Taxpayer’s challenge to corporate tax, VAT, and dividend assessments rejected; tax authority’s cross-appeal voided.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the taxpayer’s appeal as unfounded and declared the tax authority’s appeal void for failure to state proper grounds under Article 488(1)(8) of the Romanian Code of Civil Procedure, thereby leaving intact the lower court’s partial annulment of the tax assessment decision, inspection report, and administrative appeal decision. The dispute concerned corporate profit tax, VAT, and dividend tax assessments for 2013–2014, which the taxpayer challenged on grounds of double audit and incorrect calculation of interest and penalties. The court upheld the lower ruling because the earlier audit covered a different period (2009–June 2013) and the dividend tax was correctly imposed under Articles 67(1) and 93(1) of the former Fiscal Code, which require withholding and remittance of dividend tax by the paying legal entity by the 25th of the month following payment.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 30/1991, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ; Taxpayer’s challenge to corporate tax, VAT, and dividend assessments rejected; tax authority’s cross-appeal voided: The dispute concerned corporate profit tax, VAT, and dividend tax assessments for 2013–2014, which the taxpayer challenged on grounds of double audit and incorrect calculation of interest and penalties. The court upheld the lower ruling because the earlier audit covered a different period (2009–June 2013) and the dividend tax was correctly imposed under Articles 67(1) and 93(1) of the former Fiscal Code, which require withholding and remittance of dividend tax by the paying legal entity by the 25th of the month following payment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for declaring the appeal filed by the defendant null due to lack of valid grounds.
Procedural provision cited in the dispositive as the basis for the nullity of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Sibiu şi Tribunalul Sibiu şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe prin
Sentinţa nr. 723/12.09.2016 a Tribunalului Sibiu, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu:
1. Anularea Deciziei de impunere nr. x/2.02.20-15 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
2. Anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/2.02.2015 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
3. Exonerarea reclamantei de obligaţia de plată a sumei de 1.077.298 RON, reprezentând:
- obligaţia fiscală - profit calculat pentru intervalul 1.01.2013-30.11.2014 suma
contestată 25.237 RON, aşa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,
- obligaţia fiscală suplimentară de plată aferentă celor calculate la pct. 1 dobânzi/majorări calculate pentru intervalul 26.07.2014-11.11.2014,
- suma contestată 990 şi 660 RON, aşa cum a fost calculată la pct. 2 şi 3 al actului atacat,
- obligaţia fiscală-TVA calculată pentru intervalul 1.04.2014-30.11.2014 - suma contestată 371.141 RON, aşa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,
- obligaţia fiscală suplimentară-dobânzi/majorări de întârziere aferente obligaţiei fiscale TVA, calculate pentru intervalul 26.05.2014-11.11.2014 - suma contestată 15.454 RON, aşa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,
- obligaţia fiscală suplimentară - penalităţi de întârziere aferente obligaţiei fiscale TVA, calculate pentru intervalul 26.05.2014-11.11.2014 - suma contestata 8.682 RON, aşa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,
- obligaţia fiscala - venituri dividende PF calculate pentru intervalul 1.10.2013 - 30.11.2014 - suma contestata 630.543 RON, aşa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,
- obligaţia fiscală suplimentară - dobânzi/majorări de întârziere aferente obligaţiei fiscale venituri dividende PF, calculate pentru intervalul 26.08.2014 -11.11.2614 - suma contestate 14.755 RON, aşa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat,
- obligaţia fiscală suplimentară - penalităţi de întârziere aferente obligaţiei fiscale venituri dividende PF, calculate pentru intervalul 28.03.2014 -11.11.2014- suma contestate 9836 RON, aşa cum a fost calculată în cuprinsul actului atacat.
Ulterior, prin notele scrise formulate , reclamanta a precizat cadrul procesual şi faptul că solicită anularea Deciziei de impunere nr. x/2.02.2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Raportului de inspecţia fiscală nr. x/2.02.2015 întocmit de funcţionari publici din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Deciziei de soluţionare a contestaţiei prealabile nr. 2038 din 15.10.2015.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 260 din 31 octombrie 2019, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a anulat în parte: Decizia nr. 2038/15.10.2015 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă, Decizia de impunere nr. x/2.02.2015, precum şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/2.02.2015, în sensul stabilirii obligaţiilor fiscale suplimentare privind impozit pe profit la valoarea de 12.046 RON şi accesorii în sumă de 1053 RON (dobânzi 632 RON, penalităţi de întârziere 421 RON) şi impozit pe dividente suma de 630.543 RON cu accesorii suma de 14.755 RON dobânzi şi suma de 9.836 RON penalităţi de întârziere, calculate conform raportului de expertiză contabilă judiciară.
Totodată, a respins în rest acţiunea formulată de reclamantă.
3. Recursurile exercitate
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.
Reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critică sentinţa sub aspectul modului de soluţionare a cererii de anulare a obligaţiilor fiscale în sumă de 630.543 RON, reprezentând impozit pe dividendele distribuite persoanelor fizice, calculat pentru intervalul 1.10.2013 - 30.11.2014, dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 14.755 RON şi penalităţi de întârziere 9836 RON.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 30/1991 potrivit cărora "se supune controlului perioada scursă de la ultima verificare de aceiaşi natură şi cu aceleaşi obiective", raportată la prevederile art. 19 din O.U.G. 70/97 potrivit cărora "controlul fiscal se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării".
Apreciază că faţă de aceste dispoziţii legale prima instanţă a soluţionat greşit excepţia neretroactivităţii controlului, având în vedere că a fost supusă unui control fiscal cu aceleaşi obiective în data de 24.02.2014, potrivit Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.02.2014 şi a deciziei de impunere nr. x emisă la data de 24.02.2014, nefiind incidentă situaţia reverificării prevăzută de dispoziţiile art. 105 pct. 3 din Codul de procedură fiscală aplicabil la data controlului.
De asemenea, arată că este eronat modul de calcul al penalităţilor şi majorărilor de întârziere, susţinând că eventuala calculare a dobânzilor pentru un impozit datorat bugetului se face începând cu data identificării ei, iar ulterior de la rămânerea definitivă a obligaţiei fiscale prin necontestarea acesteia.
În dezvoltarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a reluat, în totalitate, susţinerile din întâmpinarea depusă în dosarul de fond.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantei, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, invocată din oficiu, Înalta Curte o găseşte întemeiată pentru următoarele considerentele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În speţă, cazul de casare invocat de recurentul-pârât în susţinerea recursului este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:
"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", însă în dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă nu a formulat critici concrete faţă de modul în care prima instanţă a soluţionat litigiul, ci a redat, în integralitatea sa, întâmpinarea depusă în dosarul de fond.
Se constată astfel, că nemulţumirea recurentei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov se referă la situaţia de fapt reţinută de instanţa de judecată, aspecte ce constituie o problemă de temeinicie şi nu o problemă de legalitate a hotărârii.
Deoarece recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., exprimându-şi dezacordul faţă de concluziile instanţei cu privire la soluţia adoptată, doar prin raportare la situaţia de fapt constatată prin raportul de inspecţie fiscală, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, în esenţă, recurenta invocă greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte perioada pentru care a fost efectuat controlul cu privire la impozitul de dividende, susţinând că a fost avută în vedere aceeaşi perioadă analizată în cadrul unui control efectuat anterior.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante Înalta Curte constată că verificările finalizate prin Decizia de impunere nr. x din data de 24.02.2014 au vizat perioada 1.01.2009-30.06.2013, în timp ce perioada vizată de controlul în care au fost emise actele fiscale contestate în prezenta cauză vizează perioada 1.10.2013-30.11.2014, nefiind vorba de o retroactivitate a inspecţiei fiscale.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la modalitatea în care au fost stabilite accesoriile fiscale, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a distribuit dividendele în sumă de 3.940.895 RON în luna iulie 2014, iar în balanţa de verificare întocmită la data de 30.11.2014 a fost înregistrată suma de 630.543 RON reprezentând impozitul aferent acestora.
Faţă de această situaţie de fapt, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu dispoziţiile art. 93 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe dividende revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi, iar termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare cele în care se face plata.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va constata nul recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinţei nr. 260 din 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 260 din 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.