Administrative silence: breach of 30-day response duty under Law 554/2004 for unresolved public petitions

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 27.08.2018, iniţial pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, iar ulterior pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a răspunde petiţiilor sale din datele de 26.06.2018 şi 17.07.2018 şi obligarea pârâtului la verificarea integrală, efectivă şi punctuală, prin anchetă la faţa locului, a tuturor problemelor ridicate în petiţiile antereferite, la formularea unui răspuns scris la problemele astfel ridicate, la formularea unui răspuns scris adresat reclamantului, prin care pârâtul să motiveze nesoluţionarea în termen a celor două petiţii şi la plata cheltuielilor de judecată .

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 92 din data de 18 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi a dispus obligarea pârâtului să răspundă la petiţiile reclamantului din 17 iulie 2018 şi 26 iunie 2018, respingând în rest cererea reclamantului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin care a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamantul A., ca neîntemeiată. Argumentele invocate prin calea de atac promovată au fost subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost dată urmare unei eronate aplicări a prevederilor Legii nr. 554/2004, instituţia recurentă - pârâtă întreprinzând toate măsurile necesare în vederea verificării aspectelor sesizate de reclamant în petiţiile transmise Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cărora le-a răspuns, realizând controalele solicitate şi luând măsurile necesare, acolo unde acestea s-au impus. În acest sens recurentul a invocat adrese ale Direcţiei Generale Inspecţie şi Control - Corpul de Control şi ale Serviciului Control.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi menţinerea sentinţei primei instanţe, învederând că nu se poate reţine o nelegalitate a acesteia, câtă vreme adresa evocată de recurent nu are legătură cu cele două petiţii indicate în cerere de chemare în judecată, pe care, în realitate, recurentul nu le-a soluţionat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 10 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin acţiunea în contencios administrativ, reclamantul A.. a invocat, în esenţă, refuzul pârâtului de a soluţiona petiţiile sale din datele de 26.06.2018 şi 17.07.2018, solicitând obligarea acestuia la a realiza demersurile solicitate prin astfel de petiţii şi la a furniza atât un răspuns la acestea, cât şi o justificare a motivului nesoluţionării în termen a petiţiilor.

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea astfel formulată, apreciind, în esenţă, că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) pct. h) din Legea nr. 554/2004, în contextul în care pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale nu a răspuns petiţiilor reclamantului în termenul legal de 30 de zile de la înregistrarea acestora. În raport de astfel de aspecte, instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului la a răspunde petiţiilor reclamantului din datele de 26 iunie 2018 şi 17 iulie 2018, iar o astfel de soluţie este apreciată de instanţa de recurs ca fiind una legală, criticile aduse de recurent fiind nefondate.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 dă dreptul persoanei vătămate să se adreseze instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine obligarea autorităţii/instituţiei publice la emiterea răspunsului solicitat. Contestarea în faţa instanţei judecătoreşti a unui act administrativ asimilat, cum este în cauză ipoteza tăcerii administrative, se fundamentează pe premisa existenţei în patrimoniul autorităţii publice pârâte a unei obligaţii de natura celei solicitate prin cererea de chemare în judecată. Materia activităţii de soluţionare a petiţiilor este reglementată de prevederile O.G. nr. 27/2002, iar potrivit art. 8 alin. (1) din acest act normativ: "Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă"

După cum corect a reţinut şi prima instanţă, intimatul - reclamant a înregistrat pe rolul recurentului - pârât două petiţii, comunicate la datele de 26.06.2018 şi 17.07.2018. Chestiunile clamate de reclamant prin acestea au vizat, pe de o parte, depunerea dosarului pentru obţinerea gradaţiei de merit de către inspectorul şcolar B. (reclamantul solicitând realizarea unor verificări amănunţite în contextul evocării, de către acesta, a mai multor elemente ce, în opinia sa, reprezintă încălcări ale prevederilor legale incidente - petiţia din data de 26.06.2018 - dosarul Tribunalului Gorj nr. 2570/95/2018), iar pe de altă parte, săvârşirea unor abuzuri în cadrul unităţilor de învăţământ de la nivel local (reclamantul solicitând verificarea celor sesizate prin investigaţii în teritoriu şi transmiterea unui răspuns care să confirme implicarea celor care au competenţe în acest sens - petiţia din data de 17.07.2018- dosarul Tribunalului Gorj nr. 2570/95/2018).

Astfel, recurentului - pârât îi incumba obligaţia de a răspunde unor astfel de petiţii. Contrar celor afirmate de recurent, adresa nr. x/20.09.2018 nu poate fi calificată drept răspuns furnizat de recurent chestiunilor evocate de intimatul - reclamant prin cele două petiţii indicate în cererea de chemare în judecată, câtă vreme o atare adresă face trimitere doar la aspectul radierii persoanei vizate de sesizări de la poziţia 5 a disciplinei matematică din cuprinsul listei aprobate prin OMEN nr. 4823/30.08.2018, iar nu la chestiunea de ansamblu sesizată prin petiţia din data de 26.06.2018, ce privea întregul demers de depunere a dosarului de către inspectorul şcolar B. pentru obţinerea gradaţiei de merit şi nici la aspectele sesizate prin petiţia din 17.07.2018.

De asemenea, Înalta Curte reţine că din chiar înscrisurile depuse de recurent, rezultă că nici la data de 15.07.2020 (data emiterii adresei nr. x - dosarului instanţei de recurs) pârâtul nu realizase verificările solicitate de intimatul -reclamant la nivelul anului 2018.

Or, este unanim acceptat că unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.

În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea nr. CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă. Urmare aderării României la U.E. şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.U.E., recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.

Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară, cât şi în reglementările secundare nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor, ca element component al dreptului la o bună administrare, motiv pentru care prima instanţă a interpretat corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, atunci când a reţinut că recurentul, sesizat cu soluţionarea petiţiilor intimatului - reclamant, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererilor sale, un răspuns.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că autoritatea recurentă este în culpă, întrucât nu şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi incumbau pentru soluţionarea peţiţilor intimatului - reclamant şi, în consecinţă, a pronunţat o hotărâre legală de obligare a pârâtului la a răspunde la petiţiile reclamantului din 17 iulie 2018 şi 26 iunie 2018.

În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză, nu există motive de reformare a hotărârii pronunţate din prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa civilă nr. 92 din data de 18 iunie 2020 fiind pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 în urma unei corecte aplicări şi interpretări a prevederilor normative expuse în paragrafele anterioare.

Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării împotriva sentinţei civile nr. 92 din data de 18 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.