Tax appeal on assessed waste contributions upheld in part, case remanded for retrial on prescription and legal basis.

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. x/2017 din 13.07.2017, reclamanta A. (în continuare "Societatea" sau "A."), în contradictoriu cu Administraţia Fondului pentru Mediu (în continuare "AFM"), în conformitate cu dispoziţiile art. 218 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare ("Codul de procedură fiscală"), coroborat cu art. 8 şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

I. Pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2009

a) în principal

- anularea în parte a Deciziei de soluţionare nr. 1/107/16.01.2017 ("Decizia de soluţionare") în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale suplimentare în sumă de 1.147.101 RON, emisă ca răspuns la Contestaţia fiscală nr. 76591/06.12.2016 formulată de Societate ("Contestaţia fiscală"), faţă de faptul că pentru aceste obligaţii fiscale s-a împlinit termenul de prescripţie;

- anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/25.10.2016 ("Decizia de impunere") şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.10.2016 ("Raportul de inspecţie fiscală") în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale suplimentare în sumă totală de 1.147.101 RON, reprezentând (1) contribuţia de 3% pentru vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase (generate atât de vânzarea deşeurilor de producţie cât şi de vânzarea deşeurilor metalice provenite din dezmembrări/casări de la bunuri proprii), în valoare de 1.136.855 RON şi (2) contribuţia pentru emisiile atmosferice în perioada 01.01.2007 -31.12.2009, în valoare de 10.246 RON, faţă de faptul că pentru aceste obligaţii fiscale s-a împlinit termenul de prescripţie;

- exonerarea Societăţii de la plata sumei de 1.147.101 RON, reprezentând obligaţii fiscale prescrise

b) în subsidiar

- anularea în parte a Deciziei de soluţionare, emisă ca răspuns la Contestaţia fiscală formulată de Societate, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale suplimentare în sumă de 1.147.101 RON;

- anularea în parte a Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale stabilite suplimentar în sarcina Societăţii în sumă de 776.718 RON, ca urmare a pretinsei neîndepliniri a obligaţiei de declarare şi plată a contribuţiei de 3% pentru vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase generate de vânzarea deşeurilor metalice de producţie, în perioada 01.01.2007 - 31.12.2009.

- exonerarea Societăţii de la plata sumei de 776.718 RON, reprezentând contribuţia de 3% pentru vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase generate de vânzarea deşeurilor de producţie pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2009.

II. Pentru perioada 01.01.2010 - 31.12.2013

- anularea în parte a Deciziei de soluţionare în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale suplimentare în sumă de 3.702.015 RON;

- anularea în parte a Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale suplimentare în sumă de 3.702.015 RON stabilite ca urmare a pretinsei neîndepliniri a obligaţiei de declarare şi plată a contribuţiei de 3% pentru vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase în perioada 01.01.2010 -31.12.2013;

- exonerarea Societăţii de la plata sumei de 3.702.015 RON, reprezentând contribuţia de 3% pentru vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase generate de vânzarea deşeurilor de producţie pentru perioada 01.01.2010 - 31.12.2013.

III. Obligarea AFM la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia pronunţată de instanţa de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 857 din 07.03.2019, a admis în parte în parte cererea formulată de dna expert B. şi a dispus majorarea onorariului până la totalul de 16.000 RON şi a pus în vedere reclamantei A. să facă dovada achitării onorariului pentru expert, în completare, în cuantum de 14.000 RON.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C. S.A. (fosta A.), în condiţiile art. 483 C. proc. civ., invocând ca temei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, faţă de considerentele hotărârii pe care le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat şi urmează a-l admite, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prima critică formulată de recurentă priveşte prescripţia dreptului intimatei în stabilirea obligaţiilor aferente perioadei 2007 - 2009.

Prima instanţă a reţinut că termenul de prescripţie de 5 ani se întrerupe, potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul de procedură fiscală, "b) la data depunerii de către contribuabil/plătitor a declaraţiei de impunere după expirarea termenului legal de depunere a acesteia; c) la data la care contribuabilul/plătitorul corectează declaraţia de impunere sau efectuează un alt act voluntar de recunoaştere a creanţei fiscale datorate."

Recurenta a susţinut că termenul de prescripţie nu a fost întrerupt întrucât a depus în termenul legal declaraţiile fiscale, le-a întocmit cu utilizarea aplicaţiei informatice, le-a transmis prin poştă, cu confirmare de primire şi a respectat legislaţia în vigoare la data depunerii. De asemenea, nu a făcut nicio corecţie a declaraţiilor fiscale depuse iniţial şi nici vreun act voluntar de recunoaştere a contribuţiilor.

Declaraţiile depuse în luna septembrie 2011 sunt urmarea solicitărilor pârâtei, datorată organizării defectuoase. Cu privire la depunerea declaraţiilor, raportul de expertiză a concluzionat că, în condiţiile în care reclamanta a emis două tipuri de declaraţii pentru aceeaşi perioadă (în formatul valabil până la data de 31.12.2005, cât şi în cel prevăzut de OMMGA nr. 549/2006), iar declaraţiile au fost transmise prin Poşta Română, nu se poate stabili dacă declaraţiile transmise iniţial (în termenul legal de declarare) au fost cele emise în formatul legal şi dacă declaraţiile transmise ca urmare a solicitărilor pârâtei sunt aceleaşi cu cele transmise iniţial.

Având în vedere concluziile expertizei şi solicitările repetate ale pârâtei adresate reclamatei prin care i-a solicitat depunerea declaraţiilor, cu menţiunea că cele depuse nu respectă Ordinul nr. 549/2006, prima instanţă a respins critica reclamantei referitoare la prescripţie, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 111 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul de procedură fiscală.

Această motivare nu respectă exigenţele art. 425 C. proc. civ., nefiind analizate în niciun mod susţinerile reclamantei şi probele administrate în cauză prin care reclamanta intenţiona să dovedească faptul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 111 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul de procedură fiscală care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie.

Prima instanţă nu a precizat în care din cele trei ipoteze prevăzute de textul legal se află reclamanta recurentă, argumentele din cuprinsul hotărârii recurate fiind sumare, în condiţiile în care reclamanta a prezentat susţineri pertinente care trebuiau analizate în mod corespunzător, în condiţiile în care chiar expertul a precizat că nu poate stabili dacă formularul a fost cel legal, nefiind negat aspectul depunerii declaraţiilor fiscale în termenul legal.

Cu toate că reclamanta a depus înscrisuri la dosarul de fond, prima instanţă nu a efectuat o analiză corespunzătoare a acestora pentru a stabili dacă a existat o cauză de întrerupere a termenului de prescripţie, astfel că este necesară casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare pentru a se efectua o corectă analiză şi interpretare a tuturor probelor administrate şi a se analiza susţinerile părţilor litigante.

A doua critică pe care a formulat-o recurenta reclamantă priveşte nelegalitatea actelor contestate cu privire la plata obligaţiilor aferente venitului obţinut din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase provenite din producţia proprie, însă prima instanţă nu a realizat nicio distincţie între contribuţia de 3% datorată pentru veniturile obţinute din vânzarea deşeurilor metalice rezultate din activităţi de casare/dezmembrare/recuperare de la bunuri proprii casate şi contribuţia de 3% datorată pentru veniturile din vânzarea deşeurilor metalice provenite din producţie proprie.

Pentru contribuţia de 3% aferentă vânzărilor de deşeuri metalice feroase şi neferoase rezultate din activitatea proprie de producţie pentru perioada 2007-2009 şi perioada 2010-2013, reclamanta a invocat prevederile art. 4-7 din OM nr. 578/2006 care se referă la deşeuri obţinute din activitatea proprie, precum şi prevederile art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 196/2005.

Prima instanţă trebuia să efectueze o analiză a susţinerilor reclamantei şi să verifice, pe baza dispoziţiilor legale incidente, cine are obligaţia de efectua reţinerea contribuţiei de 3% aferentă deşeurilor metalice achiziţionate.

Judecătorul fondului a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordinul nr. 578/2006, potrivit cărora, "în cazul în care operatorii economici colectori şi/sau valorificatori, autorizaţi în condiţiile legii, devin deţinători de deşeuri metalice feroase şi neferoase prin activitatea de dezmembrare şi/sau casare de bunuri, mijloace fixe sau obiecte de inventar proprii ori devenite proprii prin achiziţie, au obligaţia, în cazul vânzării acestora, de a plăti contribuţia de 3% la Fondul pentru mediu în cazul vânzării acestora."

Acest text legal vizează ipoteza în care veniturile sunt obţinute din vânzarea deşeurilor metalice rezultate din activităţi de casare/dezmembrare/recuperare de la bunuri proprii casate, scoase din uz, pentru care recurenta a recunoscut caracterul datorat al contribuţiei de 3%.

Or, cauza pendinte are în vedere veniturile obţinute din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase obţinute din producţie proprie, astfel încât judecătorul fondului trebuia să verifice incidenţa art. 10 din OM nr. 578/2006.

În consecinţă, se impune casarea în parte a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi analizate în mod corespunzător susţinerile părţilor, care sunt textele legale incidente în speţă, cui revine obligaţia de reţinere la sursă a contribuţiei, dacă există sau nu o dublă impunere, cu menţiunea că toate aspectele reţinute trebuie motivate corespunzător.

Dispoziţiile sentinţei referitoare la majorarea onorariu de expert vor fi menţinute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta C. S.A. (fosta A.) împotriva sentinţei nr. 857 din 07.03.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la majorarea onorariu de expert.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2022.