Ministerial mandate to vote against supervisory board appointments upheld as not directly harming appellants' legitimate interests

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17.01.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, anularea Ordinului nr. 2794/05.12.2016 emis de pârât şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamanţii A., B. şi C. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, cerere precizatoare a motivelor de fapt şi de drept, întemeiată pe art. 204 C. proc. civ., prin care invocă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011 (forma în vigoare înainte de modificarea la data de 04.06.2016, prin art. I pct. 26 din Legea nr. 111/2016 şi art. V alin. (1) din aceeaşi lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 109/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 120 din 16.01.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, apreciind că Ordinul nr. 2794/05.12.2016 a fost emis de Ministerul Finanţelor Publice în temeiul Legii nr. 31/1990 şi O.U.G. nr. 23/2009, motiv pentru care a făcut aplicarea normei de competenţă de la art. 63 din Legea nr. 31/1990.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 2030/2018 din 21.06.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut în esenţă că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa fiind învestită cu o cerere în anularea unui act administrativ, ceea ce atrage competenţa curţii de apel în circumscripţia căreia îşi are sediul pârâtul.

Prin decizia nr. 4836 din 13.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2215 din 16 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile privind calitatea procesuală activă, calitatea procesuală pasivă şi inadmisibilităţii cererii, iar pe fond, s-a respins cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, D. şi E., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2215 din 16 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii C., A. şi B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii reclamanţilor, astfel cum a fost formulată şi precizată, respectiv anularea Ordinului nr. 2794/05.12.2016 emis de Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că Ordinul nr. 2794/05.12.2016, emis de Ministerul Finanţelor Publice, este nelegal, deoarece scopul adoptării lui a fost acela de a se evita numirea recurenţilor pe posturile vacante din cadrul Consiliului de Supraveghere al FRC S.A., respectiv ca după evaluarea, selectarea candidaţilor pentru funcţiile de membru în consiliul de supraveghere de către Comitetul de nominalizare şi înaintarea propunerilor respective Adunării Generale a Acţionarilor, să nu se aprobe numirea membrilor şi a Preşedintelui Consiliului de Supraveghere.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, susţin că, pe de o parte, instanţa de fond a precizat că va analiza motivele de nulitate a Ordinului nr. 2794/05.12.2016 emis de Ministerul Finanţelor Publice prin raportare la vătămarea suferită, iar, pe de altă parte, fără a face o analiză a motivelor de nulitate invocate de recurenţi, a reţinut că motivele de nulitate invocate prin cererea introductivă vizează, în realitate, nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii adoptate de către Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru a cărei adoptare a fost emis Ordinul MFP nr. 2794/05.12.2016, precum şi faptul că aceste motive de nulitate nu pot fi analizate decât în cadrul acţiunii în anularea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor la FRC S.A.

Consideră că instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze motivele de nulitate a Ordinului nr. 2794/05.12.2016 invocate prin cererea de chemare în judecată şi că, deşi instanţa nu a analizat în concret motivele de nulitate a Ordinului nr. 2794/05.12.2016, a concluzionat că aceştia nu au suferit o vătămare a drepturilor şi intereselor lor legitime prin emiterea ordinului şi că doar hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Fondului Român de Contragarantare S.A. este de natură a le produce o vătămare.

Apreciază că instanţa de fond le-a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 3 din CEDO, întrucât motivarea este un element esenţial al hotărârii judecătoreşti şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea art. 29 din O.U.G nr. 109/2011, art. V alin. (1) din Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea O.U.G nr. 109/2011, art. 1237 şi art. 1238 alin. (2) C. civ.

Susţin că potrivit art. 29 din O.U.G nr. 109/2011, membrii Consiliului de Supraveghere sunt desemnaţi de Adunarea Generală a Acţionarilor, fie la propunerea Consiliului de Supraveghere în funcţie, fie la propunerea acţionarilor. Astfel, arată că legea nu conferă posibilitatea ca, după evaluarea, selectarea candidaţilor pentru funcţiile de membru în Consiliul de Supraveghere de către comitetul de nominalizare şi înaintarea propunerilor Adunării Generale a Acţionarilor, să nu se aprobe numirea membrilor şi a Preşedintelui Consiliului de Supraveghere şi să se declanşeze o nouă procedură de selecţie. Consideră că este vorba de o manifestare de voinţă abuzivă a intimatului-pârât MFP şi de o fraudare la lege prin emiterea unui ordin care aparent este conform legii, însă, în realitate, a fost emis cu scopul de a se evita numirea recurenţilor pe posturile vacante din cadrul Consiliului de Supraveghere.

Precizează că hotărârea recurată încalcă şi dispoziţiile art. V alin. (1) din Legea nr. 111/2016, deoarece anterior emiterii Ordinului nr. 2794/2016 prin care s-a dispus mandatarea intimaţilor-pârâţi D. şi E., în calitate de reprezentanţi ai Statului în Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru a exercita dreptul de vot în sensul declanşării procedurii de selecţie a membrilor Consiliului de Supraveghere al FRC, în baza O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 111/2016, precum şi a Hotărârii Guvernului nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G nr. 109/2011, fusese deja declanşată procedura de selecţie a membrilor Consiliului de Supraveghere conform O.U.G. nr. 109/2011.

Menţionează că dispoziţiile textului de lege de mai sus, care vizează declanşarea procedurii de selecţie prin grija autorităţii publice tutelare, în termen de 50 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, se aplicau pentru întreprinderile publice la care nu a fost declanşată procedura de selecţie, şi nu pentru declanşarea unei noi proceduri. Or, în speţă, Consiliul de Supraveghere al FRC a adoptat Decizia nr. 104/05.11.2015 prin care s-a avizat Nota nr. x/04.11.2015 privind declanşarea procedurii de selecţie a unor membri ai Consiliului de Supraveghere al FRC S.A., dat fiind faptul că existau două posturi vacante în cadrul Consiliului de Supraveghere, iar trei membri fuseseră numiţi provizoriu. Astfel, în baza Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor FRC nr. 53/09.11.2015, Consiliul de Supraveghere a adoptat Decizia nr. 105/10.11.2015, prin care s-a aprobat Procedura de selecţie şi evaluare a candidaţilor pentru desemnarea unor membri ai Consiliului de Supraveghere al FRC, precum şi Planul de implementare al Procedurii de selecţie şi evaluare a candidaţilor pentru calitatea de membri ai Consiliului de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare S.A., acestea fiind transmise celor doi acţionari. Ulterior, Consiliul de Supraveghere a adoptat Decizia nr. 106/18.11.2015 prin care s-a aprobat publicarea anunţului cu privire la procedura de selecţie şi evaluare a candidaţilor, care împreună cu Planul de implementare a fost transmis, spre ştiinţă, acţionarilor FRC.

Mai arată că, în speţă, Consiliul de Supraveghere a stabilit prin Decizia nr. 107/08.12.2015 componenţa Comitetului de nominalizare, conform art. 24 din Actul Constitutiv al FRC, respectiv s-a aprobat publicarea anunţului cu privire la procedura de selecţie şi evaluare a candidaţilor în două ziare de largă circulaţie şi pe site-ul FRC, adoptându-se în acest sens de către Consiliul de Supraveghere Deciziile nr. 109/12.01.2016 şi nr. 110/14.01.2016; cu ocazia şedinţei Comitetului de nominalizare al FRC S.A. din data de 05.02.2016 a fost încheiat Procesul-verbal al comitetului de nominalizare prin care membrii săi au votat cu unanimitate de voturi ordinea de preferinţă, respectiv: 1. A. - 710 puncte, 2. B. - 710 puncte şi 3. C. - 585 puncte.

Recurenţii-reclamanţi critică faptul că, deşi au fost declaraţi admişi la concursul organizat în vederea ocupării posturilor în discuţie, prin Ordinul nr. 2794/2016, emis ulterior, s-a dispus schimbarea procedurii şi a criteriilor de selecţie pentru aceleaşi posturi, motiv pentru care apreciază că devine incident cazul de nulitate absolută privind frauda la lege, prevăzut de art. 1237 C. civ., coroborat cu art. 1238 alin. (2) C. civ., în condiţiile în care actul juridic a fost întocmit pentru o cauză ilicită.

Consideră că, întrucât procedura de selecţie şi evaluare a candidaţilor pentru funcţia de membri ai Consiliului de Supraveghere a fost respectată, emiterea unui nou ordin prin care să se stabilească demararea unei noi proceduri de selecţie este nelegală.

De asemenea, critică faptul că instanţa de fond a calificat susţinerile reclamanţilor referitoare la încălcarea dreptului la muncă ca fiind alegaţii, în condiţiile în care în realitate, le-a fost încălcat atât dreptul la muncă, cât şi dreptul de creanţă. Arată că prin participarea la concurs şi-au manifestat dorinţa de a presta munca în cadrul acestui organism, iar prin promovarea concursului, le-a fost recunoscută legitimitatea de a dobândi aceste posturi, prin dovedirea pregătirii necesare. Astfel, consideră că sunt titularii unui drept de creanţă corelativ unei obligaţii pozitive de a face, respectiv de a fi numiţi în componenţa Consiliului de Supraveghere, or, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în sensul că nu ar fi fost vătămaţi prin emiterea Ordinului nr. 2794/2016, le-a fost suprimat dreptul de a mai putea fi numiţi pe posturile vacante din cadrul Consiliului de Supraveghere.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a formulat note de şedinţă, prin care invocă excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, având în vedere că ordinul prin care reprezentanţii Statului au fost mandataţi să voteze împotriva numirii membrilor Consiliului de supraveghere propuşi de către Comitetul de nominalizare al FRC, conform proceselor-verbale din datele de 15.12.2015, 06.01.2016 şi 05.02.2016 şi să transmită faptul că la nivelul conducerii Ministerului Finanţelor se analizează posibilitatea ca autoritatea publică tutelară - MF, în numele acţionarului Statul Român, să propună candadaţi pentru funcţiile de membri ai Consiliului de supraveghere al FRC, este Ordinul MF nr. 246/2016, ce nu formează obiectul prezentei cauze.

Arată că, mai mult, acţiunea având ca obiect anularea Ordinului MF nr. 246/2016 a fost soluţionată în mod definitiv, în sensul respingerii acţiunii, ca inadmisibilă.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii A., B. şi C. au învestit insanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, anularea Ordinului nr. 2794/05.12.2016 emis de pârât şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, iar prin precizarea motivelor de fapt şi de drept ale acţiunii, depusă ulterior, au arătat că cererea a fost formulată în raport cu art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011 (forma în vigoare înainte de modificarea la data de 04.06.2016, prin art. I pct. 26 din Legea nr. 111/2016 şi art. V alin. (1) din aceeaşi lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 109/2011).

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes, invocată de către intimatul-pârât Ministerul Finanţelor prin notele de şedinţă, nu vizează cererea de recurs, ci cererea de chemare în judecată, or, pentru ca instanţa de recurs să analizeze aceste aspecte, trebuia ca intimatul-pârât să formuleze cale de atac, respectiv recurs, prin care să formuleze aceste critici.

Prin urmare, în lipsa formulării unei căi de atac prin care să se invoce aceste aspecte, Înalta Curte nu poate proceda la analizarea lor.

1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut prin cererea de recurs că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa de fond a precizat că va analiza motivele de nulitate a Ordinului nr. 2794/05.12.2016 în raport cu vătămarea suferită, dar nu a făcut o analiză a motivelor de nulitate invocate de recurenţi, ci a reţinut că vizează nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii adoptate de către Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru a cărei adoptare a fost emis Ordinul MFP nr. 2794/05.12.2016, precum şi faptul că aceste motive de nulitate nu pot fi analizate decât în cadrul acţiunii în anularea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor la FRC S.A.

Contrar celor susţinute de către recurenţi, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat pe larg nulitatea Ordinului nr 2794/5.12.2016 emis de către Ministerul Finanţelor Publice, prin raportare la pretinsa vătămare suferită de către reclamanţi, reţinând că aceştia nu au suferit o vătămare în drepturile şi interesele lor legitime prin emiterea ordinului atacat, precum şi faptul că o eventuală vătămare a reclamanţilor, astfel cum au susţinut prin cererea de chemare în judecată, poate rezulta doar din hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor la Fondul Român de Contragarantare S.A., pentru a cărei adoptare a fost emis Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2794/5.12.2016, iar nu din emiterea actului administrativ atacat în cauză.

Examinând aspectele învederate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa consolidată a instanţei supreme, că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză şi de conţinut, instanţa nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, ci pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, iar faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurenţilor nu poate atrage casarea hotărârii.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, acest prim motiv de recurs este nefondat.

2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, examinând cererea de recurs, că aceasta reprezintă o redare fidelă a cererii precizatoare a motivelor de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată, depusă în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, după pronunţarea regulatorului de competenţă, la filele x, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanţe, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

Astfel, începând cu ultimul paragraf din pag. 5 a cererii de recurs, pag. 6, parag. 1, 4, 5, 6 din pag. 7, parag. 1 - 5, 7, 8 din pag. 8 au fost preluate integral din cererea precizatoare, respectiv parag. 1 - 4, 6, 7 din pag. 3, parag. 1şi 3 din pag. 4, parag. 2 - 5 şi 8-10 din pag. 5, penultimul paragraf din pag. 8.

În speţă, instanţa de recurs constată că, deşi recurenţii-reclamanţi au invocat nelegalitatea sentinţei recurate şi faptul că aceasta a încălcat art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011 şi art. V alin. (1) din aceeaşi lege, art. 1237 şi art. 1238 alin. (2) C. civ., nu au arătat argumentele pentru care au apreciat în acest mod, or, în lipsa unor critici concrete cu privire la considerentele sentinţei recurate, instanţa de recurs nu poate proceda la o analiză efectivă a acestora.

Dincolo de acest aspect, se constată că nici primele pagini din cererea de recurs nu cuprind critici concrete la adresa sentinţei recurate, acestea cuprinzând partea introductivă, prezentarea stării de fapt, soluţia şi considerentele hotărârii recurate, precum şi aspecte cu caracter general, respectiv recurenţii-reclamanţi nu au prezentat argumentele pentru care au apreciat că prima instanţă a aplicat sau interpretat greşit legea.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că aspectele invocate de către recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, ele fiind o preluare a susţinerilor prezentate în faţa primei instanţe, legalitatea soluţiei pronunţate este confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de C., A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2215 din 16 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C., A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2215 din 16 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022.