Insurance guarantee fund’s internal moral damages procedure: proportionality requirement bars judicial award exceeding average suffering without proof of exceptional circumstances

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat anularea deciziei nr. 20252 din data de 13.06.2019, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 886 din data de 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte decizia nr. 20252/13.06.2019, emisă de pârât în sensul că a admis cererea de plată formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. x/15.05.2017 pentru suma de 20.000 RON, obligând pârâtul la plata către reclamantă a unei astfel de sume, precum şi la plata sumei de 1687 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("F.G.A") prin care a solicitat casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, respingerea contestaţiei formulate de intimata - reclamantă împotriva deciziei F.G.A. nr. 20252/13.06.2019, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Argumentele invocate prin calea de atac promovată au fost subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susţinut, în contextul expunerii pe scurt a situaţiei de fapt, că potrivit Legii nr. 213/2015 şi Normei ASF nr. 16/2015, Fondul nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă şi nu preia obligaţiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei acestuia.

De asemenea, Fondul de Garantare a Asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale sale, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau al beneficiarului asigurării cu asigurătorul şi achitată sau acoperită în numele şi pe seama asigurătorului în faliment, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

În plus, necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile faţă de toţi creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat şi din scopul în care a fost constituit Fondul, respectiv acela de a proteja în mod unitar toţi creditorii de asigurare, cu respectarea particularităţii fiecărui caz în parte. Astfel, având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire formulate pentru daune morale şi faptul că tendinţa creditorilor privind cuantumul solicitat este îndreptată către limita maximă a plafonului de 450.000 RON, Fondul a fost nevoit să adopte o procedură internă de acordare a unor astfel de daune, în care au fost folosite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale a asigurătorului, prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii şi prin raportare la practica judiciară în această materie, care a validat procedura F.G.A. şi a menţinut actele administrative emise.

În opinia recurentului - pârât problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează şi pot fi, astfel, supuse puterii de apreciere.

A mai susţinut recurentul - pârât că soluţia primei instanţe încalcă dreptul de apreciere de care dispune FGA, care nu a fost exercitat discreţionar sau abuziv, ci în baza unor reguli clare, cu aplicabilitate generală, fiind astfel, nelegală soluţia primei instanţe de a stabili că se impune acordarea unor despăgubiri într-un alt cuantum.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata - reclamantă A. nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 6 octombrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin acţiunea în contencios administrativ, reclamanta A. a solicitat, în esenţă, anularea deciziei nr. 20252 din data de 13.06.2019, emisă de pârâtul Fondului de Garantare a Asiguraţilor ("F.G.A") şi obligarea acestuia la plata sumelor solicitate prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/15.05.2017.

Printr-o astfel de cerere, intimata - reclamantă a solicitat plata, din disponibilităţile F.G.A., a sumei de 60.000 RON cu titlu de daune morale, a celei de 1100,29 RON cu titlu de daune materiale, precum şi plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului x/2016 şi a cheltuielilor de judecată realizate în respectiva cauză, având un cuantum de 2.854,3 RON.

Prin decizia nr. 20252 din data de 13.06.2019, F.G.A. a admis cererea în privinţa sumei de 1.100 RON daune morale şi a celei de 798 RON daune materiale, respingând, în rest, solicitarea reclamantei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantei în privinţa creanţelor reprezentând daune materiale, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată, dar a admis-o, în parte, în privinţa daunelor morale, în sensul anulării, în parte, a deciziei nr. 20252/13.06.2019 a F.G.A. şi al obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu un astfel de titlu (de daune morale).

O atare hotărâre a fost atacată de pârâtul F.G.A, însă, exclusiv din perspectiva manierei de soluţionare a pretenţiilor reclamantei privind cuantumul daunelor morale, iar Înalta Curte apreciază fondate criticile subsumate de recurent prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contextul în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea eronată a prevederilor de drept material ce vor fi evidenţiate în paragrafele ulterioare.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia a fost formulată cererea de plată adresată de intimata - reclamantă A. recurentului - pârât F.G.A., nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, motiv pentru care atât F.G.A., cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate, aveau îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare ale fiecărui caz, cu respectarea, însă, a principiului proporţionalităţii, inclusiv din perspectiva evitării unei îmbogăţiri fără justă cauză a titularului cererii.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Astfel, Înalta Curte subliniază că întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Cuantificarea daunelor morale trebuie realizată, însă, cu respectarea principiului proporţionalităţii, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului citată chiar de prima instanţă (Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit) statuându-se că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora, fără a fi depăşită sfera unor compensaţii echitabile, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 213/2015 (forma în vigoare la data formulării cererii de plată) Fondul şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz, au dreptul să emită reglementările necesare referitoare la activitatea Fondului, sub formă de instrucţiuni şi proceduri, iar recurgerea la o procedură internă, ce are la bază date extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti privind media despăgubirilor acordate de acestea, nu doar că nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi al aplicării unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Prin elaborarea procedurii interne, F.G.A. a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, conform Ghidului de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii ("Ghidul").

Este adevărat că un astfel de Ghid are doar o valoare orientativă, astfel încât aplicarea mecanică a acestuia nu conduce la o valoare corectă a daunelor morale datorate, fiind necesară corelarea acestuia cu principiile consacrate de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor.

Pe de altă parte, nu se poate nega importanţa acestuia în asigurarea unei abordări unitare a materiei daunelor morale, în condiţiile în care nu există elemente obiective de evaluare a acestora.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă a acestora, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în faţa instanţei de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri.

În măsura în care, într-o anumită cauză, se aduc argumente solide ce antamează criterii concrete ce nu au fost avute în vedere la determinarea daunelor de către F.G.A. şi denotă greşita stabilire a acestui cuantum (iar nu argumente teoretice, generale), cu indicarea unor elemente concrete ale cazului particular incident speţei, de natură a evidenţia existenţa unui context excepţional, instanţele de judecată nu pot să dea întâietate sumelor stabilite conform acestei proceduri (prin care este vizat, în fapt, un nivel mediul al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate).

Însă, în cauza de faţă, Înalta Curte nu poate reţine existenţa unei astfel de situaţii, aspectele invocate de reclamanta A. prin cererea de chemare în judecată, reprezentând repere pur teoretice, cu caracter general, ce nu pot fi apreciate drept argumente solide care să determine destabilizarea finului echilibru pe care autoritatea recurentă a încercat să îl stabilească în cadrul soluţiilor date multiplelor cereri cu care este învestită, nesubliniind şi neprobând particularităţi ale cazului reclamantei de natură a justifica o majorare a cuantumului despăgubirilor faţă de cel mediu acordat de F.G.A.

Înalta Curte reţine ca fiind de necontestat faptul că viaţa familială şi socială a intimatei - reclamante au fost alterate, suferinţa psihică determinată de această împrejurare neputând fi nici negată şi nici cuantificată. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse intimatei - reclamante de consecinţele evenimentului rutier, o asemenea suferinţă nefiind evaluabilă în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat. Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Or, în litigiul pendinte, intimata - reclamantă A. nu a invocat şi dovedit circumstanţe extraordinarecare să nu fi fost avute în vedere de recurentul F.G.A. şi care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit excedează valorii stabilite prin decizia contestată.

Cu alte cuvinte, practica internă administrativă a pârâtului este un reper de avut în vedere, care, chiar dacă este un reper relativ (nefiind obligatoriu pentru instanţele de judecată), nu a fost răsturnat de intimata - reclamantă, în sensul că, în mod evident şi neîndoielnic, sumele stabilite de recurent ar fi derizorii, motiv pentru care soluţia primei instanţe este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiului proporţionalităţii.

Cele câteva repere jurisprudenţiale izolate, la care face trimitere prima instanţă, nu pot fi calificate, din perspectiva determinării sensului noţiunii de "jurisprudenţă", ca fiind apte a avea caracter preferenţial în raport de existenţa unui volum net superior de hotărâri judecătoreşti, ce au fost avute în vedere la determinarea valorilor aferente nivelului mediul al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa civilă nr. 886 din data de 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi rejudecând, va respinge cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, privind anularea deciziei nr. 20252 din data de 13.06.2019 emisă de pârât, ca neîntemeiată.

Totodată, în raport de soluţia pronunţată în recurs, în condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte, faţă de cererea formulată de recurentul - pârât, va obliga intimata - reclamantă A. la plata către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, dovedită prin depunerea, la dosarul instanţei de recurs, a ordinului de plată nr. x din data de 05.06.2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 886 din data de 3 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Obligă intimata A. la plata către recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.