Water management authorization upheld; dam administrator's appeal rejected for failure to annul debris-discharge prohibition.

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 27.02.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională "Apele Române", anularea Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor nr. 158/01.07.2016, modificatoare a Autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 227/27.10.2015 cu valabilitate până la 31.10.2020, privind Lacul de acumulare OAŞA din gestiunea A. S.A. - Sucursala Hidrocentrale Sebeş comunicată şi înregistrată la A. S.A. sub nr. x/11.07.2016, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună modificarea/revocarea în parte autorizaţiei mai sus menţionate, în sensul înlăturării obligaţiei, impuse în mod nelegal în sarcina A., şi anume:

"Se interzice evacuarea plutitorilor din Lacul de acumulare Oaşa, în aval, prin deversarea peste descărcătorii de suprafaţă."

Urmare a unor declinari succesive ale Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi invers, cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Urmare a regulatorului emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5027 de la data de 4 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în cauza cu nr. x/2017*, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5027 de la data de 4 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi Fisca a formulat cerere de recurs reclamanta A. S.A, în temeiul art. 488 alin (1), pct. 6 si 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii cu casarea sentinţei civile atacate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat că prin Autorizaţia nr. x/01.07.2016 de modificare a Autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 22.7/27.10.2015 privind Lacul de Acumulare Oasa din Judeţul Alba, înregistrata la A. S.A. sub nr. x/11.07.2016, au fost eliminate toate obligaţiile care au făcut obiectul plângerii prealabile nr. x/24.12.2015.

Ulterior prin autorizaţia nr. x/01.07.2016(care reprezintă o Autorizaţie modificare a Autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 227/27.10.2016) s-a introdus o noua obligaţie, respectiv "Se interzice evacuarea plutitorilor din lacul de acumulare OASA, în aval, prin deversarea peste descărcatorii de suprafaţa."

Obligaţia invocata de parata, si reţinuta de către instanţa de fond, de igienizare a suprafeţei lacului nu a fost contestata de către A., aceasta invocând doar nelegalitatea obligaţiei "Se interzice evacuarea plutitorilor din lacul de acumulare OASA, în aval, prin deversarea peste descărcătorii de suprafaţă."

A invocat reclamanta A. S.A prevederile art. 38 din Ordinul nr. 662/2006 privind aprobarea Procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor şi prevederile art. 1 si 2 din ORDINUL nr. 76/2006 privind aprobarea Metodologiei de elaborare şi competenţele de avizare şi aprobare a regulamentelor de exploatare şi a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare, a Normelor metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală şi a Regulamentului-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare şi prizelor de alimentare cu apă.

REGULAMENTUL DE EXPLOATARE SI FUNCŢIONARE al lacului de acumulare Oasa, include 3 regimuri de exploatare:

- exploatare în perioada de ape medii,

- exploatare pe timp friguros

- şi exploatare în perioada de viitură,

În perioada viiturilor, exploatarea lacului de acumulare se supune subcapitolului 6.5. din regulamentul de exploatare si a "Planului de apărare împotriva inundaţiilor . . . . . . . . . . . . ." întocmit conform Ordinului 1422/2012 şi aprobat de către Administraţia Naţională "Apele Române"/Administraţia Bazinală de Apă şl Ispectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, prin care proiectantul a trasat următoarele măsurii:

"în timpul viiturii, este interzisă folosirea ambarcaţiunilor pe lac (se vor lega şi ancora în zonele liniştite). Este interzis accesul oamenilor, animalelor în zona amenajării, luându-se măsurile necesare de avertizare" - Se începe deversarea în momentul în care nivelul în lacul de acumulare depăşeşte nivelul normal de retenţie şi debitul afluent depăşeşte debitul uzinat; acestea fiind APROBATE de către Administraţia Naţională "Apele Române" prin documentaţiile tehnice menţionate mai sus.

În cazul deversării, nu poate exista niciun organ de separare a plutitorilor aduşi de viitură.

Tinand cont de parametri tehnici si constructivi ai amenajării (respectiv baraj de pamant) prevăzuţi la Cap. 2 din Regulamentul de exploatare al amenajării Oasa - pag. 7 - 16, si având in vedere, in mod deosebit caracteristicile constructive ale descarcatorului de suprafata(pag. 9) precum si caracteristicile disipatorului de energie(pag. 10), obturarea câmpului deversor, in cazul apelor mari(viiturilor) are ca efect scurgerea apei peste marginea superioara a barajului ceea ce duce la erodarea pârtii de pamant a a acestuia si apoi distrugerea in integralitate a acestuia si a acelorlalte amenajări hidroenergetice din aval şi afectarea populaţiei din aval.

Câmpurile barajului deversor nu pot fi prevăzute cu instalaţii de reţinere a plutitorilor şi ca urmare la viitură (când debitul afluent depăşeşte debitul uzinat), când se deversează, plutitorii nu pot fi reţinuţi în amonte. Orice modificare adusă în acest sens amenajării (obturarea câmpurilor deversoare) pune în pericol siguranţa barajului cat si acelorlalte amenajări hidroenergetice şi a populaţiei din aval.

Prin urmare, acest regulament, care face parte din autorizatia de gospodărire prevede procedura de urmat in timpul exploatării in perioade de ape medii si in cazul deversării.

În cazul unei viituri, când se deversează, plutitorii nu pot fi reţinuţi in amonte, fiind interzisa folosirea ambarcaţiunilor pe lac.

Modificarea instalaţiilor de reţinere a plutitorilor in sensul obturării câmpurilor deversoare poate constitui un pericol pentru siguranţa populaţiei din aval. Aşadar, măsura dispusa de parata nu respecta prevederile regulamentului de exploatare.

În apărările formulate de pârât în apărarea sa se invocă Ordinul nr. 662/2006, art. 38 alin. (1) şi (2), susţinându-se că emitentul autorizaţiei de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul investiţiei să execute alte lucrări, necuprinse în documentaţia tehnică, dar necesare pentru evitarea producerii de pagube utilizatorilor de apă existenţi sau riverani. Mai mult, acelaşi emitent al autorizaţiei, poate impune condiţii pentru asigurarea curgerii salubre a cursurilor de apă, dar şi alte condiţii ce conduc la protejarea interesului public.

Prevederile legale sunt evidente şi interesul general de care vorbeşte partea adversă este bine susţinut prin actele normative invocate, însă a stabili obligaţii care exced atât obiectului de activitate al beneficiarului autorizaţiei cât şi legislaţiei în vigoare, reprezintă un abuz de drept.

S-a susţinut că obligaţia contestată de societatea recurentă este una generală, introdusă în toate autorizaţiile de gospodărire a apelor pentru baraje şi lacuri de acumulare indiferent de administratorul acestora, afirmaţie care nu corespunde realităţii. învederăm că pârâta nu are o conduită uniformă aşa cum se afirmă în întâmpinare. Uneori administraţia înţelege că obligaţiile pe care este firesc să le stabilească pentru exploatarea în condiţii de siguranţă a acumulărilor hidroenergetice (baraj şi lac de acumulare) trebuie să fie conforme cu legea şi aplicate acelei activităţi specifice ce se desfăşoară în legătura cu apă, alteori, cum este şi cazul acumulării OASA şi a autorizaţiei contestate, abuzează de poziţia sa interpretând prevederile legale permisive în sensul opus chiar intersului public.

Ceea ce s-a impus prin obligaţia contestată reprezintă o măsură imposibil de realizat, deoarece barajul acumulării OASA nu permite montarea unor instalaţii de oprire a plutitorilor, iar în cazul viiturilor, când este interzis accesul pe lac, oprirea plutitorilor în baraj ar spori presiunea asupra construcţiilor cu ridicarea gradului risc de avarie.

A susţinut că, în situaţii de viitură, când deversarea apei este obligatorie pentru punerea în siguranţă a construcţiilor hidrotehnice, interesul public nu este cel invocat de pârâtă, interesul major fiind acela al păstrării integrităţii barajului şi tranzitării apelor în aval în siguranţă si implicit protejarea populaţiei din aval de o eventuala rupere a barajului.

S-a recunoscut de către parat faptul ca scopul unei astfel de obligaţii precum cea contestată de societatea noastră este igienizarea suprafeţelor de apă, adică îmbunătăţirea calităţii apelor, ce reprezintă o obligaţie generală şi nu particulară, aflată în gestiunea pârâtei, conform art. 4 alin. (2) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 (2) Apele din domeniul public se dau în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor. în condiţiile legii, respectiv (2) Gestionarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum si aplicarea strategiei ş\ a politicii naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu, se realizează de Administraţia Naţională «Apele Române», prin administraţiile bazinale de apă din subordinea acesteia.)

Obligaţia stabilită de pârâtă şi contestată în cauză nu era prevăzută expres de lege, ceea ce conduce la ideea că autoritatea, la adăpostul unor reglementări permisive (Ordinul nr. 662/2006 citat în întâmpinare), a abuzat de poziţia sa de reglementator în domeniul apelor. Probabil este mai uşor să impui o obligaţie într-o autorizaţie decât să aplici politici naţionale în domeniul apelor care să aibă ca efecte salubrizarea cursurilor de apă, care, trebuie să o spunem pentru că avem interese comune cu pârâta, au ajuns coşul e gunoi al multor agenţi economki şi autorităţi locale. Cu toate acestea, nu este corect ca cel care foloseşte apa în condiţii naturale, fără să-i modifice parametrii, să fie răspunzător de faptele ilicite ale altor persoane sau de efectele unor fenomene naturale.

Societatea A. S.A.. A contribuit semnificativ la curăţarea apelor acolo unde sunt construite hidrocentrale sau captări de apă în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate. Anual se cheltuiesc sume importante pentru curăţarea fronturilor de retenţie si chiar se fac investiţii In instalaţii care asigură, în condiţii de siguranţă., eliberarea barajelor de plutitorii. însă, cu toate acestea, parata care cunoaşte activitatea societăţii noastre, impune aceste obligaţii care nu pot fi îndeplinite datorită particularităţilor constructive ale amenajării OASA.

Pârâta a încercat să inducă în eroare instanţa, arătând că "prin nerespectarea obligaţiilor impuse, petenta ar produce o poluare a apelor şi a mediului înconjurător." Este total neadevărat, deoarece poluarea la care se referă parata ar exista deja pe lacul de acumulare, iar deversarea nu ar face decât să o tranziteze în aval. Cu toate acestea este bine de ştiut că în accepţiunea legii poluarea "înseamnă introducerea directa sau indirecta, ca rezultat ai activităţii umane, a unor substanţe, sau a căldurii în aer, apă sau pe sol care poate dauna sănătăţii umane sau calităţii ecosistemelor acvatice sau celor terestre dependente de cele acvatice, care poate conduce la pagube materiale ale proprietăţii sau care pot dauna sau obstrucţiona serviciile sau alte folosinţe legale ale mediului" - Anexa 1, punctul 45 din Legea nr. 107/1996. Prin urmare, deversarea ca activitate de exploatare nu poate produce poluare, iar plutitorii existenţi pe suprafaţa lacului, dacă repreiintă o poluare, atrag răspunderea poluatorului, aşa cum arată art. 24 alin. (3) din Legea 107/1996 (Cei care a produs poluarea suporta şi cheltuielile ocazionate de monitorizarea evolupei undei poluante, de determinare a tipului de poluant, precum şi de constatare a efectelor poluării.)

A. S.A.. prin activitatea sa zilnică nu produce plutitori şi, prin utnare, nu poate fi culpabilă de existenţa acestora pe suprafaţa lacului de acumulare.

Pârâta ia invocat prevederile din Regulamentul de exploatare al Barajului şi lacului de acumulare OASA, act administrativ aprobat de A.N.A.R., însă, prin interpretarea data acestora, nu a demonstrat decât că adevăratul scop pentru care a fost impusă obligaţia contestată a fost acela de igienizare a lacului de acumulare. Această obligaţie rezultă din faptul că A.N.AR., în calitate de operator unic al resurselor de apă de peterioriul ţării, avea obligaţia să depună toate diligentele protejării calităţii apei şi mediului înconjurător, însă prin astfel de măsuri stabilite către terţi, autoritatea delegă practic aceste atribuţii exclusive.

Totodată, în perioadele de ape mari (viituri) societatea recurentă trebuie să ia măsuri de curăţare a lacului de plutitori care ar putea împiedica evacuarea viiturii. Această afirmaţie dovedeşte încă odată că administraţia stabileşte cu uşurinţă obligaţii pentru alţii în loc să ia măsuri adecvate pentru creşterea calităţii apelor; nu se ia în considerarea faptul că viitura aduce cu ea în mod natural plutitori care nu pot fi reţinuţi nici pe suprafaţa lacului ţi nici în frontul de retenţie, ceea ce creează pentru construcţiile hidrotehnice un pericol real Rezolvarea acestei stări de pericol, singura de altfel o reprezintă tranzitarea apelor către aval prin deversare care, în cele mai multe cazuri, se face tară intervenţie umană.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 107/1996 a arătat că gestionarea calitativă şi cantitativă a apei este atributul pârâtei, iar A. S.A. ca societate ce îşi desfăşoară activitatea pe cursurile de apă, îşi aduce aportul său, fără însă sa fie obligată prin măsuri stabilite abuziv şi care nu sunt expres prevăzute în legislaţia în vigoare.

Prin normele de proiectare, descarcatorul de suprafaţa nu poate fi prevăzut cu grătar sau instalaţie de reţinere a plutitorilor si, prin urmare, la viitura, când nivelul apei depăşeşte cota crestei devesrorului si se deversează, plutitorii nu pot fi reţinuţi in lacul de acumulare.

Regulamentul de exploatare al lacului de acumulare prevede faptul ca evacuarea plutitorilor se face prin descaractorul de suprafaţa.

Aceasta evacuare a plutitorilor prin descarcatorii de suprafaţa se face numai in situaţii de ape mari (viituri), asigurâdu-se tranzitarea apelor către aval prin deversare care, în cele mai multe cazuri, se face fără intervenţie umană - interesul major fiind acela al păstrării integrităţii barajului şi tranzitării apelor în aval în siguranţă si implicit protejarea populaţiei din aval de o eventuala rupere a barajului.

Pentru toate aceste motive, concluziile finale au fost de admitere a cererii de recurs, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive şi anularea parţială a Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor nr. 157/01.07.2016, respectiv lipsirea de efecte a ultimei obligaţii prevîzute în aceasta.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâta Administraţia Naţională Apele Române a formulat la data de 4 aprilie 2019 întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal, ca fiind nulă, şi în subsidar, ca nefondată.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Contrar susţinerilor recurentei şi validând raţionamentul intimatei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile, a analizat susţinerile părilor şi a arătat de ce nu pot fi primite argumentele reclamantei.

Astfel, considerentele hotărârii atacate sunt detaliate corespunzător obligaţiei legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acestea fiind în concordanţă şi cu statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin raportare la dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului a stabilit că obligaţia instanţelor naţionale de motivare a hotărârilor nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupunând o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "când hotărârea a fost dată cu încălcarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material",Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, astfel cum a fost modificată şi completată:

(1) resursele de apă, de suprafaţă şi subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor. (2) Apele din domeniul public se dau în administrare Administraţiei Naţionale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condiţiile legii."

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ: "Gestionarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum şi aplicarea strategiei şi a politicii naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu, se realizează de Administraţia Naţională «Apele Române», prin administraţiile bazinale de apă din subordinea acesteia."

În temeiul dispoziţiilor art. 34 din Anexa la Ordinul nr. 662/2006, privind aprobarea Procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor, emis de Ministrul Mediului şi Gospodăririi Apelor, autorizaţia de gospodărire a apelor reprezintă actul care condiţionează din punct de vedere tehnic şi juridic funcţionarea sau exploatarea obiectivelor noi, construite pe ape (…), precum şi funcţionarea şi exploatarea în continuare a celor existente. Aşadar, autoritatea pârâtă are competenţa de a emite autorizaţii de gospodărire a apelor prin care să instituie măsuri pentru a asigura buna utilizare a resurselor de apă, inclusiv sub aspect calitativ, măsuri din care face parte şi cea contestată în cauza pendinte.

În acest sens, art. 38 alin. (1) şi alin. (2) din Ordinul nr. 662/2006 prevede că emitentul autorizaţiei de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul investiţiei să execute şi alte lucrări necesare, necuprinse în documentaţia tehnică prezentată la autorizare, dar care se impun a fi realizate, în scopul evitării producerii de pagube utilizatorilor de apă existenţi sau riveranilor.

Ca urmare, este neîndoielnic că autoritatea pârâtă are dreptul să stabilească în sarcina recurentei, în calitate de administrator Lacului OAŞA, anumite obligaţii pe care le consideră necesare pentru buna sa utilizare.

Prin obligaţia contestată emitentul actului administrativ a avut în vedere calitatea recurentei de administrator al lucrărilor hidrotehnice, prin această măsură urmărindu-se prevenirea unor efecte negative asupra apelor şi mediului înconjurător, prin asigurarea funcţionării în siguranţă a uvrajelor şi prizelor acumulării şi a menţinerii calităţii apei din acumulare.

Aşadar, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că obligaţia contestată nu are drept scop remedierea lipsei de activitate a autorităţilor cu responsabilităţi în materie, respectiv a pârâtei Administraţia Naţională Apele Române, ci a fost stabilită, aşa cum s-a arătat în precedent, în sarcina reclamantei, în calitatea acesteia de beneficiar şi administrator al lucrărilor hidrotehnice, în scopul prevenirii unor efecte negative asupra apelor şi mediului înconjurător, prin asigurarea funcţionării în siguranţă a uvrajelor şi prizelor acumulării şi a menţinerii calităţii apei din acumulare.

Sub aspectul reliefat, sunt relevante prevederile art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, conform cărora: "În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective".

Aplicând textul legal enunţat situaţiei deduse judecăţii în cauza pendinte, se desprinde concluzia că societatea A. S.A. trebuie să asigure, atât întreţinerea, repararea sau refacerea lucrărilor, cât şi întreţinerea albiilor, cuvetelor şi a malurilor.

Din această perspectivă este de observat că prima instanţă a făcut o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, reţinând că reclamanta se înscrie în ipoteza normei legale enunţate ca urmare a contractului de concesiune încheiat între Ministerul Economiei şi Comerţului, în calitate de concedent, şi reclamantă, în calitate de concesionar, aceasta din urmă, în temeiul contractului de concesiune, având obligaţia să asigure buna gospodărire a bunului imobil proprietate publică a statului. Acest contract are ca obiect concesiunea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei electrice în centrale hidroelectrice, respectiv a barajului şi a lacului de acumulare, care trebuie curăţate de plutitori, cu consecinţa menţinerii calităţii apei şi a protejării mediului înconjurător.

Astfel, acest contract de concesiune prevede că una dintre obligaţiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate, precum protecţia mediului.

Or, este de observat că îndeplinirea obligaţiei contestate din cuprinsul autorizaţiei în discuţie are drept scop chiar asigurarea protecţiei mediului, prin evitarea producerii unor accidente în activitatea de producţie a energiei electrice, cauzate de sursele de poluare vizate de demersul reclamantei, indiferent care ar fi acestea.

În altă ordine de idei, se reţine că parte integrantă a autorizaţiei de gospodărire a apelor, care reprezintă actul ce condiţionează din punct de vedere tehnic şi juridic funcţionarea sau exploatarea obiectivelor construite pe ape sau care au legătură cu apele de suprafaţă, subterane, precum şi funcţionarea şi exploatarea în continuare a acestora, este Regulamentul de exploatare aferent fiecărei lucrări hidrotehnice.

Sunt relevante în speţă prevederile Ordinului nr. 76/2006 privind aprobarea Metodologiei de elaborare şi competenţele de avizare şi aprobare a regulamentelor de exploatare şi a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare, Normelor metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală şi a Regulamentului-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare şi prizelor de alimentare cu apă, Anexa nr. 3, coroborat cu art. 38 lit. d) al Normativului de conţinut al documentaţiilor tehnice de fundamentare necesare obţinerii autorizaţiei de gospodărire a apelor aprobat prin Ordinul nr. 799/2012, evidenţiindu-se în acest sens dispoziţiile de la art. 45 alin. (3) pct. III. 2 ce conţin "Prevederi referitoare la întreţinere şi reparaţii, după cum urmează: 2. intervalul la care se fac lucrări de întreţinere, reparaţii capitale şi în ce constau lucrările respective (pentru fiecare instalaţie, organ de manevră, lucrare hidrotehnică, precum si pentru luciul de apă, albie sau malul folosit)".

După cum se poate observa, dispoziţiile legale enunţate sunt identice cu cele prevăzute la art. 41 pct. III alin. (2) din Ordinul nr. 661/2006, şi se referă inclusiv la lucrări ce vizează luciul de apă, astfel încât nu se poate susţine cu suficient temei că obligaţia cuprinsă în autorizaţia de gospodărire a apelor, contestată în cauză, nu ar avea la bază o fundamentare legală. Dimpotrivă, se constată că în sarcina beneficiarului nu a fost stabilită o obligaţie care ar depăşi competenţele Administraţiei Naţionale Apele Române, în vederea emiterii acestor acte de reglementare, sau obligaţii ce ar depăşi limitele stabilite de actele normative incidente. Rezultă, aşadar, fără putinţă de tăgadă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în condiţiile în care Regulamentul de exploatare şi întreţinere a acumulărilor este un act subsecvent autorizaţiei de gospodărire a apelor, fiind parte integrantă a acesteia, că obligaţia de a lua măsuri de asigurare a igienizării luciului de apă şi de curăţare de plutitori a fost introdusă în autorizaţia de gospodărire a apelor pentru baraje şi lacuri de acumulare, ca o condiţie necesară funcţionării în siguranţă a uvrajelor şi prizelor acumulării şi a calităţii apei din acumulare, conform prevederilor Legii nr. 107/1996.

În consecinţă, nu pot fi primite criticile formulate de recurenta-reclamantă din această perspectivă, prima instanţă procedând în mod corect la verificarea legalităţii obligaţiei stabilite în sarcina părţii prin raportare la întregul ansamblu normativ incident în materie, nefiind identificate elemente de natură a contura nelegalitatea actului contestat.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că măsura impusă prin autorizaţia de gospodărire a apelor, contestată în cauză, previne eventualele daune aduse apelor şi mediului înconjurător, astfel încât nici susţinerile părţii privind pretinsul caracter vătămător al obligaţiei stabilite în sarcina sa nu constituie motive de nelegalitate care să conducă la anularea actului administrativ atacat.

Este de observat că autoritatea pârâtă este abilitată să emită autorizaţia de gospodărire a apelor, dispoziţiile legale conferindu-i acesteia dreptul de a institui o serie de obligaţii/interdicţii în vederea asigurării funcţionării normale şi în condiţii de deplină siguranţă a obiectivului, în raport de particularităţile fiecărei situaţii în parte, iar Regulamentul de exploatare ce face parte integrantă din respectiva autorizaţie este aferent fiecărei lucrări hidrotehnice, astfel încât nu se poate concluziona în sensul existenţei unei interpretări diferite a cadrului normativ incident în materie, în situaţii identice, în lipsa oricăror elemente şi dovezi care să susţină această ipoteză.

Înalta Curte nu poate fi de acord cu susţinerea recurentei privind interpretarea greşită a legii incidente în materie de către autoritatea pârâtă, lege care a stat la baza emiterii autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 158 de la data de 01.07.2016, evocată prin cererea de recurs şi prin care a susţinut că a fost introdusă o nouă obligaţie în sarcina sa câtă vreme obligaţia contestată nu are ca scop remedierea lipsei de activitate a autorităţilor cu responsabilităţi în materie, respectiv a pârâtei.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, şi anume Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 158 de la data de 01.07.2016, prima instanţă reţinând în mod corect că aceasta a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5027 din 04 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.