Admissibility of suspension of ministerial order: failure to prove specific prior administrative complaint under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Liceul de Arte "B." şi Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, precum şi suspendarea executării deciziei nr. 589/08.12.2021 a directorului Liceului de Arte "B." Slobozia, emise în temeiul dispoziţiilor anterior menţionate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 291 din 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei nr. 589/08.12.2021 formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Liceul de Arte "B." Slobozia, şi formarea unui nou dosar pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu termen de judecată 18.02.2022, completul 12-Fond, ora 10:00.

Totodată, s-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi s-a respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, ca inadmisibil.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 291 din 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În esenţă, a arătat că a indicat în cerere că la data de 17.01.2022 a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale revocarea art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sens în care a ataşat în probaţiune factura seria x din data de 17.01.2022 din care reiese că a depus la poştă plângerea prealabilă adresată acestei instituţii publice.

Judecătorul fondului nu a avut în vedere acest înscris la pronunţarea soluţiei şi nu a făcut nicio referire la acesta în condiţiile în care era unica sa posibilitate de a face dovada formulării plângerii prealabile, ţinând seama că nu putea obţine un număr de înregistrare de la Ministerul Educaţiei Naţionale decât dacă s-ar fi prezentat la registratură (cum a procedat în cazul plângerii prealabile adresate Liceului de Arte "B."), reclamanta alegând în schimb să comunice plângerea prealabilă prin poştă.

Deşi pârâtul primise plângerea prealabilă încă din 20.01.2022, astfel cum rezultă din confirmarea de primire pe care o ataşează prezentei cereri de recurs, la data de 15.02.2022 acesta a invocat cu rea-credinţă că reclamanta nu ar fi făcut dovada că a parcurs procedura prealabilă.

Or, nici la acest moment nu a primit un răspuns din partea Ministerului Educaţiei Naţionale la plângerea prealabilă (deşi termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit), astfel că nu este în măsură să indice sub ce număr a fost înregistrată aceasta.

În concluzie, în opinia sa, în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ignorând faptul că a făcut dovada depunerii plângerii prealabile la poştă, singura probă pe care, de altfel, o putea produce, având în vedere şi urgenţa care caracterizează această procedură.

4. Apărările formulate în cauză

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate precum şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Liceul de Arte "B." şi Ministerul Educaţiei Naţionale, a solicitat suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, precum şi suspendarea executării deciziei nr. 589/08.12.2021 a directorului Liceului de Arte "B." Slobozia, emise în temeiul dispoziţiilor anterior menţionate.

Prin sentinţa recurată, s-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi s-a respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, ca inadmisibil.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei soluţii, în esenţă, invocând îndeplinirea condiţiei formulării plângerii prealabile, astfel cum rezultă din factura seria x din data de 17.01.2022 din care, în opinia sa, reiese că a depus la poştă plângerea prealabilă adresată Ministerul Educaţiei Naţionale, iar judecătorul fondului nu a avut în vedere acest înscris la pronunţarea soluţiei.

Înalta Curte constată că această critică, circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, împărtăşind soluţia primei instanţe.

Astfel, aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Din aceste dispoziţii legale rezultă că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în materia contenciosului administrativ pentru a putea pretinde suspendarea executării unui act administrativ, iar neîndeplinirea sa este sancţionată cu respingerea cererii, ca inadmisibilă.

Din actele dosarului, Înalta Curte constată că la dosarul de fond se află întradevăr factura seria x din data de 17.01.2022, iar la dosarul de recurs se află confirmarea de primire de către Ministerul Educaţiei Naţionale a corespondenţei expediată conform acestei facturi, înscrisuri care însă nu fac dovada că reclamanta a expediat către Ministerul Educaţiei Naţionale plângerea prin care a solicitat revocarea Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021. Totodată, plângerea adresată altei entităţi, respectiv Liceul de Arte "B." Slobozia, nu îndeplineşte condiţia legală în discuţie.

Cu privire la acest aspect, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, este decizia Curţii Constituţionale nr. 184 din 6 martie 2007, refritoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, plângerea formulată de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ nu conferă caracter neconstituţional textului de lege criticat, întrucât procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu împiedică şi nu restrânge accesul celui în cauză la justiţie. Dimpotrivă, această prevedere instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau de organul ierarhic superior.

Deşi art. 7 din Legea nr. 554/2004 restrânge exerciţiul dreptului reclamantului de acces liber la justiţie, această restrângere este prevăzută de lege, iar aplicarea în cauză este proporţională, conform art. 53 din Constituţia României, în condiţiile în care actul administrativ este publicat în Monitorul Oficial al României şi producea efecte ce puteau fi înlăturate prin admiterea plângerii prealabile.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod constant în practica sa, în interpretarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 554/2004, că parcurgerea procedurii prealabile administrative are un caracter obligatoriu, neîndeplinirea de către reclamant a acestei obligaţii imperative echivalând cu un fine de neprimire. Prin îndeplinirea procedurii prealabile administrative nu se încalcă accesul liber la justiţie, ci se respectă o condiţie impusă de legea specială în materie pentru exercitarea dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, fiind irelevantă invocarea nulităţii absolute sau a celei relative. (Decizia nr. 3522 din data de 19 martie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2010).

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reţinut, a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 291 din 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.