Limitation of judicial promotion slots under Law No. 303/2004 and alleged discrimination against judges

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra contestaţiei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1 Hotărârea contestată

Prin Hotărârea nr. 941 din 21.09.2017 pronunţată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus organizarea concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, efectivă şi pe loc, la Bucureşti, la data de 26.11.2017, sub condiţia finanţării posturilor alocate pentru promovarea pe loc a judecătorilor, respectiv sub rezerva suplimentarii bugetului Ministerului Public, pentru promovarea pe loc a procurorilor. S-a stabilit pentru promovarea pe loc la curtea de apel un număr de 100 de locuri.

2. Contestaţia dedusă judecăţii

Împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 941 din 21 septembrie 2017 a formulat contestaţie doamna judecător A., solicitând, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii şi cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea acesteia în ceea ce priveşte limitarea numărului de locuri alocate pentru concursul de promovare în funcţiile de execuţie pentru funcţiile de judecători şi procurori.

S-a susţinut de către contestatoare că acţiunea este admisibilă, a fost formulată în termenul legal şi că nu contestă procedura iniţiată de C.S.M. pentru promovarea judecătorilor în funcţii de execuţie a judecătorilor, ci numai faptul că sunt scoase la concurs un număr limitat de locuri.

A subliniat faptul că hotărârea este discriminatorie prin raportare la alte categorii socioprofesionale asimilate în totalitate magistraţilor, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerului de Justiţie, Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului National de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii.

În sensul celor susţinute, contestatoarea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a tezei finale a art. 45 din Legea nr. 303/2004, care face referire la stabilirea unui număr limitat de locuri pentru concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie, prin raportare la art. 87 din Legea nr. 303/2004 şi art. 16 din Constituţie.

Contestatoarea a susţinut ipotezele considerate discriminatorii, comparativ cu cele care reglementează organizarea examenului de promovare a personalului de specialitate juridică cu funcţii de execuţie, asimilat judecătorilor şi procurorilor din Ministerului Justiţiei, adoptat prin Ordinul MJ nr. 663/2007, susţinând, în plus, că, spre deosebire de judecători, care sunt limitaţi la nivelul curţii de apel, personalul asimilat poate promova pe loc în grad profesional echivalent inclusiv celui de ÎCCJ.

Contestatoarea apreciază că astfel se creează o diferenţiere ce nu poate fi justificată nici pe considerente administrative şi se instituie un privilegiu în favoarea personalului asimilat. Precizează şi faptul că pentru nicio altă categorie profesională promovarea pe loc nu impune un număr de locuri, ci reglementează organizarea de examene, menţionând, cu titlu de exemplu, pe medici, profesori, militari, funcţionari publici, personal silvic, poliţişti.

Invocă O.G. nr. 137/2000 şi Directivele 2000/43/CE şi 2000/78/CE, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1038/14.09.2010, în susţinerea discriminării indirecte de jure la care susţine că sunt supuşi magistraţii în condiţiile în care sunt tratate diferit două categorii de persoane atunci când nu există nicio distincţie relevantă.

3. Apărarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei pentru netimbrarea cererii. Totodată a solicitat conexarea cauzei la dosarul nr. x/2017, având acelaşi obiect.

In subsidiar, s-a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, cu motivarea că, hotărârea nu este un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci un act premergător nesusceptibil de a produce efecte juridice prin el însuşi, putând fi atacată doar împreună cu hotărârea de validare a rezultatelor respectivului concurs, singurul act producător de efecte juridice;

- în secundar, respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei, întrucât stabilirea numărului limitat de locuri se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare prin consultarea prealabilă cu ordonatorilor principali de credite.

Totodată a invocat jurisprudenţa ÎCCJ în ceea ce priveşte motivul de contestaţie privind discriminarea referitoare la forma de promovare pe loc a magistraţilor, aplicabilă şi în acest litigiu şi susţine că, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, instanţa de judecată nu ar putea constata existenţa unei situaţii discriminatorii care îşi are izvorul direct în conţinutul unor norme legale.

A precizat că situaţia celor două categorii socio-profesionale nu este identică, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcţii de execuţie, în cazul judecătorilor, principala formă de promovare fiind cea efectivă, pe linie verticală, cei promovaţi pe loc având posibilitatea de a se transfera la instanţa corespunzătoare gradului profesional dobândit.

În final s-a invocat hotărârea CJUE în cauza C310/10 Agafiţei şi alţii prin care s-a reţinut că discriminarea operată în raport de categoria socioprofesională excedează cadrului general stabilit de directivele uniunii.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate, s-a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă.

4. Procedura derulată

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 mai 2018 s-a respins excepţia netimbrării contestaţiei şi s-a luat act de renunţarea pârâtului la susţinerea excepţiei conexităţii cauzei.

Prin încheierea din data de 24.05.2018, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2017, s-a admis cererea formulată de contestatoarea A. s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004.

Prin încheierea de la aceeaşi dată, pronunţată în prezentul dosar, s-a dispus suspendarea judecării contestaţiei formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 941 din 21 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004, conform art. 413 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 15 iunie 2021 la dosar s-a comunicat decizia nr. 67/28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea Constituţională, instanţa dispunând repunerea cauzei pe rol.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 20 ianuarie 2022, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia perimării acţiunii, raportat de data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Contestatoarea a participat la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, organizat în perioada 26.09.2017-12.09.2017.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 941/21.09.2017 s-a stabilit organizarea concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, efectivă şi pe loc, în data de 26 noiembrie 2017, sub condiţia finanţării posturilor, stabilind un număr de 200 de locuri pentru tribunale şi 100 de locuri pentru curţile de apel.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a formulat prezenta acţiune, considerând discriminatorii dispoziţiile legale care reglementează organizarea şi desfăşurarea acestui concurs, cu referire la condiţionarea promovării pe loc numai în ipoteza încadrării în limita posturilor scoase la concurs.

5.1. Din perspectiva admisibilităţii acţiunii, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată se circumscrie hotărârilor pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/200, în ceea ce priveşte cariera magistraţilor, împotriva căreia se poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol.

5.2. Cu privire la excepţia perimării ridicată de pârât prin notele de şedinţă, se reţine că s-a invocat depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., în care cauza a rămas în nelucrare, având în vedere că acesta a început să curgă odată cu pronunţarea Curţii Constituţionale la data de 28.01.2021, împlinind-se la data de 28 iulie 2021.

Reţine însă Înalta Curte, incidenţa dispoziţiilor art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu", din care rezultă că sancţiunea procedurală bazată pe prezumţia de desistare a părţii o nu operează în situaţiile în care actul de procedură trebuie să fie efectuat din oficiu.

Or, o astfel de ipoteză o constituie împrejurarea în care suspendarea facultativă a judecăţii a fost dispusă de instanţă, în scopul de a-i facilita soluţionarea dosarului cu privire la aplicarea unui text de lege, apreciat de parte ca fiind neconstituţional, când ulterior pronunţării Curţii Constituţionale, instanţa a repus cauza pe rol, din oficiu, în vederea continuării judecăţii.

5.3. În ceea ce priveşte criticile contestatoarei asupra legalităţii Hotărârii nr. 941 din 21 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Inalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, hotărârea atacată fiind emisă cu aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 303/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Conform art. 45 din legea anterior citată, judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, prevederile dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 cu modificări şi completări, statuează în sensul că posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

Art. 4 alin. (2)2 din acelaşi act normativ prevede că, în cazul promovării pe loc posturile scoase la concurs se stabilesc la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabileşte cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii ţinând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicţie pentru care se scot locurile la concurs şi de necesităţile sistemului.

Astfel cum s-a arătat mai sus, singura critică invocată de contestatoare este existenţa unui tratament discriminatoriu cu privire la forma de promovare pe loc a judecătorilor şi procurorilor în raport de modalitatea de promovare a personalului asimilat magistraţilor.

Regulamentul concursului, care transpune dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 303/2004, este un act administrativ care nu a fost anulat şi care îşi produce efectele juridice, iar scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelul instanţelor superioare implică un efort bugetar suplimentar, astfel că pentru organizarea concursului de promovare pe loc este necesară asigurarea în prealabil a finanţării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiţiei.

Referitor la pretinsa discriminare în raport de statutul personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor, se reţine că noţiunea definită de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 poate fi invocată numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

În cazul judecătorilor şi procurorilor, finanţarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcţii de execuţie este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din raţiuni bugetare, în timp ce, în privinţa promovării personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ordonatorii de credite sunt distincţi, fiecare apreciind în funcţie de bugetul propriu oportunitatea organizării unui astfel de examen.

În consecinţă, din considerentele sus prezentate, rezultă că pretinsa discriminare invocată de contestatoare îşi are izvorul în conţinutul unor norme legale iar înlăturarea aplicabilităţii acestora şi înlocuirea cu prevederi cuprinse în alte acte normative referitoare la promovarea altor categorii socioprofesionale ar contraveni principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1325/04.12.2008 s-a statuat că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, prin admiterea prezentei contestaţii s-ar ajunge la refuzarea aplicării unor dispoziţii legale în vigoare, cu motivarea că acestea sunt discriminatorii şi la înlocuirea lor cu normele aplicabile altei profesii, contrar celor statuate de Curtea Constituţională în decizia mai sus menţionată.

Referitor la interpretarea textului de lege aplicabil speţei, relevante sunt şi considerentele Curţii Constituţionale expuse în decizia nr. 67 din 28 ianuarie 2021 pronunţată în prezenta cauză, din care instanţa aminteşte că "promovarea pe loc nu echivalează cu o promovare propriu-zisă în funcţie, ci reprezintă o modalitate de avansare în grad profesional pentru a răspunde nevoilor de personal ale sistemului de justiţie, drept care ea este supusă unor necesare condiţionări administrative". Totodată, Curtea Constituţională a arătat că "că alte categorii profesionale nu pot fi comparate, prin prisma promovării pe loc, cu judecătorii, având în vedere atât diferenţa evidentă de regim constituţional între acestea (medici/profesori etc.), cât şi caracterul atipic al instituţiei promovării pe loc, specifică sistemului judecătoresc", iar "asimilarea nu presupune stabilirea unor reguli identice pentru admitere, evaluare, respectiv promovare, date fiind atribuţiile distincte ale fiecărei categorii profesionale vizate în speţă, precum şi activitatea efectiv desfăşurată de persoanele încadrate în fiecare dintre cele două profesii. Este, deci, evident că nu poate exista identitate de tratament juridic între cele două categorii de magistraţi - judecătorii şi procurorii, pe de o parte, şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, pe de altă parte. De altfel, este atributul exclusiv al legiuitorului să determine condiţiile specifice de exercitare a profesiei de magistrat, inclusiv din perspectiva vechimii în funcţia de judecător sau procuror, necesară pentru promovarea în funcţii de execuţie".

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Faţă de toate aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 941 din 21 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii urii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia perimării contestaţiei.

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 941 din 21 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.