Incompatibility of local deputy mayor with commercial company administrator: non-retroactivity of 2017 legislative exception

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 07.05.2018 sub numărul x/2018 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/19.04.2018 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 5397 din 17.12.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs formulată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5397 din 17.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a acestuia şi modificarea în totalitate a sentinţei recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii.

A invocat reclamantul prev. art. 87 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sancţionarea corupţiei, redând textul de lege în integralitate.

A susţinut aceeaşi parte că incompatibilitatea este determinată de exercitarea în paralel a unor funcţii publice şi private însă, în ceea ce îl priveşte a menţionat că nu a exercitat o funcţie prohibita, sens în care se impune admiterea cererii de recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 08 aprilie 2019, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat să se constate în temeiul art. 486 C. proc. civ. nulitatea cererii de recurs iar, în subsidiar, să se respingă cererea.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Trecând la analiza motivelor de nelegalitate circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărui "casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte constată că sunt nefondate, de asemenea.

Instanţa de fond a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluţionarea cererii formulate de reclamantul A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. 13469/G/II, emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut că persoana evaluată a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în sensul prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deţinând în perioada 04.07.2012 - 09.02.2017, simultan, funcţia de viceprimar al Comunei Frumosu cu calitatea de administrator al B. S.R.L..

Instanţa a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată, soluţie care este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, Înalta Curte considerând-o a fi în sensul scopului normei prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Critica prin care recurentul-reclamant susţine că starea de incompatibilitate nu există, întrucât nu a exercitat efectiv o altă funcţie decât cea de viceprimar, calitatea de administrator a societăţii comerciale rămânând doar ca titulatură de la momentul la care a fost înfiinţată persoana juridică B. S.R.L., nu are susţinere câtă vreme art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada evaluată, funcţia de viceprimar era incompatibilă cu calitatea de administrator al unei societăţi comerciale.

Mai mult decât atât, nu are nici un fel de relevanţă în prezenta speţă alegaţia recurentului conform căreia activitatea pretins a fi remunerată în baza contractului de manadat comercial a reprezentat doar o formă legală de a achita impozite la stat, câtă vreme dispoziţia legală din Legea nr. 161/2003 nu condiţionează existenţa stării de incompatibilitate de realizarea unor venituri într-un anumit cuantum din deţinerea simultană a celor două funcţii ci este suficient ca persoana în cauză să obţină orice formă de venit din activitatea suplimentară în raport de care s-a constatat incompatibilitatea.

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al dispoziţii legale amintite mai sus, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de viceprimar şi a celei de administrator a unei socităţi comerciale, cum este cazul în speţă.

Este de observat că, potrivit textului legal mai sus-menţionat, existenţa situaţiei de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiţii - calitatea de viceprimar şi calitatea de administrator de societate comercială pe care reclamantul le-a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, respectiv 04.07.2012 - 09.02.2017.

Intenţia legiuitorului, aşadar, este clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de primar/viceprimar şi cea de administrator al unei societăţi comerciale.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susţine că trebuia să se dea eficienţă modificărilor aduse art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin Legea nr. 128/2017, este adevărat că legea incidentă, în articolul care interesează, a suferit modificări în sensul instituirii unei excepţii pentru situaţia în care calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice vizează o unitate de învăţământ din reţeaua autorităţilor unităţilor de administraţie publică locală.

Astfel, potrivit Legii nr. 128/2017 de modificare a Legii nr. 161/2003, există incompatibilitate pentru cumulul de calităţi ...cu excepţia... membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale.

O atare modificare legislativă, însă, nu reprezintă legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ supus analizei în prezenta cauză, şi aplicarea acestei dispoziţii legale nu poate fi atrasă asupra litigiului din prezenta cauză, aşa cum greşit apreciază recurentul-reclamant dată fiind perioada suspusă verificării, respectiv 04.07.2012 - 09.02.2017.

Se constată, astfel, că modificarea legislativă a survenit la un moment ulterior perioadei în care recurentul a fost supus verificăţii şi pentru care a fost constatată starea de incompatibilitate.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acelaşi sens, potrivit art. 6 din C. civ. - cu care legea de drept administrativ (material şi procesual) se completează, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă.

Nu se poate reţine astfel, aplicarea Legii de modificare nr. 128/2017, publicată în M.O. din 7 iunie 2017, înapoi în timp, anterior datei edictării ei, pentru a se reţine astfel a fi incidentă şi situaţiei recurentului-reclamant, cu mult premergătoare apariţiei acestei legi (04.07.2012 - 09.02.2017), nefiind vorba, prin excelenţă, despre o lege penală sau contravenţională pentru care Constituţia admite, prin excepţie, retroactivitatea.

Reglementarea incompatibilităţilor, din punct de vedere al existenţei şi efectelor pe care le generează, se raportează la legea în vigoare la momentul cumulării funcţiilor incompatibile, fără a avea relevanţă modificările legislative intervenite ulterior, în cursul, sau după finalizarea activităţii de evaluare

Astfel, raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data naşterii sale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale neavând nicio influenţă asupra legalităţii acestuia. Cu alte cuvinte, o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data naşterii ei.

De aceea, în mod legal, pârâta ANI a aplicat faptelor de incompatibilitate dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data comiterii acestora, şi nu dispoziţiile Legii nr. 128/2017, care a intrat în vigoare ulterior săvârşirii faptei de incompatibilitate referitoare la deţinerea şi exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar şi funcţiei de membru în Consiliul de Administraţie al unor şcoli gimnaziale.

Faţă de acestea, se reţine, încă o dată, că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, întrucât a exercitat simultan funcţia de viceprimar al oraşului Negreşti şi cea de administrator al B. S.R.L..

Nu serveşte în prezenta cauză, pentru înlăturarea concluziilor de mai sus, nici argumentul legat de interpretarea dispoziţiilor cu observarea modificărilor succesive în timp.

Soluţia legislativă instituită de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate, este clar în sensul unei incompatibilităţi pentru situaţia de cumul de calităţi precum cel în cauză, astfel că, nu invită la speculaţii şi interpretări, în care forma viitoare a legii (care introduce excepţia), să poată constitui un argument de clarificare, interpretare. Această lege este o chestiune de optică legislativă ce aparţine exclusiv legiuitorului, care şi-a asumat o astfel de formă, tot astfel cum, ulterior, în 2017, legiuitorul a înţeles să-şi asume o altă optică şi să instituie o excepţie în sensul arătat anterior.

În acest sens, de altfel, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2019, arătând că din această perspectivă, a succesiunii legilor în timp, Curtea a observat că autorul critică, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a legii de către Agenţia Naţională de Integritate, aspect ce excedează controlului de constituţionalitate. În acest sens, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa în materie, a constatat că susţinerile privind înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale, vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauza dedusă judecăţii. Cu privire la succesiunea în timp a soluţiilor legislative criticate, Curtea a reţinut că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, încadrându-se în marja sa de apreciere cu privire la stabilirea regimului incompatibilităţilor, iar instanţa judecătorească analizează aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, potrivit principiului tempus regit actum.

În concluzie, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica din recurs privitoare la neaplicarea de către autoritatea pârâtă şi de către instanţa de fond a dispoziţiilor Legii nr. 128/2017.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, de menţinere a Raportului de evaluare prin care s-a reţinut starea de incompatibilitate în sarcina recurentului-reclamant este legală, corect fiind constatată incidenţa prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 5397 din 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2021.