Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3970/2022 AI generated

TV news impartiality and good faith: omission of opposing authority view in crime report violates audio-visual content code

Case Number Decizia nr. 3970/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that validated a 5,000 RON fine imposed by the National Audiovisual Council (CNA) on a television station for violating media regulations. The dispute centered on whether the broadcaster's news report, which featured off-camera commentary suggesting a parking barrier malfunction caused a traffic jam, failed to present an impartial account by omitting the local administration's explanation and the parking attendant's statement that drivers refused to pay, thereby inducing a false conclusion of defective public management. The court held that the broadcaster violated Articles 64(1)(b) and 65(a) of Decision No. 220/2011 (Audiovisual Content Regulation Code), which mandate that news reporting must be correct, verified, impartial, conducted in good faith, and characterized by rigor and accuracy; specifically, the absence of the opposing viewpoint and the failure to verify or balance the initial accusation with available counter-explanations at the time of broadcast constituted a breach of these statutory obligations.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; TV news impartiality and good faith: omission of opposing authority view in crime report violates audio-visual content code: The dispute centered on whether the broadcaster's news report, which featured off-camera commentary suggesting a parking barrier malfunction caused a traffic jam, failed to present an impartial account by omitting the local administration's explanation and the parking attendant's statement that drivers refused to pay, thereby inducing a false conclusion of defective public management. The court held that the broadcaster violated Articles 64(1)(b) and 65(a) of Decision No. 220/2011 (Audiovisual Content Regulation Code), which mandate that news reporting must be correct, verified, impartial, conducted in good faith, and characterized by rigor and accuracy; specifically, the absence of the opposing viewpoint and the failure to verify or balance the initial accusation with available counter-explanations at the time of broadcast constituted a breach of these statutory obligations.

Keywords

AI generated
media law breach of good faith e-justice impartiality concerns broadcasting right false accusation

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Legal basis cited for the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the dismissal of the appeal and the adoption of the final judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.03.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 211/25.02.2020, prin care a fost sancţionată cu amenda în cuantum de 5000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. b) si art. 65 lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 127 din 8 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 127 din 8 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamanta a susţinut, în esenţă, următoarele argumente de ordin critic:

- instanţa de fond retine in mod eronat faptul ca "deşi difuzat la o ora de maxima audienta, materialul prezentat in cadrul programului principal de ştiri [...] nu prezintă nicio opinia autorizata a administraţiei locale a oraşului Sinaia or a vreunui reprezentant al acesteia cu privire la motivele aglomeraţiei constatate la ieşirea din parcarea de la Cota 1000". Pentru a retine in sarcina recurentei obligaţia de a prezenta opinia autorizata a administraţiei locale, ar trebui sa se prezume că aceasta a eludat dispoziţiile art. 40 din Codul audiovizualului, conform cărora în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. Or acest aspect nu se poate retine in sarcina sa, nefiind reţinut nici de Consiliu in Decizia contestată.

- pe tot parcursul reportajului difuzat in data de 25.01.2020, cat si a reportajului difuzat in data de 26.01.2020, atât din prezentarea vizuala, cat si sonora a acestora, reieşea fara urma de dubiu faptul ca nu a fost adusa nicio acuzaţie administraţiei locale a oraşului Sinaia. Precizarea prin menţiunea din off, "administraţia locala a promis ca va lua masuri" este o confirmare ca recurenta a luat legătura cu administraţia locala si ca aceasta analiza soluţii pentru rezolvarea situaţiei prezentate in reportaj. Totodată, prin prezentarea ambelor reportaje, recurenta nu a făcut nicio referire tendenţioasa la vreun anumit motiv al aglomerării de maşini, ci, fiind la fata locului, a relatat însusi evenimentul, respectiv aglomeraţie de maşini care nu au putut ieşi dintr-o parcare.

- instanţa de fond a reţinut in mod greşit faptul ca menţiunea din off cu privire la faptul ca s-a blocat bariera completata de opiniile şoferilor revoltati ar fi putut conduce telespectatorul interesat la singura concluzie ca "aglomeraţia din parcare a fost determinata de funcţionarea defectuoasa a barierei, care s-a blocat pe sensul de ieşire din parcare". Deşi ştirea prezenta o realitate cu care s-au confruntat turiştii in trafic, totuşi, asa cum retine si instanţa de fond, pentru aglomeraţia creata exista o singura explicaţie, si anume blocajul de la bariera. Totuşi, instanţa de fond interpretează in mod eronat introducerea in ştirea de a doua zi a intervenţiei unui angajat al parcării, care susţine ca unii şoferi nu au dorit sa plătească parcarea, intrucat scopul ambelor reportaje este acelaşi, prezentarea unui eveniment real de interes public justificat si anume aglomeraţia cu care s-au confruntat turiştii in trafic si la urcarea către munte si la plecare.

- contrar celor reţinute de instanta de fond - in legislaţia audiovizuala nu se menţionează ca timpul alocat intervenţiei celor implicaţi in evenimentul relatat ar trebui sa fie echivalent in sensul de egal pentru existenta unui echilibru, ci considera ca atâta vreme cat se păstrează imparţialitatea ştirii, libertatea editoriala ramane a reclamantei. Or, prin simplul fapt ca recurenta si/sau şoferii prezentaţi in timpul ştirii nu au căutat vinovaţi si/sau nu au făcut nicio acuzaţie cu privire la blocarea traficului, respectiv a barierei, ci doar au relatat evenimentul in sine, reclamanta a dat dovada de imparţialitate.

- referitor la reţinerile instanţei de fond ca "revenea reclamantei obligaţia de a dovedi realitatea acestora - blocarea barierei, ceea ce a condus la crearea aglomeraţiei - in dovedirea faptului ca a acţionat cu buna-credinta":

- reţinerea instanţei de fond ca revenea recurentei obligaţia de a dovedi ca blocarea barierei a condus la crearea aglomeraţiei in dovedirea faptului ca recurentei a acţionat cu buna credinţa si ca reclamatia de la autoritatea lezata de difuzarea ştirii se coroborează intocmai cu susţinerile angajatului parcării prezentate in ştire, este eronata, intrucat prin ştirea in sine nu a fost lezata nicio autoritate si nicio alta societate/persoana. Mai mult, cu privire la reclamatia la care face referire instanţa de fond, aceasta este rau intenţionata intrucat susţine ca recurenta in mod intenţionat ar încerca sa producă prejudicii de imagine administraţiei locale şi telegondolei din Sinaia, ca sistemul de bariere nu a fost deloc blocat, aglomeraţia s-a produs din cauza plecării concomitente din parcare a unui număr foarte mare de maşini şi a şoferilor nervoşi care au încercat să forţeze deschiderea barierelor farăa ca aceştia sa achite taxa de parcare. Tocmai de aceea, poliţia sosită la faţa locului a încercat sa calmeze spiritele, nu sa oblige cumva la îndepărtarea barierei legal înfiinţată.

- prin reclamatia menţionata, făcuta către Consiliu de administraţia locala, sunt aduse recurentei acuzaţii fara temei,

- faptul ca in ştire s-a precizat ca bariera a fost blocata, trebuie considerat in sensul prezentării evenimentului, anume ca nu se putea circula, nu se putea ieşi din parcare, in niciun caz ca aceasta bariera era blocata fiindcă nu mai funcţiona,

- cu privire la susţinerea instanţei de fond ca "reclamanta nu a manifestat imparţialitate, aceasta prezentând pe larg propriile concluzii asupra motivului aglomerării, nesustinute de dovezi clare si alocând o atenţie extrem de redusa explicaţiilor angajaţilor parcării, pe care de altfel a si omis sa le prezinte in toate programele informative", prin natura sa, ştirea a fost una imparţiala, aceasta a prezentat o realitate despre aglomeraţia turiştilor la munte, atât in activităţile de relaxare ale acestora, cat si in traficul pe care trebuie sa îi infrunte turiştii pentru a ajunge la munte si pentru a pleca de acolo.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în opinia sa, sentinţa fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a legii.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin decizia CNA nr. 211/2020 reclamanta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 5000 RON, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 65 lit. a) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, pentru aceea că în programele sale informative nu a asigurat o informare imparţială şi cu bună credinţă a publicului şi nici rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea acestora, deoarece telespectatorilor li s-a indus ideea eronată că administraţia publică locală Sinaia nu ar fi gestionat eficient sistemul de taxare a parcării, cu consecinţa producerii unei aglomeraţii la ieşirea din parcare, când în realitate alţi factori au determinat producerea aglomeraţiei.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 211/25.02.2020, prin care a fost sancţionată cu amenda în cuantum de 5000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. b) si art. 65 lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, împărtăţind opinia primei instanţe.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 64 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual "(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă. (...)"

Totodată, art. 65 lit. a) din acelaşi act prevede că "În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor (...)".

Aceste dispoziţii cu caracter normativ reprezintă o aplicare întocmai a unuia dintre principiile specifice în materia dreptului comunicării publice, respectiv a principiului informării obiective, precum şi a principiilor generale la nivelul sistemului de drept, constând în principiul responsabilităţii şi al exercitării drepturilor cu bună credinţă.

Principiul informării obiective constă în garantarea unei informări corecte şi imparţiale de către toţi utilizatorii de mijloace de informare, precum şi în efectuarea unei distincţii între situatia de fapt (baza factuală) şi judecăţile de valoare, pentru evitarea dezinformării. De asemenea, în aplicarea acestui principiu, este necesară claritatea în prezentarea informaţiei, pentru a se evita inducerea voită în eroare a celor care recepţionează informaţia.

În fapt, prima instanţă a reţinut că în materialul difuzat se comentează de reclamantă, cu voce off, după prezentarea modului de petrecere a timpului liber pe Valea Prahovei, următoarele:"Aseară, după ore petrecute în trafic, şoferii au avut parte de o altă experienţă neplăcută... La parcarea de la Cota 1000 din Sinaia a ieşit cu scandal. Primăria a instalat un nou sistem de plată, dar bariera care ar fi trebuit să se ridice pentru fiecare maşină în parte, la ieşire, s-a blocat. Coada a devenit astfel, interminabilă".

În continuare, reclamanta prezintă opiniile şoferilor aflaţi în maşini, continuându-se cu menţiuni din off, potrivit cărora "administraţia locală a promis că va lua măsuri".

Astfel cum se poate observa din înregistrare, în cadrul acestei difuzări a materialului, în prime time, în cadrul programului Ştirile A., reclamanta nu a obţinut un punct de vedere al administraţiei locale, nu a difuzat un astfel de punct de vedere şi nici nu a făcut vreo referire la vreun alt motiv al aglomerării de maşini din parcarea de la Cota 1000, prezentând doar propriile aprecieri referitoare le evenimentele relatate, fără însă a fi filmate/explicitate audio şi dovezile care conduc la concluziile prezentate.

Or, procedând în acest mod şi prezentând comentarii din off, potrivit cărora "Primăria a instalat un nou sistem de plată, dar bariera care ar fi trebuit să se ridice pentru fiecare maşină în parte, la ieşire, s-a blocat. Coada a devenit astfel, interminabilă", completate de opiniile şoferilor revoltaţi, în mod corect prima instanţă a apreciat că singura concluzie care putea fi adoptată de telespectatorul interesat era aceea potrivit căreia aglomeraţia din parcare a fost determinată de funcţionarea defectuoasă a barierei, care s-a blocat pe sensul de ieşire din parcare.

Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că, în lipsa oricăror elemente suplimentare, în lipsa oricăror verificări ale reclamantei ale căror concluzii să fie la rândul lor expuse în cadrul programului de ştiri de la ora 19:00, sub nicio formă nu putea fi trasă vreo altă concluzie de către cetăţeanul informat pe această cale, în afară de cea a gestionării defectuoase a sistemului de bariere la intrarea/ieşirea din parcare, de către administraţia locală a oraşului Sinaia care, de altfel, potrivit comentariului din off, "a promis că va lua măsuri", fără a se indica cu privire la ce se vor dispune aceste măsuri.

Astfel cum a rezultat dintr-un alt material, difuzat cu privire la acelaşi eveniment însă în cadrul programului de ştiri matinal al postului de televiziune, de la ora 7:00, sub titlul "Sechestraţi la barieră", exista şi o altă explicaţie pentru aglomeraţia creată în parcarea de la Cota 1000, dată de un angajat al parcării, a cărui intervenţie a fost de această dată inclusă în programul informativ (spre deosebire de difuzarea menţionată anterior, în prime time, când intervenţia angajatului parcării nu a fost redată).

Potrivit spuselor acestuia, "am avut două maşini aici care nu au vrut să plătească, au vrut să treacă, să..." Voce bărbat din off - Au blocat . . . . . . . . . . au blocat...(...) Au vrut să treacă să rupă bariera. S-a stat undeva la patruzeci şi ceva- cincizeci de minute... Nu mi se pare normal, nu e vina noastră"

Prin urmare, în aplicarea principiilor enunţate anterior, precum şi, în particular, a dispoziţiilor art. 64, 65 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, pentru a se asigura de o informare a publicului corectă, obiectivă, imparţială şi efectuată cu bună credinţă, pe lângă faptul că reclamanta avea obligaţia de a insera în conţinutul tuturor materialelor informative (inclusiv în ştirile de la ora 19:00) explicaţia angajatului parcării cu privire la motivele aglomeraţiei şi avea totodată obligaţia de a investiga suplimentar aceste declaraţii ale angajatului parcării şi de a pune la dispoziţia publicului inclusiv concluziile rezultate din aceste cercetări. Mai mult, pentru a se putea concluziona că reclamanta a acţionat cu bună credinţă, timpul alocat intervenţiei reprezentanţilor autorităţii ar fi trebuit să fie echivalent celui alocat comentariilor proprii, din off şi declaraţiilor şoferilor nemulţumiţi de situaţia creată, pentru a se asigura astfel un echilibru între opiniile tuturor celor implicaţi în evenimentul relatat.

Înalta Curte constată că este lipsită de suport susţinerea recurentei-reclamante cu privire la împrejurarea că instanţa de fond ar fi reţinut în mod eronat că "deşi difuzat la o oră de maximă audienţă, materialul prezentat în cadrul programului principal de ştiri (...) nu prezintă nicio opinie autorizată a administraţiei locale a oraşului Sinaia ori a vreunui reprezentant al acesteia (...)", motivare pornită de la premisa că, pentru a exista această obligaţie, ar trebui prezumat că recurenta-reclamantă a eludat dispoziţiile art. 40 din Codul audiovizualului, întrucât norma reţinută ca temei al aplicării sancţiunii, respectiv art. 64 lit. b) din Codul audiovizualului, stabileşte în sarcina recurentei reclamante obligaţia de a prezenta un eveniment sau fapt cu imparţialitate. Această imparţialitate incumbă obligaţia de a difuza şi un punct de vedere opus celui prezentata în ştirea analizată, iar singurii în măsură să exprime un astfel de punct de vedere ar fi fost un reprezentant al administraţiei locale a oraşului Sinaia.

Argumentaţia recurentei reclamante din motivele de recurs finalizată cu concluzia că aceasta a dat dovadă de imparţialitate este, de asemenea, nefondată, întrucât invocarea unui anumit scop, şi anume "de a prezenta o realitate de la faţa locului", fără însă a prezenta toate punctele de vedere aflate în opoziţie, nu dovedeşte imparţialitate, cu atât mai mult cu cât voce off afirmă că "întreg sistemul s-a blocat". Or, această afirmaţie coroborată cu părerile unor şoferi ar fi putut conduce telespectatorul interesat la singura concluzie că "aglomeraţia din parcare a fost determinată de funcţionarea defectuoasă a barierei, care s-a blocat pe sensul de ieşire din parcare." De abia a doua zi la emisiunea de ştiri de la ora 7, când a fost reluată ştirea în cauză, spre sfârşitul acesteia a fost prezentat foarte scurt un punct de vedere al unui angajat.

Referitor la argumentele invocate de recurenta reclamantă în combaterea reţinerii de către instanţa de fond în sarcina acesteia a obligaţiei de a dovedi realitatea celor prezentate prin celor două ştiri şi astfel să dovedească că a acţionat cu buna-credinţă, se constată că, în realitate, aceasta critică sesizarea primită de CNA de la autoritatea locală a oraşului Sinaia fără să prezinte vreun argument în combaterea celor reţinute de instanţa de fond.

Mai mult, recurenta reclamantă încearcă să acrediteze ideea că prin precizarea că "bariera a fost blocată", trebuie considerat în sensul prezentării evenimentului, anume că nu se putea circula, nu se pute ieşi din parcare, în niciun caz că această barieră era blocată fiindcă nu funcţiona.", deşi voce off afirmă:

"Aseară, după ore petrecute în trafic, şoferii au avut parte de o altă experienţă neplăcută... în parcarea de la Cota 1000 din Sinaia a ieşit cu scandal. Primăria a instalat un nou sistem de plată, dar bariera care ar fi trebuit să se ridice pentru fiecare maşină în parte, la ieşire, s-a blocat. Coada a devenit astfel interminabilă.", iar prezentatorul precizează: "Totul după ce Primăria a instalat un nou sistem de plată, iar bariera care ar fi trebuit să se ridice pentru fiecare maşină în parte, la ieşire, s-a blocat."

Prin urmare, motivarea recurentei-reclamante privind presupusa sa imparţialitate şi bună credinţă în prezentarea ştirii în relatarea evenimentului petrecut la cota 1400 din Sinaia nu este dovedită, atât timp cât telespectatorilor le-a fost indusă ideea eronată că administraţia locală nu ar fi gestionat eficient noul sistem de taxare al parcării, acest fapt având ca urmare aglomeraţia produsă, în timp ce, în realitate, alţi factori ar fi cauzat-o, astfel cum a reţinut corect prima instanţă.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că prin argumentele invocate în cererea de recurs, recurenta-reclamantă şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, invocând motive similare cu cele susţinute în faţa primei instanţe, prin care nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenta-reclamantă.

Or, în condiţiile în care reclamanta, astfel cum s-a reţinut anterior, prin modul de prezentare a ştirii, a indus concluzia nedovedită potrivit căreia aglomeraţia din staţiunea Sinaia ar fi fost creată de gestionarea defectuoasă a barierei montate de administraţia publică locală la ieşirea din parcarea de la Cota 1000, fără a verifica şi fără a aloca timp suficient explicaţiilor date de angajaţii parcării cu privire la acelaşi eveniment, care contraziceau concluziile reclamantei asupra aceluiaşi eveniment (de altfel aceste intervenţii nici nu au fost difuzate la ştirile de la ora 19:00, în principalul program informativ al zilei), se observă că în mod corect pârâtul a concluzionat că aceasta a încălcat prevederile art. 65 lit. a) din Codul de reglementare, prezentarea ştirii nefiind realizată cu "rigoare şi acurateţe".

În concluzie, Înalta Curte constată că motivele expuse de către recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a confirmat legalitatea şi temeinicia decizie contestate, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 127 din 8 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.