Constitutional unconstitutionality exception regarding judicial disciplinary procedure and decision deadlines inadmissible for lack of nexus; partial annulment for procedural omission
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice partially allowed the appellant’s appeal and set aside in part the first-instance decision, specifically ruling that the unconstitutionality exception challenging Article 16(3) of Law No. 304/2004 was inadmissible for lack of a relevant link to the underlying dispute, while affirming the lower court’s refusal to examine the other challenged provisions. The case involved a review of the admissibility of a constitutional unconstitutionality exception raised against disciplinary procedural norms (Article 46(7) and Article 49(1)-(2) of Law No. 317/2004), a civil procedure norm (Article 426(5) of the Code of Civil Procedure), and a judicial organization norm (Article 16(3) of Law No. 304/2004), all invoked in a dispute concerning the validity of a judicial inspection resolution that dismissed a complaint regarding a judge’s failure to motivate a civil judgment within a reasonable timeframe. The court applied Article 29(1)-(4) of Law No. 47/1992 to determine that the challenged norms regarding disciplinary prescription, the non-summoning of parties in disciplinary proceedings, and the deadline for drafting court decisions did not have a direct and concrete connection to the specific legal issues under review in the main administrative litigation, which was limited to the professional conduct of the judge and the legality of the inspection’s resolution; however, the court found that the first instance had procedurally erred by failing to expressly address the admissibility of the exception against Article 16(3) of Law No. 304/2004, necessitating the partial setting aside of that specific procedural omission, although the substantive outcome of inadmissibility for that provision remained the same.
Legislator headnote
AI generatedart. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ; Constitutional unconstitutionality exception regarding judicial disciplinary procedure and decision deadlines inadmissible for lack of nexus; partial annulment for procedural omission: 304/2004 was inadmissible for lack of a relevant link to the underlying dispute, while affirming the lower court’s refusal to examine the other challenged provisions. The case involved a review of the admissibility of a constitutional unconstitutionality exception raised against disciplinary procedural norms (Article 46(7) and Article 49(1)-(2) of Law No. 317/2004), a civil procedure norm (Article 426(5) of the Code of Civil Procedure), and a judicial organization norm (Article 16(3) of Law No. 304/2004), all invoked in a dispute concerning the validity of a judicial inspection resolution that dismissed a complaint regarding a judge’s failure to motivate a civil judgment within a reasonable timeframe. The court applied Article 29(1)-(4) of Law No. 47/1992 to determine that the challenged norms regarding disciplinary prescription, the non-summoning of parties in disciplinary proceedings, and the deadline for drafting court decisions did not have a direct and concrete connection to the specific legal issues under review in the main administrative litigation, which was limited to the professional conduct of the judge and the legality of the inspection’s resolution; however, the court found that the first instance had procedurally erred by failing to expressly address the admissibility of the exception against Article 16(3) of Law No. 304/2004, necessitating the partial setting aside of that specific procedural omission, although the substantive outcome of inadmissibility for that provision remained the same.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive to admit the appeal and set aside the lower court's decision in part.
The procedural basis cited in the dispositive to govern the court's power to re-judge the matters affected by the set-aside.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale
Prin memoriul de recurs depus în dosarul nr. x/2019, recurenta A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) şi art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, în raport cu prevederile art. 21 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, precum şi a art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. şi art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Pentru soluţionarea unei astfel de excepţii a fost constituit dosarul asociat nr. x/2019
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea din data de 16 martie 2022, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) şi art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, în raport cu prevederile art. 21 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, precum şi a art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ., formulată de petenta A., ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs petenta A. prin care a solicitat casarea încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, invocată de recurentă prin cererea de recurs formulată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Argumentele evocate prin memoriul depus în dezvoltarea cererii de recurs formulate în cauză au fost subsumate de recurentă motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut, dintr-o primă perspectivă, incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., ce ar fi generată de faptul că instanţa de fond ar fi omis să motiveze soluţia de respingere a excepţiei neconstituţionalităţii art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, această normă legală criticată drept neconstituţională, alături de celelalte norme legale, neregăsindu-se menţionată nici în dispozitivul încheierii recurate.
O altă critică adusă hotărârii instanţei învestite cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a vizat maniera în care aceasta a interpretat şi aplicat prevederile art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, apreciind recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea unor astfel de prevederi legale, câtă vreme dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale au legătură cu soluţionarea cauzei principale, deduse judecăţii în cadrul dosarului nr. x/2019
Din această perspectivă, recurenta a învederat că, la data invocării excepţiei, faptele reclamate în plângerea disciplinară erau în pragul prescripţiei, existând, astfel, riscul intervenirii unui astfel de mod de stingere a răspunderii disciplinare a d-nei judecător B., care a pronunţat sentinţa nr. 1700/2018 a Judecătoriei Constanţa. Prin urmare, câştigul urmărit de recurentă în cazul declarării neconstituţionalităţii art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, era cel al înlăturării aplicării mecanismului prescripţiei reglementate de un astfel de text normativ, excepţia având, astfel, legătură cu rezoluţia de clasare a sesizării disciplinare.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) - (2) din Legea nr. 317/2004, recurenta a învederat că prin necitarea, în procedura disciplinară, în fata secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, persoanele interesate sunt lipsite de posibilitatea susţinerii propriei cereri de sesizare cu o abatere disciplinară introdusă în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, fiind private de efectuarea unui act de justiţie egal şi imparţial, din moment ce nu au posibilitatea să-şi susţină propria cerere de sesizare. În acest context, recurenta apreciază că legătura excepţiei cu litigiul principal este generată de legătura unei astfel de chestiuni cu rezoluţia de clasare a sesizării disciplinare, contestată prin cererea de chemare în judecată, respectiv cu posibilitatea de a-şi susţine sesizarea disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Printr-un alt set de critici, recurenta a criticat şi modul în care instanţa învestită cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. a analizat legătura unui astfel de text normativ cu cauza. În opinia recurentei, o astfel de legătură ar fi generată de faptul că, prin motivarea, de către doamna judecător B. (reclamată disciplinar), a sentinţei civile nr. 1700/2018 a Judecătoriei Constanţa în termen de 10 luni şi 18 zile, dreptul recurentei la soluţionarea cu celeritate a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 a fost afectat, neputându-se reţine o justificare a unei astfel de întârzieri în raport de volumul mare de lucru al magistratului, astfel cum inspectorul judiciar şi inspectorul-şef din cadrul Inspecţiei Judiciare au reţinut în motivarea rezoluţiile atacate în litigiul principal.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii recurate, ca fiind temeinică şi legală, susţinând, în esenţă, că, în cauză, în mod corect instanţa învestită cu soluţionarea excepţiei a reţinut ca nefiind îndeplinite condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-petentă A. a solicitat, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, apreciind neîntemeiate susţinerile acesteia.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 iunie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de petenta A. este fondat, în limitele ce vor fi expuse prin următoarele considerente:
Analizând cererea de recurs şi memoriul cuprinzând motivarea căii de atac exercitate, Înalta Curte reţine că argumentele evocate de recurenta - petentă pot fi grupate în două seturi distincte, respectiv:
· critici ce vizează maniera de dezlegare a chestiunii admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate invocate în privinţa prevederilor art. 46 alin. (7) şi art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, precum şi a art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ.
· critici ce vizează admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate în privinţa art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
Analizând primul set de critici, subsumat de recurentă motivului de casare reglementat de punctul 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază nefondate susţinerile acesteia, hotărârea atacată fiind rezultatul unei corecte aplicări atât a prevederilor art. 29 alin. (1), dar şi a celor ale alin. (4) al aceluiaşi text normativ din Legea nr. 47/1992.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că elementul central al criticilor invocate este modul de interpretare a noţiunii de "legătură cu cauza" a excepţiei invocate, analizate din perspectiva textelor normative în privinţa cărora a fost evocat viciul de neconstituţionalitate.
Instanţa de control judiciar reţine, în acord cu prima instanţă învestită cu analiza admisibilităţii excepţiei invocate în cauză, că o astfel de legătură trebuie să vizeze, în mod concret şi direct, limitele cadrului procesual dedus analizei instanţei în faţa căreia a fost evocată excepţia, în sensul de a profita aspectelor de drept cu care aceasta a fost învestită, în raport, bineînţeles şi de limitele verificărilor permise de etapa procesuală în care o astfel de excepţie este invocată.
Din această perspectivă, Înalta Curte observă că excepţia a fost exhibată în faza procesuală a recursului promovat de recurenta A. împotriva sentinţei civile nr. 941 din data de 6 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată prin care recurenta a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei Inspectorului - şef din cadrul Inspecţiei Judiciare nr. C19-2830/09.09.2019, pronunţată în dosarul de cercetare disciplinară nr. C19-2830/21.08.2019, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 1847/10.06.2019, pronunţată în dosarul de cercetare disciplinară nr. 19-2261/25.04.2019,.
Din analiza cererii de chemare în judecată antereferită rezultă că instanţa a fost învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei de clasare şi a rezoluţiei inspectorului şef doar din perspectiva manierei de exercitare a limitelor marjei de apreciere conferite de lege în privinţa verificării preliminare a existenţei indiciilor privind săvârşirea, de către doamna judecător B., a abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) şi s) din Legea nr. 303/2004. Astfel, reclamanta a susţinut că sus indicatul magistrat nu a nerespectat, în mod repetat şi din motive imputabile, dispoziţiile legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a dosarului nr. x/2017, motivând sentinţa civilă nr. 1700/2018 a Judecătoriei Constanţa cu o întârziere de 10 luni şi 18 zile într-o manieră vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.
Astfel, instanţele de contencios administrativ nu au fost învestite, în cadrul litigiului principal ce face obiectul dosarului nr. x/2019, nici cu chestiunea prescripţiei răspunderii disciplinare pentru faptele evocate prin plângerea disciplinară, reglementată de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi nici cu chestiuni care să vizeze vreun viciu al manierei în care Inspecţia Judiciară a soluţionat o astfel de plângere, precum o necitare a recurentei A. în procedura prealabilă a verificărilor pe care pârâta era chemată a le realiza.
Pe cale de consecinţă, elementele evocate de recurentă ca fiind de natură a evidenţia beneficiul urmărit de aceasta prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi art. 49 alin. (1) - (2) din Legea nr. 317/2004 (aceasta din urmă fiind, în fapt, evocată din perspectiva etapei cercetării disciplinare, iar nu a verificărilor preliminare realizate de Inspecţia Judiciară), reprezintă elemente extrinseci cadrului procesual cu care instanţele de judecată au fost învestite în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului principal nr. x/2019
Totodată, Înalta Curte reţine că prevederile art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. stabilesc că: Hotărârea se redactează şi semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori, iar recurenta justifică legătura excepţiei de neconstituţionalitate a unei astfel de prevederi legale cu cauza ce a făcut obiectul dosarului principal, prin invocarea încălcării dreptului său la soluţionarea dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Constanţa într-un termen rezonabil.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar reţine că obiectul cererii de chemare în judecată pentru soluţionarea căreia s-a format dosarul nr. x/2019 a vizat maniera în care Inspecţia Judiciară a soluţionat sesizarea adresată acesteia de petenta A., aspectele relevante fiind cele privind conduita profesională a doamnei judecător B., privite din perspectiva abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) şi s) din Legea nr. 303/2004, astfel încât limitele unui astfel de cadru procesual nu au vizat maniera în care, prin motivarea în termen de 10 luni şi 18 zile a sentinţei civile nr. 1700/2018 a Judecătoriei Constanţa, dreptul recurentei la soluţionarea cu celeritate a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 a fost afectat, ci doar dacă o astfel de conduită a magistratului a îndeplinit condiţiile spre a fi apreciată abatere disciplinară. Pe cale de consecinţă, maniera în care prevederile art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. sunt sau nu conforme prevederilor constituţionale ce reglementează dreptul reclamantei la soluţionarea cauzei sale într-un termen rezonabil, nu au legătură cu limitele cadrului procesual dedus judecăţii în dosarul nr. x/2019.
În concluzie, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de prima instanţă din perspectiva admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7), art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 şi art. 426 alin. (5) teza primară C. proc. civ. este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază drept fondate criticile aduse de recurentă manierei în care prima instanţă a soluţionat admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar reţine că, deşi textul normativ indicat de recurentă în memoriul de recurs drept temei al căii sale de atac constă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin criticile concret formulate, aceasta a tins la invocarea, în fapt, a cazului de casare reglementat de pct. 5 al aceluiaşi text normativ, mai precis nerespectarea de către prima instanţă a regulilor de procedură ce impun instanţei să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut.
Analizând, din această perspectivă, calea de atac promovată de recurentă, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată în cuprinsul memoriului de recurs depus în dosarul nr. x/2019, aceasta a invocat şi neconstituţionalitatea art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Totodată, examinând încheierea din data de 16 martie 2022, pronunţată în dosarul pendinte, instanţa de control judiciar observă că prima instanţă învestită cu analiza admisibilităţii unei astfel de excepţii a omis să se pronunţe asupra unei astfel de cereri, neexistând nici în dispozitivul hotărârii atacate şi nici în considerentele sale referiri la maniera de soluţionare a admisibilităţii excepţiei ce viza art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă a încălcat normele de procedură reglementate de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., ce impun acesteia să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Or, în cauza de faţă, din perspectiva admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate nu există prevederi normative care să degreveze instanţa în faţa căreia excepţia a fost invocată de obligaţia de a analiza o atare admisibilitate din perspectiva tuturor textelor normative faţă de care s-a evocat viciul neconstituţionalităţii, motiv pentru care, prin lipsa unei pronunţări şi a unei motivări care să vizeze art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, au fost încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate, recurentei fiindu-i creată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea, în parte, a încheierii recurate, prin reţinerea incidenţei cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.
Pe de altă parte, rejudecând aspectul admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele cerinţe:
- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,
- dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Deşi instanţa de control judiciar apreciază ca fiind îndeplinite primele 3 condiţii, cea din urmă, ce vizează legătura prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 cu cauza, nu este îndeplinită.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că prin astfel de prevederi normative legiuitorul a statuat că: (3) Hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării. În cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori, textul normativ în discuţie reprezentând, în fapt, o transpunere în contextul normativ al legii speciale privind organizarea judiciară a prevederilor art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ.
Or, având în vedere şi justificarea exhibată de recurentă în susţinerea interesului său în invocarea unei astfel de excepţii, instanţa de control judiciar apreciază că, în considerarea aceluiaşi raţionament expus în paragrafele anterioare, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată pentru soluţionarea căreia s-a format dosarul nr. x/2019 a vizat maniera în care Inspecţia Judiciară a soluţionat sesizarea adresată acesteia de petenta A., maniera în care prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 sunt sau nu conforme prevederilor constituţionale evocate de recurentă nu are legătură cu limitele cadrului procesual dedus judecăţii în dosarul nr. x/2019.
După cum s-a arătat anterior, aspectele relevante, generate de limitele învestirii aferente dosarului sus indicat, vizează conduita profesională a doamnei judecător B., privită din perspectiva abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) şi s) din Legea nr. 303/2004, iar nu maniera în care, prin motivarea în termen de 10 luni şi 18 zile a sentinţei civile nr. 1700/2018 a Judecătoriei Constanţa, dreptul recurentei la soluţionarea cu celeritate a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 a fost afectat.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că o eventuală dezlegare dată de Curtea Constituţională asupra conformităţii sau neconformităţii prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 cu normele constituţionale apreciate de recurentă ca fiind încălcate, nu deţine aptitudinea de a genera influenţe asupra cadrului procesual ce face obiectul litigiului principal, mai precis efecte directe şi concrete asupra conţinutului soluţiilor din procesul principal, întrucât, din perspectiva invocată în cauză de recurentă, nu există o legătură efectivă între normele contestate şi un astfel de cadru procesual.
Întrucât nu se poate decela existenţa unei relevanţe a normelor legale a căror neconstituţionalitate este invocată în efectuarea controlului judiciar în cauza principală, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate referitoare la existenţa unei legături între obiectul excepţiei invocate prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale supusă analizei şi soluţionarea cauzei principale, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 este inadmisibilă.
În concluzie, faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de petenta A., va casa în parte încheierea din data de 16 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi rejudecând, va constata că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din acelaşi act normativ, motiv pentru care va reţine că este inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 din perspectiva evocată în prezenta cauză şi va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta A..
Totodată, instanţa de control judiciar va menţine dispoziţiile încheierii recurate prin care prima instanţă a reţinut inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7), art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 şi art. 426 alin. (5) teza primară din C. proc. civ. şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din data de 16 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte încheierea recurată şi, rejudecând:
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, formulată de petenta A..
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.