Challenge to communication letter as non-justiciable administrative act under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.12.2019 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR):

- anularea deciziei nr. 896 din data de 20.11.2019 emise de ANEVAR prin care s-a dispus clasarea dosarului, şi

- obligarea ANEVAR la efectuarea cercetării disciplinare şi dispunerii unei măsuri disciplinare conform prevederilor Regulamentului Comisiei de etică şi disciplină ANEVAR din 05.04.2014, republicat.

Prin sentinţa nr. 342 din 27.05.2020, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 71 din 7 iulie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de către pârâta Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România prin întâmpinare şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 71 din 7 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (1-3) din Legea 554/2004, coroborate art. 7 alin. (3) lit. k) şi art. 8 lit. l) din O.G. nr. 24/2011 precum şi a celor din R.O.F. ANEVAR, aprobate prin H.G. nr. 353/2013, în condiţiile în care instanţa a reţinut că nu ar fi parcurs procedura prealabilă anterior sesizării instanţei de judecată.

Precizează că la data de 22.11.2019 a sesizat ANEVAR în vederea luării unei măsuri disciplinare împotriva expertului B. pentru modul defectuos în care a răspuns la obiectivele stabilite de instanţă pentru efectuarea expertizei în specialitatea evaluare, în dosarul nr. x/2015, cerere la care i s-a răspuns prin adresa din 19.12.2019.

Arată că prin cererea nr. x/18.01.2012, adresată aceleiaşi instituţii, a solicitat să se revină asupra poziţiei iniţiale şi să procedeze la analizarea sesizării disciplinare formulate, iar prin adresa din 08.02.2019, ANEVAR i-a comunicat că a luat cunoştinţă de sesizarea formulată şi că a fost înregistrată la Comisia de Etică şi Disciplina nr. 3 din data de 12.01.2019, deşi iniţial, prin adresa x/19.12.2019 s-a declarat necompetentă să soluţioneze cererea.

Ulterior, prin adresa de răspuns nr. x/8.02.2019 pârâta s-a declarat competentă să soluţioneze cererea, sens în care în dosarul nr. x/2019 privind cercetarea disciplinară a expertului evaluator B., ANEVAR a dispus măsura clasării prin decizia nr. 896/20.11.2019. Prin această decizie s-a reţinut la art. 3 că recurentul-reclamant poate ataca această soluţie la Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal sau la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile Legii nr. 554/2004, după îndeplinirea procedurii prealabile, fără a indica termenul de declarare şi instituţia la care urma să se adreseze în cazul parcurgerii procedurii prealabile.

Consideră că simpla indicare a Legii nr. 554/2004 nu era suficientă pentru a suplini lipsa termenului şi a instituţiei competente pentru soluţionarea plângerii prealabile, motiv pentru care apreciază că în mod corect s-a adresat direct instanţei.

Susţine că instanţa de fond a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (3) lit. k) şi art. 8 lit. l) din O.G. nr. 24/2011 şi ale R.O.F. ANEVAR aprobat prin H.G. nr. 353/2012, deşi acest temei legal nu se regăseşte în decizia contestată.

Pe de altă parte, arată că prima instanţă nu a analizat toate înscrisurile depuse de reclamant cu referire la procedura prealabilă, apreciind în mod eronat punctul de vedere al pârâtei, deşi actele depuse conduc la o altă concluzie decât cea reţinută de instanţa de fond. Arată că, în acest sens, chiar ANEVAR a precizat în întâmpinare că i s-a comunicat decizia de soluţionare a acţiunii disciplinare nr. 12/2019, iar ulterior actul nr. 895/20.11.2019, care conţine rezultatul cercetării disciplinare.

Astfel, susţine că ambele acte, inclusiv decizia de soluţionare a acţiunii disciplinare, nu conţin elementele necesare şi obligatorii pentru ca persoana interesată să poată parcurge procedura prealabilă.

Critică poziţia contradictorie a pârâtei care, iniţial, a susţinut că nu este competentă să soluţioneze cererea sa, iar ulterior, a apreciat că este competentă şi a procedat la efectuarea cercetării disciplinare împotriva expertului evaluator B..

Invocă dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, în raport cu care apreciază că sesizarea instanţei de contencios administrativ are ca premisă vătămarea reclamantului, care se produce fie prin actul administrativ al autorităţii publice, fie prin nesoluţionarea, în termenul legal, a cererii.

De asemenea, precizează că art. 7 alin. (1-3) din Legea nr. 554/2004 prevede obligativitatea soluţionării plângerii prealabile în termen de 30 de zile, respectiv în limita unui termen de 6 luni, împrejurare nerespectată de către pârâtă, care a soluţionat-o într-un an.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

Susţine că în mod corect prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, având în vedere că recurentul-reclamant nu a parcurs procedura prealabilă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR), anularea deciziei nr. 896 din data de 20.11.2019 emise de ANEVAR şi obligarea ANEVAR la efectuarea cercetării disciplinare şi dispunerii măsurii disciplinare conform prevederilor Regulamentului Comisiei de etică şi disciplină ANEVAR din 05.04.2014.

Înalta Curte, constatând legală soluţia pronunţată de prima instanţă, aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, va proceda la substituirea motivării, în sensul analizării excepţiei inadmisibilităţii din perspectiva îndeplinirii de către actul atacat a cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, şi nu din perspectiva îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Instanţa de recurs constată că pârâta Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR) a invocat în faţa instanţei de fond excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată prin prisma dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată prin prisma naturii juridice a actului atacat.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, reclamantul înţelegând să se adreseze direct instanţei de judecată.

Înalta Curte apreciază că se impunea analizarea cu prioritate a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport cu natura juridică a actului atacat.

Astfel, Înalta Curte constată că actul atacat în prezenta cauză, respectiv adresa nr. x din data de 20.11.2019, emisă de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România, nu reprezintă o decizie, astfel cum în mod eronat a susţinut recurentul-reclamant, ci o adresă, prin care se aduce la cunoştinţa recurentului că procedura disciplinară declanşată la sesizarea acestuia cu privire la B., a fost încheiată şi că prin decizia de soluţionare a acţiunii disciplinare nr. 12/2019, Consiliul director a dispus, în baza art. 8 alin. (8) lit. l) din O.G. nr. 24/2011 şi art. 29 alin. (2), coroborat cu art. 26 alin. (4) lit. a) din Regulamentul CED, clasarea acţiunii disciplinare în dosarul nr. x/2019.

Cu alte cuvinte, prin conţinutul concret, adresa atacată nu dă naştere, nu modifică şi nici nu stinge raporturi juridice, pentru a putea fi calificată act administrativ în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre o simplă adresă, prin care se aduce la cunoştinţa recurentului-reclamant finalizarea şi soluţia pronunţată în dosarul disciplinar format ca urmare a sesizării sale.

În contextul arătat, Înalta Curte constată că adresa contestată nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate, scopul emiterii acesteia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci aducerea la cunoştinţa recurentului-reclamant a soluţionării dosarului disciplinar nr. 3/2019.

În speţă, actul care produce efecte juridice este reprezentat de Decizia de soluţionare a acţiunii disciplinare nr. 12/2019 din data de 11.11.2019, emisă de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România în regim de putere publică, prin care s-a dispus clasarea acţiunii disciplinare declanşate la sesizarea formulată de A. împotriva evaluatorului autorizat B., act pe care recurentul-reclamant nu a înţeles să îl conteste.

În consecinţă, acţiunea prin care se solicită anularea adresei de comunicare a unui act administrativ este inadmisibilă.

Referitor la critica formulată prin cererea de recurs, în sensul că prin Decizia de soluţionare a acţiunii disciplinare nr. 12/2019 din data de 11.11.2019 nu s-a indicat termenul în care aceasta poate fi atacată şi instituţia căreia urma să se adreseze în cazul parcurgerii procedurii prealabile, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât în cauză nu s-a pus problema tardivităţii formulării cererii ori adresării acesteia unui organ necompetent, astfel că aceste aspecte nu au constituit temeiul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă de către instanţa de fond.

Totodată, acest aspect nu este în măsură nici să conducă la pronunţarea unei alte soluţii, în condiţiile în care recurentul-reclamant a înţeles să conteste adresa de comunicare a Deciziei de soluţionare a acţiunii disciplinare nr. 12/2019 din data de 11.11.2019, emisă de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România, şi nu decizia în sine.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, având în vedere că actul atacat nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 71 din 7 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 71 din 7 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022.