Suspension of competition law penalty denied where underlying decision upheld for lack of just cause

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei:

În principal, anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2020 şi, pe cale de consecinţă, exonerarea A. S.A. de la plata acestei amenzi; anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 1132/07.12.2020, prin care i s-a refuzat accesul la informaţii din dosar, calificate ca fiind confidenţiale;

În subsidiar: reducerea cuantumului amenzii dispuse prin Decizia atacată, în cuantum de 1.707.646,88 RON, în baza principiului proporţionalităţii;

Suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2020 până la soluţionarea definitivă a acţiunii, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004;

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 2 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare a executării, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 71/14.12.2020 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, în vederea admiterii cererii de suspendare a executării, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi că instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele ce reglementează cazul bine justificat şi paguba iminentă, analizând în mod greşit temeiurile legale privind dreptul la apărare, egalitatea de tratament, prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a impune sancţiuni sau principiul proporţionalităţii.

Susţine că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care decizia a cărei suspendare a executării a solicitat-o prezintă vicii grave de nelegalitate, aceasta fiind emisă cu încălcarea prevederilor legale incidente, inclusiv în ceea ce priveşte prescripţia extinctivă şi cu ignorarea dreptului la apărare al recurentei.

Consideră că în speţă este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în condiţiile în care prin Decizia nr. 71 din data de 14.12.2020 autoritatea emitentă a încălcat obligaţia de motivare a actului administrativ, având în vedere că situaţia de fapt a fost înfăţişată eronat, iar pe de altă parte este trunchiată, împrejurare care dovedeşte greşita apreciere a probelor şi a aspectelor supuse investigaţiei.

Consideră că presupusele fapte anticoncurenţiale nu au fost stabilite în mod neechivoc, întrucât conduita societăţii în cadrul celor două licitaţii este expusă în mod trunchiat, neverosimil şi în absenţa probelor. Astfel, în ceea ce priveşte licitaţia publică din data de 15.10.2012, intimatul nu a reţinut nicio probă din care să rezulte că între B. S.R.L şi recurentă ar fi existat discuţii ori schimburi de informaţii anterior licitaţiei cu privire la loturile de interes. De asemenea, arată că simplele afirmaţii aparţinând reprezentanţilor B. S.R.L. nu-i sunt opozabile, acestea fiind contrare realităţii şi neputând fundamenta o presupusă încălcare de către recurentă a regulilor de concurenţă. Arată că, în ceea ce priveşte licitaţia organizată de DS Covasna în data de 15.10.2012, rapoartele interne ale B. S.R.L. sunt contrazise de documentaţia licitaţiei, ori interpretate în contradicţie cu principiul in dubio pro reo. Cu privire la licitaţia organizată de DS Covasna în data de 29.07.2013, arată că unica probă a pretinsei încălcări este o singură frază dintr-un raport intern al B. S.R.L., ce nu poate fi coroborată cu celelalte probe, lipsind orice probă care să susţină ipoteza unei presupuse coordonări în scopul adjudecării loturilor la cel mai mic preţ.

Mai arată că Decizia nr. 71 din data de 14.12.2020 nu se referă la nicio probă din care să rezulte existenţa laturii subiective a presupusei fapte anticoncurenţiale, nefiind dovedită vinovăţia recurentei la momentul presupusei conduite, astfel că se impune anularea respectivei decizii.

Recurenta-reclamantă susţine că prin Decizia nr. 71 din data de 14.12.2020, pârâtul a încălcat dreptul său la apărare, prin neacordarea accesului la toate elementele de probă din dosar; că s-a bazat în mod exclusiv pe rapoartele de activitate emise de B. S.R.L., deşi Consiliul Concurenţei avea obligaţia, conform art. 45 alin. (2) din Legea concurenţei, coroborat cu pct. 6 din Instrucţiunile privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenţei, de a-i furniza toate documentele obţinute, faţă de care recurenta ar fi putut să îşi exercite dreptul la apărare; că, fără a analiza fondul cauzei, instanţa de fond ar fi putut constata că intimatul în mod voit şi nelegal, prin Ordinul nr. 1170/07.12.2020, a respins cererea recurentei de a studia rapoartele de activitate; că prin decizia atacată, pârâtul ar fi trebuit să prezinte probe pertinente şi concludente, din care să rezulte săvârşirea presupuselor fapte anticoncurenţiale.

Consideră că instanţa de fond trebuia să constate faptul că există o aparenţă de nelegalitate a Deciziei nr. 71/14.12.2020, generată de faptul că dovada unor pretinse fapte anticoncurenţiale s-a făcut doar prin simple susţineri ale unei alte societăţi.

De asemenea, susţine că prin Decizia nr. 71 din data de 14.12.2020, pârâtul a încălcat principiul egalităţii de tratament, astfel că există o aparenţă de nelegalitate a actului atacat, cu atât mai mult cu cât pentru o altă societate, aflată în aceeaşi situaţie s-a reţinut că nu a încălcat regulile de concurenţă, autoritatea aplicând un tratament juridic diferit.

Recurenta-reclamantă mai susţine că prin decizia contestată s-au încălcat dispoziţiile privind prescripţia dreptului autorităţii de a impune sancţiuni, având în vedere că în materia dreptului concurenţei, legiuitorul a stabilit un termen de 5 ani, care începe să curgă, în cazul încălcărilor continue, de la momentul încetării acestora, care în speţă, s-a împlinit la data de 16.10.2017.

Precizează că Decizia nr. 71/14.12.2020 stabileşte în mod eronat durata încălcării reţinute în sarcina societăţii şi nu ţine cont de aspectele de fapt susţinute de către recurentă.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, arată că şi această condiţie este îndeplinită, sens în care menţionează că există contradicţie între argumentele instanţei care a reţinut că, deşi situaţia financiară a societăţii este grav afectată, iar o executare a Deciziei nr. 71/14.12.2020 ar pune în pericol raporturile contractuale în derulare, aceasta ar trebuie să utilizeze în continuare sprijinul grupului.

Consideră că plata amenzii aplicate prin decizia atacată ori executarea acesteia este de natură să conducă la o pagubă iminentă, considerabilă şi ireversibilă, respectiv la destabilizarea situaţiei financiare a A. S.A., societatea fiind expusă la riscul imposibilităţii îndeplinirii obligaţiilor de plată scadente faţă de furnizorii de servicii, partenerii comerciali, autorităţile de stat şi salariaţi.

În acest sens, invocă Raportul de analiză a evoluţiei poziţiei financiare a societăţii A. S.A., întocmit de către C. S.R.L., precizând că pentru evitarea urmărilor deosebit de grave asupra situaţiei sale economico - financiare, se impune admiterea cererii de suspendare a executării, în condiţiile în care executarea acesteia ar avea impact inclusiv asupra structurii organizaţionale a societăţii, cu efecte permanente asupra activităţii acesteia şi a situaţiei salariaţilor, în ipoteza unei eventuale restructurări şi concedieri a acestora.

Susţine că paguba iminentă se reflectă şi asupra concurenţei libere pe piaţa comercializării de masă lemnoasă şi afectează stabilitatea financiară a recurentei, inclusiv prin riscul reputaţional la care societatea este expusă.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate, ca temeinică şi legală.

Susţine că prima instanţă a reţinut în mod corect neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi faptul că probele deţinute de autoritate au fost descrise detaliat în cuprinsul deciziei, autoritatea de concurenţă reţinând în acest sens, printre altele, rapoartele de activitate din care rezultă existenţa contractelor anterioare licitaţiilor, precum şi recunoaşterea faptei de un număr de 13 întreprinderi care au participat la săvârşirea faptelor.

De asemenea, susţine că recurentei nu i s-a încălcat dreptul la apărare şi nici nu i s-a aplicat un tratament diferenţiat, precum şi faptul că termenul de prescripţie nu era împlinit la momentul emiterii deciziei contestate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei: în principal, anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2020, emise de pârât, iar în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii dispuse prin Decizia atacată, în cuantum de 1.707.646,88 RON, în baza principiului proporţionalităţii.

Cu titlu prealabil se constată că, deşi recurenta-reclamantă a invocat în mod expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a formulat şi o critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că motivarea instanţei de fond este contradictorie sub aspectul pagubei iminente, instanţa reţinând că, deşi situaţia financiară a societăţii este grav afectată, iar o executare a Deciziei nr. 71/14.12.2020 ar pune în pericol raporturile contractuale în derulare, aceasta ar trebui să utilizeze în continuare sprijinul grupului, de care a beneficiat şi anterior.

Înalta Curte constată că nu se evidenţiază incidenţa acestui motiv de casare, având în vedere că prima instanţă a reţinut că potrivit situaţiilor din 31.12.2018 şi 31.12.2019, societatea este dependentă, în primul rând, de sprijinul continuu acordat de Grup prin societatea D. şi că societatea a primit o scrisoare de suport de la această societate, care acoperă o perioadă de 12 luni începând cu 1 ianuarie 2019.

Prin urmare, nu poate fi reţinut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva existenţei unor motive contradictorii. Mai mult, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei (...)".

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că nu sunt îndeplinite în cauză cerinţele cazului bine justificat şi pagubei iminente, iar împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A.

Cu privire la condiţia cazului bine justificat, Înalta Curte constată că ulterior pronunţării încheierii recurate, prin sentinţa nr. 1167 din 07.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a respins acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., având ca obiect anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2020.

Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv, soluţia pronunţată constituie un argument în susţinerea neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, întrucât această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenţei de legalitate a actului administrativ atacat, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate cu privire la legalitatea actului contestat, pronunţându-se în sensul validării acestuia.

Cu alte cuvinte, confirmarea pe fond a legalităţii actului administrativ de către instanţa care a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare şi care a avut posibilitatea administrării unui probatoriu complex şi analizării actului dedus judecăţii sub toate aspectele, într-o procedură ce excede limitelor impuse acţiunii având ca obiect suspendarea executării actului administrativ şi pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie, face de prisos analiza, la nivel aparent, a legalităţii actului administrativ.

În consecinţă, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea condiţiei pagubei iminente, aceasta neputând fi analizată în lipsa existenţei unui caz bine justificat, întrucât pentru a putea opera suspendarea executării actului administrativ se impune ca cele două condiţii să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, la care face trimitere art. 15 al aceluiaşi act normativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, prin recurs nefiind aduse argumente care să determine pronunţarea unei soluţii contrare, cu atât mai mult cu cât ceasta a fost confirmată şi de hotărârea pronunţată în acţiunea în anularea deciziei a cărei suspendare a executării se solicită în dosarul de faţă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva încheierii din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva încheierii din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022.