, and a subsequent preliminary complaint rejecting her objection as lacking interest; the lower court had dismissed her suit for lack of interest in annulling these acts. The Supreme Court ruled that the lower court erred in finding a lack of standing, holding that the challenged acts analyzed the claimant's personal conduct and could affect her professional reputation and file, thus constituting a justiciable interest that violated her right to a fair trial and access to justice under Article 6 of the Civil Procedure Code and Article 6 of the ECHR, specifically citing the grounds for cassation under Article 488(1)(5) CPC regarding the violation of procedural norms.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 174 alin. (1) din C. proc. civ; Challenge to judicial council decision on social media posts: lack of interest set aside, judgment quashed and remanded for merits review: The case involved a judge, then president of a tribunal, who challenged two decisions by the Council of the Superior Judiciary’s section for prosecutors: one that admitted a request to protect the independence of prosecutors based on her social media posts, and a subsequent preliminary complaint rejecting her objection as lacking interest; the lower court had dismissed her suit for lack of interest in annulling these acts. The Supreme Court ruled that the lower court erred in finding a lack of standing, holding that the challenged acts analyzed the claimant's personal conduct and could affect her professional reputation and file, thus constituting a justiciable interest that violated her right to a fair trial and access to justice under Article 6 of the Civil Procedure Code and Article 6 of the ECHR, specifically citing the grounds for cassation under Article 488(1)(5) CPC regarding the violation of procedural norms.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the main procedural ground justifying the quashing of the lower court's decision and the remand of the case for re-trial.
Procedural rule governing the outcome of the appeal, specifically the admission of the appeal and the consequence of quashing the judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.09.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi secţia pentru Procurori a Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii cu nr. 424/05.05.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori şi a Hotărârii din 03.09.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, prin care a fost soluţionată plângerea administrativă prealabilă promovată împotriva Hotărârii cu nr. 424/05.05.2020.
2. Hotărârea recurată
Prin sentinţa civilă nr. 90 din 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a hotărârii de soluţionare a plângerii prealabile; s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei; s-a respins ca lipsită de interes acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii; fără cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 90 din 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii formulând recurs incident.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. a susţinut că raţionamentul instanţei de fond este eronat, reclamanta având interes în promovarea acţiunii introductive ce face obiectul prezentului dosar.
Astfel, aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, în opinia sa, interesul în promovarea acţiunii este determinat de cel puţin următoarele împrejurări:
- Hotărârea secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 424/05 mai 2020 aduce atingere imaginii profesionale a acesteia, în contextul în care este judecător de drepturi şi libertăţi, care, prin natura profesiei, intră în relaţii profesionale cu procurorii şi, mai mult, ocupă funcţia de Preşedinte al Tribunalului Timiş;
- odată definitivată, Hotărârea mai sus individualizată a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să fie depusă la dosarul profesional al reclamantei, în condiţiile stabilite de art. 65 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii din 3 decembrie 2018, text care, potrivit art. 72 din acelaşi Regulament, se aplică şi în privinţa acestei Hotărâri, respectiv a reclamantei.
A arătat că aceste două argumente au fost înlăturate de judecătorul fondului, care a apreciat, în mod eronat, faptul că reclamanta nu ar avea interes în formularea cererii.
Contrar acestei reţineri, consideră că are interes în anularea Hotărârii nr. 424/05.05.2020 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturi, cel puţin pentru următoarele motive: evenimentul care a stat la baza adoptării actului administrativ este conduita reclamantei, acţiunile sale fiind strâns legate de emiterea actului administrativ; reclamanta este o persoană vătămată într-un interes legitim privat, fiind nevoită să obţină anularea actului administrativ contestat pentru ca, ulterior şi eventual, să mai fie îndreptăţită să solicite despăgubiri pentru repararea unui prejudiciu moral; instanţa civilă, într-o eventuală analiză a unei cereri în despăgubiri legate de actul administrativ în discuţie nu îl va putea infirma şi nici nu va putea contrazice conţinutul acestuia. Instanţa civilă nici măcar nu ar fi competentă să soluţioneze o astfel de cerere; reclamanta poate contesta hotărârea chiar dacă acesta nu i-a fost comunicată, hotărârea în discuţie fiind un act administrativ cu caracter individual adresat unui alt subiect de drept.
În măsura în care instanţa de recurs consideră că reclamanta are interes în promovarea cererii de chemare în judecată, a apreciat că soluţia firească asupra prezentului recurs ar fi aceea de casare a hotărârii şi, având în vedere faptul că cererea nu a fost soluţionată pe fond, de trimitere a cauzei spre soluţionare instanţei de fond, potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004.
În măsura în care instanţa de recurs consideră că nu se impune trimiterea cauzei spre soluţionare primei instanţe, recurenta-reclamantă a solicitat ca, în rejudecarea cauzei, după casare, să se ţină cont de argumentele prezentate în cererea introductivă, argumente ce nu au făcut obiectul analizei judecătorului de fond, respectiv că Hotărârea cu nr. 424/05.05.2020 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică şi nelegală, întrucât: a fost dată de o autoritate publică necompetentă, respectiv de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii; încalcă autoritatea lucrului decis, hotarârea 70/09 aprilie 2020, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat aceleaşi fapte; încalcă principiul auditul alteram pars-necitarea reclamantei; încalcă libertatea de exprimare a reclamantei.
Prin cererea de recurs incident formulată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 7, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare.
Astfel, reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 424/2020, aceasta fiind respinsă în şedinţa din data de 03.09.2020, fără a se emite o hotărâre în acest sens (ordinea de zi a şedinţelor este publică pe site-ul instituţiei). Reclamanta a primit un răspuns din partea CSM prin care i s-a comunicat soluţia dată plângerii prealabile.
Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinţei civile nr. 90, pronunţată la data de 24.02.2021 de Curtea de Apel Timişoara în dosarul sus menţionat, şi, rejudecând cauza, admiterea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea răspunsului dat de Consiliu la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, cu consecinţa respingerii acestui capăt de cerere ca inadmisibil.
4. Apărările formulate în recurs
Recurentul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a arătat că toate criticile formulate de recurenta-reclamantă se circumscriu în fapt motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., celelalte motive de casare invocate nefiind motivate.
A susţinut că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că se impune admiterea excepţiei lipsei de interes, criticile recurentei neavând niciun fundament juridic.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul reclamantei este fondat, în limitele şi în considerarea celor în continuare arătate, recursul incident formulat de pârât urmând să fie respins.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În fapt, la instituţia pârâtă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-au înregistrat la data de 09.09.2019 două cereri formulate de către Asociaţia "Iniţiativa pentru Justiţie", astfel: o cerere adresată Plenului CSM de apărare a independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său - înregistrată sub nr. x/09.09.2019 şi o cerere adresată secţiei pentru procurori din cadrul CSM, de apărare a reputaţiei profesionale a procurorilor - înregistrată sub nr. x/09.09.2019.
Ambele cereri formulate de către Asociaţia "Iniţiativa pentru Justiţie" au un conţinut identic, cererile vizând afirmaţiile reclamantei A. - preşedinte al Tribunalului Timiş la acea vreme - cuprinse în textul postat de aceasta la data de 24 august 2019, ora 10:21, pe contul personal de facebook şi în cuprinsul unui comentariu la propria postare.
Cererea de apărare a independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său, înregistrată sub nr. x/09.09.2019 a fost soluţionată prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 70/09.04.2020 în sensul respingerii acesteia, apreciindu-se că afirmaţiile inserate în postarea reclamantei nu sunt de natură să producă un impact negativ asupra sistemului judiciar şi să aducă atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii autorităţii judecătoreşti în ansamblu.
Cererea de apărare a reputaţiei profesionale a procurorilor înregistrată sub nr. x/09.09.2019 a fost soluţionată prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 424/05.05.2020, astfel: recalifică cererea de apărare a reputaţiei profesionale în cerere privind apărarea independenţei procurorilor şi admite cererile de apărare a independenţei procurorilor din cadrul Ministerului Public formulate de Asociaţia "Iniţiativa pentru Justiţie" reprezentată de domnii procurori B. şi C..
Uzând de procedura reglementată de art. 7 din Legea 554/2004, reclamanta s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, cu o plângere administrativă prealabilă, care a fost soluţionată prin Hotărârea din 03.09.2020, în sensul respingerii plângerii ca lipsită de interes .
În acest context, reclamanta A. s-a adresat instanţei de contencios administrativ, în condiţiile art. 8 din Legea 554/2004, solicitând prin acţiune, anularea Hotărârii cu nr. 424/05.05.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori şi a Hotărârii din 03.09.2020 prin care a fost soluţionată plângerea administrativă prealabilă.
Prin sentinţa recurată a fost admisă excepţia lipsei de interes a reclamantei şi a fost respinsă acţiunea ca lipsită de interes, reclamanta criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Totodată, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, după cum urmează.
Prin Hotărârea din 03.09.2020 emisă de CSM, secţia pentru procurori a fost respinsă plângerea reclamantei ca lipsită de interes .
Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, apreciază că hotărârea de soluţionare a plângerii prealabile se impune a fi analizată în strânsă legătură cu actul atacat în principal reprezentat de Hotărârea nr. 424 din 05.05.2020, cele două acte având aceeaşi valoare juridică - de acte administrative, astfel că solicitarea reclamantei de anulare a Hotărârii din 03.09.2020 este în principiu admisibilă, neexistând vreo cauză de neprimire a cererii sub acest aspect.
În cauză nu se poate susţine nici lipsa calităţii de act administrativ a hotărârii de soluţionare a plângerii prealabile, în condiţiile în care aceasta se adoptă într-un cadru reglementat de lege (art. 7 din Legea 554/2004), procedura plângerii prealabile având aptitudinea să conducă fie la revocarea (în tot/parte) fie la menţinerea actului contestat.
Astfel, atâta timp cât Hotărârea din 03.09.2020 a fost adoptată de secţia pentru procurori din cadrul CSM, în urma analizării plângerii prealabile a reclamantei, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, având ca şi consecinţă respingerea cererii reclamantei de revocare a actului contestat, instanţa de recurs consideră că cererea de anulare formulată împreună cu cererea de anulare a Hotărârii nr. 424 din 05.05.2020 este admisibilă, contrar susţinerilor recurentului-pârât.
Procedând la analiza criticilor formulate de reclamantă din perspectiva motivelor de casare invocate de aceasta, instanţa de control judiciar reţine că în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Conform acestor prevederi legale, se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."
Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.
Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit art. 20 din C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege." Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ., care preiau dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Alături de acesta este relevant principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispoziţiile art. 22 din acelaşi Cod, potrivit cu care "(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale (...)".
În acest context, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
Aşadar, prin interes se înţelege folosul practic imediat pe care urmăreşte a-l obţine o persoană prin iniţierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acţiunii, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii sale, iar, în măsura în care promovarea unei acţiuni nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.
Totodată, contenciosul administrativ subiectiv pus la dispoziţia persoanelor fizice presupune ca drepturile sau interesele lor juridice sa fie afectate prin actul administrativ atacat sau prin refuzul nejustificat al autorităţilor administrative.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă hotărârea adoptată de Consiliului Superior al Magistraturii, constituie un fapt juridic în raport cu reclamanta.
Însă este greşită interpretarea dată de judecătorul fondului în sensul că în aceste condiţii, fiind un terţ în raport cu hotărârile conteste în cauză, în ipoteza în care s-ar admite acţiunea şi s-ar dispune anularea actelor administrative atacate, reclamanta nu ar obţine niciun folos practic, vreun beneficiu.
Astfel, în cuprinsul Hotărârii nr. 424 din 5 mai 2020, sunt analizate faptele personale ale reclamantei, fiind calificate drept fapte care sunt de natură să producă un impact negativ asupra independenţei, prestigiului şi credibilităţii procurorilor din cadrul Ministerului Public, reţinându-se împrejurări precum aceea că mesajul postat pe reţeaua de socializare şi comentariile aduse pe marginea acestuia nu se circumscriu unei activităţi de informare a publicului desfăşurată în limitele normale, fiind identificate elemente de natură a aduce atingere independenţei procurorilor din cadrul Ministerului Public.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanta dovedeşte un interes în sensul dispoziţiilor legale anterior reţinute, prin admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea acţiunii ca atare, fiind încălcat dreptul acesteia la un proces echitabil, care reprezintă o garanţie procedurală a drepturilor şi libertăţilor persoanei în faţa instanţelor de judecată, în componenta privind dreptul de acces la justiţie privit ca un drept subiectiv cu un conţinut complex, recunoscut de stat unei persoane şi care presupune alte numeroase drepturi procesuale ale acesteia, legate de actul de înfăptuire a justiţiei.
Faţă de aceste motive, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, prin admiterea excepţiei lipsei de interes, respingând acţiunea fără a cerceta fondul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În raport cu această soluţie, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurentă sentinţei de fond, care privesc fondul cauzei, nesoluţionat de prima instanţă, care urmează să cerceteze toate argumentele şi apărările formulate de părţile litigante, atât prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinările formulate, cât şi prin cererea de recurs şi întâmpinarea formulată în acest stadiu procesual.
În ceea ce priveşte apărările formulate de recurentul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată că le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamantă, din perspectiva motivului de casare apreciat ca fiind fondat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul incident formulat de pârât, va admite recursul formulat de reclamantă, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 90 din 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 90 din 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.