Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3786/2021 AI generated

Non-retroactivity of 2014 educational amendments to pre-2014 incompatibility between mayor and school administrative council membership

Case Number Decizia nr. 3786/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the challenge against the National Integrity Agency’s evaluation report, which confirmed a state of incompatibility. The dispute centered on whether the appellant, a local mayor, violated anti-corruption laws by simultaneously serving as a member of the administrative council of a public middle school from September 2012 to February 2013; the appellant argued he lacked formal appointment and that subsequent legislative amendments had decriminalized the conduct. The Court ruled that under Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003, the concurrent holding of the office of mayor and a position in a public institution’s administrative council constituted an incompatibility, rejecting the argument that a specific designation act was required since the Education Law (Law No. 1/2011) only mandated the appointment of a representative rather than barring the mayor’s direct participation. Furthermore, the Court held that subsequent amendments by Law No. 128/2017 and O.U.G. No. 49/2014 could not be applied retroactively to exempt the conduct occurring in 2012–2013, affirming that the legal assessment must be based on the norms in force at the time the incompatible functions were cumulatively exercised.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, art. 254 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ; Non-retroactivity of 2014 educational amendments to pre-2014 incompatibility between mayor and school administrative council membership: Pentru a fi în prezenţa unei situaţii de incompatibilitate conform dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, situaţia premisă este aceea a deţinerii legale, prin numire sau alegere, a celor doua funcţii aflate în incompatibilitate. Aceasta rezultă din interpretarea sistematica şi coroborată a textelor legale, atât art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cât şi art. 91 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 161/2003, text legal care arată că alesul local poate evita incompatibilitatea prin renunţarea la funcţia publică deţinută "înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage incompatibilitatea sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie".

Keywords

AI generated
challenge of administrative decisions appointment of representative non-administrative dispute legislative amendment public institution retroactivity of a law

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În motivarea recursului, recurentul a invocat nelegalitatea sentinţei recurate şi sub aspectul insuficientei motivări, motiv de recurs ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără însă să fi dezvoltat această critică.
art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003
A mai arătat recurentul că, deşi în întâmpinarea depusă de ANI, se arată că legea aplicabilă stabilirii regimului incompatibilităţilor este art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, totuşi intimata aplică situaţiei sale textul legal al alin.
art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003
Pentru a fi în prezenţa unei situaţii de incompatibilitate conform dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, situaţia premisă este aceea a deţinerii legale, prin numire sau alegere, a celor doua funcţii aflate în incompatibilitate.
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a Educaţiei naţionale în formularea anterioară modificării acesteia prin O.U.G.
art. 254 din C. proc. civ
Aprecierea utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor este atributul primei instanţe, conform art. 254 din C. proc. civ., şi acestea conferă temeinicie hotărârii.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 425 C. proc. civ
(2) şi art. 425 C. proc. civ..
art. 22 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare din data de 09 iulie 2018, cu nr. x, care i-a fost comunicat la data de 13.07.2018, solicitând anularea acestuia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 123 din 22 martie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională De Integritate, având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. x/09.07.2019 emis de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 123 din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate împotriva raportului evaluare, cu consecinţa anulării acestuia, ca netemeinic şi nelegal.

În motivarea recursului, recurentul a invocat nelegalitatea sentinţei recurate şi sub aspectul insuficientei motivări, motiv de recurs ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără însă să fi dezvoltat această critică.

În privinţa încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material, recurentul a susţinut că nu m-am aflat în ipoteza de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a deţinut legal şi nici măcar în fapt şi nu a exercitat funcţia sau calitatea de administrator, de membru în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Greceşti, în perioada 03.09.2012-12.02.2013 şi în nicio altă perioadă.

Nu există niciun element din care să rezulte că ar fi avut sau ar fi acceptat calitatea de administrator în Consiliul de administraţie, astfel ca nu poate fi reţinută incompatibilitatea derivând din deţinerea acestor poziţii, materialul probator existent la dosar relevând fără echivoc inexistenţa unei stări de incompatibilitate.

Astfel, prezumţia de legalitate şi veridicitate a menţiunilor din raportul de evaluare nu este susţinută de probe certe care să ateste temeinicia acestuia.

Niciodată, prin niciun act administrativ, de orice natură, prin nicio operaţiune juridică de orice fel, nu a fost numit, împuternicit, desemnat cu funcţia sau calitatea de membru în Consiliul de administraţie al şcolii gimnaziale Greceşti şi niciodată nu a exercitat efectiv, de iure sau de facto, o astfel de calitate, funcţie, nu a participat niciodată la vreo şedinţă şi nu a desfăşurat vreo activitate de orice fel în cadrul acestui Consiliu (inclusiv exprimarea punctului de vedere, vot etc), nu a participat la luarea oricărei decizii în cadrul Consiliului de administraţie al acestei unităţi de învăţământ de stat, gimnazială.

Pentru a fi în prezenţa unei situaţii de incompatibilitate conform dispoziţiilor art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, situaţia premisă este aceea a deţinerii legale, prin numire sau alegere, a celor doua funcţii aflate în incompatibilitate. Aceasta rezultă din interpretarea sistematica şi coroborată a textelor legale, atât art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cât şi art. 91 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 161/2003, text legal care arată că alesul local poate evita incompatibilitatea prin renunţarea la funcţia publică deţinută "înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage incompatibilitatea sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie".

Prevederea posibilităţii demisionării implica existenţa unei numiri, alegeri, aşadar investiri legale în funcţia respectivă, la care apoi să se renunţe, "în cel mult 15 zile".

În acest sens, ANI a solicitat prin adresa nr. x/05.11.2015 către Primăria Greceşti şi prin adresa x/09.12.2015 către Şcoală gimnazială Greceşti, actele, documentele, de numire/suspendare/revocare din funcţia de membru al Consiliului de administraţie al şcolii, privind pe recurent.

Ambele entităţi au comunicat că nu există şi nu deţin astfel de acte, iar şcoală a comunicat doar că deţine un registru al Consiliului de administraţie, document cu valoare de evidenţă, dar care nu produce efectele juridice de investire, numire, desemnare într-o astfel de funcţie.

Prin adresa nr. x/13.01.2016, Şcoala Gimnazială Greceşti a menţionat componenţa Consiliului de Administraţie, recurentul nefăcând parte din aceasta.

De asemenea, nu exista nici hotărâre de Consiliu local, care să-1 fi desemnat pe Primar ca membru în Consiliul de administraţie al şcolii.

De asemenea, textul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003 care enunţă cazuri de incompatibilitate dintre funcţiile de primar şi viceprimar şi funcţia de membru în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ de stat trebuie interpretata în raport cu disp. art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a Educaţiei naţionale în formularea anterioară modificării acesteia prin O.U.G. nr. 49/26.06.2014, care a dezincriminat situaţia de incompatibilitate vizată de raportul de evaluare contestat, aspecte pe care le-a invocat în fata instanţei, însă normele au fost aplicate şi interpretate în mod greşit.

La data de 24.04.2019, în termen legal, recurentul a depus, motive suplimentare de recurs, prin care a susţinut o serie de aspecte şi argumente pe care instanţa de fond nu le-a avut în vedere şi nu le-a analizat.

Astfel, instanţa de fond nu a analizat apărarea reclamantului în sensul că nu a semnat individual fiecare proces-verbal al Consiliului de administraţie al Şcolii Gimnaziale Greceşti, ci acestea i-au fost aduse toate o singură dată, invocându-se motive ce ţineau de o cutumă, acesta semnând doar pentru luare la cunoştinţă despre activitatea desfăşurată de către organul de conducere al şcolii.

Instanţa de fond nu fundamentează deloc reţinerea faptului ca ar fi semnat progresiv şi că prima semnătură ar fi aplicat-o la data de 03.09.2012 şi că, astfel, ar fi conştientizat că face parte din Consiliul de administraţie al scolii (pag. 10 din sentinţă). Hotărârea conţine şi motive contradictorii, întrucât susţinerea din pagina 10, privind semnarea succesivă a proceselor-verbale este contrazisă de cea din pagina 11, când se reţine că de fapt este nerelevantă data semnării, chiar dacă ar fi fost ulterioară întocmirii tuturor acestora.

Nu au fost examinate nici argumentele privind necesitatea ca, pentru reţinerea stării de incompatibilitate, primarul să fi fost investit legal cu cele două funcţii, judecătorul mulţumindu-se doar să retină că prin semnarea proceselor-verbale, primarul ar fi exercitat o funcţie în care însă nu era investit.

A mai arătat recurentul că, deşi în întâmpinarea depusă de ANI, se arată că legea aplicabilă stabilirii regimului incompatibilităţilor este art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, totuşi intimata aplică situaţiei sale textul legal al alin. (1), modificat prin Legea nr. 128/2017.

De asemenea, în mod eronat judecătorul fondului reţine că nu poate avea în vedere art. 96 alin. (2) din legea nr. 1/2011 modificat de legiuitor prin O.U.G. nr. 49/2014, ulterior perioadei de referinţă pentru stabilirea stării de incompatibilitate în privinţa sa.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Una din criticile recurentului priveşte faptul că, în opinia sa, hotărârea este nelegală, întrucât prin respingerea probei testimoniale propuse de reclamant cu martorii B. şi C., situaţia de fapt nu a fost clarificată.

Înalta Curte reţine că, în principiu, critica privind respingerea de către instanţa de fond a unor probe nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor este atributul primei instanţe, conform art. 254 din C. proc. civ., şi acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat în mod formal, partea neformulând critici care să poată fi subsumate acestui motiv de nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În speţă, situaţia de incompatibilitate a fost reţinută ca urmare a deţinerii şi exercitării efective a două funcţii/calităţi, la dosar fiind depuse copii ale proceselor-verbale ale şedinţelor Consiliului de administraţie al Şcolii Gimnaziale Greceşti, din care rezultă fără echivoc că reclamantul a semnat în calitate de membru al acestui consiliu, şi nicidecum în altă calitate.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, prevederile art. 96 din Legea educaţiei nr. 1/2011 conţin dispoziţii cu privire la consiliul de administraţie al şcolilor, dar nu statuează că în vederea unei legale constituiri a consiliului de administraţie al unei unităţi de învăţământ preuniversitar este necesar ca reprezentanţii Consiliului local să fie desemnaţi pe baza unui mandat expres conferit în acest sens.

Constatarea stării de incompatibilitate a reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare în perioada pentru care s-a reţinut starea de incompatibilitate, potrivit cărora "Funcţia de Primar şi viceprimar, Primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau brice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare,la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice".

Conform art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în forma în vigoare a dispoziţiilor până la data de 30 iunie 2014:

"(2) În cazul instituţiilor de învăţământ de stat, consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar.

b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă."

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al acestor dispoziţii legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de primar cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispoziţiilor în examinare, art.

87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilităţile specifice aleşilor locali, iar art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administraţie în cazul unităţilor de învăţământ de stat de nivel gimnazial, preşcolar şi primar.

Apoi, dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu obligă primarul să fie membru în consiliul de administraţie al şcolii, ci prevăd numai că, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, consiliul de administraţie include şi un reprezentant al primarului, dispoziţia normei fiind precis determinată sub aspectul obligaţiei prevăzute în sarcina primarului, aceea privind desemnarea unui astfel de reprezentant în consiliul de administraţie.

Cu alte cuvinte, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu obligă primarul să fie membru în consiliul de administraţie a şcolii, ci prevede numai că, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, consiliul de administraţie include şi un reprezentant al primarului, dispoziţia normei fiind precis determinată sub aspectul obligaţiei prevăzute în sarcina primarului, aceea privind desemnarea unui astfel de reprezentant în consiliul de administraţie.

Intenţia legiuitorului, aşadar, este clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de primar şi cea de membru în consiliul de administraţie a unei instituţii publice.

Dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederea de la art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situaţiei de incompatibilitate, prin obligaţia de numire a unui reprezentant al primarului în consiliul de administraţiei a unităţii de învăţământ, altul decât primarul.

Or, în speţă, este de observat că, potrivit textului legal mai sus menţionat, existenţa situaţiei de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiţii - calitatea de primar şi calitatea, simultană, de membru în consiliul de administraţie într-o instituţie publică - unitate de învăţământ, condiţii pe care este cert că reclamantul le-a întrunit, în perioada relevantă cauzei.

Referitor la modificările aduse prin Legea nr. 128/2017 dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, instanţa de control judiciar reţine că reglementarea incompatibilităţilor, din punct de vedere al existenţei şi efectelor pe care le generează, se raportează la legea în vigoare la momentul cumulării funcţiilor incompatibile, fără a avea relevanţă modificările legislative intervenite ulterior, în cursul sau după finalizarea activităţii de evaluare.

Astfel, raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data naşterii sale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale neavând nicio influenţă asupra legalităţii acestuia. Cu alte cuvinte, o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data naşterii ei.

Este adevărat că ulterior legea incidentă, în articolul care interesează, a suferit modificări în sensul instituirii unei excepţii pentru situaţia în care calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice vizează o unitate de învăţământ din reţeaua autorităţilor unităţilor de administraţie publică locală.

Astfel, potrivit Legii nr. 128/2017 de modificare a Legii nr. 161/2003, există incompatibilitate pentru cumulul de calităţi ...cu excepţia... membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale.

O atare modificare legislativă, însă, nu reprezintă legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ supus analizei în prezenta cauză, şi aplicarea acestei dispoziţii legale nu poate fi atrasă asupra litigiului din prezenta cauză, aşa cum greşit apreciază recurentul-reclamant.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acelaşi sens, potrivit art. 6 din C. civ. - cu care legea de drept administrativ (material şi procesual) se completează, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă.

Nu se poate reţine astfel, aplicarea Legii de modificare nr. 128/2017, publicată în M.O. din 7 iunie 2017, înapoi în timp, anterior datei edictării ei, pentru a se reţine astfel a fi incidentă şi situaţiei recurentului-reclamant, cu mult premergătoare apariţiei acestei legi (03.09.2012-12.02.2013), nefiind vorba, prin excelenţă, despre o lege penală sau contravenţională pentru care Constituţia admite, prin excepţie, retroactivitatea.

De aceea, în mod legal, pârâta ANI a aplicat faptelor de incompatibilitate dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data comiterii acestora, şi nu dispoziţiile Legii nr. 128/2017, care a intrat în vigoare ulterior săvârşirii faptei de incompatibilitate referitoare la deţinerea şi exercitarea simultană a funcţiei de primar şi funcţiei de membru în Consiliul de Administraţie al unor şcoli gimnaziale.

În fine, reţine Înalta Curte că prin Ordonanţa nr. 49 din 26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, în vigoare de la 30 iunie 2014, au fost modificate unele prevederi ale Legii nr. 1/2011, inclusiv prevederile art. 96 alin. (2), referitoare la componenţa consiliului de administraţie, motiv pentru care a fost adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 21 iunie 2018, soluţia de unificare a practicii judiciare în sensul "constatării stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, pentru situaţii ivite anterior modificării textului de lege şi a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014".

În consecinţă, având în vedere că O.U.G. nr. 49/2014 a intrat în vigoare de la data de 30 iunie 2014, iar recurentul-reclamant a exercitat simultan cu exercitarea funcţiei de primar al Greceşti, jud. Dolj funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Greceşti anterior acestei date, respectiv în perioada 03.09.2012-12.02.2013, în mod corect s-a reţinut starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 123 din 22 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2021.